ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursurilor de fată, retine următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 3 București în Dosarul nr. 28674/301/2010, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanții W.S. și P.D. privind obligarea pârâtei Asociația de

Proprietari, să prezinte actele ce dovedesc calitatea de proprietar membru al

asociației a pârâtei Ș.M., ca rămasă fără obiect; a fost admisă excepția

tardivității formulării acțiunii în anularea Hotărârii Adunării Generale a

Asociației din 14 februarie 2010; a fost respinsă cererea având ca obiect

anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației din 14 februarie 2010 ca

tardiv formulată; a fost respinsă cererea având ca obiect revocarea pârâtei Ș.M.

din funcția de președinte al Asociației de Proprietari, ca neîntemeiată; a fost

respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 3.000

lei, ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții W.S. și P.D. să plătească

pârâtei Asociația de Proprietari suma de 750 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta W.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a lll-a civilă sub nr. 28674/301/2010.

Prin Decizia civilă nr. 913/ A din 31

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, s-a

respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta W.S. împotriva sentinței

civile nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

București în Dosarul nr. 28674/301/2010.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta W.S. și intervenientă - accosoriu Buziiă Simona, care se află

în curs de soluționare la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În ședința publică de la 12 aprilie 2013,

recurenta-reclamantă W.S. și recurenta - intervenientă accesoriu Buziiă Simona

au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari,

în raport de prevederile art. 1 și art. 21 din Constituția României și art. 6.1.

din Convenția C.E.D.O.

În susținerea excepției s-a precizat

că prin sentința civilă nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 3 București s-a respins ca tardivă acțiunea reclamantei

privind anularea hotărârii adunării generale a Asociației de proprietari cu

sediul în Aleea F., sector 4, ce a avut loc la data de 14 februarie 2010, ori

prin limitarea la 45 de zile de la adoptarea hotărârii adunării generale a

termenului de contestare a hotărârilor contrare legii, art. 26 din Legea nr. 230/2007

este contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

În consecință, hotărârile adunării

generale contrare legii ar trebui să poate fi contestate oricând, nu doar în

termen de 45 de zile de la adoptarea hotărârii, indiferent dacă motivul de nelegalitate

a fost sau nu cunoscut în acest interval de timp, aspecte reținute și în

Decizia nr. 670/2011 a Curții Constituționale.

Întrucât respectarea supremației legii

este obligatorie conform art. 1 alin. (5) din Constituție, s-a solicitat

admiterea sesizării Curții Constituționale.

Prin încheierea din 31 mai 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007,

ca inadmisibilă și s-a amânat judecarea cauzei.

În motivarea încheierii, instanța a

reținut că prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011 pronunțată de Curtea

Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr. 26

din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea

asociațiilor de proprietari și constată că sintagma „de la adoptarea

acesteia" este neconstituțională, iar potrivit art. 330

7

C. proc.

civ., .dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru

instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.

Pe de altă parte, reținând și

incidența art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia „Nu pot

face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", precum și

condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din același act normative care

prevede că:„Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.

(1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale.", Curtea de Apel s-a pronunțat în

sensul inadmisibilitătii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.

26 din Legea nr. 230/2007 invocată în cauză de către recurente.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs reclamanta W.S. și intervenienta B.S., întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurentele

consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 47/1992, motivat de faptul că, deși Curtea

Constituțională s-a mai pronunțat asupra neconstituționalității art. 26 din

Legea nr. 230/2007 prin Decizia nr. 670/2011, atât din dispozitivul, cât și din

considerentele acestei decizii reiese faptul că neconstituționalitatea

articolului evocat a fost constatată doar cu privire la termenul de contestare

în justiție a hotărârilor adunării generale de către proprietarii care nu au

avut cunoștință de hotărârea adunării generale, care nefiind prezenți nu au

primit comunicarea hotărârii, comunicare impusă de Legea nr. 230/2007.

Recurentele arată că motivul și

critica de neconstituționalitate invocate în cauză sunt complet diferite și se

referă la imposibilitatea de contestare în justiție a hotărârilor nelegale

atunci când motivul de nelegalitate a fost cunoscut după împlinirea termenului

de 45 de zile, fie de la adoptare sau de la comunicare. în speță, constatarea

neconstituționalității din decizia pronunțată de Curtea Constituțională cu

privire la curgerea termenului de la comunicare și nu de la adoptare, nu are

relevantă.

În consecință, consideră că excepția

invocată este admisibilă cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, neexistând o decizie anterioară a Curții Constituționale de constatare

a neconstituționalității art. 26 din Legea nr. 230/2007 pentru motivele

invocate în cauză.

Analizând recursurile formulate, prin

prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, înalta Curte constată

că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentelor nu pot atrage

nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece Curtea a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art.

29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Din dispozițiile art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă fără echivoc faptul că instanța, în

fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalițate, poate respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia

numai atunci când excepția este inadmisibilă, întrucât este contrară

prevederilor alin. (1), (2) sau (3).

Așa fiind, înalta Curte de Casație și

Justiție reține că, potrivit legii, în soluționarea unei cereri de sesizare a

Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar

îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepția de

neconstituționalițate vizează o lege sau o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și

dacă prevederile legale vizate de excepție nu au fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În mod corect Curtea de Apel a

constatat că excepția de neconstituționalițate a art. 26 din Legea nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari a

mai fost supusă analizei Curții Constituționale care s-a pronunțat prin Decizia

nr. 670 din 18 mai 2011 în sensul că: „Din conținutul textului art. 26 din

Legea nr. 230/2007 rezultă indubitabil dreptul oricărui proprietar/coproprietar

dintr-un imobil cu destinație de locuințe de a ataca în justiție hotărârea

adunării generale a asociației, dacă aceasta "este de natură să producă

daune intereselor proprietarilor", iar termenul de contestare a hotărârii

adunării generale a proprietarilor curge la fel, atât pentru proprietarii care

nu sunt membri ai asociației, cât și pentru membrii acesteia, și anume de la

data adoptării hotărârii. în aceste condiții, Curtea apreciază că proprietarii

care nu au avut cunoștință de adunarea generală a asociației de proprietari și

nici de faptul că s-a adoptat o hotărâre a acesteia, prin care au fost

afectați, se pot afla în situația de a nu putea contesta hotărârea în termenul

prevăzut de norma legală criticată, și anume cel de 45 de zile de la adoptarea

acesteia. Din această perspectivă, Curtea constată că art. 26 din Legea nr. 230/2007

aduce atingere dreptului de a accede efectiv la justiție pentru apărarea drepturilor

legitime al persoanelor interesate. Așa fiind, Curtea constată că sintagma

"de la adoptarea acesteia" cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 230/2007

este neconstituțională, referitor la momentul de la care se poate ataca în

justiție respectiva hotărâre."

Ca urmare, Curtea a apreciat ca a fost

adusă o atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 din

Constituție, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a admis excepția de

neconstituționalitate a prevederilor nr. 26 din Legea nr. 230/2007 privind

înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Nu poate fi reținută susținerea

recurentelor în sensul că, în speță, s-a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 230/2007 din perspectiva

limitării la 45 de zile de la adoptarea hotărârii adunării generale a

termenului de contestare a hotărârilor contrare legii, întrucât soluția

legislativă neconstituțională își extinde incidența și asupra acestui aspect.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că s-a procedat la respectarea dispozițiilor art. 29 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992, de către Curtea de Apel, respingându-se ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta W.S. și de intervenienta B.S. împotriva încheierii din

31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta W.S. și de intervenienta B.S. împotriva încheierii din

31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 septembrie 2013.