ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 220/CA din 6 iulie

2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de către

reclamanta B.C.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia

pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat instanței de

contencios administrativ să dispună anularea Deciziei nr. 2626 din 08 noiembrie

2007, prin care s-a respins cererea sa de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă ca fiind tardiv introdusă, cerând, totodată, să fie

repusă în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999.

Curtea a apreciat, în

esență, că faptul că termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de

constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă a fost depășit

de reclamantă pentru că în acea perioadă se afla într-o localitate izolată din Delta

Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare, fiind astfel în

imposibilitate de a cunoaște despre existența unui act normativ, nu reprezintă

o împrejurare mai presus de voința părților în sensul art. 103 alin. (1) C.

proc. civ.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta B.C.D., solicitând

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, s-a susținut că instanța de fond reține motive contradictorii, și

anume, pe de o parte, că art. 103 C. proc. civ. nu se poate aplica unui act

normativ special, iar, pe de altă parte, că motivele concrete nu se încadrează

în ipoteza textului legal menționat.

Recurenta a mai

susținut că dispozițiile art. 103 sunt aplicabile procedurii prevăzute de

O.U.G. nr. 214/1999 și că greșit s-a refuzat repunerea sa în termen.

de recurs

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l

respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte

apreciază că instanța de fond a reținut corect situația de fapt conturată în

prezenta speță, procedând în consecință la interpretarea și aplicarea

dispozițiilor legale incidente.

O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,

adoptată în decembrie 1999, stabilește persoanele care pot obține recunoașterea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, condițiile în care poate fi

obținută această recunoaștere, precum și drepturile de care pot beneficia

persoanele având această calitate.

Pentru a beneficia

însă de dispozițiile acestei legi, persoanele îndreptățite sau, după decesul

acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv aveau obligația,

potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1), de a depune cerere de recunoaștere a

calității de luptător în rezistența anticomunistă până la data de 31 decembrie

2003.

Acest termen a fost

prorogat, prin Legea nr. 173/2006 de modificare și completare a O.U.G. nr.

214/1999, până la data de 27 noiembrie 2006.

Reclamanta-recurentă

a formulat cerere de solicitare a calității de luptător în rezistența

anticomunistă pentru sine însăși la data de 3 octombrie 2007.

Prin Decizia nr. 2626

din 8 noiembrie 2007, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă a respins cererea recurentei ca tardiv introdusă.

Analizând legalitatea

acestei decizii, instanța de fond a examinat incidența dispozițiilor art. 103

C. proc. civ. în privința termenului de formulare a cererii de recunoaștere a

calității de luptător în rezistența anticomunistă și a concluzionat că nu poate

fi reținută existența unei împrejurări mai presus de voința reclamantei, de

natură a o împiedica pe aceasta în formularea cererii în termenul legal.

Nu pot fi, deci,

reținute criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., privind contradictorialitatea motivării instanței de

fond.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut că în mod greșit s-a refuzat repunerea sa în termen, în condițiile în

care împrejurarea că s-ar fi aflat într-o localitate izolată din Delta Dunării,

fără a avea acces la mijloace de comunicare și fiind astfel în imposibilitate

de a cunoaște despre existența unui act normativ se constituie în situația

prevăzută de dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.

Critica este

nefondată.

Pe de o parte, în

practica judiciară s-a reținut constant că prin sintagma „împrejurare mai

presus de voința ei”, legiuitorul a înțeles să reglementeze acele situații, de

natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului

în termenul prevăzut, asimilabile forței majore, care nu putea fi prevăzută și

nici depășită de către parte.

Recurenta consideră

că s-ar fi aflat într-o asemenea situație, însă temeiurile de fapt care de care

înțelege să se prevaleze, adică necunoașterea legii și faptul că s-ar fi aflat

într-o localitate izolată în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 octombrie 2007, nu se

pot constitui în împrejurări mai presus de voința sa, care s-o împiedice să

îndeplinească actul în condițiile legii.

Căci nemo censetur

ignorare legem.

Pe de altă parte,

este totuși discutabil în ce măsură dispozițiile art. 103 C. proc. civ., aplicabile,

esențialmente, actelor procesuale, sunt incidente în situația termenului

prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999, modificat și completat de Legea nr. 173/2006,

termen de drept substanțial.

Însă chiar dacă

considerentele primei instanțe de fond ar fi criticabile sub acest aspect,

soluția acesteia, de respingere a cererii reclamantei privind repunerea în

termen, este corectă, câtă vreme nici O.U.G. nr. 214/1999, modificat și

completat de Legea nr. 173/2006, nu conține dispoziții în acest sens.

Pentru aceste considerente,

neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței de fond, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către

recurenta-reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de B.C.D. împotriva Sentinței civile nr. 220/CA din 6 iulie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM