ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, reclamantul Complexul Muzeal de Științele Naturii a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr.

VI/196 din 10 mai 2011.

În motivarea cererii,

reclamantul Complexul Muzeal de Științele Naturii a precizat că s-a efectuat un

audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2009 de către

pârâtă, care a încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 2235/2010, în baza

căruia s-a emis Decizia nr. 51/2010.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a precizat că a formulat contestație, iar prin Încheierea

nr. VI/196/10 mai 2011, s-a dispus respingerea contestației.

Prin Încheierea nr.

VI/196 din 10 mai 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României s-a reținut

că s-au acordat sporuri salariale, fără bază legală, respectiv indemnizației de

hrană, sporului de condiții vătămătoare, ajutoare de Crăciun și Paști.

Cu privire la

acordarea indemnizației de hrană, reclamanta a precizat că aceasta a fost

acordată în baza art. 38 din Contractul colectiv de muncă.

De asemenea potrivit

art. 72 din Legea nr. 188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot

încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici

privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii

condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă.

Au fost invocate și

dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993, care stipulează că, pe

lângă drepturile de salarii, personalul unităților bugetare mai poate beneficia

și de alte drepturi ce se acordă în natură, masă gratuită.

Acordarea acestei

indemnizații de hrană a avut scopul de a asigura personalului o alimentație de

protecție pentru întărirea organismului.

Pentru acordarea

sporului de condiții vătămătoare s-a avut în vedere buletinul de determinare

prin expertizarea locurilor de muncă nr. 44/2006 emis de Direcția Județeană de

Sănătate Publică - Medicină Preventivă.

De asemenea și prin

H.G. nr. 281/2003 se prevede expres plata unui spor de până la 15% pentru

personalul care lucrează în condiții vătămătoare.

În ceea ce privește

plata ajutorului de Crăciun și Paști, reclamanta a precizat că acestea s-au

acordat în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a

contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

Sumele pentru

indemnizația de hrană, sporul de vătămare, ajutoarele de Paști și de Crăciun au

fost cuprinse în bugetul anului 2009, și aprobate de ordonatorul principal de

credite.

La aprobarea

bugetului s-a avut în vedere și faptul că reclamanta a înregistrat sume

importante ca venituri proprii (528.000 RON) din activități specifice.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susținând

că acordarea acestor sporuri salariale, respectiv indemnizație de hrană în

cuantum de 15 RON/zi salariat, spor de calculator în procent de 10 - 15% în

baza art. 32 lit. e) din contract, și ajutoarele de Crăciun și de Paști în sumă

de 214.213 RON, în baza art. 37 lit. a) din contract, sunt nelegale.

Prin Sentința nr. 52

din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Încheierea nr. VI/196 din 10

mai 2011 s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva

Deciziei nr. 51/2010, prin care s-a constatat că s-au acordat sporuri salariale

de către reclamanta Complexul Muzeal de Științele Naturii fără bază legală,

respectiv indemnizația de hrană, sporul de lucru în condiții vătămătoare și

ajutoarele de Paști și de Crăciun pentru anul 2009.

Curtea de apel a

constatat că drepturile salariale pentru personalul contractual bugetar și

funcționarii publici sunt reglementate de lege, iar reclamanta, ca instituție

publică, trebuie să se supună acestui cadru legislativ.

A apreciat instanța

fondului că acordarea indemnizației de hrană pentru anul 2009 s-a efectuat, în

afara cadrului legal, întrucât potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996

republicată, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații

instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze

referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin

dispoziții legale.

În atare condiții,

s-a apreciat că susținerea reclamantei potrivit căreia acordarea indemnizației

de hrană s-a făcut în baza art. 38 din Contractul colectiv de muncă, nu poate

fi primită, cât timp din cadrul legal al salarizării funcționarilor publici și

a personalului contractual bugetar, respectiv O.G. nr. 6/2007, H.G. nr.

281/1993 și O.G. nr. 10/2007, nu rezultă o astfel de posibilitate.

S-a constatat de

asemenea că reclamanta a interpretat eronat dispozițiile art. 72 din Legea nr.

188/1999, deoarece nu se poate pune semnul egalității între acordarea

indemnizației de hrană și îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă care

vizează cu totul alte aspecte.

Pe de altă parte,

alocație individuală de hrană putea fi acordată personalului bugetar doar sub

forma tichetelor de masă, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, și

nu sub forma unor sume de bani.

În ceea ce privește

acordarea sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase s-a constatat că

locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și

condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul

Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la

propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale

administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

În speță, prin

Regulamentul nr. 1132/6366/1993 s-au nominalizat în mod expres locurile de

muncă și categoriile de personal care beneficiază de sporul pentru condiții

vătămătoare și periculoase, locurile de muncă pentru care reclamanta a acordat

aceste sporuri neregăsindu-se în enumerarea limitativă.

S-a apreciat de

asemenea că nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul că la

acordarea sporului de condiții vătămătoare s-a avut în vedere buletinul de

determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 44/2006 emis de Direcția

Județeană de Sănătate Publică - Medicină Preventivă, avându-se în vedere că

buletinul invocat are doar caracter de recomandare.

Cu privire la

acordarea ajutoarelor de Paști și de Crăciun pentru anul 2009, prima instanță a

constatat că reclamanta nu s-a încadrat în dispozițiile expres prevăzute de

art. 11 din O.G. nr. 10/2008, apreciind că aceste ajutoare au fost acordate de

către reclamantă în baza contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, în

contradicție cu această normă și cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr.

130/1996, republicată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta Complexul Muzeal de Științele Naturii,

criticând hotărârea pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

Obiectul acțiunii îl

constituie anularea Încheierii nr. VI.196 din 10 mai 2011 emisă de Curtea de

Conturi a României și, pe cale de consecință, a Deciziei nr. 51 din 9 decembrie

2010 emisă de Camera de Conturi Galați.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se

stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul

unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.O. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

Din aceste

dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte

juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii Curții

de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele pentru a fi apreciat

ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este

definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul

litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului.

În ședința Plenului

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se

solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în

soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute

prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă

de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare

încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Soluțiile de

principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să

preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

De altfel, înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei

deduse judecății, că revine tribunalelor competența materială și teritorială de

soluționare a acestor cauze (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012).

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Complexul Muzeal de Științe ale Naturii împotriva

Sentinței nr. 52 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.

Procesat de GGC - LM