ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

noiembrie 2006, numitul M.L. - persoană privată de libertate aflată în

executarea unei pedepse de 13 ani închisoare în Penitenciarul de Maximă

Siguranță Botoșani, a cerut identificarea și cercetarea, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, a cadrelor din Penitenciarul

Botoșani care, la data de 27 septembrie 2006, în jurul orelor 14.00, nu l-au

supravegheat pe deținutul P.I., care a venit la ușa camerei în care era deținut

și prin vizetă i-a înfipt un cuțit în ochiul stâng provocându-i o leziune gravă

care a condus la pierderea totală a vederii ochiului vătămat.

Din verificările preliminare

efectuate a reieșit că la data de 27 septembrie 2006, în cadrul Penitenciarului

Botoșani, își exercitau atribuțiile de supraveghetori patru agenți, respectiv: H.T.C.

și M.G.V., S.G. și M.Ș., precum și faptul că din dispoziția subinspectorului B.D.

(care-l substituia în funcție pe șeful de secție D.D., aflat în concediu), agentul

M.Ș. l-a scos din cameră pe deținutul G.M. și l-a condus la magazinul artizanal

al Penitenciarului Botoșani să-și facă cumpărăturile, astfel că agentul S.G. a rămas

singur să asigure supravegherea.

Tot din dispoziția aceluiași

subinspector, agentul S.G. a procedat la deschiderea camerei și permiterea unui

număr de 4 deținuți, printre care și P.I., de a-și căuta altă cameră conform dorinței

lor, context în care deținutul P.I., profitând de condițiile existente (absența

celuilalt supraveghetor, plecarea subinspectorului și faptul că se servea masa de

prânz și se scotea gunoiul) s-a strecurat și l-a agresat pe deținutul M.L., acțiune

favorizată de faptul că și pe această secție se afla doar agentul M.G.V., întrucât

colegul său, H.T.C. era plecat la popota unității pentru a servi masa.

Având în vedere calitatea

persoanei care-l substituia pe șeful de secție, aceea de subinspector, prin ordonanța

nr. 50/P/2007 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a

dispus declinarea competenței de cercetare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost înregistrată la data de 23 martie 2007

sub nr. 58/P/2007.

58/P/2007 din 28 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de B.D. - subinspector la Penitenciarul Botoșani,

H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș., toți patru agenți la Penitenciarul Botoșani, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen., întrucât

fapta de vătămare corporală gravă comisă de deținutul P.I. din Penitenciarul Botoșani

la data de 27 septembrie 2006 asupra deținutului M.L. din același penitenciar a

fost săvârșită într-o împrejurare care nu putea fi prevăzută de cei în cauză.

procurorului din 28 decembrie 2007 petentul M.L. a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior, care prin rezoluția

nr.

67/II/2 din 11 februarie 2008

a

procurorului general adjunct al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că din

analiza actelor și lucrărilor dosarului rezulta, în esență, că împrejurările în

care deținutul P.I. l-a vătămat pe petent nu puteau fi prevăzute de persoanele față

de care s-au efectuat cercetări și care erau de serviciu în acea zi.

Împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., petentul M.L. a formulat plângere la instanța competentă, solicitând,

în esență, desființarea rezoluțiilor date în cauză, de către procuror și confirmate

de procurorul ierarhic superior și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de

art.

249 C. pen.

, întrucât aceștia nu au respectat Regulamentul

de ordine interioară a Penitenciarelor care îi obligau să depună diligențele necesare

pentru a preîntâmpina săvârșirea unor acte de violență în cadrul Penitenciarului

Botoșani. Totodată acesta a arătat că potrivit regulamentului la ieșirea din camerele

de deținere, persoanele private de libertate sunt supuse în mod obligatoriu percheziției

corporale, iar scoaterea din camere a deținuților se face doar în prezența unui

număr suficient de personal dotat corespunzător, aspecte care nu au fost respectate

de către intimații făptuitori.

nr. 17 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală,

în Dosarul nr. 69/39/2008, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost admisă plângerea

formulată de petentul M.L., desființate rezoluțiile nr. 58/P/2007 din 28

decembrie 2007 și nr. 67/II/2 din 11 februarie 2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, și trimisă cauza la aceeași unitate de Parchet în vederea

începerii urmăririi penale privind pe B.D., H.T.C., M.G.V., S.G. și M.Ș. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen., reținându-se

în motivare, în esență, că în cauză s-a efectuat o cercetare penală sumară pe baza

căreia nu se poate stabili cu certitudine împrejurările concrete în care s-a întâmplat

incidentul dintre deținutul P.I. și petentul M.L., cât și faptul dacă intimații

nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu,

fiind indicate totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin

ce anume mijloace de probă.

Conform dispozițiilor

instanței, prin rezoluția nr. 58/P/2007 din 16 septembrie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus începerea urmăririi penale față de B.D.

- subinspector șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C.,

M.G.V., S.G. și M.Ș. - agenți în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță

Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de

art. 249 alin. (1) C. pen., faptă constând în aceea că la data de 27 septembrie

2006 aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, neasigurând

supravegherea deținutului P.I., care a venit la ușa camerei  în care era deținută

partea vătămată M.L. și, prin vizetă, i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul

în ochiul stâng, cauzându-i o leziune gravă care a dus la pierderea totală a vederii

la ochiul vătămat și o invaliditate permanentă în proporție de 35%.

În vederea stabilirii

împrejurărilor concrete în care s-a petrecut incidentul, procurorul de caz a procedat

la citarea în calitate de martori a numiților D.A., C.M., T.L.I., M.D.S., O.I. și

C.I. și la audierea efectivă doar a ultimilor trei, în contextul în care nu s-a

putut realiza identificarea și ascultarea celorlalți menționați.

de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 58/P/2007 din 31 martie 2009, în temeiul

art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. e) C. proc.

pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D. - subinspector

șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C., M.G.V., S.G.

