ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2445/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2445/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin acțiunea înregistrată

la data de 26 februarie 2010 la Tribunalul București, reclamanta A.B. a chemat în

judecată pe pârâtul I.B. și a solicitat în raport de probele ce vor fi administrate

să se constate: încălcarea dreptului la imagine, onoare, demnitate și viață privată

ca urmare a unei campanii denigratoare și batjocoritoare desfășurată de pârât la

adresa reclamantei; obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând

daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputație și imagine, precum

și dreptului la viață privată și de familie; obligarea pârâtului să publice, pe

cheltuiala sa, hotărârea pronunțată de instanță în cazul admiterii acțiunii în trei

ziare de largă circulație respectiv: E.Z., L., J.N.; înlăturarea tuturor articolelor,

comentariilor și filmelor conținute pe site-ul w.w.w.i.b.com sau pe oricare alt

site aparținând pârâtului, care aduc atingere onoarei, demnității și imaginii reclamantei;

obligarea pârâtului de a înlătura pe cheltuiala sa, din cadrul tuturor site-urilor

web, filmul publicat de pârât, care produce în continuare o gravă atingere drepturilor

nepatrimoniale aparținând reclamantei.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că începând cu luna iunie 2008, pârâtul care este ziarist în cadrul Trustului

I., respectiv la A. 1 și 3, a început să desfășoare împotriva reclamantei o campanie

denigratoare pentru a prejudicia în special imaginea publică și activitatea politică

a acesteia, astfel că pârâtul a publicat de site-ul de blog intitulat „B. pe surse”

ce îi aparține mai multe articole cu caracter denigrator și batjocoritor la adresa

reclamantei.

Că reclamanta a absolvit

cursurile unei universități de prestigiu internațional, iar din anul 2003 când a

revenit în România a deținut importante funcții publice în cadrul Guvernului României,

Ministerului de Externe, Senatului României, totodată fiind lector universitar la

Universitatea „D.C.”.

A mai arătat reclamanta

că în plan politic a inițiat mai multe proiecte în zona socială, că în cadrul Partidului

Social Democrat deține funcții importante și că pârâtul, pentru cel puțin un interval

de patru luni, în plină perioadă de alegeri parlamentare și prezidențiale a formulat

afirmații defăimătoare și calomnioase la adresa reclamantei, în condițiile în care

aceasta era confirmată drept candidat cu șanse reale din partea Partid Social

Democrat pentru funcția de deputat în colegiul M., județul Vaslui, totodată reclamanta

fiind un posibil candidat cu șanse de Ministru al Educației în viitorul Guvern.

S-a mai învederat de către

reclamantă și faptul că pârâtul în articolele pe care le-a scris a pus în discuție

viața de familie a susnumitei, încercând astfel în mod tendențios să evidențieze

existența unor presupuse relații tensionate în familia B. și să creeze în spațiul

public imaginea unei femei care întreține relații extraconjugale și este pe cale

să divorțeze de soțul ei, astfel că până la data de 18 septembrie 2008 au fost publicare

un număr de 17 articole defăimătoare la adresa reclamantei.

În drept au fost invocate

prevederile art. 998-999 C. civ., ale art. 54 din Decretul nr. 31/1954 referitor

la persoanele fizice și juridice, dispozițiile Legii nr. 193/2003 privind prevenirea

și combaterea pornografiei, dispozițiilor înscrise în Codul deontologic al Ziaristului,

art. 30 - 31 din Constituția României și art. 10 din CEDO.

Prin cererea precizatoare

depusă la dosar la data de 12 aprilie 2010, reclamanta a invocat și prev. art. 88

din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, solicitând

să se constate încălcarea drepturilor reclamantei de a autoriza utilizarea portretului

prin publicarea pe blog a fotografiilor care o reprezintă pe reclamantă, totodată

pârâtul să fie obligat la înlăturarea tuturor fotografiilor care o reprezintă pe

reclamantă fără acordul acesteia publicate pe blogul respectiv.

Pârâtul a formulat în

cauză întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă,

relevând imposibilitatea reclamantei de a prezenta dovezi privind adevăratul proprietar

al site-ului w.w.w.i.b.com, astfel că afirmațiile petentei conform cărora pârâtul

ar fi proprietarul site-ului internet pe care a fost publicat filmul pornografic

sunt doar simple supoziții făcute de reclamantă, în realitate fiind vorba de un

cont anonim și gratuit al cărui proprietar nu poate fi determinat.

În subsidiar, s-a susținut

de către pârât că acțiunea introdusă de reclamantă este neîntemeiată față de necesitatea

dezvăluirii adevărului pentru apărarea intereselor societății, totodată arătându-se

că atât dreptul intern cât și CEDO garantează libertatea de exprimare, că în cauză

nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale cum se pretinde de

către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Instanța a încuviințat

la cererea părților administrarea probelor cu înscrisuri și interogatorii reciproce.

Prin sentința civilă

nr. 524 din 28 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta A.B., împotriva pârâtului I.B.,

s-a constatat că reclamantei i-au fost încălcate drepturi cu caracter nepatrimonial

privind imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată, a fost obligat pârâtul la

plata sumei de 70.000 euro, echivalent în RON la data plății cu titlu de daune morale,

a fost obligat pârâtul să publice pe cheltuiala sa hotărârea pronunțată în 3 ziare

de largă circulație și să înlăture articolele, comentariile și filmele conținute

pe site-ul w.w.w.i.b.com sau pe oricare alt site aparținând pârâtului care este

de natură să aducă atingere onoarei, demnității și imaginii reclamantei, a fost

obligat pârâtul să înlăture pe cheltuiala sa din cadrul tuturor site-urilor web

- filmul publicat de pârât care aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei.

A fost obligat pârâtul la 5.854 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței

s-au reținut următoarele.

Sub aspectul calității

procesuale pasive, susținerile formulate de pârât au fost apreciate ca neîntemeiate,

fiind înlăturate față de ansamblul dovezilor existente la dosar care demonstrează

că pârâtul este semnatarul articolelor defăimătoare la adresa reclamantei publicate

în cadrul blogului „B. pe surse” – i.b.com, acest blog fiind închis de către pârât

la scurt timp după ce a fost introdusă de reclamantă prezenta cerere de chemare

în judecată.

Tribunalul a avut are

în vedere că articolele publicate în cadrul blogului intitulat „B. pe surse” au

fost semnate sub aceeași denumire „I.”, rezultând din dovezile aflate la dosar că

pârâtul era cunoscut în media sub acest nume pe de altă parte calitatea pârâtului

de beneficiar asupra contului bancar Banca R.D. indicat în cadrul blogului „B. pe

surse” fiind demonstrată prin validarea tranzacției desfășurată la data de 20

iulie 2010, toate situațiile expuse mai sus fiind de natură să infirme alegațiile

făcute de pârât în sensul că nu ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Examinând ansamblul probator

al cauzei, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată,

pentru următoarele considerente.

Reclamanta a învestit

instanța cu judecarea unei cereri fondată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. care

reglementează răspunderea civilă delictuală, stabilind că: Orice faptă a omului,

care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat

a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta

sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.

Instanța a considerat

că în cauza dedusă judecății sunt întrunite aceste cerințe, rezultând din probele

aflate la dosar că pârâtul care este jurnalist în cadrul unuia dintre cele mai importante

trusturi de presă și de televiziune este autorul și semnatarul mai multor articole

publicate în cadrul blogului „B. pe surse” și ca atare inițiatorul scandalului mediatic

declanșat împotriva reclamantei.

Pe de altă parte, instanța

a înlăturat ca nefondate susținerile făcute de pârât în sensul că reclamanta nu

ar fi luat atitudine față de postarea filmului pornografic, sub acest aspect rezultând

din piesele dosarului că petenta fiind prezentă în cadrul emisiunii de televiziune

„N.”, difuzată pe postul B. a afirmat că prin publicarea celor două articole a fost

asociată tendențios cu protagonista casetei pornografice, iar ulterior la data de

12 octombrie 2008, reclamanta a publicat rezultatele unei expertize extrajudiciare

în care se arată că expertul a analizat imaginile care existau pe blogul numit „B.

pe surse”.

Prin cererea precizatoare

depusă la dosar la data de 12 aprilie 2010, reclamanta a solicitat ca în temeiul

art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor să se constate că pârâtul

a încălcat drepturile reclamantei de a autoriza utilizarea portretului prin publicarea

pe blog a fotografiilor care o reprezintă pe reclamantă.

Un alt element care trebuie

probat pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală este cel privitor

la vinovăție.

Instanța a considerat

că în cauza de față este evidentă vinovăția pârâtului care de altfel a fost prima

persoană care a asociat numele reclamantei cu protagonista filmulețului pornografic

postat pe blog, sub acest aspect însuși titlul art. realizează această asociere

de natură să declanșeze acest intens scandal mediatic și prin care s-a urmărit de

către pârât compromiterea în mod definitiv a imaginii politice a reclamantei.

În privința vinovăției

pârâtului, instanța a avut în vedere prev. art. 999 C. civ. care antrenează răspunderea

celui care a comis fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu fie ca urmare a intenției

directe, fie sub forma culpei prin neglijență.

Referitor la prejudiciu,

instanța a reținut că prin intermediul ansamblului probator al cauzei a fost dovedită

intensa campanie denigratoare la adresa reclamantei și care a fost desfășurată de

pârât prin publicarea articolelor respective pe blogul intitulat „B. pe surse” și

postarea pe internet a filmulețului pornografic, aceste fapte ilicite comise de

pârât fiind de natură să încalce în mod grav drepturile nepatrimoniale ale reclamantei

și anume dreptul la omoare, demnitate, la imagine și viață privată.

La stabilirea cuantumului

daunelor morale cuvenite reclamantei, instanța a avut în vedere că reclamanta este

lector în cadrul unei Universități din București, este avocat în cadrul unei firme

de avocatură, membru al unui partid politic, iar la momentul declanșării scandalului

mediatic, reclamanta era desemnată candidat la funcția de deputat în Parlamentul

României.

Totodată, au fost avute

în vedere de instanță și consecințele acestor acțiuni defăimătoare desfășurate de

pârât și în ceea ce privește viața privată și de familie a reclamantei inclusiv

influența și afectarea emoțională nefavorabilă a copilului minor rezultat din căsătoria

reclamantei cu M.B., căsătorie ce s-ar fi putut destrăma ca urmare a acestui scandal

pornografic inițiat de pârât.

Date fiind considerentele

expuse și în concordanță cu prevederile legale incidente în cauză, întrucât sunt

îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, acțiunea introdusă de reclamantă,

ulterior precizată a fost admisă în parte, astfel că pârâtul a fost obligat la plata

de daune morale pe care instanța le estimează la suma de 70.000 euro, echivalent

în RON la data plății.

Totodată instanța a constatat

că reclamantei i-au fost încălcate drepturi cu caracter nepatrimonial privind imaginea,

onoarea, demnitatea și viața privată.

Sub acest aspect instanța

a avut în vedere faptele ilicite săvârșite de pârât care fără a avea consimțământul

reclamantei a utilizat fotografii și imagini care conțin portretul acesteia publicându-le

pe blogul aflat la adresa w.w.w.i.b.com, fiind astfel nesocotite prevederile

art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, text

care stabilește că: ”utilizarea unei opere care conține un portret necesită consimțământul

persoanei reprezentate în acel portret”.

Instanța a dispus obligarea

pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea pronunțată în 3 ziare de largă circulație

și să înlăture articolele, comentariile și filmele conținute pe site-ul blog spot

ce îi aparține, care este de natură să aducă atingere onoarei, demnității și imaginii

reclamantei.

