Decizia nr. 946/2014 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 69/39/2008 — recurs

La data de 15 noiembrie 2006, numitul M.L. - persoană privată de libertate aflată în executarea unei pedepse de 13 ani închisoare în Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani, a cerut identificarea și cercetarea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, a cadrelor din Penitenciarul Botoșani care, la data de 27 septembrie 2006, în jurul orelor 14.00, nu l-au supravegheat pe deținutul P.I., care a venit la ușa camerei în care era deținut și prin vizetă i-a înfipt un cuțit în ochiul stâng provocându-i o leziune gravă care a condus la pierderea totală a vederii ochiului vătămat. Din verificările preliminare efectuate a reieșit că la data de 27 septembrie 2006, în cadrul Penitenciarului Botoșani, își exercitau atribuțiile de supraveghetori patru agenți, respectiv: H.T.C. și M.G.V., S.G. și M.Ș., precum și faptul că din dispoziția subinspectorului B.D. (care-l substituia în funcție pe șeful de secție D.D., aflat în concediu), agentul M.Ș. l-a scos din cameră pe deținutul G.M. și l-a condus la magazinul artizanal al Penitenciarului Botoșani să-și facă cumpărăturile, astfel că agentul S.G. a rămas singur să asigure supravegherea. Tot din dispoziția aceluiași subinspector, agentul S.G. a procedat la deschiderea camerei și permiterea unui număr de 4 deținuți, printre care și P.I., de a-și căuta altă cameră conform dorinței lor, context în care deținutul P.I., profitând de condițiile existente (absența celuilalt supraveghetor, plecarea subinspectorului și faptul că se servea masa de prânz și se scotea gunoiul) s-a strecurat și l-a agresat pe deținutul M.L., acțiune favorizată de faptul că și pe această secție se afla doar agentul M.G.V., întrucât colegul său, H.T.C. era plecat la popota unității pentru a servi masa. Având în vedere calitatea persoanei care-l substituia pe șeful de secție, aceea de subinspector, prin ordonanța nr. 50/P/2007 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a dispus declinarea competenței de cercetare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost înregistrată la data de 23 martie 2007 sub nr. 58/P/2007.

Prin rezoluția nr. 58/P/2007 din 28 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.D. - subinspector la Penitenciarul Botoșani, H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș., toți patru agenți la Penitenciarul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen., întrucât fapta de vătămare corporală gravă comisă de deținutul P.I. din Penitenciarul Botoșani la data de 27 septembrie 2006 asupra deținutului M.L. din același penitenciar a fost săvârșită într-o împrejurare care nu putea fi prevăzută de cei în cauză.

Împotriva rezoluției procurorului din 28 decembrie 2007 petentul M.L. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția nr. 67/II/2 din 11 februarie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezulta, în esență, că împrejurările în care deținutul P.I. l-a vătămat pe petent nu puteau fi prevăzute de persoanele față de care s-au efectuat cercetări și care erau de serviciu în acea zi. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul M.L. a formulat plângere la instanța competentă, solicitând, în esență, desființarea rezoluțiilor date în cauză, de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic superior și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 C. pen. , întrucât aceștia nu au respectat Regulamentul de ordine interioară a Penitenciarelor care îi obligau să depună diligențele necesare pentru a preîntâmpina săvârșirea unor acte de violență în cadrul Penitenciarului Botoșani. Totodată acesta a arătat că potrivit regulamentului la ieșirea din camerele de deținere, persoanele private de libertate sunt supuse în mod obligatoriu percheziției corporale, iar scoaterea din camere a deținuților se face doar în prezența unui număr suficient de personal dotat corespunzător, aspecte care nu au fost respectate de către intimații făptuitori.

Prin sentința penală nr. 17 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în Dosarul nr. 69/39/2008, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost admisă plângerea formulată de petentul M.L., desființate rezoluțiile nr. 58/P/2007 din 28 decembrie 2007 și nr. 67/II/2 din 11 februarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, și trimisă cauza la aceeași unitate de Parchet în vederea începerii urmăririi penale privind pe B.D., H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen., reținându-se în motivare, în esență, că în cauză s-a efectuat o cercetare penală sumară pe baza căreia nu se poate stabili cu certitudine împrejurările concrete în care s-a întâmplat incidentul dintre deținutul P.I. și petentul M.L., cât și faptul dacă intimații nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, fiind indicate totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă. Conform dispozițiilor instanței, prin rezoluția nr. 58/P/2007 din 16 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus începerea urmăririi penale față de B.D. - subinspector șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș. - agenți în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., faptă constând în aceea că la data de 27 septembrie 2006 aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, neasigurând supravegherea deținutului P.I., care a venit la ușa camerei în care era deținută partea vătămată M.L. și, prin vizetă, i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în ochiul stâng, cauzându-i o leziune gravă care a dus la pierderea totală a vederii la ochiul vătămat și o invaliditate permanentă în proporție de 35%. În vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a petrecut incidentul, procurorul de caz a procedat la citarea în calitate de martori a numiților D.A., C.M., T.L.I., M.D.S., O.I. și C.I. și la audierea efectivă doar a ultimilor trei, în contextul în care nu s-a putut realiza identificarea și ascultarea celorlalți menționați.