și M.Ș. - agenți în cadrul aceleiași instituții, pentru săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât există

una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit,

prev. de art. 47 C. pen.

Prin ordonanța nr. .237/II/2/2009

din 22 iunie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a dispus admiterea plângerii formulată în temeiul art. 278 C. proc.

pen. de petentul M.L., infirmarea rezoluției anterior menționate și continuarea

cercetărilor în vederea completării urmăririi penale, respectiv a stabilirii condițiilor

prevăzute de lege (regulament) în care deținuții pot fi mutați dintr-o celulă în

alta, dacă pot fi scoși individual sau în grup, dacă era necesar ca, înainte de

a fi scoși din celulă, să se stabilească viitorul loc de cazare și, cel mai important,

dacă deținuții pot rămâne nesupravegheați pe holul secțiilor, iar probele obținute

să fie analizate în raport de obligațiile fiecărui învinuit în parte, în funcție

de îndatoririle care îi revin conform fișei postului, cât și în raport de situația

de fapt de la momentul săvârșirii infracțiunii.

de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 58/P/2007 din 30 decembrie 2009, în temeiul

art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D. - subinspector

șef la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Botoșani și H.T.C., M.G.V., S.G.

și M.Ș. - agenți în cadrul aceleiași instituții, pentru săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii

subiective.

Împotriva acestei rezoluției

a procurorului din 30 decembrie 2009, petentul M.L. a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior, care prin rezoluția

nr.

37/II/2 din 23 februarie 2010

a

procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că din cercetările

efectuate s-a stabilit că învinuiții și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu potrivit

fișei postului și Regulamentului de ordine interioară, în cauză nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, sub aspectul

laturii subiective, lipsind elementul vinovăției sub forma culpei și că incidentul

soldat cu vătămarea corporală gravă a deținutului M.L. a constituit un act premeditat

de răzbunare săvârșit de deținutul P.I. în împrejurări care exclud vinovăția învinuiților.

Împotriva acestor rezoluții,

petentul M.L. a formulat plângere, în termenul legal prevăzut de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., la instanța competentă, solicitând, în esență, desființarea

rezoluțiilor date în cauză, de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic

superior, pe care le-a apreciat ca fiind nelegale și netemeinice, întrucât intimații

și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la efectuarea percheziției corporale

și escortarea deținuților.

nr. 77 din 20 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în

Dosarul nr. 208/39/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

M.L. împotriva rezoluțiilor nr. 58/P/2007 din 30 decembrie 2009 și nr. 37/II/2 din

23 februarie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reținându-se

în motivare, în esență, nu poate fi reținută culpa învinuiților sub niciuna dintre

cele două forme ale sale, respectiv ușurință sau neglijență (când făptuitorul prevede

posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, dar consideră fără

temei că acesta nu se va produce, sau nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să

îl prevadă), aceștia aflându-se în imposibilitate să prevadă consecințele care s-au

produs.

Prin decizia penală

nr. 4079 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

a fost admis recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinței penale anterior

menționate, casată această hotărâre și admisă plângerea petentului cu consecința

desființării rezoluțiilor atacate și a trimiterii cauzei procurorului în vederea

începerii urmăririi penale în legătură cu faptele sesizate și față de persoanele

reclamate, în conformitate cu prevederile art. art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte a constatat că atât petentul M.L., cât și numitul P.I. se aflau, la

data faptelor, în stare de detenție, ca persoane aflate temporar în custodia statului,

context în care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statului

îi revine obligația de a lua măsurile necesare preîntâmpinării actelor de agresiune

contra persoanei aflată în custodia sa și de a da o explicație plauzibilă atunci

când o astfel de persoană prezintă anumite leziuni corporale, în urma realizării

unei anchete eficace, anchetă eficientă care presupune cu necesitate anchetarea

oricărei piste care ar putea explica faptele reclamate, mai ales atunci când aceasta

implică suspiciuni la adresa unor agenți ai statului. Necesitatea realizării unei

anchete eficiente implică, în primul rând, realizarea tuturor actelor procedurale

ce pot conduce la obținerea de informații privind circumstanțele faptei reclamate,

iar această anchetă trebuie însoțită de garanții de ordin procedural, să fie independentă

și imparțială și să răspundă anumitor criterii de efectivitate.

Raportat la speța dată,

s-a arătat că nu rezultă cu claritate cum a fost posibilă pătrunderea în perimetrul

unde era cazat petentul (secție special amenajată, supusă unui regim de maximă siguranță)

a numitului P.I., care s-a deplasat între două etaje, cum a fost posibilă - în acel

mediu închis și supus unor restricții speciale - deținerea unui cuțit și mai ales

cum a fost posibilă disimularea acestui obiect care nu a fost găsit asupra deținutului

în pofida „percheziției corporale sumare a fiecăruia”, situație în care pornind

de la premisa stabilită prin rechizitoriul nr. 1194/P/2006 și sentința penală

nr. 246 din 28 ianuarie 2009 a Judecătoriei Botoșani, prin care a fost trimis în

judecată și condamnat numitul P.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. (conform cărora lovitura a fost aplicată cu un cuțit, în perioada

în care ambii deținuți se aflau în custodia statului), organele judiciare de anchetă

au obligația de a cerceta toate ipotezele de anchetă și a obține toate informațiile

ori datele necesare elucidării depline a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea

asupra petentului, de a stabili eventualele responsabilități a tuturor persoanelor

cărora le reveneau obligații profesionale și sarcini de serviciu în legătură cu

contextul faptic care a condus la vătămarea gravă a unuia dintre deținuți.

