ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 220/CA din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta B.C.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ să dispună anularea Deciziei nr. 2626 din 08 noiembrie 2007, prin care s-a respins cererea sa de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă ca fiind tardiv introdusă, cerând, totodată, să fie repusă în termenul prevăzut de O.U.G.

nr. 214/1999. Curtea a apreciat, în esență, că faptul că termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă a fost depășit de reclamantă pentru că în acea perioadă se afla într-o localitate izolată din Delta Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare, fiind astfel în imposibilitate de a cunoaște despre existența unui act normativ, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părților în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta B.C.D., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de fond reține motive contradictorii, și anume, pe de o parte, că art. 103 C. proc. civ. nu se poate aplica unui act normativ special, iar, pe de altă parte, că motivele concrete nu se încadrează în ipoteza textului legal menționat. Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 103 sunt aplicabile procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 și că greșit s-a refuzat repunerea sa în termen. 3. Soluția instanței de recurs Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect situația de fapt conturată în prezenta speță, procedând în consecință la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente. O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, adoptată în decembrie 1999, stabilește persoanele care pot obține recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, condițiile în care poate fi obținută această recunoaștere, precum și drepturile de care pot beneficia persoanele având această calitate.

Pentru a beneficia însă de dispozițiile acestei legi, persoanele îndreptățite sau, după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv aveau obligația, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1), de a depune cerere de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă până la data de 31 decembrie 2003. Acest termen a fost prorogat, prin Legea nr. 173/2006 de modificare și completare a O.U.G. nr. 214/1999, până la data de 27 noiembrie 2006. Reclamanta-recurentă a formulat cerere de solicitare a calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru sine însăși la data de 3 octombrie 2007. Prin Decizia nr. 2626 din 8 noiembrie 2007, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a respins cererea recurentei ca tardiv introdusă.

Analizând legalitatea acestei decizii, instanța de fond a examinat incidența dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. în privința termenului de formulare a cererii de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă și a concluzionat că nu poate fi reținută existența unei împrejurări mai presus de voința reclamantei, de natură a o împiedica pe aceasta în formularea cererii în termenul legal. Nu pot fi, deci, reținute criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind contradictorialitatea motivării instanței de fond. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut că în mod greșit s-a refuzat repunerea sa în termen, în condițiile în care împrejurarea că s-ar fi aflat într-o localitate izolată din Delta Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare și fiind astfel în imposibilitate de a cunoaște despre existența unui act normativ se constituie în situația prevăzută de dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. Critica este nefondată. Pe de o parte, în practica judiciară s-a reținut constant că prin sintagma „împrejurare mai presus de voința ei”, legiuitorul a înțeles să reglementeze acele situații, de natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului în termenul prevăzut, asimilabile forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către parte.

Recurenta consideră că s-ar fi aflat într-o asemenea situație, însă temeiurile de fapt care de care înțelege să se prevaleze, adică necunoașterea legii și faptul că s-ar fi aflat într-o localitate izolată în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 octombrie 2007, nu se pot constitui în împrejurări mai presus de voința sa, care s-o împiedice să îndeplinească actul în condițiile legii. Căci nemo censetur ignorare legem. Pe de altă parte, este totuși discutabil în ce măsură dispozițiile art. 103 C. proc. civ., aplicabile, esențialmente, actelor procesuale, sunt incidente în situația termenului prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999, modificat și completat de Legea nr. 173/2006, termen de drept substanțial. Însă chiar dacă considerentele primei instanțe de fond ar fi criticabile sub acest aspect, soluția acesteia, de respingere a cererii reclamantei privind repunerea în termen, este corectă, câtă vreme nici O.U.G.

nr. 214/1999, modificat și completat de Legea nr. 173/2006, nu conține dispoziții în acest sens. Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de B.C.D. împotriva Sentinței civile nr. 220/CA din 6 iulie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM