ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub numărul 847/44/2011, contestatorul B.O. a formulat contestație in anulare impotriva Deciziei nr. 1506 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați in Dosarul nr. 3693/113/2010. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 3693/113/2010, petentul B.O. a chemat în judecată pe intimatul I.J.P. Brăila pentru a fi obligat să-i elibereze atestatul pentru exercitarea profesiei de agent de pază și ordine înarmat. A precizat petentul că a depus o cererea în acest sens iar intimata nu a răspuns în termenul legal de 45 de zile.
S-a arătat că, deși s-a prezentat personal la sediul instituției, i s-a refuzat eliberarea acestui act pentru exercitarea profesiei de agent de pază înarmat. Prin întâmpinarea depusă în termen legal intimatul a susținut că prin Adresa nr. 21435 din 30 martie 2009 i-a fost comunicat răspunsul petentului. Prin Sentința nr. 2025 din 3 noiembrie 2010 Tribunalul a respins acțiunea reclamantului cu motivarea că solicitarea acestuia a fost rezolvată în sensul că i-a fost eliberat documentul solicitat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul contestator, criticile sale vizând greșita respingere a acțiunii sale. Prin Decizia 1506 din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel Galați a respins recursul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat prezenta contestație în anulare contestatorul B.O., criticile vizând greșita respingere a cererilor sale, dar mai ales omisiunea de a-i fi acordate daunele solicitate. Hotărârea recurată. Prin Decizia nr. 5027 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată contestația în anulare a Deciziei nr. 1506 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 3693/113/2010, formulată de contestatorul B.O. Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că din analiza criticilor formulate de contestator, rezultă că niciuna dintre ele nu se încadrează în dispozițiunile strict și limitativ enunțate de art. 317 și 318 din C. proc.
civ., prin ele fiind reiterate toate cererile deja făcute de acesta și analizate de către instanțele investite. Recursul Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul B.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că deși la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2011 s-a amânat cauza la data de 29 noiembrie 2011, dosarul a fost soluționat in data de 15 noiembrie 2011, astfel că hotărârea este lovită de nulitate. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul – pârât I.P.J. Brăila a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte constată că deși recurentul - contestator a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 9 a dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de B.O. împotriva Deciziei nr. 5027 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.