În concret, s-a indicat

procurorului a proceda la efectuarea demersurilor eficace - care să respecte și

cerința termenului rezonabil - în vederea localizării și audierii martorilor aflați

în cele două camere, a nu se limita la cercetarea faptelor reclamate numai prin

prisma încadrării juridice dată faptelor de către petent, care nu posedă cunoștințe

juridice, și a avea în vedere la examinarea eventualelor vinovății ale persoanelor

reclamate prin plângerea penală și a regimului special al locului săvârșirii faptei,

împrejurare de natură să sporească necesitatea îndeplinirii riguroase a îndatoririlor

de serviciu, precum și a respectării acestor îndatoriri de către intimați, finalitatea

urmărită fiind aceea de a se clarifica pe deplin modul în care a fost posibilă săvârșirea

faptelor reclamate.

nr. 58/P/2007 din 15 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată, în stare de libertate, a inculpaților S.G. și M.G.V., ambii pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., constând

în aceea că în data de 27 septembrie 2006, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, din culpă nu și-au îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de

serviciu, primul neasigurând supravegherea deținutului P.I., dându-i posibilitatea

să părăsească secția fără a fi însoțit și să se deplaseze în alte locuri decât cele

ordonate, iar cel de-al doilea prin nesupravegherea sectorului de care răspundea,

a permis unui deținut de pe altă secție, respectiv P.I., să intre pe secția sa,

fapte ce au condus la posibilitatea producerii incidentului dintre deținuții P.I.

și M.L.

Prin același rechizitoriu,

în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B.D., H.T.C. și

M.Ș. față de care s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii

obiective, respectiv activitățile desfășurate de aceștia în data de 27

septembrie 2006 nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii prev.

de art. 249 alin. (1) C. pen. și nu au avut o legătură de cauzalitate directă cu

producerea incidentului dintre deținuții P.I. și M.L.

Pentru a dispune trimiterea

în judecată a inculpaților S.G. și M.G.V., Parchetul a reținut următoarele:

La 27 septembrie 2006,

învinuitul B.D. - subinspector șef în cadrul Penitenciarului Botoșani, îndeplinea

funcția de șef de secție, calitate în care răspundea de secțiile I, IV și VI, fiind

totodată desemnat de către conducerea penitenciarului să-l suplinească în funcție

pe șeful de secție care răspundea de secțiile II și III, numitul D.D., care la acea

dată era plecat în interes de serviciu la o consfătuire.

În clădirea unde erau

cele două secții, la etajul I, pe secția a II-a cu regim de maximă siguranță, la

care era arondată și camera 46, se afla încarcerată partea vătămată M.L. împreună

cu alți deținuți, secție unde erau de serviciu agenții supraveghetori H.T.C. și

M.G.V.

În aceeași clădire, la

etajul II, pe secția a III-a cu regim închis, la camera 77 se afla încarcerat numitul

P.I., împreună cu alți deținuți, secție unde erau de serviciu agenții supraveghetori

S.G. și M.Ș..

S-a reținut în actul de

sesizare a instanței că în jurul orelor 14, agentul H.T.C. de pe secția a II-a s-a

deplasat la popota unității pentru a servi masa de prânz, atribuțiile de serviciu

fiindu-i preluate temporar de colegul său M.G.V., fapt care de altfel se întâmpla

zilnic, în baza acordului dat de directorul penitenciarului.

Tot în jurul orelor 14.00,

la solicitarea agentului S.G., subinspectorul șef B.D. s-a deplasat la secția a

III-a a etajului II pentru a clarifica un incident ivit între deținuții de la camera

77, unde era încarcerat și P.I., întrucât patru deținuți cazați în această cameră

au solicitat ieșirea la raport.

În acest sens, el s-a

deplasat la această cameră pentru a discuta cu cei patru deținuți, printre care

și P.I., care solicitaseră ieșirea la raport, manifestându-se violent și cerând

cu insistență să fie scoși din cameră și mutați în altă parte, deoarece considerau

că viața le este pusă în pericol viața de deținuții I. și S., care le adresaseră

amenințări cu moartea.

În prezența șefului de

secție, agentul S.G. a deschis ușa de acces în camera 77 a etajului II, și în urma

discuțiilor purtate la grilaj cu cei patru deținuți, văzând starea conflictuală

ivită și constatând că nu există nicio posibilitate de conciliere între cele două

grupuri, mai ales că și în prezența sa deținuții C.F.D., I.C. și S.I. i-au cerut

în mod expres să-i scoată pe cei patru din cameră, deoarece în caz contrar va fi

nevoit să-i ia mai târziu „făcuți bucățele”, B.D. a hotărât scoaterea lor în vederea

mutării în alte camere, apreciind că starea conflictuală era deosebit de gravă,

aceasta fiind singura soluție pentru a preîntâmpina actele de violență care s-ar

fi putut produce.

Conform Regulamentului,

cei patru deținuți, printre care și P.I., au fost scoși pe rând din cameră în prezența

celor două cadre, fiind percheziționați corporal sumar de către agentul supraveghetor

S.I., urmând a li se găsi alte locuri de cazare, după care B.D. a părăsit secția,

plecând la locțiitorul comandantului penitenciarului pe nume P.V. pentru a raporta

aceste evenimente.

Tot în aceeași perioadă,

agentul M.Ș., coleg pe aceeași secție și etaj cu S.G., în baza unei aprobări anterioare

a lui B.D., a plecat cu un deținut pe nume G.M. la magazinul alimentar al unității,

așa încât pe secția a III-a și pe întregul etaj II al clădirii a rămas doar agentul

supraveghetor S.G.

În sfârșit, s-a reținut

că, profitând de faptul că agentul S. se ocupa de supravegherea deținuților bucătari

care distribuiau masa de prânz, cât și a deținutului care scotea gunoiul din celelalte

camere ale secției, deținutul P.I. s-a deplasat la etajul I al clădirii, pe secția

a II-a la camera nr. 46, unde era partea vătămată M.L. și, prin vizeta ușii care

era deschisă, întrucât se servise masa de prânz, a chemat-o la vizetă pe partea

vătămată, aplicându-i o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător în regiunea ochiului

stâng, după care a revenit la etajul II unde era cazat, fără să fie observat de

cei doi agenți supraveghetori din cadrul secțiilor II și III ale etajelor I și II,

rămași să exercite supravegherea, respectiv M.G.V. și S.G.

După cum rezultă din rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 1194/P/2006 din 02 iulie 2007, prin

care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev.

de art. 182 alin. (2) C. pen., cât și din sentința penală de condamnare a acestuia

modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 328 din 26 august 2009 a

Curții de Apel Suceava, obiectul tăietor-înțepător a fost un cuțit, fapta fiind

comisă cel mai probabil într-un moment în care inculpatul P.I. a scăpat de sub supravegherea

personalului de pază, ajungând la camera unde se afla partea vătămată.

S-a concluzionat că, pe

baza probelor administrate în cauză, pe care procurorul le-a detaliat în rechizitoriul,

la data comiterii faptei, deținutul P.I. se afla sub paza agentului supraveghetor

S.G. de la secția a III-a de deținere, iar partea vătămată M.L. se afla sub paza

agentului supraveghetor M.G.V. de la secția a II-a de deținere. În această situație,

potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnului postului, agentul supraveghetor

S.G. trebuia să ia toate măsurile necesare pentru a nu permite deținutului P.I.

să părăsească secția a III-a de deținere, iar agentul supraveghetor M.G.V. trebuia

să ia măsuri pentru a nu permite intrarea deținutului P.I. în secția a doua de deținere.

Din datele anchetei administrative,

precum și din probele administrate, Parchetul a reținut că principala cauză care

a condus la posibilitatea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 182 alin.

(2) C. pen., pentru care deținutul P.I. a fost condamnat, este aceea că ușile de

acces în ambele secții de deținere nu au fost ținute închise, responsabilitatea

ce revenea agenților supraveghetori de pe aceste secții, respectiv inculpaților

S.G. și M.G.V. Dacă această cerință minimă, cu privire la securitatea locului de

deținere, ar fi fost îndeplinită, nu ar fi fost posibilă părăsirea de către deținutul

P.I. a secției în care era încarcerat și pătrunderea în cealaltă secție de deținere

unde se afla partea vătămată, deci nu ar mai fi fost posibilă săvârșirea, în aceste

împrejurări, a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzute și pedepsite de

art. 182 alin. (2) C. pen., a cărei victimă a fost M.L.

Totodată, acuzarea a apreciat

că celelalte aspecte de ordin administrativ și organizatoric premergătoare comiterii

faptei, cum ar fi insuficiența personalului de pază, derularea în același timp a

activităților de servire a mesei și de scoatere a gunoiului menajer din camerele

de deținere, etc. invocate în apărare de către inculpați, nu au avut un rol determinant

în producerea incidentului din data de 26 septembrie 2006 ce a avut loc la Penitenciarul

Botoșani, aceste aspecte putând constitui doar condiții favorizante, neexistând

un raport direct de cauzalitate între acestea și evenimentul produs.

Tribunalul Botoșani învestit

cu soluționarea prezentei cauze, în conformitate cu art. 68 din Legea nr. 293/2004,

a dispus citarea inculpaților trimiși în judecată și a părții vătămate, cât și în

calitatea de martori a persoanelor pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată,

respectiv M.Ș., B.D. și H.T.C.

Partea vătămată, prezentă

în instanță, a arătat că își menține plângerea inițială formulată în cauză, că nu

se constituie parte civilă în prezenta cauză deoarece a formulat asemenea pretenții

într-un dosar separat aflat pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 12077/193/2008,

dosar a cărei judecată este suspendată până la soluționarea actualului dosar.

Printr-o cerere separată,

depusă la dosar la termenul din 12 ianuarie 2012, partea vătămată M.L. a solicitat

să se dispună schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care cei doi

inculpați au fost trimiși în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 249

alin. (2) C. pen., cu consecințe deosebit de grave, cerere pe care instanța a pus-o

în discuția părților și a rămas să fie analizată odată cu fondul cauzei, concluziile

părților în legătură cu această cerere fiind consemnate în încheierea pronunțată

cu ocazia dezbaterilor din 12 ianuarie 2012.

Fiind audiați, inculpații

S.G. și M.G.V. au arătat în primul rând că nu înțeleg să beneficieze de procedura

de judecată în cazul recunoașterii vinovăției prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., iar pe fond au arătat că nu recunosc săvârșirea infracțiunii pentru

care au fost trimiși în judecată, întrucât au apreciat că în condițiile date și-au

îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu.

nr. 15 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 8962/40/2011,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de partea vătămată M.L., în prezent

deținut în Penitenciarul Botoșani, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii

prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., pentru care inculpații S.G. și M.G.V. au

fost trimiși în judecată, în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C.

pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. și la art. 47 C. pen., inculpații S.G. și M.G.V. au fost achitați pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., pentru existența unei cauze

care înlătură caracterul penal al faptei.

Totodată, prin aceeași

sentință, s-a constatat că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, iar cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

I. Analizând, în primul

rând, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei pentru care inculpații au

fost trimiși în judecată, urmare a solicitării formulate în scris de către partea

vătămată, care a arătat că se impune schimbarea acestei încadrări în infracțiunea

de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 249

alin. (2) C. pen. și a analizei comparative a prevederilor legale cu situația de

fapt, s-a apreciat că această cerere este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, ca

atare, pentru următoarele considerente:

Conform art. 249

alin. (2) C. pen., pentru care se solicită schimbarea încadrării, textul de lege

prevede faptul că infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., de neglijență

în serviciu, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare

de la 2 la 10 ani.

Conform art. 146 C.

pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege paguba materială mai mare de

200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități

publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen., ori altei

persoane juridice sau fizice.