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 58/P/2007 din 31 martie 2009, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D. - subinspector șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș. - agenți în cadrul aceleiași instituții, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit, prev. de art. 47 C. pen. Prin ordonanța nr. .237/II/2/2009 din 22 iunie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus admiterea plângerii formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. de petentul M.L., infirmarea rezoluției anterior menționate și continuarea cercetărilor în vederea completării urmăririi penale, respectiv a stabilirii condițiilor prevăzute de lege (regulament) în care deținuții pot fi mutați dintr-o celulă în alta, dacă pot fi scoși individual sau în grup, dacă era necesar ca, înainte de a fi scoși din celulă, să se stabilească viitorul loc de cazare și, cel mai important, dacă deținuții pot rămâne nesupravegheați pe holul secțiilor, iar probele obținute să fie analizate în raport de obligațiile fiecărui învinuit în parte, în funcție de îndatoririle care îi revin conform fișei postului, cât și în raport de situația de fapt de la momentul săvârșirii infracțiunii.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 58/P/2007 din 30 decembrie 2009, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D. - subinspector șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș. - agenți în cadrul aceleiași instituții, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective. Împotriva acestei rezoluției a procurorului din 30 decembrie 2009, petentul M.L. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția nr. 37/II/2 din 23 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că din cercetările efectuate s-a stabilit că învinuiții și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu potrivit fișei postului și Regulamentului de ordine interioară, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, sub aspectul laturii subiective, lipsind elementul vinovăției sub forma culpei și că incidentul soldat cu vătămarea corporală gravă a deținutului M.L. a constituit un act premeditat de răzbunare săvârșit de deținutul P.I. în împrejurări care exclud vinovăția învinuiților. Împotriva acestor rezoluții, petentul M.L. a formulat plângere, în termenul legal prevăzut de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., la instanța competentă, solicitând, în esență, desființarea rezoluțiilor date în cauză, de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic superior, pe care le-a apreciat ca fiind nelegale și netemeinice, întrucât intimații și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la efectuarea percheziției corporale și escortarea deținuților.

Prin sentința penală nr. 77 din 20 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în Dosarul nr. 208/39/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluțiilor nr. 58/P/2007 din 30 decembrie 2009 și nr. 37/II/2 din 23 februarie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reținându-se în motivare, în esență, nu poate fi reținută culpa învinuiților sub niciuna dintre cele două forme ale sale, respectiv ușurință sau neglijență (când făptuitorul prevede posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, dar consideră fără temei că acesta nu se va produce, sau nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să îl prevadă), aceștia aflându-se în imposibilitate să prevadă consecințele care s-au produs. Prin decizia penală nr. 4079 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinței penale anterior menționate, casată această hotărâre și admisă plângerea petentului cu consecința desființării rezoluțiilor atacate și a trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale în legătură cu faptele sesizate și față de persoanele reclamate, în conformitate cu prevederile art. art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că atât petentul M.L., cât și numitul P.I. se aflau, la data faptelor, în stare de detenție, ca persoane aflate temporar în custodia statului, context în care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statului îi revine obligația de a lua măsurile necesare preîntâmpinării actelor de agresiune contra persoanei aflată în custodia sa și de a da o explicație plauzibilă atunci când o astfel de persoană prezintă anumite leziuni corporale, în urma realizării unei anchete eficace, anchetă eficientă care presupune cu necesitate anchetarea oricărei piste care ar putea explica faptele reclamate, mai ales atunci când aceasta implică suspiciuni la adresa unor agenți ai statului. Necesitatea realizării unei anchete eficiente implică, în primul rând, realizarea tuturor actelor procedurale ce pot conduce la obținerea de informații privind circumstanțele faptei reclamate, iar această anchetă trebuie însoțită de garanții de ordin procedural, să fie independentă și imparțială și să răspundă anumitor criterii de efectivitate. Raportat la speța dată, s-a arătat că nu rezultă cu claritate cum a fost posibilă pătrunderea în perimetrul unde era cazat petentul (secție special amenajată, supusă unui regim de maximă siguranță) a numitului P.I., care s-a deplasat între două etaje, cum a fost posibilă - în acel mediu închis și supus unor restricții speciale - deținerea unui cuțit și mai ales cum a fost posibilă disimularea acestui obiect care nu a fost găsit asupra deținutului în pofida „percheziției corporale sumare a fiecăruia”, situație în care pornind de la premisa stabilită prin rechizitoriul nr. 1194/P/2006 și sentința penală nr. 246 din 28 ianuarie 2009 a Judecătoriei Botoșani, prin care a fost trimis în judecată și condamnat numitul P.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. (conform cărora lovitura a fost aplicată cu un cuțit, în perioada în care ambii deținuți se aflau în custodia statului), organele judiciare de anchetă au obligația de a cerceta toate ipotezele de anchetă și a obține toate informațiile ori datele necesare elucidării depline a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea asupra petentului, de a stabili eventualele responsabilități a tuturor persoanelor cărora le reveneau obligații profesionale și sarcini de serviciu în legătură cu contextul faptic care a condus la vătămarea gravă a unuia dintre deținuți. În concret, s-a indicat procurorului a proceda la efectuarea demersurilor eficace - care să respecte și cerința termenului rezonabil - în vederea localizării și audierii martorilor aflați în cele două camere, a nu se limita la cercetarea faptelor reclamate numai prin prisma încadrării juridice dată faptelor de către petent, care nu posedă cunoștințe juridice, și a avea în vedere la examinarea eventualelor vinovății ale persoanelor reclamate prin plângerea penală și a regimului special al locului săvârșirii faptei, împrejurare de natură să sporească necesitatea îndeplinirii riguroase a îndatoririlor de serviciu, precum și a respectării acestor îndatoriri de către intimați, finalitatea urmărită fiind aceea de a se clarifica pe deplin modul în care a fost posibilă săvârșirea faptelor reclamate.