Totodată, pârâtul a fost

obligat să înlăture pe cheltuiala sa din cadrul tuturor site-urilor web, filmul

pe care l-a publicat și care aduce atingere drepturilor patrimoniale ale reclamantei.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul B.I., solicitând în principal admiterea acestuia, anularea

sentinței apelate ca urmare a încălcării de către prima instanță, iar în subsidiar

a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe cale

de consecință, respingerea acțiunii introdusă de intimata - reclamantă.

În motivarea apelului,

pârâtul a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă,

una dintre faptele ilicite pe care se întemeiază acțiunea era încălcarea de către

pârât a prevederilor legale privitoare la dreptul de autor din Legea nr. 8/1996.

Reclamanta a invocat prevederile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile

de autor și drepturile conexe și a reiterat instanței solicitarea privind constatarea

încălcării drepturilor sale de a autoriza utilizarea portretului ei prin publicarea

unor fotografii.

În privința pretinselor

fapte ilicite reținute de instanță, pârâtul a invocat faptul că instanța de fond

consideră ca fiind o faptă ilicită și utilizarea imaginilor intimatei prin publicarea

fotografiilor pe blog, invocând în acest sens prevederile Legii nr. 8/1996 privind

drepturile de autor.

Apelantul învederează

instanței că intimata a fost în mai multe rânduri pe prima pagină a ziarelor, în

special cele de scandal, fiind în permanență un subiect de presă și că publicarea

fotografiilor nu a dezvăluit nici un detaliu al vieții private. În ceea ce privește

filmul asociat cu numele intimatei - reclamante, a fost publicat inițial pe alte

site-uri de internet, decât cel reținut de instanța de fond.

Referitor la inexistența

unei campanii împotriva intimatei: cele 22 articole publicate pe b. „pe surse” au

fost determinate de evenimente politice, unele dintre ele făcute cunoscute chiar

de intimată.

Faptul că b. „pe surse”

a conținut articole în legătură cu intimata se datorează faptului că este un om

politic cunoscut, deținând funcții de conducere în Partidul Social Democrat, o candidată

la alegeri parlamentare și un posibil ministru în Guvernul României.

S-a susținut de către

apelant că, în același timp intimata a fost implicată în numeroase scandaluri pe

care ea le-a provocat și care au fost pe larg mediatizate. Referitor la faptul că

intimata și-a înscenat propriul divorț, se arată că aceasta a construit un scenariu

prin care o persoană necunoscută i-ar fi sustras actele și ar fi încercat să divorțeze.

Un alt episod despre viață

privată a intimatei, făcut public de către aceasta, s-a referit la schimbul de SMS-urile

„deocheate” cu sociologul M.P., precum și publicarea stenogramelor convorbirilor

dintre cei doi.

Apelantul-pârât a susținut

că propriile acțiuni ale intimatei de aducere în atenția publică a unei vieți private

controversate, împreună cu contextul candidaturii pentru funcția de deputat, precum

și posibilitatea de a deveni ministrul educației, au constituit motivul publicării

articolelor legate de persoana intimatei.

Apelantul a arătat că

nu există prejudiciu pentru intimata - reclamantă, deoarece nu i-a fost afectată

nici una dintre activitățile publice și pozițiile deținute în sensul că a rămas

lector în cadrul Universității D.C., este în continuare avocat la firma de Avocatură

B.G. și nu a împiedicat-o nimic să candideze pentru alegerile parlamentare din noiembrie

2008, din partea Partidului Social Democrat pentru colegiul SUA - Canada.

S-a mai arătat de către

apelant că nu a fost stabilită o legătură de cauzalitate între pretinsele fapte

ilicite și producerea unui prejudiciu și nu este întrunită nici condiția vinovăției

întrucât autorul art. a acționat cu bună - credință.

S-a învederat că sentința

apelată reprezintă o încălcare gravă, nejustificată și vădit disproporționată a

libertății de exprimare a jurnalistului garantată de art. 10 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului. În măsura în care se exercită dreptul la exprimare și la informare

prin mass - media, nu există faptă ilicită, iar protecția vieții private garantată

de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să fie în echilibru

cu libertatea de exprimare, garantată de art. 10 al Convenției.

A fost invocată jurisprudența

Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Van Hannover contra

Germaniei, Nikula împotriva Finlandei și Wille împotriva Liechtstein, arătându-se

că acțiunea intimatei-reclamante reprezintă o încercare de intimidare din partea

unui politician la adresa unui jurnalist, lucru inacceptabil într-o societate democratică

și într-un stat membru al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În fine, o ultimă critică

vizează stabilirea în sarcina pârâtului a obligației de a înlătura pe cheltuiala

sa din cadrul tuturor site-urile web filmul publicat de pârât, de vreme ce nu există

nici un mijloc prin care proprietarul unui site de internet să fie constrâns de

către o persoană privată să modifice conținutul acestuia.

Prin decizia civilă

nr. 147

A

din 03 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul, a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 20.000

euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamantă.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să înlăture pe cheltuiala

sa, din cadrul tuturor site-urilor web, filmul publicat de pârât. A menținut restul

dispozițiilor sentinței. A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți,

în fond și apel.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Apelul pârâtului B.I.,

este întemeiat sub aspectul stabilirii în sarcina pârâtului a obligației de a înlătura

pe cheltuiala sa din cadrul tuturor site-urile web filmul publicat de pârât, precum

și în ceea ce privește cuantumului sumei ce reprezintă valoarea daunelor morale

acordate reclamantei.

Pentru a institui în sarcina

pârâtului obligația de a înlătura de pe un site - web un anumit material de presă,

trebuie ca acesta din urmă să poarte răspunderea juridică pentru site-ul respectiv,

în sensul că are un drept de administrare al acestuia sau un alt drept care-i permite

să posteze sau să înlăture articolele postate pe acesta.

În măsura în care nu se

poate stabili existența unei răspunderi juridice în sarcina apelantului - pârât

pentru site-urile de pe internet unde au fost postate articole defăimătoare la adresa

reclamantei, nu se poate institui pentru pârât obligația de a înlătura pe cheltuiala

sa din cadrul tuturor site-urile web filmul sau articolele publicate, întrucât nu

există temei de drept în acest sens.