Partea vătămată M.L. este

o persoană fizică care însă nu se încadrează în aceste condiții, nedovedindu-se

în cauză că a suportat o pagubă materială mai mare de 200.000 RON; că el este o

autoritate publică sau că este o unitate dintre cele despre care face vorbire

art. 145 C. pen. ori că este o altă persoană juridică din afara ariei prevăzute

de art. 145 C. pen., căruia i s-a adus o perturbare deosebit de gravă a activității.

Drept urmare, sub acest

aspect, prima instanță a procedat în consecință.

II. În cadrul situației

de fapt deduse judecății, din analiza tuturor actelor depuse la dosar, a soluțiilor

pronunțate în mod succesiv în cauză până la trimiterea în judecată, a dosarului

anexat prezentei cauze, prin care s-a dispus condamnarea deținutului P.I., a declarațiilor

date de către inculpați, cât și de către celelalte persoane cercetate pentru care

nu s-a dispus trimiterea în judecată, dar au fost audiați în calitate de martori

în prezenta cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Botoșani din 02 iulie 2007, a fost trimis în judecată, arestat

în altă cauză, inculpatul P.I., la vremea respectivă în executarea unei pedepse

cu închisoare și încarcerat la Penitenciarul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute și pedepsite de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 27 septembrie 2006, i-a

aplicat o lovitură în ochi cu un cuțit părții vătămate M.L., aflat de asemenea în

executarea unei pedepse cu închisoare și încarcerat în același penitenciar, provocându-i

leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 50 zile de îngrijiri

medicale, reținându-se că prin pierderea definitivă a acuității vizuale a ochiului

stâng, partea vătămată prezintă o invaliditate permanentă în proporție de 35%.

În concret, s-a reținut

în sarcina inculpatului faptul că în ziua de 27 septembrie 2006, acesta se afla

încarcerat în camera 77 de la locul de deținere din Penitenciarul Botoșani; partea

vătămată era încarcerată în camera 46 din același loc de deținere la etaje diferite,

iar în jurul orelor 14.00, inculpatul a mers la camera părții vătămate, a chemat-o

la vizeta ușii de la intrare, iar când partea vătămată s-a apropiat, inculpatul

a lovit-o cu un cuțit în ochiul stâng, plecând de la fața locului, după care partea

vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani.

În cauză s-au efectuat

două expertize medico-legale care au examinat partea vătămată la data de 29 septembrie

2006 și respectiv 05 iunie 2007.

Prima expertiză a arătat

prin concluzii că partea vătămată a prezentat un traumatism forte al globului ocular

stâng cu plagă a pleoapei superioare, plagă perforantă sclerală și hemoftalmus ce

datează din 27 septembrie 2006, leziunile traumatice putând fi produse prin lovire

cu un obiect înțepător tăietor, necesitând 48-50 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, fără să fie pusă în primejdie viața părții vătămate, urmând să se facă

o nouă apreciere a sechelelor după terminarea tratamentului oftalmologic.

A doua expertiză medico-legală

de la dosar a reținut că partea vătămată M.L. a prezentat la data expertizării 05

iunie 2007, următorul diagnostic „OS Status post traumatism ocular perforant. Vitrorectinopatie

proliferativă cu dezlipire totală de retină. VOS cu vagă percepție luminoasă”. Prin

același concluzii ale expertizei s-a arătat că la consultul oftalmologic din 06

noiembrie 2006 s-a consemnat epuizarea resurselor terapeutice chirurgicale.

De asemenea, s-a concluzionat

că prin pierderea definitivă a acuității vizuale a ochiului stâng, partea vătămată

M.L. prezintă o invaliditate permanentă în proporție de 35%, neîncadrabilă în grade

de invaliditate.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 246 din 28 ianuarie 2009,

îndreptată pentru erori materiale prin încheierea din 04 februarie 2009, așa cum

a rămas ea definitivă prin desființarea parțială și respectiv casare, conform deciziei

penale nr. 107/A din 07 mai 2009 a Tribunalului Botoșani, dată în apel și respectiv

deciziei penale nr. 328 din 26 august 2009 a Curții de Apel Suceava, dată în recurs,

a reținut vinovăția inculpatului P.I. și a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunii de mai sus, ca efect și al stării sale de recidivă, la o pedeapsă rezultantă

de 2.605 zile închisoare, cu aplicarea unui spor de 3 ani închisoare.

În rezolvarea laturii

civile, printre alte dispoziții, inculpatul P.I. a fost obligat definitiv să plătească

părții vătămate M.L. suma de 40.000 RON daune morale.

S-a reținut cu titlu definitiv

că, potrivit probelor de la dosar, inculpatul P.I. a fost cel care, în acea zi de

27 septembrie 2006, în jurul orelor 13.30, deși se afla încarcerat pe o altă secție

a Penitenciarului Botoșani, decât partea vătămată, a ajuns la ușa camerei părții

vătămate, unde prin vizetă a solicitat martorului M.D.S., care se afla în apropierea

ușii să cheme partea vătămată la vizeta, iar în momentul în care acesta s-a apropiat

de vizetă, cu un cuțit, inculpatul a aplicat o lovitură părții vătămate în zona

capului, mai exact în zona ochiului stâng, partea vătămată fiind observată curgându-i

sânge din zona feței de către ceilalți deținuți cu care se afla în aceeași cameră

de detenție și care au încercat să-i dea primul ajutor, partea vătămată fiind transportată

de urgență la spital, după care s-au făcut constatările medicale de la dosar.