Prin rechizitoriul nr. 58/P/2007 din 15 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților S.G. și M.G.V., ambii pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în data de 27 septembrie 2006, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, din culpă nu și-au îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu, primul neasigurând supravegherea deținutului P.I., dându-i posibilitatea să părăsească secția fără a fi însoțit și să se deplaseze în alte locuri decât cele ordonate, iar cel de-al doilea prin nesupravegherea sectorului de care răspundea, a permis unui deținut de pe altă secție, respectiv P.I., să intre pe secția sa, fapte ce au condus la posibilitatea producerii incidentului dintre deținuții P.I. și M.L. Prin același rechizitoriu, în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D., H.T.C. și M.Ș. față de care s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective, respectiv activitățile desfășurate de aceștia în data de 27 septembrie 2006 nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. și nu au avut o legătură de cauzalitate directă cu producerea incidentului dintre deținuții P.I. și M.L. Pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpaților S.G. și M.G.V., Parchetul a reținut următoarele: La 27 septembrie 2006, învinuitul B.D. - subinspector șef în cadrul Penitenciarului Botoșani, îndeplinea funcția de șef de secție, calitate în care răspundea de secțiile I, IV și VI, fiind totodată desemnat de către conducerea penitenciarului să-l suplinească în funcție pe șeful de secție care răspundea de secțiile II și III, numitul D.D., care la acea dată era plecat în interes de serviciu la o consfătuire. În clădirea unde erau cele două secții, la etajul I, pe secția a II-a cu regim de maximă siguranță, la care era arondată și camera 46, se afla încarcerată partea vătămată M.L. împreună cu alți deținuți, secție unde erau de serviciu agenții supraveghetori H.T.C. și M.G.V. În aceeași clădire, la etajul II, pe secția a III-a cu regim închis, la camera 77 se afla încarcerat numitul P.I., împreună cu alți deținuți, secție unde erau de serviciu agenții supraveghetori S.G. și M.Ș.. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că în jurul orelor 14, agentul H.T.C. de pe secția a II-a s-a deplasat la popota unității pentru a servi masa de prânz, atribuțiile de serviciu fiindu-i preluate temporar de colegul său M.G.V., fapt care de altfel se întâmpla zilnic, în baza acordului dat de directorul penitenciarului. Tot în jurul orelor 14.00, la solicitarea agentului S.G., subinspectorul șef B.D. s-a deplasat la secția a III-a a etajului II pentru a clarifica un incident ivit între deținuții de la camera 77, unde era încarcerat și P.I., întrucât patru deținuți cazați în această cameră au solicitat ieșirea la raport. În acest sens, el s-a deplasat la această cameră pentru a discuta cu cei patru deținuți, printre care și P.I., care solicitaseră ieșirea la raport, manifestându-se violent și cerând cu insistență să fie scoși din cameră și mutați în altă parte, deoarece considerau că viața le este pusă în pericol viața de deținuții I. și S., care le adresaseră amenințări cu moartea. În prezența șefului de secție, agentul S.G. a deschis ușa de acces în camera 77 a etajului II, și în urma discuțiilor purtate la grilaj cu cei patru deținuți, văzând starea conflictuală ivită și constatând că nu există nicio posibilitate de conciliere între cele două grupuri, mai ales că și în prezența sa deținuții C.F.D., I.C. și S.I. i-au cerut în mod expres să-i scoată pe cei patru din cameră, deoarece în caz contrar va fi nevoit să-i ia mai târziu „făcuți bucățele”, B.D. a hotărât scoaterea lor în vederea mutării în alte camere, apreciind că starea conflictuală era deosebit de gravă, aceasta fiind singura soluție pentru a preîntâmpina actele de violență care s-ar fi putut produce. Conform Regulamentului, cei patru deținuți, printre care și P.I., au fost scoși pe rând din cameră în prezența celor două cadre, fiind percheziționați corporal sumar de către agentul supraveghetor S.I., urmând a li se găsi alte locuri de cazare, după care B.D. a părăsit secția, plecând la locțiitorul comandantului penitenciarului pe nume P.V. pentru a raporta aceste evenimente. Tot în aceeași perioadă, agentul M.Ș., coleg pe aceeași secție și etaj cu S.G., în baza unei aprobări anterioare a lui B.D., a plecat cu un deținut pe nume G.M. la magazinul alimentar al unității, așa încât pe secția a III-a și pe întregul etaj II al clădirii a rămas doar agentul supraveghetor S.G. În sfârșit, s-a reținut că, profitând de faptul că agentul S. se ocupa de supravegherea deținuților bucătari care distribuiau masa de prânz, cât și a deținutului care scotea gunoiul din celelalte camere ale secției, deținutul P.I. s-a deplasat la etajul I al clădirii, pe secția a II-a la camera nr. 46, unde era partea vătămată M.L. și, prin vizeta ușii care era deschisă, întrucât se servise masa de prânz, a chemat-o la vizetă pe partea vătămată, aplicându-i o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător în regiunea ochiului stâng, după care a revenit la etajul II unde era cazat, fără să fie observat de cei doi agenți supraveghetori din cadrul secțiilor II și III ale etajelor I și II, rămași să exercite supravegherea, respectiv M.G.V. și S.G. După cum rezultă din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 1194/P/2006 din 02 iulie 2007, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cât și din sentința penală de condamnare a acestuia modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 328 din 26 august 2009 a Curții de Apel Suceava, obiectul tăietor-înțepător a fost un cuțit, fapta fiind comisă cel mai probabil într-un moment în care inculpatul P.I. a scăpat de sub supravegherea personalului de pază, ajungând la camera unde se afla partea vătămată. S-a concluzionat că, pe baza probelor administrate în cauză, pe care procurorul le-a detaliat în rechizitoriul, la data comiterii faptei, deținutul P.I. se afla sub paza agentului supraveghetor S.G. de la secția a III-a de deținere, iar partea vătămată M.L. se afla sub paza agentului supraveghetor M.G.V. de la secția a II-a de deținere. În această situație, potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnului postului, agentul supraveghetor S.G. trebuia să ia toate măsurile necesare pentru a nu permite deținutului P.I. să părăsească secția a III-a de deținere, iar agentul supraveghetor M.G.V. trebuia să ia măsuri pentru a nu permite intrarea deținutului P.I. în secția a doua de deținere. Din datele anchetei administrative, precum și din probele administrate, Parchetul a reținut că principala cauză care a condus la posibilitatea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care deținutul P.I. a fost condamnat, este aceea că ușile de acces în ambele secții de deținere nu au fost ținute închise, responsabilitatea ce revenea agenților supraveghetori de pe aceste secții, respectiv inculpaților S.G. și M.G.V. Dacă această cerință minimă, cu privire la securitatea locului de deținere, ar fi fost îndeplinită, nu ar fi fost posibilă părăsirea de către deținutul P.I. a secției în care era încarcerat și pătrunderea în cealaltă secție de deținere unde se afla partea vătămată, deci nu ar mai fi fost posibilă săvârșirea, în aceste împrejurări, a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. (2) C. pen., a cărei victimă a fost M.L. Totodată, acuzarea a apreciat că celelalte aspecte de ordin administrativ și organizatoric premergătoare comiterii faptei, cum ar fi insuficiența personalului de pază, derularea în același timp a activităților de servire a mesei și de scoatere a gunoiului menajer din camerele de deținere, etc. invocate în apărare de către inculpați, nu au avut un rol determinant în producerea incidentului din data de 26 septembrie 2006 ce a avut loc la Penitenciarul Botoșani, aceste aspecte putând constitui doar condiții favorizante, neexistând un raport direct de cauzalitate între acestea și evenimentul produs. Tribunalul Botoșani învestit cu soluționarea prezentei cauze, în conformitate cu art. 68 din Legea nr. 293/2004, a dispus citarea inculpaților trimiși în judecată și a părții vătămate, cât și în calitatea de martori a persoanelor pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv M.Ș., B.D. și H.T.C. Partea vătămată, prezentă în instanță, a arătat că își menține plângerea inițială formulată în cauză, că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză deoarece a formulat asemenea pretenții într-un dosar separat aflat pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 12077/193/2008, dosar a cărei judecată este suspendată până la soluționarea actualului dosar. Printr-o cerere separată, depusă la dosar la termenul din 12 ianuarie 2012, partea vătămată M.L. a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., cu consecințe deosebit de grave, cerere pe care instanța a pus-o în discuția părților și a rămas să fie analizată odată cu fondul cauzei, concluziile părților în legătură cu această cerere fiind consemnate în încheierea pronunțată cu ocazia dezbaterilor din 12 ianuarie 2012. Fiind audiați, inculpații S.G. și M.G.V. au arătat în primul rând că nu înțeleg să beneficieze de procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., iar pe fond au arătat că nu recunosc săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, întrucât au apreciat că în condițiile date și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu.

Prin sentința penală nr. 15 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 8962/40/2011, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de partea vătămată M.L., în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., pentru care inculpații S.G. și M.G.V. au fost trimiși în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și la art. 47 C. pen., inculpații S.G. și M.G.V. au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., pentru existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei. Totodată, prin aceeași sentință, s-a constatat că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: I. Analizând, în primul rând, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, urmare a solicitării formulate în scris de către partea vătămată, care a arătat că se impune schimbarea acestei încadrări în infracțiunea de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen. și a analizei comparative a prevederilor legale cu situația de fapt, s-a apreciat că această cerere este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente: Conform art. 249 alin. (2) C. pen., pentru care se solicită schimbarea încadrării, textul de lege prevede faptul că infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., de neglijență în serviciu, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Conform art. 146 C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege paguba materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen., ori altei persoane juridice sau fizice. Partea vătămată M.L. este o persoană fizică care însă nu se încadrează în aceste condiții, nedovedindu-se în cauză că a suportat o pagubă materială mai mare de 200.000 RON; că el este o autoritate publică sau că este o unitate dintre cele despre care face vorbire art. 145 C. pen. ori că este o altă persoană juridică din afara ariei prevăzute de art. 145 C. pen., căruia i s-a adus o perturbare deosebit de gravă a activității. Drept urmare, sub acest aspect, prima instanță a procedat în consecință. II. În cadrul situației de fapt deduse judecății, din analiza tuturor actelor depuse la dosar, a soluțiilor pronunțate în mod succesiv în cauză până la trimiterea în judecată, a dosarului anexat prezentei cauze, prin care s-a dispus condamnarea deținutului P.I., a declarațiilor date de către inculpați, cât și de către celelalte persoane cercetate pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, dar au fost audiați în calitate de martori în prezenta cauză, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 02 iulie 2007, a fost trimis în judecată, arestat în altă cauză, inculpatul P.I., la vremea respectivă în executarea unei pedepse cu închisoare și încarcerat la Penitenciarul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 27 septembrie 2006, i-a aplicat o lovitură în ochi cu un cuțit părții vătămate M.L., aflat de asemenea în executarea unei pedepse cu închisoare și încarcerat în același penitenciar, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 50 zile de îngrijiri medicale, reținându-se că prin pierderea definitivă a acuității vizuale a ochiului stâng, partea vătămată prezintă o invaliditate permanentă în proporție de 35%. În concret, s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că în ziua de 27 septembrie 2006, acesta se afla încarcerat în camera 77 de la locul de deținere din Penitenciarul Botoșani; partea vătămată era încarcerată în camera 46 din același loc de deținere la etaje diferite, iar în jurul orelor 14.00, inculpatul a mers la camera părții vătămate, a chemat-o la vizeta ușii de la intrare, iar când partea vătămată s-a apropiat, inculpatul a lovit-o cu un cuțit în ochiul stâng, plecând de la fața locului, după care partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani. În cauză s-au efectuat două expertize medico-legale care au examinat partea vătămată la data de 29 septembrie 2006 și respectiv 05 iunie 2007. Prima expertiză a arătat prin concluzii că partea vătămată a prezentat un traumatism forte al globului ocular stâng cu plagă a pleoapei superioare, plagă perforantă sclerală și hemoftalmus ce datează din 27 septembrie 2006, leziunile traumatice putând fi produse prin lovire cu un obiect înțepător tăietor, necesitând 48-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără să fie pusă în primejdie viața părții vătămate, urmând să se facă o nouă apreciere a sechelelor după terminarea tratamentului oftalmologic. A doua expertiză medico-legală de la dosar a reținut că partea vătămată M.L. a prezentat la data expertizării 05 iunie 2007, următorul diagnostic „OS Status post traumatism ocular perforant. Vitrorectinopatie proliferativă cu dezlipire totală de retină. VOS cu vagă percepție luminoasă”. Prin același concluzii ale expertizei s-a arătat că la consultul oftalmologic din 06 noiembrie 2006 s-a consemnat epuizarea resurselor terapeutice chirurgicale. De asemenea, s-a concluzionat că prin pierderea definitivă a acuității vizuale a ochiului stâng, partea vătămată M.L. prezintă o invaliditate permanentă în proporție de 35%, neîncadrabilă în grade de invaliditate. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 246 din 28 ianuarie 2009, îndreptată pentru erori materiale prin încheierea din 04 februarie 2009, așa cum a rămas ea definitivă prin desființarea parțială și respectiv casare, conform deciziei penale nr. 107/A din 07 mai 2009 a Tribunalului Botoșani, dată în apel și respectiv deciziei penale nr. 328 din 26 august 2009 a Curții de Apel Suceava, dată în recurs, a reținut vinovăția inculpatului P.I. și a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus, ca efect și al stării sale de recidivă, la o pedeapsă rezultantă de 2.605 zile închisoare, cu aplicarea unui spor de 3 ani închisoare. În rezolvarea laturii civile, printre alte dispoziții, inculpatul P.I. a fost obligat definitiv să plătească părții vătămate M.L. suma de 40.000 RON daune morale. S-a reținut cu titlu definitiv că, potrivit probelor de la dosar, inculpatul P.I. a fost cel care, în acea zi de 27 septembrie 2006, în jurul orelor 13.30, deși se afla încarcerat pe o altă secție a Penitenciarului Botoșani, decât partea vătămată, a ajuns la ușa camerei părții vătămate, unde prin vizetă a solicitat martorului M.D.S., care se afla în apropierea ușii să cheme partea vătămată la vizeta, iar în momentul în care acesta s-a apropiat de vizetă, cu un cuțit, inculpatul a aplicat o lovitură părții vătămate în zona capului, mai exact în zona ochiului stâng, partea vătămată fiind observată curgându-i sânge din zona feței de către ceilalți deținuți cu care se afla în aceeași cameră de detenție și care au încercat să-i dea primul ajutor, partea vătămată fiind transportată de urgență la spital, după care s-au făcut constatările medicale de la dosar. Așadar este un fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat că la data de 27 septembrie 2006, în timp ce partea vătămată M.L., cât și numitul P.I. erau deținuți în Penitenciarul Botoșani în executarea unei pedepse cu închisoarea, primul fiind cazat la etajul I al unui corp de clădire din cadrul unității, la camera 46, secția II denumită secție lungă cu regim închis, iar al doilea la etajul a II-a al aceleiași clădiri, camera 77 secția a III-a, de asemenea, secție lungă cu regim închis, deținutul