Există însă temei de drept

pentru site-ul pe care îl administrează pârâtul sau pentru care are un alt drept

ce-i permite să posteze sau să înlăture articolele ce apar în cadrul acestuia, astfel

încât obligația poate fi menținută pentru site-ul ce aparține apelantului, respectiv

w.w.w.i.b.com.

În ceea ce privește cuantumul

sumei ce reprezintă daune morale acordate reclamantei, instanța apreciază că acesta

trebuie raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență

din care reiese că sumele acordate rareori depășesc cuantumul de 20.000 euro pentru

încălcările constatate de instanța europeană (cauza Străin contra României, Curtea

Europeană a acordat 5000 euro daune morale; cauza Păun contra României, Curtea a

acordat daune morale în valoare de 8000 de euro). Din examinarea practicii Curții

Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că nici instanța europeană, atunci

când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite,

ci judecă în echitate.

De asemenea, instanța

a luat în considerare la cuantificarea daunelor morale și jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, publicată

pe site-ul propriu, respectiv: decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009 (pentru nelegala

arestare preventivă timp de 2 ani instanțele au acordat daune morale în sumă de

200.000 RON); decizia nr. 250 din 21 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 19788/3/2996

(acordate daune morale în sumă de 5.000 euro pentru condamnare pe nedrept); decizia

nr. 320 din 25 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 148/118/2007 (a fost stabilită

suma despăgubirii de 100.000 RON pentru prejudiciul moral rezultat din privarea

nelegală de libertate pentru o perioadă de aproximativ o lună); decizia nr. 1141

din 23 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4012/2/2008 (suma de 5.000 euro

daune morale pentru o perioadă de arest de 7 ani și 2 luni); decizia nr. 1436 din

24 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1865/84/2008 (în care a fost stabilită

suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale pentru nelegala reține timp de 24 de

ore).

În consecință, având în

vedere toate aceste criterii și judecând în echitate, instanța apreciază că suma

de 20.000 euro acordată intimatei-reclamante, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit constituie o reparație suficientă și echitabilă pentru a oferi o reparație

completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei reclamantei, atât

în ceea ce privește viața sa privată cât și cea socială.

Celelalte critici formulate

de apelantul - pârât au fost apreciate ca nefondate.

Astfel, în ceea ce privește

susținerea lipsei de competență a instanței civile în favoarea instanței specializate

în soluționarea cererilor privind dreptul de proprietate intelectuală, aceasta este

nefondată deoarece, instanța de fond a soluționat în cadrul secțiilor civile cererea

de acordare a daunelor morale. Instanța de apel prin încheierea din data de 25

octombrie 2011 a respins excepția necompetenței funcționale a instanței civile și

de înaintare a dosarului către secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală. În cuprinsul încheierii menționate s-a reținut că în raport de

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, competența civilă de soluționare a cauzei

există pentru cele două secții ale Curții de Apel și că nu există competență funcțională

pe orizontală, ci numai între instanțele de grad diferit, astfel încât excepția

necompetenței funcționale este lipsită de temei juridic.

În ceea ce privește elementele

răspunderii civile delictuale, instanța reține că acestea sunt întrunite în cauză,

așa cum în mod corect a statuat Tribunalul București.

În ceea ce privește existența

faptei ilicite, Curtea constată că aspectele ce privesc viața privata a intimatei-reclamante,

aduse la cunoștința publicului prin intermediul blogului depășesc limitele libertății

de expresie, aducând un prejudiciu, nu numai de imagine, dar afectând totodată onoarea

și demnitatea acesteia, precum și dreptul la viață privată și de familie.

În cadrul sistemului de

drept intern, dar și la nivel european în raport de blocul de convenționalitate

instituit de CEDO și de Protocoalele adiționale, se conferă oricărei persoane, dreptul

la viață privată și la protejarea acesteia, la liberă exprimare, cu limitările stabilite

de textul invocat, precum și dreptul la imagine [art. 8 și 10 din CEDO, precum și

art. 30 alin. (6) din Constituția României], acestea constituind un ansamblu de

drepturi personale nepatrimoniale ce reprezintă expresia apărării unor valori fundamentale

ale statului de drept, așa cum rezultă, atât din preambulul Convenției, cât

și din cuprinsul actului fundamental.

Constituția, prin

art. 30 alin. (8) instituie răspunderea civilă pentru creația adusă la cunoștința

publicului în sarcina editorului sau realizatorului, dar și a autorului acesteia,

în condițiile legii.

În jurisprudența Curții

Europene a fost analizată în numeroase rânduri interacțiunea dintre libertatea la

libera exprimare și dreptul la viață privată al unei personalități, din orice domeniu

sau al unui politician, cum este cazul în speță.

Pentru ca o comunicare

publică să fie protejată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

este necesar să existe interesul public, adică acela legat de activitatea politică,

instituțională, educațională sau de orice alt aspect profesional al vieții persoanelor

ce fac obiectul acelei comunicări. Jurnaliștii trebuie să acționeze, în acest caz,

cu bună-credință și respectarea deontologiei profesionale (cauza Cumpănă și Mazăre

împotriva României, parag. 102 din hotărârea pronunțată în 2004).

În cauza Stângu și Scutelnicu

împotriva României Curtea de la Strasbourg a statuat că articolul de presă se referea

la o temă de interes general și deosebit de actual pentru societatea românească,

referitoare la corupția existentă la înalți funcționari ce exercita funcții

oficiale.

În cauza Lingens contra

Austriei din 1985, parag. 42, instanța europeană a arătat că libertatea presei este

unul dintre cele mai eficiente mijloace prin care publicul află și își formează

opinii despre ideile și atitudinile conducătorilor politici, iar limitele criticii

acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii

obișnuiți.

