ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 220/CA din 6 iulie
2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de către
reclamanta B.C.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia
pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.
În motivarea acestei
hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat instanței de
contencios administrativ să dispună anularea Deciziei nr. 2626 din 08 noiembrie
2007, prin care s-a respins cererea sa de constatare a calității de luptător în
rezistența anticomunistă ca fiind tardiv introdusă, cerând, totodată, să fie
repusă în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999.
Curtea a apreciat, în
esență, că faptul că termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de
constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă a fost depășit
de reclamantă pentru că în acea perioadă se afla într-o localitate izolată din Delta
Dunării, fără a avea acces la mijloace de comunicare, fiind astfel în
imposibilitate de a cunoaște despre existența unui act normativ, nu reprezintă
o împrejurare mai presus de voința părților în sensul art. 103 alin. (1) C.
proc. civ.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta B.C.D., solicitând
casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive încadrate
în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului, s-a susținut că instanța de fond reține motive contradictorii, și
anume, pe de o parte, că art. 103 C. proc. civ. nu se poate aplica unui act
normativ special, iar, pe de altă parte, că motivele concrete nu se încadrează
în ipoteza textului legal menționat.
Recurenta a mai
susținut că dispozițiile art. 103 sunt aplicabile procedurii prevăzute de
O.U.G. nr. 214/1999 și că greșit s-a refuzat repunerea sa în termen.
Soluția instanței
de recurs
Examinând cauza în
raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,
precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l
respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte
apreciază că instanța de fond a reținut corect situația de fapt conturată în
prezenta speță, procedând în consecință la interpretarea și aplicarea
dispozițiilor legale incidente.
O.U.G. nr. 214/1999
privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor
condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor
împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative
abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu
arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,
adoptată în decembrie 1999, stabilește persoanele care pot obține recunoașterea
calității de luptător în rezistența anticomunistă, condițiile în care poate fi
obținută această recunoaștere, precum și drepturile de care pot beneficia
persoanele având această calitate.
Pentru a beneficia
însă de dispozițiile acestei legi, persoanele îndreptățite sau, după decesul
acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv aveau obligația,
potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1), de a depune cerere de recunoaștere a
calității de luptător în rezistența anticomunistă până la data de 31 decembrie
2003.
Acest termen a fost
prorogat, prin Legea nr. 173/2006 de modificare și completare a O.U.G. nr.
214/1999, până la data de 27 noiembrie 2006.
Reclamanta-recurentă
a formulat cerere de solicitare a calității de luptător în rezistența
anticomunistă pentru sine însăși la data de 3 octombrie 2007.
Prin Decizia nr. 2626
din 8 noiembrie 2007, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în
Rezistența Anticomunistă a respins cererea recurentei ca tardiv introdusă.
Analizând legalitatea
acestei decizii, instanța de fond a examinat incidența dispozițiilor art. 103
C. proc. civ. în privința termenului de formulare a cererii de recunoaștere a
calității de luptător în rezistența anticomunistă și a concluzionat că nu poate
fi reținută existența unei împrejurări mai presus de voința reclamantei, de
natură a o împiedica pe aceasta în formularea cererii în termenul legal.
Nu pot fi, deci,
reținute criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art.
304 pct. 7 C. proc. civ., privind contradictorialitatea motivării instanței de
fond.
În dezvoltarea
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a
susținut că în mod greșit s-a refuzat repunerea sa în termen, în condițiile în
care împrejurarea că s-ar fi aflat într-o localitate izolată din Delta Dunării,
fără a avea acces la mijloace de comunicare și fiind astfel în imposibilitate
de a cunoaște despre existența unui act normativ se constituie în situația
prevăzută de dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.
Critica este
nefondată.
Pe de o parte, în
practica judiciară s-a reținut constant că prin sintagma „împrejurare mai
presus de voința ei”, legiuitorul a înțeles să reglementeze acele situații, de
natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului
în termenul prevăzut, asimilabile forței majore, care nu putea fi prevăzută și
nici depășită de către parte.
Recurenta consideră
că s-ar fi aflat într-o asemenea situație, însă temeiurile de fapt care de care
înțelege să se prevaleze, adică necunoașterea legii și faptul că s-ar fi aflat
într-o localitate izolată în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 octombrie 2007, nu se
pot constitui în împrejurări mai presus de voința sa, care s-o împiedice să
îndeplinească actul în condițiile legii.
Căci nemo censetur
ignorare legem.
Pe de altă parte,
este totuși discutabil în ce măsură dispozițiile art. 103 C. proc. civ., aplicabile,
esențialmente, actelor procesuale, sunt incidente în situația termenului
prevăzut de O.U.G. nr. 214/1999, modificat și completat de Legea nr. 173/2006,
termen de drept substanțial.
Însă chiar dacă
considerentele primei instanțe de fond ar fi criticabile sub acest aspect,
soluția acesteia, de respingere a cererii reclamantei privind repunerea în
termen, este corectă, câtă vreme nici O.U.G. nr. 214/1999, modificat și
completat de Legea nr. 173/2006, nu conține dispoziții în acest sens.
Pentru aceste considerente,
neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței de fond, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr.
554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către
recurenta-reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de B.C.D. împotriva Sentinței civile nr. 220/CA din 6 iulie 2011 a
Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM