ÎCCJ, Decizia nr. 254/2017

Decizia civilă nr. 254/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 7 februarie 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari din B. București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale din 3 februarie 2012, emisă de asociația de proprietari și anularea acesteia, ca nelegală.

Prin sentința civilă nr. 14974 din 7 septembrie 2012, Judecătoria sectorului 1 București a anulat cererea, ca netimbrată.

Prin decizia civilă nr. 3177/R din 7 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de reclamant împotriva evocatei sentințe, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ca urmare a înlăturării excepției de netimbrare.

Reluând judecata, prin sentința civilă nr. 22700 din 22 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 București a admis cererea, în sensul că a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale din 3 februarie 2012 a Asociației de Proprietari.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Asociația de Proprietari B. din București, sector 1.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 553/A din 6 mai 2014 a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității de reprezentant pentru declararea apelului și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Asociația de Proprietari B.

Prin decizia civilă nr. 1237/R din 5 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2012*, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă Asociația de Proprietari B., împotriva deciziei civile nr. 553/A din 6 mai 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19 martie 2014, sub nr. x/299/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari B., suspendarea executării și anularea hotărârilor adunării generale adoptate de către pârâtă în ședința din data de 5 februarie 2014.

Prin sentința civilă nr. 15977 din 30 septembrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul A., care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2056 din 4 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

1.2. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 13 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2/2016, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2056 din 4 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, considerând-o ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 1237/R din 5 septembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2012*.

1.3. Hotărârea de declinare a competenței

Prin decizia nr. 956 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., reținând incidența dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

1.4. Soluția instanței de revizuire

Prin decizia nr. 261 din 6 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2016, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 2056 din 4 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1), art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu faptul că revizuirea s-a exercitat împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunțării sale, respectiv de la data de 4 iunie 2015, precum și cu împrejurarea că declararea cererii de revizuire, la data de 13 septembrie 2016, s-a făcut cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Chiar dacă nu în mod explicit, recurentul a criticat decizia atacată din perspectiva nelegalității, invocând dispozițiile art. 511 alin. (5) și (6), art. 426 alin . (5), art. 427 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Autorul recursului a susținut, în esență, că instanța de revizuire a calculat termenul de revizuire fără a avea în vedere faptul că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a motiva calea de atac și de a-și exercita efectiv dreptul de acces la justiție.

Aceasta deoarece, decizia atacată pe calea revizuirii a fost redactată și i-a fost comunicată după 1 an și 3 luni de la pronunțare, respectiv la data de 30 august 2016, după ce pronunțarea fusese amânată de șapte ori și după ce depusese la dosar zece cereri de urgentare a redactării și comunicării.

Autorul recursului a mai învederat faptul că data la care a primit decizia în discuție a coincis cu data soluționării contestației privind tergiversarea procesului, pe care a formulat-o la 12 mai 2016.

Criticile formulate nu au fost încadrate în mod explicit în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ulterior, prin concluzii scrise depuse la dosar, recurentul a precizat că criticile respective vizează motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5, cu referire la art. 22 alin. (1), (2), (4) și (7), art. 487 alin. (1), art. 426 alin. (5), art. 427 alin. (1), art. 470 alin. (5) și art. 485 C. proc. civ.

Intimata Asociația de proprietari B. din București a depus întâmpinare, solicitând motivat, în esență, în principal, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ., constatarea nulității recursului, învederând că recurentul nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, hotărârea atacată fiind în acord cu circumstanțele cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, raportat la prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., prin încheierea din data de 11 septembrie 2017, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului, invocată de intimata Asociația de Proprietari B. din București și a admis în principiu recursul dedus judecății.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.

Cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurent nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, este conformă dispozițiilor legale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și urm. C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ.

În speță, cererea de revizuire vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 4 iunie 2015.

Întrucât textul de lege incident prevede expres că termenul de o lună are în vedere data pronunțării ultimei hotărâri, recurentul nu poate solicita, în temeiul dispozițiilor din C. proc. civ. invocate, ce reglementează alte instituții (rolul judecătorului în aflarea adevărului, termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, comunicarea hotărârii după redactare, termenul de motivare a recursului ori termenul de motivare a apelului/recursului în cazul în care termenul de exercitare a acestor două căi de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii), să-i fie calculat acest termen de la o altă dată, respectiv de la data comunicării hotărârii, caz în care s-ar ajunge ca, pe cale de interpretare, să se creeze o lex tertiae, care să reglementeze situația litigioasă.

Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 13 septembrie 2016 și având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

Cum, niciun argument invocat de recurent în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare invocat, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

Având în vedere soluția de respingere a recursului, conform dispozițiilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a pierdut procesul și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligat, la cererea intimatei Asociația de Proprietari B. din București, la cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în justificarea cărora, intimata a depus la dosar chitanța nr. 1038 din data de 16 martie 2017 emisă de Cabinete Asociate Avocați C. pentru suma de 500 lei.

Prin urmare, se va admite cererea intimatei și va fi obligat recurentul, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, către această parte, care a câștigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 261 din 16 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Asociația de proprietari B. din București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2017.