Neîndoielnic că art. 10

parag. 2 din Convenție conferă reputației altora, dreptul de a fi protejată, iar

această protecție include și politicienii, însă cerințele acestei protecții trebuie

cântărite în raport de interesul dezbaterii publice a chestiunilor politice. S-a

statuat că este de datoria presei (parag. 41 din aceeași hotărâre) să transmită

informații cu privire la chestiunile de interes public.

În cauză, articolele incriminate

de intimata-reclamantă nu privesc chestiuni de interes public, ce au legătură ideile

și atitudinile conducătorilor politici, chiar dacă, la un moment dat în cuprinsul

motivelor de apel se arată că dezvăluirile din articole au legătură cu candidatura

pentru funcția de deputat și cu posibilitatea de a deveni Ministrul Educației.

Pentru a evidenția ceea

ce înseamnă interesul public privind dezbaterea chestiunilor politice, în jurisprudența

internă s-a statuat că articolul prin care un cunoscut jurnalist și-a exprimat în

mod public opinia despre înfățișarea unei persoane, ca femeie, folosind expresii

jignitoare, calomnioase și vexatorii nu are legătură cu calitatea de om politic

a femeii respective (Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia nr.

120 din 14 martie 2000).

Așadar, dincolo de ceea

ce se poate subsuma chestiunilor de interes public, temelor de interes general,

elementele de viață privată ale unei persoane, care nu au legătură cu activitatea

publica a acesteia nu trebuie să constituie obiectul dreptului la informare, întrucât

nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut.

În materia comunicării

publice, trebuie efectuată distincția între interesul public, așa cum a fost

definit în jurisprudența Curții Europene și interesul publicului, așa

cum reiese din jurisprudența Consiliului Național al Audiovizualului.

Că este așa, rezultă și

dintr-o hotărâre recentă a Consiliului Național al Audiovizualului (decizia nr.

86 din februarie 2012), în care s-a statuat că: „radiodifuzorul a încălcat grav,

fără a exista un interes public justificat, un drept fundamental al omului, respectiv

dreptul la viață privată, garantat de art. 26 din Constituția României și de legislația

din domeniul audiovizualului, legislație armonizată cu cea europeană. (…) nu orice

interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu

poate justifica invadarea vieții private. La difuzarea emisiunii, radiodifuzorul

nu a ținut cont de un aspect esențial, anume că imaginile în cauză nu aveau valoare

informativă și nu serveau interesul public, ci priveau exclusiv viața privată a

d-lui E.B”.

Aspectele menționate trebuie

raportate și la reglementările internaționale, mai ales din perspectiva Rezoluției

nr. 428/1970, adoptată de Adunarea consultativă a Consiliului Europei care a statuat,

în privința conceptului de viață privată, că: ‘’În limitele sale esențiale, dreptul

la respectarea vieții private constă în posibilitatea persoanei de a-și duce viața

așa cum dorește, cu un minim de ingerințe. Acest drept se referă la viața privată,

la viața familială și la aceea a căminului, la integritatea fizică și morală, la

onoare și reputație, la faptul de a nu fi prezentat într-o lumină falsă, la nedivulgarea

unor fapte inutile și jenante, la publicarea fără autorizare a unor fotografii private,

la protecția împotriva spionajului și a indiscrețiilor nejustificate sau inadmisibile,

la protecție împotriva utilizării abuzive a comunicațiilor private, la protecția

împotriva informațiilor confidențiale comunicate sau primite de către un particular’’.

În speță, apelantul-pârât

a publicat pe blogul personal un număr de 22 de articole defăimătoare la adresa

intimatei-reclamante, privind viața intimă a acesteia, fapte ce nu au legătură cu

candidatura acesteia pentru funcția de deputat și cu posibilitatea de a deveni Ministrul

Educației.

Același raționament juridic

se impune și în ceea ce privește publicarea filmului pornografic, indicându-se în

articolele publicate pe blog că în acel film apare intimata-reclamantă, ceea ce

este de natură să afecteze grav dreptul la viață privată, demnitatea și onoarea

acesteia.

Atât afirmațiile directe

cât și insinuările din articole, fără a avea certitudinea identității persoanei

din film cu persoana reclamantei au dus la prezentarea acesteia într-o lumină falsă.

Pe de altă parte, așa cum a reținut instanța de fond, la data de 12 octombrie

2008, reclamanta a publicat rezultatele unei expertize extrajudiciare în care se

arată că expertul a analizat imaginile care existau pe blogul numit „B. pe surse”,

infirmând susținerile pârâtului.

Apelantul, în apărarea

sa, a invocat existența unor asemănări fizice între persoana care apare în filmul

postat pe blog și intimata-reclamantă, ceea ce l-ar fi determinat să scrie articolele

menționate, însă o simplă asemănare, fără identificarea certă a persoanelor, nu

justifică virulența discursului și numărul mare al articolelor defăimătoare.

Este neîndoielnic că postarea

filmului pe blog și articolele scrise de intimatul-pârât sunt de natură să șocheze

opinia publică, aspect permis de libertatea de exprimare (cauza Handyman contra

Regatului Unit), însă numai dacă privesc interesul public, nu viața privată a persoanei

afectate, mai ales că informațiile publicate nu erau probate și au fost contestate

vehement de reclamantă.

Susținerea apelantului

că mai multe ziare, publicații și posturi de televiziune au preluat filmul

menționat și au publicat articole asemănătoare, nu înlătură răspunderea acestuia

pentru publicarea pe blogul său a filmului incriminat sau a afirmațiilor insultătoare

la adresa intimatei.

Astfel, atâta timp cât

intimata-reclamantă a înțeles să-l cheme în judecată pe apelantul-pârât, raportul

juridic de drept civil este analizat de instanță relativ la aceste părți, urmând

a se aprecia existenta calității procesuale active și a celei pasive, în funcție

de natura drepturilor și obligațiilor părților, făcând astfel aplicațiunea dispozițiilor

art. 998-999 C. civ.

