ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de fată, retine următoarele: Prin sentința civilă nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 28674/301/2010, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții W.S. și P.D. privind obligarea pârâtei Asociația de Proprietari, să prezinte actele ce dovedesc calitatea de proprietar membru al asociației a pârâtei Ș.M., ca rămasă fără obiect; a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii în anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației din 14 februarie 2010; a fost respinsă cererea având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației din 14 februarie 2010 ca tardiv formulată; a fost respinsă cererea având ca obiect revocarea pârâtei Ș.M.

din funcția de președinte al Asociației de Proprietari, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 3.000 lei, ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții W.S. și P.D. să plătească pârâtei Asociația de Proprietari suma de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta W.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă sub nr. 28674/301/2010. Prin Decizia civilă nr. 913/ A din 31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta W.S. împotriva sentinței civile nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 28674/301/2010.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta W.S. și intervenientă - accosoriu Buziiă Simona, care se află în curs de soluționare la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În ședința publică de la 12 aprilie 2013, recurenta-reclamantă W.S. și recurenta - intervenientă accesoriu Buziiă Simona au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în raport de prevederile art. 1 și art. 21 din Constituția României și art. 6.1. din Convenția C.E.D.O.

În susținerea excepției s-a precizat că prin sentința civilă nr. 1127 din 01 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a respins ca tardivă acțiunea reclamantei privind anularea hotărârii adunării generale a Asociației de proprietari cu sediul în Aleea F., sector 4, ce a avut loc la data de 14 februarie 2010, ori prin limitarea la 45 de zile de la adoptarea hotărârii adunării generale a termenului de contestare a hotărârilor contrare legii, art. 26 din Legea nr. 230/2007 este contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. În consecință, hotărârile adunării generale contrare legii ar trebui să poate fi contestate oricând, nu doar în termen de 45 de zile de la adoptarea hotărârii, indiferent dacă motivul de nelegalitate a fost sau nu cunoscut în acest interval de timp, aspecte reținute și în Decizia nr. 670/2011 a Curții Constituționale.

Întrucât respectarea supremației legii este obligatorie conform art. 1 alin. (5) din Constituție, s-a solicitat admiterea sesizării Curții Constituționale. Prin încheierea din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007, ca inadmisibilă și s-a amânat judecarea cauzei. În motivarea încheierii, instanța a reținut că prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și constată că sintagma „de la adoptarea acesteia" este neconstituțională, iar potrivit art. 330 7 C. proc.

civ., .dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I. Pe de altă parte, reținând și incidența art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", precum și condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din același act normative care prevede că:„Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.", Curtea de Apel s-a pronunțat în sensul inadmisibilitătii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 invocată în cauză de către recurente.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanta W.S. și intervenienta B.S., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea recursului, recurentele consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, motivat de faptul că, deși Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra neconstituționalității art. 26 din Legea nr. 230/2007 prin Decizia nr. 670/2011, atât din dispozitivul, cât și din considerentele acestei decizii reiese faptul că neconstituționalitatea articolului evocat a fost constatată doar cu privire la termenul de contestare în justiție a hotărârilor adunării generale de către proprietarii care nu au avut cunoștință de hotărârea adunării generale, care nefiind prezenți nu au primit comunicarea hotărârii, comunicare impusă de Legea nr. 230/2007.

Recurentele arată că motivul și critica de neconstituționalitate invocate în cauză sunt complet diferite și se referă la imposibilitatea de contestare în justiție a hotărârilor nelegale atunci când motivul de nelegalitate a fost cunoscut după împlinirea termenului de 45 de zile, fie de la adoptare sau de la comunicare. în speță, constatarea neconstituționalității din decizia pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la curgerea termenului de la comunicare și nu de la adoptare, nu are relevantă. În consecință, consideră că excepția invocată este admisibilă cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, neexistând o decizie anterioară a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității art. 26 din Legea nr. 230/2007 pentru motivele invocate în cauză.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Criticile recurentelor nu pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Din dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă fără echivoc faptul că instanța, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalițate, poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia numai atunci când excepția este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3). Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit legii, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepția de neconstituționalițate vizează o lege sau o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale vizate de excepție nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În mod corect Curtea de Apel a constatat că excepția de neconstituționalițate a art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari a mai fost supusă analizei Curții Constituționale care s-a pronunțat prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011 în sensul că: „Din conținutul textului art. 26 din Legea nr. 230/2007 rezultă indubitabil dreptul oricărui proprietar/coproprietar dintr-un imobil cu destinație de locuințe de a ataca în justiție hotărârea adunării generale a asociației, dacă aceasta "este de natură să producă daune intereselor proprietarilor", iar termenul de contestare a hotărârii adunării generale a proprietarilor curge la fel, atât pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației, cât și pentru membrii acesteia, și anume de la data adoptării hotărârii.

în aceste condiții, Curtea apreciază că proprietarii care nu au avut cunoștință de adunarea generală a asociației de proprietari și nici de faptul că s-a adoptat o hotărâre a acesteia, prin care au fost afectați, se pot afla în situația de a nu putea contesta hotărârea în termenul prevăzut de norma legală criticată, și anume cel de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Din această perspectivă, Curtea constată că art. 26 din Legea nr. 230/2007 aduce atingere dreptului de a accede efectiv la justiție pentru apărarea drepturilor legitime al persoanelor interesate.

Așa fiind, Curtea constată că sintagma "de la adoptarea acesteia" cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 230/2007 este neconstituțională, referitor la momentul de la care se poate ataca în justiție respectiva hotărâre." Ca urmare, Curtea a apreciat ca a fost adusă o atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 din Constituție, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Nu poate fi reținută susținerea recurentelor în sensul că, în speță, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 230/2007 din perspectiva limitării la 45 de zile de la adoptarea hotărârii adunării generale a termenului de contestare a hotărârilor contrare legii, întrucât soluția legislativă neconstituțională își extinde incidența și asupra acestui aspect. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că s-a procedat la respectarea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, de către Curtea de Apel, respingându-se ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta W.S.

și de intervenienta B.S. împotriva încheierii din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta W.S. și de intervenienta B.S. împotriva încheierii din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.