Așadar este un fapt stabilit

cu autoritate de lucru judecat că la data de 27 septembrie 2006, în timp ce partea

vătămată M.L., cât și numitul P.I. erau deținuți în Penitenciarul Botoșani în executarea

unei pedepse cu închisoarea, primul fiind cazat la etajul I al unui corp de clădire

din cadrul unității, la camera 46, secția II denumită secție lungă cu regim închis,

iar al doilea la etajul a II-a al aceleiași clădiri, camera 77 secția a III-a, de

asemenea, secție lungă cu regim închis, deținutul P.I. a fost cel care s-a deplasat

de la etajul II și de la locul său de deținere prin coborârea scărilor la etajul

I, la locul de deținere al părții vătămate M.L., pe care a chemat-o la vizeta camerei

acesteia prin intermediul numitului M.D.S., deținut în aceeași cameră cu partea

vătămată, vizetă evidențiată în fotografiile judiciare din dosarul anexă, aplicându-i

acesteia o lovitură cu un cuțit în ochiul stâng, cauzându-i vătămarea corporală

gravă, așa cum s-a constatat prin expertizele medico-legale sus arătate, iar pentru

săvârșirea acestei infracțiuni, deținutul P.I., aflat în stare de recidivă, a fost

condamnat la pedeapsa închisorii de 2.605 zile închisoare, pedeapsă la care s-a

adăugat un spor de 3 ani închisoare.

Deținutul P.I. nu a recunoscut

niciodată săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat și condamnat, vinovăția

sa rezultând din probele administrate în dosarul anexat prezentei cauze, iar în

rezolvarea laturii civile a cauzei, acesta a fost obligat să plătească părții vătămate

40.000 RON daune morale.

Este, de asemenea, real

și exact faptul că la data respectivă, comandant al celor două secții de deținere

era subinspectorul șef B.D., audiat ca martor în prezenta cauză, iar acesta avea

în subordine pe agenții supraveghetori care își executau efectiv atribuțiile de

serviciu în cadrul acestor secții, atribuțiile de serviciu ale acestora fiind prevăzute

atât în legile specifice locului de deținere, cât și în fișa posturilor acestor

agenți, depuse la dosarul de urmărire penală nr. 58/P/2007.

Cele două secții se află

fiecare la etajul I și respectiv etajul II, suprapuse unele peste altele, adică

secția a III-a de la etajul II peste secția a II-a de la etajul I; camerele din

cadrul acestor secții cu nr. 77 de la etajul II și respectiv 46 de la etajul I fiind

aproape suprapuse dar nu chiar pe verticală. Aceste două secții sunt situate efectiv

în extremitatea a două holuri, de asemenea suprapuse, accesul în secții se face

pe ușile din extremitatea secțiilor; holurile sunt separate aproape de mijloc de

alte scări, iar în extremitatea opusă a holurilor se află uși identice ca cele opuse,

dar aceste uși nu sunt cele mai des folosite, situație ce rezultă în mod grafic

din schița de la dosar.

Mai rezultă cu certitudine

din probele de la dosar, că la etajul I secția a II-a, unde era arondată camera

46 a părții vătămate, au fost de serviciu în acea zi, în calitate de agenți supraveghetori,

martorul H.T.C. și inculpatul M.G.V., iar la etajul II secția a III-a unde era arondată

camera 77 și unde era cazat deținutul P.I., erau de serviciu Inculpatul S.G. și

martorul M.Ș.

Mai este real și exact

faptul că în jurul orelor 14.00 martorul H.T.C. s-a deplasat de pe secția unde își

desfășura activitatea la popota unității pentru a servi masa de prânz, iar atribuțiile

i-au fost preluate temporar de colegul său, inculpatul M.G.V., în baza acordului

conducerii unității.

Tot în același interval,

martorul B.D., șeful celorlalți agenți, i-a cerut martorului M.Ș. să părăsească

locul său de activitate de la etajul II și să-l însoțească pe un alt deținut, pe

nume G.M., la magazinul unității pentru a face cumpărături, așa încât pe toate secțiile

la etajul I a rămas ca agent supraveghetor, singur, inculpatul M.G.V., iar pe toate

secțiile de la etajul II a rămas ca agent supraveghetor, singur, inculpatul S.G.,

timp în care pe ambele etaje și secții se distribuia masa de prânz deținuților la

vizetele deschise ale camerelor și se scotea gunoiul menajer, de asemenea, de către

alți deținuți, în prezența celor doi agenți supraveghetori.

Întrucât la camera 77

de la etajul II unde era cazat deținutul P.I. împreună cu alți deținuți, se ivise

un conflict între aceștia, martorul B.D., șeful tuturor supraveghetorilor, s-a deplasat

la această cameră pentru a discuta cu deținuții din interior, conflict despre care

agentul S.G. îl informase mai din timp.

Este de necontestat, de

asemenea, că în prezența comandantului de secție B.D. și la solicitarea acestuia,

agentul supraveghetor inculpat S.G. a deschis ușa de acces în camera 77, a discutat

cu deținuții din interior în legătură cu conflictul dintre cele două grupuri creat

în cameră, așa încât, B.D. a hotărât scoaterea lor din cameră în vederea mutării

în alte camere, apreciind că starea conflictuală dintre cele două grupuri este gravă,

trebuind să fie preîntâmpinată agravarea acesteia.

În continuare, agentul

supraveghetor, inculpatul S.G., i-a percheziționat pe deținuții scoși din încăpere,

care au rămas în grija comandantului de secție B.D., iar inculpatul S.G. și-a văzut

în continuare de activitatea sa în legătură cu supravegherea servitului mesei de

prânz și a celorlalte activități gospodărești.

După cum rezultă din autoritatea

de lucru judecat a sentinței penale arătate anterior, prin care s-a dispus condamnarea

deținutului P.I. pentru vătămarea corporală gravă a deținutului parte vătămată M.L.,

acest deținut a fost cel care, profitând de faptul că agentul supraveghetor, inculpatul

S.G., se ocupa de supravegherea servitului mesei și a celorlalte activități, s-a

deplasat de la etajul II de unde fusese scos din camera 77, la etajul inferior,

adică la etajul I la camera 46, unde a chemat-o, prin intermediul martorului M.D.S.,

pe partea vătămată, la vizeta camerei, care era deschisă pentru servitul mesei de

prânz, căruia i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în ochiul stâng, după care a revenit

pe scările de la extremitatea holurilor la etajul II, fără să fie observat de către

agenții supraveghetori, nici chiar de către agentul supraveghetor inculpatul M.G.V.,

care rămăsese singur cu supravegherea pe tot holul etajului I.