În ceea ce privește calitatea

procesuală pasivă, în mod corect a reținut Tribunalul că articolele publicate în

cadrul blogului intitulat „B. pe surse” au fost semnate sub aceeași denumire „I.”,

rezultând din dovezile aflate la dosar că pârâtul era cunoscut în media sub acest

nume. S-a reținut de către prima instanță că pârâtul are calitatea de beneficiar

al contului bancar Banca R.D. indicat în cadrul blogului „B. pe surse” această calitate

fiind demonstrată prin validarea tranzacției desfășurată la data de 20 iulie 2010,

conform probelor administrate în cauză.

Susținerea apelantului

ca intimata nu a suferit nici un prejudiciu, întrucât nu și-a pierdut nici calitatea

de avocat, de cadru didactic sau de candidat în alegeri vine în sprijinul argumentului

că articolele publicate priveau numai viața privată a reclamantei, fără legătură

cu activitatea sa publică.

Această recunoaștere de

către apelant, în cuprinsul motivelor de apel a aspectelor menționate, susține raționamentul

instanței cu privire la prezentarea excesivă și nerezonabilă a unor fapte nedovedite,

ce a avut drept consecință prejudicierea gravă a imaginii intimatei.

De altfel, din modalitatea

de redactare a motivelor de apel și din argumentația adusă în sprijinul acesteia

rezultă că nu se contestă că articolele ar fi fost scrise de apelant, invocându-se

doar că au mai scris și alte persoane articole defăimătoare și au postat filmul

în care apare o persoană cu caracteristici fizice asemănătoare cu cele ale intimatei,

ceea ce echivalează cu o recunoaștere a întocmirii articolelor incriminate.

Așadar, apelantul-pârât

nu a putut releva existența unui interes public, în sensul definit de jurisprudența

CEDO, pentru a justifica ingerința în viața privată a intimatei-reclamante, simplul

fapt ca aceasta avea calitatea de politician nu poate înlătura, în totalitate, protecția

dreptului la viață privată.

Trebuie subliniat că în

lipsa demonstrării unui interes public, în raport de informația oferită, fapta capătă

un caracter ilicit, în măsura în care încalcă un drept ocrotit de lege și de Convenția

Europeană, depășind astfel limitele libertății de exprimare.

Existența prejudiciului

ca element al răspunderii civile delictuale se conturează ca o consecință a săvârșirii

faptei ilicite de către apelant, acesta fiind în esență, un prejudiciu de imagine,

chiar dacă intimata nu și-a pierdut nici calitatea de avocat, de cadru didactic

sau de candidat în alegeri. Susținerile apelantului se referă la existența unui

prejudiciu cuantificabil (pierderea unor locuri de muncă), însă dreptul la onoare

și la demnitate, precum și dreptul la imagine sunt drepturi personale nepatrimoniale

care nu implică, în mod necesar și producerea unui prejudiciu material.

Este evident că prin postarea

pe blogul apelantului a filmului pornografic și a articolelor defăimătoare a fost

afectat dreptul la viață privată și de familie al intimatei, având în vedere că

aceasta este căsătorită și are un copil minor. În egală măsură au fost afectate

dreptul la onoare și la demnitate, precum și dreptul la imagine al intimatei-reclamante,

prin inducerea de către intimatul-pârât, în mass-media, a unor aspecte care vizau

moralitatea, seriozitatea și modul general de comportament al persoanei implicate.

Legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită și prejudiciu a fost stabilită de instanța de fond, atunci

când s-a statuat asupra calității procesuale pasive a apelantului-pârât, ca element

al raportului juridic dedus judecății. Din probele administrate în cauză a rezultat

că autorul postării filmulețului pornografic și al articolelor defăimătoare este

apelantul, care a și recunoscut implicit acest fapt, prin modalitatea de redactare

a motivelor de apel.

În situația în care s-a

demonstrat caracterul ilicit al faptei, existența prejudiciului și săvârșirea acesteia

de către apelantul-pârât, acest din urmă fapt este de natură să determine legătura

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

În practica judiciară

s-a decis că, în ceea ce privește dreptul la imagine, legătura de cauzalitate

dintre acțiunea ilicită și prejudiciu rezultă ex rem, din chiar săvârșirea faptei,

prin vătămarea valorilor sociale fundamentale ocrotite de normele constituționale

și internaționale.

Fapta apelantului-pârât

a dus la defăimarea intimatei-reclamante, ceea ce implică răspunderea acestuia,

respectiv atragerea vinovăției, în măsura în care depășește limitele libertății

de exprimare, mai ales că nu poate invoca buna-credință și deontologia jurnalistică,

în raport de numărul mare de articole denigratoare, de virulența discursului și

de lipsa unor verificări concrete pentru afirmațiile făcute. Faptul că susțineri

asemănătoare au apărut și în alte materiale de presă nu echivalează cu verificări

care să demonstreze buna-credință a demersului publicistic, mai ales în măsura în

care susținerile prezentate supun oprobriului public persoana implicată, lezându-i

în mod grav onoarea și demnitatea.

Repararea prejudiciului

cauzat prin afectarea dreptului la imagine și la viața privată nu are o reglementare

expresă privind remediul juridic, lăsând la latitudinea instanței, în funcție de

solicitările părților, să decidă care este cea mai bună modalitate de reparație.

În mod constant, în doctrină

și în practica judiciară s-a considerat că pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care se constată încălcarea drepturilor cu caracter nepatrimonial privind imaginea,

onoarea și demnitatea și viața privată a persoanei, constituie, în sine un remediu

pentru înlăturarea efectelor faptei ilicite. Același raționament juridic se impune

și în ceea ce privește obligarea intimatului -pârât să publice pe cheltuiala sa,

hotărârea pronunțată, în trei ziare de largă circulație și să înlăture articolele,

comentariile și filmele conținute pe site-ul w.w.w.i.b.com.

Un alt tip de reparație

implică și acordarea unor sume de bani, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul

cauzat, daune care dau expresia gravității afectării drepturilor nepatrimoniale

încălcate, suma acordată rămânând la latitudinea instanței de judecată.