P.I. a fost cel care s-a deplasat de la etajul II și de la locul său de deținere prin coborârea scărilor la etajul I, la locul de deținere al părții vătămate M.L., pe care a chemat-o la vizeta camerei acesteia prin intermediul numitului M.D.S., deținut în aceeași cameră cu partea vătămată, vizetă evidențiată în fotografiile judiciare din dosarul anexă, aplicându-i acesteia o lovitură cu un cuțit în ochiul stâng, cauzându-i vătămarea corporală gravă, așa cum s-a constatat prin expertizele medico-legale sus arătate, iar pentru săvârșirea acestei infracțiuni, deținutul P.I., aflat în stare de recidivă, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2.605 zile închisoare, pedeapsă la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare. Deținutul P.I. nu a recunoscut niciodată săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat și condamnat, vinovăția sa rezultând din probele administrate în dosarul anexat prezentei cauze, iar în rezolvarea laturii civile a cauzei, acesta a fost obligat să plătească părții vătămate 40.000 RON daune morale. Este, de asemenea, real și exact faptul că la data respectivă, comandant al celor două secții de deținere era subinspectorul șef B.D., audiat ca martor în prezenta cauză, iar acesta avea în subordine pe agenții supraveghetori care își executau efectiv atribuțiile de serviciu în cadrul acestor secții, atribuțiile de serviciu ale acestora fiind prevăzute atât în legile specifice locului de deținere, cât și în fișa posturilor acestor agenți, depuse la dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2007. Cele două secții se află fiecare la etajul I și respectiv etajul II, suprapuse unele peste altele, adică secția a III-a de la etajul II peste secția a II-a de la etajul I; camerele din cadrul acestor secții cu nr. 77 de la etajul II și respectiv 46 de la etajul I fiind aproape suprapuse dar nu chiar pe verticală. Aceste două secții sunt situate efectiv în extremitatea a două holuri, de asemenea suprapuse, accesul în secții se face pe ușile din extremitatea secțiilor; holurile sunt separate aproape de mijloc de alte scări, iar în extremitatea opusă a holurilor se află uși identice ca cele opuse, dar aceste uși nu sunt cele mai des folosite, situație ce rezultă în mod grafic din schița de la dosar. Mai rezultă cu certitudine din probele de la dosar, că la etajul I secția a II-a, unde era arondată camera 46 a părții vătămate, au fost de serviciu în acea zi, în calitate de agenți supraveghetori, martorul H.T.C. și inculpatul M.G.V., iar la etajul II secția a III-a unde era arondată camera 77 și unde era cazat deținutul P.I., erau de serviciu Inculpatul S.G. și martorul M.Ș. Mai este real și exact faptul că în jurul orelor 14.00 martorul H.T.C. s-a deplasat de pe secția unde își desfășura activitatea la popota unității pentru a servi masa de prânz, iar atribuțiile i-au fost preluate temporar de colegul său, inculpatul M.G.V., în baza acordului conducerii unității. Tot în același interval, martorul B.D., șeful celorlalți agenți, i-a cerut martorului M.Ș. să părăsească locul său de activitate de la etajul II și să-l însoțească pe un alt deținut, pe nume G.M., la magazinul unității pentru a face cumpărături, așa încât pe toate secțiile la etajul I a rămas ca agent supraveghetor, singur, inculpatul M.G.V., iar pe toate secțiile de la etajul II a rămas ca agent supraveghetor, singur, inculpatul S.G., timp în care pe ambele etaje și secții se distribuia masa de prânz deținuților la vizetele deschise ale camerelor și se scotea gunoiul menajer, de asemenea, de către alți deținuți, în prezența celor doi agenți supraveghetori. Întrucât la camera 77 de la etajul II unde era cazat deținutul P.I. împreună cu alți deținuți, se ivise un conflict între aceștia, martorul B.D., șeful tuturor supraveghetorilor, s-a deplasat la această cameră pentru a discuta cu deținuții din interior, conflict despre care agentul S.G. îl informase mai din timp. Este de necontestat, de asemenea, că în prezența comandantului de secție B.D. și la solicitarea acestuia, agentul supraveghetor inculpat S.G. a deschis ușa de acces în camera 77, a discutat cu deținuții din interior în legătură cu conflictul dintre cele două grupuri creat în cameră, așa încât, B.D. a hotărât scoaterea lor din cameră în vederea mutării în alte camere, apreciind că starea conflictuală dintre cele două grupuri este gravă, trebuind să fie preîntâmpinată agravarea acesteia. În continuare, agentul supraveghetor, inculpatul S.G., i-a percheziționat pe deținuții scoși din încăpere, care au rămas în grija comandantului de secție B.D., iar inculpatul S.G. și-a văzut în continuare de activitatea sa în legătură cu supravegherea servitului mesei de prânz și a celorlalte activități gospodărești. După cum rezultă din autoritatea de lucru judecat a sentinței penale arătate anterior, prin care s-a dispus condamnarea deținutului P.I. pentru vătămarea corporală gravă a deținutului parte vătămată M.L., acest deținut a fost cel care, profitând de faptul că agentul supraveghetor, inculpatul S.G., se ocupa de supravegherea servitului mesei și a celorlalte activități, s-a deplasat de la etajul II de unde fusese scos din camera 77, la etajul inferior, adică la etajul I la camera 46, unde a chemat-o, prin intermediul martorului M.D.S., pe partea vătămată, la vizeta camerei, care era deschisă pentru servitul mesei de prânz, căruia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în ochiul stâng, după care a revenit pe scările de la extremitatea holurilor la etajul II, fără să fie observat de către agenții supraveghetori, nici chiar de către agentul supraveghetor inculpatul M.G.V., care rămăsese singur cu supravegherea pe tot holul etajului I. Instanța de fond, în raport cu exigențele desprinse din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului privind situația persoanelor aflate temporar în custodia statului datorită stării lor de deținere, hotărâri arătate și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la care s-a făcut referire mai sus, a întreprins o cercetare amănunțită a prezentei cauze, audiind inculpații, cât și în calitate de martori persoanele implicate în evenimentele de mai sus, respectiv martorii B.D., M.