ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5175/2013

Asupra cererii de

recurs de față

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Galați, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei Independența,

jud. Galați, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a

României, contestă Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011 a Curții de Conturi a

României, Camera de Conturi Galați, solicitând: suspendarea executării actului

administrativ "Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011" în temeiul art. 15

alin. (1), pentru motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motive

pe care le consideră justificate pentru prevenirea unei pagube iminente

Unității Administrativ-Teritoriale a Comunei Independența; anularea actului

administrativ "Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011" emisă de Camera de

Conturi Galați și a Încheierii nr. 3 din 8 iulie 2011 comunicată la data de 18

iulie 2011, prin care Comisia de soluționare a respins contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 22 din 14 iunie 2011, motivat de faptul că

"entitatea verificată nu a prezentat cu ocazia contestației alte argumente

și documente relevante noi".

Printr-o cerere

ulterioară, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și anularea pct. 5

din decizia în litigiu.

de Apel Galați

Prin Sentința nr. 430

din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați a fost admisă acțiunea modificată

formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei

Independența, județul Galați - Instituția Primarului Comunei Independența,

Județul Galați, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României -

Camera de Conturi a Județului Galați, având ca obiect anulare act

administrativ.

A fost anulată

Încheierea nr. 3 din 8 iulie 2011 și pct. 7, 8, 9 și 10 din Decizia nr. 22 din

14 iunie 2011, acte administrative emise de autoritatea pârâtă.

Instanța a dispus

suspendarea celor două acte administrative unilaterale, cu privire la

dispoziția anulată, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește cererea de

suspendare, sunt îndeplinite cele două cerințe impuse de lege, respectiv cazul

bine justificat și paguba iminentă.

A constatat instanța

că există o prezumție de nelegalitate a actelor administrative atacate, în

sensul că acordarea drepturilor bănești a fost făcută cu respectarea

dispozițiilor art. 24 - 25 din Acordul Colectiv de Muncă pe anul 2008 - 2009, a

dispozițiilor H.C.L. nr. 9/2008 și respectiv H.C.L. nr. 16/2009, hotărâri ce au

fost supuse avizului de legalitate al Instituției Prefectului jud. Galați.

În ceea ce privește

paguba iminentă, Curtea a constatat că atâta timp cât funcționarii publici

angajați ai autorității reclamante sunt lipsiți de drepturile salariale și de

veniturile de altă natură ce decurg din aceste drepturi, rezultă că le sunt

afectate mijloacele de subzistență ale familiilor acestora într-un viitor

apropiat și previzibil.

Cu privire la fondul

litigiului, Curtea a constatat că acțiunea este fondată, în sensul că toate

drepturile bănești au fost acordate de reclamantă, cu respectarea dispozițiilor

Acordului Colectiv de Muncă: H.C.L. nr. 9/2008 și H.C.L. nr. 16/2009, hotărâri

a căror legalitate nu a fost contestată.

A reținut instanța de

fond că aceste dispoziții nu contravin actelor normative invocate în cele două

acte administrative în litigiu.

Astfel, instanța a

reținut că tichetele cadou s-au acordat cu respectarea art. 12 din Legea nr.

193/2006 și a art. 21 alin. (3) lit. c) C. fisc.; indemnizația de hrană s-a

acordat cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1), 23 alin. (1) și 24 din

H.G. nr. 833/2007, privind normele de organizare și funcționare a comisiilor

paritare pentru încheierea Acordurilor Colective de Muncă și sporul pentru

condiții vătămătoare s-au acordat cu respectarea art. 16 din O.G. nr. 6/2007 și

art. 14 din O.G. nr. 10/2008, referitoare la drepturile bănești cuvenite

funcționarilor publici, care au fost emise cu valabilitate anuală; premiile în

procent de 2%, au fost acordate cu respectarea prevederilor H.G. nr. 829/1994.

formulată de Curtea de Conturi a României

Prin cererea de

recurs formulată, Curtea de Conturi a criticat hotărârea instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, indicând ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct.

5, 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

instanța de fond, prin sentința criticată, a încălcat formele de procedură

prevăzute de cele două acte normative, în sensul că a admis acțiunea

reclamantei și a dispus anularea pct. 7, 8, 9 și 10 din Decizia nr. 22 din 14

iunie 2011, fără a se verifica dacă împotriva pct. 9 și 10 din decizia atacată

au fost respectate dispozițiile legale cu privire la modalitatea de contestare

reglementată de o normă procedurală. S-a arătat faptul că împotriva pct. 9 și

10 din decizie nu s-a formulat plângere prealabilă, astfel încât contestarea

acestor puncte direct în instanță este inadmisibilă.

Recurenta a criticat

hotărârea pronunțată de instanța de fond, arătând că sentința este criticabilă

sub aspectul motivării acesteia.

Astfel, s-a susținut

că instanța de fond a reținut în detaliu motivele invocate de reclamantă în

susținerea contestației, fără a se analiza critica formulată de recurentă prin

întâmpinarea depusă la dosar, ceea ce semnifică faptul că instanța a încălcat

principiul egalității, contradictorialității, cât și principiul aflării

adevărului.

A fost criticată

hotărârea instanței de fond, arătându-se faptul că principala problemă juridică

a cauzei este reprezentată de acordarea unor drepturi salariale de către o

autoritate publică în afara cadrului legal. S-a susținut că este atributul

legiuitorului să stabilească drepturile salariale, cuantumul și modul de calcul

al acestor drepturi, fără a se putea stabili prin acorduri/contracte colective

de muncă drepturi de natură salarială.

Cu privire la cererea

de suspendare a deciziei atacate, s-a susținut că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând

cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2)

C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală, a Deciziei nr. 22 din 14 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi Galați,

precum și a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva

deciziei arătate, respectiv a Încheierii nr. 3 din 8 iulie 2011 a Curții de

Conturi.

Înalta Curte reține

că dispozițiile din Regulamentul Curții de Conturi nu pot fi aplicate cu

prioritate față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel,

dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curții de

apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de

competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind

și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a

fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile

art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două

criterii, și anume al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul

și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, respectiv decizia emisă de Camera de Conturi a

Județului Galați, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în

raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Având în vedere

considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 430 din 15

decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