Modalitățile juridice

de reparare a prejudiciului moral nu sunt limitate, fiind posibil ca acestea să

fie aplicate cumulativ, în vederea adoptării pentru fiecare caz în parte, a celor

mai adecvate remedii.

În ceea ce privește

susținerea apelantului ca în mod eronat instanța de fond a considerat

ca s-a utilizat portretul reclamantei, fără consimțământul acesteia, critica este

nefondată.

Astfel, deși apelantul

s-a apărat susținând ca fotografiile au apărut în mai multe materiale de presă,

trebuie subliniat faptul ca utilizarea acestor fotografii în scopul de a ilustra

articolele denigratoare la adresa intimatei-reclamante încalcă, în primul rând,

dreptul la imagine, așa cum acesta este ocrotit prin art. 30 alin. (6) din Constituția

României.

Celelalte susțineri ale

apelantului privind schimbul de mesaje cu numitul M.P., alte scandaluri mediatice

în care ar fi fost implicată intimata, nu sunt de natură sa înlăture răspunderea

acestuia pentru fapta ilicită, întrucât aspectele denigratoare ale publicării articolelor

se rețin în sarcina sa, nu a altor persoane pe care reclamanta nu a înțeles sa le

cheme în judecată.

Apelantul-pârât a susținut

că propriile acțiuni ale intimatei de aducere în atenția publică a unei vieți private

controversate, împreună cu contextul candidaturii pentru funcția de deputat, precum

și posibilitatea de a deveni ministrul educației, au constituit motivul publicării

articolelor legate de persoana intimatei.

Criticile sunt nefondate

și pe aceste aspecte, de vreme ce nu rezultă din probe o asemenea susținere,

iar pe de altă parte reclamanta a contestat că ar fi făcut publice aspecte legate

de viața sa de familie, mai ales în contextul în care acestea sunt denigratoare

la adresa persoanei sale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs

reclamanta B.A. și pârâtul B.I.

În motivarea recursului,

întemeiat pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat

că i

nstanța

de apel a reținut în mod corect faptele ilicite săvârșite de către intimatul-pârât

de desfășurare a unei campanii denigratoare și defăimătoare împotriva recurentei,

care a culminat cu publicarea unui film pornografic, exact în ziua în care A.B.

era confirmată candidat pentru Parlamentul României în Colegiul M., județul Vaslui.

Sub aspectul determinării

și cuantificării prejudiciului produs, instanța de apel a realizat o analiză superficială

și o aplicare greșită a legii, întemeindu-și considerentele exclusiv pe jurisprudența

instanțelor de judecată naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, și

nu la elementele determinante ale cauzei și la efectele grave pe care faptele ilicite

săvârșite de către intimat le-au avut asupra vieții publice și private.

Instanța de judecată nu

s-a raportat la faptele ilicite săvârșite cu intenție de către intimat în plin an

electoral (mai-octombrie 2008), care a conștientizat și urmărit efectele pe care

această campanie de denigrare și defăimare le-a produs, atât asupra vieții publice

cât și private, asupra familiei acesteia și în special asupra copilului minor, a

imaginii publice și private. De asemenea, instanța nu a luat în considerare aspectul

că prejudiciului cauzat recurentei prin faptele săvârșite de către intimate se produce

și astăzi, la mai bine de patru ani de la publicarea articolelor.

Într-adevăr nu există

un cadru normativ sau anumite criterii de evaluare prestabilite, dar instanța de

apel trebuia să procedeze Ia aprecierea prejudiciului moral în funcție de gravitatea

și importanța lui, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului concret.

Prin judecarea în echitate

de către instanța de judecată, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit trebuie să fie suficientă pentru a oferi o reparație completă atingerii

aduse onoarei, reputației și persoanei recurentei, atât în ceea ce privește viața

sa privată cât și cea socială.

Raportat ia suma acordată

cu titlu de daune morale, prima instanța a realizat o apreciere corectă și legală

a cuantumului acestora, stabilindu-le la valoarea de 70.000 euro prin raportare

la drepturile nepatrimoniale încălcate, la distrugerea imaginii recurentei atât

la nivel public cât și privat, distrugerea credibilității acesteia atât în viața

publică cât și în viața profesională, pierderea unei candidaturi și a unui

loc în Parlamentul României precum și pierderea unei eventuale funcții de Ministru

al Educației, precum și prin raportare la calitatea, intenția de distrugere a imaginii

recurentei și atitudinea manifestată de către intimat atât în timpul campaniei de

denigrare și defăimare cât și în cadrul prezentului proces.

Elocventă sub aspectul

determinării daunelor morale este decizia nr. 457 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în cadrul căreia se rețin următoarele:

"La stabilirea cuantumului

daunelor morale pentru prejudiciul suferit, ce constă, generic, în atingerea adusă

valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative,

suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în

care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării de către reclamant".

Prin diminuarea nejustificată

a cuantumului daunelor morale de către instanța de apel nu s-a luat în considerare

atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană și s-a realizat o determinare

a acestora în abstract prin raportare la decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție și de CEDO, dar în cauze diferite, care au vizat daune morale acordate

pentru dispunerea unor măsuri privative de libertate dispuse pe nedrept. Tocmai

prin raportare la anumite daune acordate în hotărâri judecătorești, care nu prezintă

nicio legătură cu situația recurentei, considerăm că se aduce atingere principiilor

de drept stabilite pentru determinarea daunelor morale.

Determinarea cuantumului

despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor morale, în lipsa unor criterii obiective,

trebuie realizată cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea

acordată. Or, prin stabilirea unui cuantum al daunelor morale pe care intimatul

trebuie să le suporte la valoarea de 20.000 euro se creează o disproporție între

prejudiciul real suferit de către recurentă, fapta ilicită săvârșită și cuantumul

despăgubirii acordate.