Ș. și H.T.C. Declarațiile acestora au confirmat încă o dată datele certe sus arătate, prima instanță trebuind ca în actuala cauză să stabilească adevărul în legătură cu modul în care a fost posibilă deplasarea deținutului P.I. de la etajul II la etajul I al clădirii pentru a o lovi pe partea vătămată și trebuind de asemenea să stabilească dacă cei doi inculpați care au fost trimiși în judecată dintre cele cinci persoane implicate în cauză în calitate de cadre ale penitenciarului, se fac, de asemenea, vinovate de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. Martorul B.D. a arătat printre altele, în declarația dată în fața primei instanțe, că în dimineața acelei zile a fost informat de inculpatul S.G. de la etajul II secția a III-a a locului de deținere, despre conflictul dintre deținuții din camera 77 și care solicitau să fie mutați în alte camere, fiind în atribuțiile sale de serviciu să rezolve asemenea situație, iar când a ajuns în jurul amiezii pe secție la etajul II, cei doi agenți supraveghetori ai etajului, inculpatul S.G. și martorul M.Ș. erau la locul de muncă, moment în care i-a dat dispoziție lui M.Ș. să-l ducă pe un alt deținut G.M. la cumpărături, iar în continuare a deschis camera 77 în prezența agentului rămas S.G., pentru a discuta cu deținuții din interior și a aplana conflictul. Mai arată acest martor că deținuții au fost percheziționați sumar de către agentul S.G. și că, în continuare, i-a lăsat pe aceștia scoși din cameră în grija agentului, iar el s-a deplasat la directorul adjunct al unității P.V., întrucât nu avea competența să dispună mutarea deținuților dintr-o cameră în alta, iar tocmai când se afla în biroul acestuia, directorul adjunct a fost informat prin radiotelefonul mobil din dotare, că la celălalt etaj I secția a II-a a avut loc un incident în sensul că un deținut a fost agresat și că a fost dus la cabinetul medical, deținutul agresat fiind partea vătămată M.L. A mai arătat martorul în legătură cu situația locurilor de deținere, că ușile de la extremitățile holurilor acestor locuri erau la vremea respectivă, așa cum sunt ele desenate la dosar, nesecurizate, ci doar ulterior au fost securizate, că aceste uși puteau să fie forțate și deschise inclusiv cu un cuțit sau chiar cu ajutorul unei cartele telefonice. De asemenea, acest martor a arătat că, atunci când a părăsit secția prin extremitatea holului unde se afla camera 77, ușa prin care a ieșit a fost încuiată în urma sa de către unul dintre supraveghetorii secțiilor, martorul arătând că tot ce s-a întâmplat în acest răstimp a fost regulamentar. La rândul său, inculpatul S.G., care l-a însoțit în acele momente pe martorul B.D., a arătat că la ora respectivă era singur pe secție, întrucât colegul său M.Ș. era plecat la cumpărături cu deținutul G.M., că l-a informat pe martorul B.D., în calitate de șef de secție, în dimineața acelei zile despre situația conflictuală de la camera 77, că în jurul orelor 14.00, deținuții din această cameră au fost scoși din cameră pentru a se găsi o cale de rezolvare a conflictului, fiind preluați de către martorul B.D. cu care s-au deplasat spre extremitatea holului, iar el și-a continuat activitatea de serviciu specifică momentului, iar după cca. 15 minute de la această succesiune de evenimente, a văzut că deținuții scoși din camera 77 erau din nou la ușa camerei, fiind reintroduși în interior, martorul arătând că nu cunoaște ce s-a întâmplat în acest interval, întrucât era ocupat cu celelalte activități. A mai arătat că după cca. 10 minute s-a auzit soneria secției, întrucât colegul său M.Ș. se întorsese de la cumpărăturile cu deținutul S.G., care au reintrat în secție. În sfârșit, a arătat că nu înțelege în ce condiții deținutul P. s-a deplasat de la etajul său la celălalt etaj și nici dacă el a lovit-o pe partea vătămată M.L. în ochi. Martorul M.Ș. a arătat în declarația sa că, într-adevăr, în acea zi a fost de serviciu alături de inculpatul S.G. la etajul II al clădirii pe secția scurtă, dar în secția sa nu este cuprinsă și camera 77 care face parte din secția lungă de sub supravegherea inculpatului S.G. și că, într-adevăr, în jurul amiezii a primit dispoziție de la martorul B.D. să-l ducă pe deținutul G.M. la cumpărături, timp în care se consumau evenimentele în fața camerei 77 a etajului II, iar când a ieșit pe ușa etajului din extremitatea holului, ușa a fost deschisă de colegul său, inculpatul S.G., care a închis ușa și a încuiat-o în urma sa. A mai arătat martorul că ultima sa reprezentare înainte de părăsirea etajului II constă în faptul că grupul celor patru deținuți scoși din cameră, însoțit de șeful său B.D., se deplasa din fața camerei 77 în sens opus lui, adică spre cealaltă secție, deci spre cealaltă extremitate a holului și că de vreme ce ușa a fost deschisă și închisă în urma sa de inculpatul S.G., acesta nu putea să se situeze în același timp și lângă deținuți și martorul B.D. Același martor a arătat care este situația ușilor de la