Instanța de fond, în raport

cu exigențele desprinse din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului privind

situația persoanelor aflate temporar în custodia statului datorită stării lor de

deținere, hotărâri arătate și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la

care s-a făcut referire mai sus, a întreprins o cercetare amănunțită a prezentei

cauze, audiind inculpații, cât și în calitate de martori persoanele implicate în

evenimentele de mai sus, respectiv martorii B.D., M.Ș. și H.T.C.

Declarațiile acestora

au confirmat încă o dată datele certe sus arătate, prima instanță trebuind ca în

actuala cauză să stabilească adevărul în legătură cu modul în care a fost posibilă

deplasarea deținutului P.I. de la etajul II la etajul I al clădirii pentru a o lovi

pe partea vătămată și trebuind de asemenea să stabilească dacă cei doi inculpați

care au fost trimiși în judecată dintre cele cinci persoane implicate în cauză în

calitate de cadre ale penitenciarului, se fac, de asemenea, vinovate de săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu.

Martorul B.D. a arătat

printre altele, în declarația dată în fața primei instanțe, că în dimineața acelei

zile a fost informat de inculpatul S.G. de la etajul II secția a III-a a locului

de deținere, despre conflictul dintre deținuții din camera 77 și care solicitau

să fie mutați în alte camere, fiind în atribuțiile sale de serviciu să rezolve asemenea

situație, iar când a ajuns în jurul amiezii pe secție la etajul II, cei doi agenți

supraveghetori ai etajului, inculpatul S.G. și martorul M.Ș. erau la locul de muncă,

moment în care i-a dat dispoziție lui M.Ș. să-l ducă pe un alt deținut G.M. la cumpărături,

iar în continuare a deschis camera 77 în prezența agentului rămas S.G., pentru a

discuta cu deținuții din interior și a aplana conflictul.

Mai arată acest martor

că deținuții au fost percheziționați sumar de către agentul S.G. și că, în continuare,

i-a lăsat pe aceștia scoși din cameră în grija agentului, iar el s-a deplasat la

directorul adjunct al unității P.V., întrucât nu avea competența să dispună mutarea

deținuților dintr-o cameră în alta, iar tocmai când se afla în biroul acestuia,

directorul adjunct a fost informat prin radiotelefonul mobil din dotare, că la celălalt

etaj I secția a II-a a avut loc un incident în sensul că un deținut a fost agresat

și că a fost dus la cabinetul medical, deținutul agresat fiind partea vătămată M.L.

A mai arătat martorul

în legătură cu situația locurilor de deținere, că ușile de la extremitățile holurilor

acestor locuri erau la vremea respectivă, așa cum sunt ele desenate la dosar, nesecurizate,

ci doar ulterior au fost securizate, că aceste uși puteau să fie forțate și deschise

inclusiv cu un cuțit sau chiar cu ajutorul unei cartele telefonice.

De asemenea, acest martor

a arătat că, atunci când a părăsit secția prin extremitatea holului unde se afla

camera 77, ușa prin care a ieșit a fost încuiată în urma sa de către unul dintre

supraveghetorii secțiilor, martorul arătând că tot ce s-a întâmplat în acest răstimp

a fost regulamentar.

La rândul său, inculpatul

S.G., care l-a însoțit în acele momente pe martorul B.D., a arătat că la ora respectivă

era singur pe secție, întrucât colegul său M.Ș. era plecat la cumpărături cu deținutul

G.M., că l-a informat pe martorul B.D., în calitate de șef de secție, în dimineața

acelei zile despre situația conflictuală de la camera 77, că în jurul orelor 14.00,

deținuții din această cameră au fost scoși din cameră pentru a se găsi o cale de

rezolvare a conflictului, fiind preluați de către martorul B.D. cu care s-au deplasat

spre extremitatea holului, iar el și-a continuat activitatea de serviciu specifică

momentului, iar după cca. 15 minute de la această succesiune de evenimente, a văzut

că deținuții scoși din camera 77 erau din nou la ușa camerei, fiind reintroduși

în interior, martorul arătând că nu cunoaște ce s-a întâmplat în acest interval,

întrucât era ocupat cu celelalte activități.

A mai arătat că după cca.

10 minute s-a auzit soneria secției, întrucât colegul său M.Ș. se întorsese de la

cumpărăturile cu deținutul S.G., care au reintrat în secție.

În sfârșit, a arătat că

nu înțelege în ce condiții deținutul P. s-a deplasat de la etajul său la celălalt

etaj și nici dacă el a lovit-o pe partea vătămată M.L. în ochi.

Martorul M.Ș. a arătat

în declarația sa că, într-adevăr, în acea zi a fost de serviciu alături de inculpatul

S.G. la etajul II al clădirii pe secția scurtă, dar în secția sa nu este cuprinsă

și camera 77 care face parte din secția lungă de sub supravegherea inculpatului

S.G. și că, într-adevăr, în jurul amiezii a primit dispoziție de la martorul B.D.

să-l ducă pe deținutul G.M. la cumpărături, timp în care se consumau evenimentele

în fața camerei 77 a etajului II, iar când a ieșit pe ușa etajului din extremitatea

holului, ușa a fost deschisă de colegul său, inculpatul S.G., care a închis ușa

și a încuiat-o în urma sa.

A mai arătat martorul

că ultima sa reprezentare înainte de părăsirea etajului II constă în faptul că grupul

celor patru deținuți scoși din cameră, însoțit de șeful său B.D., se deplasa din

fața camerei 77 în sens opus lui, adică spre cealaltă secție, deci spre cealaltă

extremitate a holului și că de vreme ce ușa a fost deschisă și închisă în urma sa

de inculpatul S.G., acesta nu putea să se situeze în același timp și lângă deținuți

și martorul B.D.