Cu toate că instanța de

apel realizează o analiză temeinică și atentă asupra tuturor elementelor de fapt

ale cauzei sub aspectul întrunirii răspunderii civile delictuale prin raportare

la dispozițiile legale aplicabile, omite să ia în considerare elementele determinante

ale cauzei și care au fost cuantificate în mod corect de către Tribunalul București

la valoarea de 70.000 euro, astfel:

a) desfășurarea cu intenție

a unei campanii de denigrare și defăimare a recurentei exact într-o perioadă importantă

pentru recurenta: an electoral.

b) titlurile articolelor,

conținutul, limbajul batjocoritor, denigrator și defăimător nu reprezintă decât

o încălcare gravă a drepturilor nepatrimoniale aparținând recurentei constând în

demnitate, onoare, reputație, imagine.

c) asocierea recurentei

cu protagonista unui film pornografic prin publicarea articolelor

d) efectele campaniei

de denigrare și defăimare conștientizate, urmărite și acceptate de către intimatul

I.B.

e) implicarea familiei

recurentei de către I.B. în cadrul campaniei de denigrare și defăimare

f) reaua-credință

a intimatului în desfășurarea campaniei de denigrare și defăimare.

Instanța de apel reține

în mod legal inexistența unui interes public pentru campania de denigrare și defăimare

care a vizat-o pe recurentă. Cu toate că aceste aspecte sunt analizate de către

instanța de judecată în mod legal, aprecierea daunelor morale, respectiv diminuarea

acestora a fost realizată de instanță în abstract prin raportare la cuantumul daunelor

acordate de instanțe la mod general și nu în funcție de circumstanțele concrete

ale cazului.

Faptele ilicite săvârșite

de către intimat, efectele acestora asupra vieții publice și private a recurentei,

atingerile grave aduse demnității, onoarei, reputației și imaginii trebuie analizate

în ansamblu pentru evaluarea corectă a prejudiciului suferit și cuantificarea acestuia

prin acordarea daunelor morale.

Raportat la circumstanțele

cauzei, instanța de recurs va constata că intimatul a vizat toate laturile vieții

recurentei, atât publice cât și private. Nu s-a limitat doar la formularea unor

afirmații privind viața publică a acesteia, ci a urmărit și distrugerea familiei

acesteia prin susținerea mincinoasă a existenței unor relații extraconjugale.

În stabilirea daunelor

morale acordate recurentei trebuie avută în vedere afectarea emoțională a copilului

minor al intimatei, care a fost supus unui puternic stres atât în mediul familial

cât și în mediul școlar.

Gravitatea faptei intimatului

este cu atât mai sporită cu cât această campanie desfășurată împotriva recurentei

nu a prezentat absolut niciun interes public și nu a vizat niciun eveniment sau

situație politică de natură a justifica atingerea adusă drepturilor recurentei și

afectarea membrilor familiei acesteia, în special a copilului minor, aceste aspecte

fiind reținute în mod corect de către prima instanță de fond.

În determinarea daunelor

acordate pentru prejudiciul moral suferit de către recurentă nu poate fi ignorată

suferința psihică la care a fost supus copilul recurentei și efectele pe care asocierea

mamei sale cu protagonista unei casete hot-porno le-au avut asupra acestuia.

Interesul superior al

copilului, reclamă menținerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial

normal și echilibrat în prezența părinților, pentru că riscul echilibrului sufletesc

și intelectual al minorului este foarte mare odată cu expunerea acestuia unor atacuri,

jigniri, acuze la adresa unuia dintre părinți. Violarea bazei familiare și a imaginii

și reprezentării pe care un copil minor le are despre părinții săi sau despre armonia

dintre aceștia, reprezintă un element de o intensitate foarte mare pentru vârsta

fragilă la care se află acesta, generând o sensibilizare excesivă a acestuia la

emoțiile ulterioare, putând avea repercusiuni foarte grave asupra psihicului copilului.

Copilul intimatei poate

vizualiza printr-o simplă verificare pe internet afirmații și expresii generate

de fapta ilicită de asociere a recurentei cu protagonista unui film pornografic.

Evaluarea prejudiciul

suferit de către recurentă ca urmare a exercitării de către I.B. a unui jurnalism

iresponsabil.

Întreaga campanie de denigrare

și defăimare, precum și asocierea recurentei cu protagonista filmului pornografic

au fost săvârșite de către intimat în calitatea de jurnalist. I.B. este jurnalist

în cadrul Trustului de Presă I., deținând și calitatea de moderator al unor emisiuni

care vizau subiectele politice importante ale unei săptămâni. Această calitate trebuie

subliniată sub aspectul că I.B. prezintă un grad ridicat de credibilitate, ceea

ce a și determinat ca, în urma publicării articolelor denigratoare și defăimătoare,

care au culminat cu publicarea filmului pornografic, în care I.B. asocia numele

recurentei cu protagonista acestui film, acestea să fie preluate imediat de către

majoritatea canalelor mass-media.

Cuantificarea prejudiciului

suferit de către recurentă trebuie raportată la atitudinea manifestată de către

intimat în raport de faptele ilicite produse. Din analiza faptelor săvârșite de

către intimat rezultă că acesta a acționat cu vinovăție urmărind distrugerea vieții

recurentei atât publice cât și private. Stabilirea daunelor morale reprezintă o

reparare a prejudiciului cauzat prin afectarea drepturilor nepatrimoniale, dar și

o sancțiune față de autorul faptelor ilicite care a desfășurat campania de denigrare

și defăimare împotriva recurentei.

Instanța de recurs va

constata că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei

sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului,

care trebuie însă să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul

dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea

și gravitatea atingerii aduse acestora, dar și în raport de funcția compensatorie

și de satisfacție pe care acest prejudiciu o are în toate cazurile de acest gen.

Efectele faptelor ilicite

săvârșite de către intimat au vizat un ansamblu de elemente ale vieții recurentei,

atât publice cât și private. Pe plan public, rezultatul urmărit de către intimat

a fost și cel produs, respectiv retragerea candidaturii recurentei pentru funcția

de deputat Cole