extremitățile celor două etaje ale clădirii, care sunt metalice, prevăzute cu sticlă armată, dar la vremea respectivă nu prezentau nici un fel de securitate, întrucât încuietorile puteau fi forțate, mai mult, ușa pe care a ieșit la vremea respectivă putea fi deschisă ușor din interior spre exterior, inclusiv cu ajutorul unui cuțit, arătând în continuare că legătura cu chei de la accesul pe aceste uși nu părăseau niciodată secția, propriile sale chei fiind date șefului său, martorul B.D., iar când a revenit în secție, incidentul dintre P.I. și partea vătămată era deja consumat. În declarația sa, martorul H.T.C. care funcționa la etajul I al clădirii unde era deținută partea vătămată, fiind coleg pe secție alături de inculpatul M.G.V., a arătat că în jurul amiezii din acea zi, într-adevăr a plecat la masă de pe această secție și a predat cheile secției și toate responsabilitățile colegului său, inculpatului M.G.V., care a rămas singur pe ambele secții și pe tot etajul până la întoarcerea sa. A precizat acest martor că, atunci când a ieșit din secție pentru a pleca la masă, ușa din extremitatea holului pe care a ieșit și în preajma căreia este camera 46, a fost încuiată în urma sa de către inculpatul M.G.V., iar tot în acele momente începuse să se servească masa de prânz a deținuților. De asemenea, martorul a arătat că accesul la cele două etaje se făcea la vremea respectivă pe ușile din extremitatea holului, în preajma cărora se aflau cele două camere, nr. 46 și respectiv nr. 77, iar ușile din celelalte extremități erau folosite mai rar, prin construcția lor ușile putând fi forțate ușor, chiar prin intermediul unui cuțit, iar când a revenit în secție de la masă, ușa i-a fost deschisă tot de inculpatul M.G.V. care l-a informat despre cele ce s-au întâmplat cu deținutul M. ce se afla în acea zi în paza lor. A mai precizat martorul că activitatea de pe secțiile de deținuți din jurul prânzului este mai amplă, în sensul că în același timp se introduc alimentele, se servește masa, se face curățenie și se scoate gunoiul din încăperi, iar secțiile erau la vremea respectivă foarte aglomerate, adică încărcate cu peste 100 de deținuți. În aceeași ordine de idei, inculpatul M.G.V. a arătat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, că într-adevăr, în ziua respectivă era de serviciu împreună cu martorul H.T.C., în aceeași calitate de supraveghetor, descriind în exact locul unde ambii își desfășurau activitatea și modul cum se făcea la vremea respectivă accesul pe secțiile unde funcționau, partea vătămată fiind în acele momente în îngrijirea colegului său, martorul H.T.C., iar el preluându-i atribuțiile, întrucât acesta a plecat la masă, momente în care se desfășura și distribuirea mesei de prânz deținuților, unde rămăsese singur pe ambele secții. A arătat acest inculpat că la un moment dat, în timp ce se afla cu spatele spre camera unde era deținută partea vătămată, a auzit niște zgomote puternice, așa încât el s-a întors înspre această direcție, alergând ca să vadă ce se întâmplă, iar când a ajuns la ușa camerei nr. 46, a observat-o pe partea vătămată plină de sânge, dar holul din preajma camerei era pustiu, în timp ce ceilalți deținuți țipau, iar partea vătămată spunea că a fost omorâtă. Se poate aprecia că acesta a fost în fapt momentul cel mai critic al întregii situații de fapt, întrucât în acest moment partea vătămată a fost lovită de către deținutul P.I. De asemenea, a mai arătat martorul că ușa de acces în secție din preajma camerei era întredeschisă, cu toate că era firesc să fie închisă, întrucât la plecarea colegului său H.T.C., personal a încuiat această ușă, cheile de la această ușă aflându-se în posesia inculpatului de la plecarea colegului său H.T.C. la masă, inculpatul apreciind că în realitate, ușa a fost forțată să fie deschisă în acele momente, deoarece, așa cum sunt construite ușile, ele fac imposibilă părăsirea secției și nu intrarea în secție, inculpatul arătând că plecarea unuia dintre supraveghetori de pe secții, fără să fie schimbat cu o altă persoană, era uzuală și se făcea cu aprobările șefilor. În sfârșit, a arătat acest inculpat că vizeta de la ușa camerei unde era cazată partea vătămată, era deschisă, iar la rândul ei, așa cum este ea construită, poate fi deschisă atât din înăuntru, cât și din afară în mod fraudulos, prin blocarea sistemului de închidere, vizeta fiind de altfel redată în fotografiile judiciare din dosarul anexă. Concluzionând asupra celor sus arătate și a situației de fapt deduse judecății, pe lângă datele cu caracter real și exact, de asemenea arătate, în legătură cu vinovăția sau nevinovăția celor doi inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu pentru care au fost trimiși în judecată, instanța de fond a reținut că există probe directe și indirecte care atestă cu adevărat că cei doi inculpați nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor, întrucât în acea zi, 27 septembrie 2006, prin tot ce s-a întâmplat și prin prisma condițiilor concrete în care s-au întâmplat lucrurile, ei s-au aflat într-o situație de caz fortuit, ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute de art. 47 C. pen. Din probele dosarului, parchetul a reținut că principala cauză care a condus la posibilitatea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care deținutul P.I. a fost condamnat, este aceea că ușile de acces în ambele secții de deținere nu au fost ținute închise, responsabilitate ce revenea agenților supraveghetori de pe aceste secții, respectiv inculpaților S.G. și M.G.V. Dacă această cerință minimă, cu privire la securitat