Același martor a arătat

care este situația ușilor de la extremitățile celor două etaje ale clădirii, care

sunt metalice, prevăzute cu sticlă armată, dar la vremea respectivă nu prezentau

nici un fel de securitate, întrucât încuietorile puteau fi forțate, mai mult, ușa

pe care a ieșit la vremea respectivă putea fi deschisă ușor din interior spre exterior,

inclusiv cu ajutorul unui cuțit, arătând în continuare că legătura cu chei de la

accesul pe aceste uși nu părăseau niciodată secția, propriile sale chei fiind date

șefului său, martorul B.D., iar când a revenit în secție, incidentul dintre P.I.

și partea vătămată era deja consumat.

În declarația sa, martorul

H.T.C. care funcționa la etajul I al clădirii unde era deținută partea vătămată,

fiind coleg pe secție alături de inculpatul M.G.V., a arătat că în jurul amiezii

din acea zi, într-adevăr a plecat la masă de pe această secție și a predat cheile

secției și toate responsabilitățile colegului său, inculpatului M.G.V., care a rămas

singur pe ambele secții și pe tot etajul până la întoarcerea sa.

A precizat acest martor

că, atunci când a ieșit din secție pentru a pleca la masă, ușa din extremitatea

holului pe care a ieșit și în preajma căreia este camera 46, a fost încuiată în

urma sa de către inculpatul M.G.V., iar tot în acele momente începuse să se servească

masa de prânz a deținuților.

De asemenea, martorul

a arătat că accesul la cele două etaje se făcea la vremea respectivă pe ușile din

extremitatea holului, în preajma cărora se aflau cele două camere, nr. 46 și respectiv

nr. 77, iar ușile din celelalte extremități erau folosite mai rar, prin construcția

lor ușile putând fi forțate ușor, chiar prin intermediul unui cuțit, iar când a

revenit în secție de la masă, ușa i-a fost deschisă tot de inculpatul M.G.V. care

l-a informat despre cele ce s-au întâmplat cu deținutul M. ce se afla în acea zi

în paza lor.

A mai precizat martorul

că activitatea de pe secțiile de deținuți din jurul prânzului este mai amplă, în

sensul că în același timp se introduc alimentele, se servește masa, se face curățenie

și se scoate gunoiul din încăperi, iar secțiile erau la vremea respectivă foarte

aglomerate, adică încărcate cu peste 100 de deținuți.

În aceeași ordine de idei,

inculpatul M.G.V. a arătat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care

a fost trimis în judecată, că într-adevăr, în ziua respectivă era de serviciu împreună

cu martorul H.T.C., în aceeași calitate de supraveghetor, descriind în exact locul

unde ambii își desfășurau activitatea și modul cum se făcea la vremea respectivă

accesul pe secțiile unde funcționau, partea vătămată fiind în acele momente în îngrijirea

colegului său, martorul H.T.C., iar el preluându-i atribuțiile, întrucât acesta

a plecat la masă, momente în care se desfășura și distribuirea mesei de prânz deținuților,

unde rămăsese singur pe ambele secții.

A arătat acest inculpat

că la un moment dat, în timp ce se afla cu spatele spre camera unde era deținută

partea vătămată, a auzit niște zgomote puternice, așa încât el s-a întors înspre

această direcție, alergând ca să vadă ce se întâmplă, iar când a ajuns la ușa camerei

nr. 46, a observat-o pe partea vătămată plină de sânge, dar holul din preajma camerei

era pustiu, în timp ce ceilalți deținuți țipau, iar partea vătămată spunea că a

fost omorâtă. Se poate aprecia că acesta a fost în fapt momentul cel mai critic

al întregii situații de fapt, întrucât în acest moment partea vătămată a fost lovită

de către deținutul P.I.

De asemenea, a mai arătat

martorul că ușa de acces în secție din preajma camerei era întredeschisă, cu toate

că era firesc să fie închisă, întrucât la plecarea colegului său H.T.C., personal

a încuiat această ușă, cheile de la această ușă aflându-se în posesia inculpatului

de la plecarea colegului său H.T.C. la masă, inculpatul apreciind că în realitate,

ușa a fost forțată să fie deschisă în acele momente, deoarece, așa cum sunt construite

ușile, ele fac imposibilă părăsirea secției și nu intrarea în secție, inculpatul

arătând că plecarea unuia dintre supraveghetori de pe secții, fără să fie schimbat

cu o altă persoană, era uzuală și se făcea cu aprobările șefilor.

În sfârșit, a arătat acest

inculpat că vizeta de la ușa camerei unde era cazată partea vătămată, era deschisă,

iar la rândul ei, așa cum este ea construită, poate fi deschisă atât din înăuntru,

cât și din afară în mod fraudulos, prin blocarea sistemului de închidere, vizeta

fiind de altfel redată în fotografiile judiciare din dosarul anexă.

Concluzionând asupra celor

sus arătate și a situației de fapt deduse judecății, pe lângă datele cu caracter

real și exact, de asemenea arătate, în legătură cu vinovăția sau nevinovăția celor

doi inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu pentru

care au fost trimiși în judecată, instanța de fond a reținut că există probe directe

și indirecte care atestă cu adevărat că cei doi inculpați nu sunt vinovați de săvârșirea

infracțiunilor, întrucât în acea zi, 27 septembrie 2006, prin tot ce s-a întâmplat

și prin prisma condițiilor concrete în care s-au întâmplat lucrurile, ei s-au aflat

într-o situație de caz fortuit, ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei,

prevăzute de art. 47 C. pen.

Din probele dosarului,

parchetul a reținut că principala cauză care a condus la posibilitatea comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care deținutul P.I.

a fost condamnat, este aceea că ușile de acces în ambele secții de deținere nu au

fost ținute închise, responsabilitate ce revenea agenților supraveghetori de pe

aceste secții, respectiv inculpaților S.G. și M.G.V. Dacă această cerință minimă,

cu privire la securitat