ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Județean Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația Consiliului Județean Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 și 7 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2001 emisă de Camera de Conturi Vrancea. Prin Sentința nr. 307/2011 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Vrancea în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curții de Conturi.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a dovedit nelegalitatea Încheierii nr. VI.240 din 30 iunie 2011 a Curții de Conturi a României, apărările acestuia fiind generice și fără suport legal, respectiv că reclamantul nu a combătut cu argumente pertinente concluzia pârâtei referitoare la abaterile de la legalitate și nu a putut prezenta probe în justificare cheltuielilor în discuție, așa încât actul administrativ contestat (Încheierea nr. VI.240/2011) este apreciat a fi în mod vădit întemeiat, fiind menținut ca atare, cu consecința respingerii acțiunii.

Prin cererea înregistrată sub nr. 819/44/2011/a1 din data de 23 ianuarie 2012 petentul Consiliul Județean Vrancea a solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 307 din data de 13 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 819/44/2011, în sensul de a fi soluționat și capătul de cerere privind anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația Consiliului Județului Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Vrancea.

Prin Sentința civilă nr. 101/2012 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Județean Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea nr. 94/1992), completare dispozitiv și, în consecință, a completat dispozitivul Sentinței civile nr. 307 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 819/44/2011 cu următoarea mențiune: „Respinge cererea completatoare a contestației ca nefondată”. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că judecarea cererii reclamantei s-a făcut cu neanalizarea expresă a celor solicitate prin cererea completatoare, că sunt incidente în speță dispozițiile art. 281 2 din C. proc.

civ., astfel că a admis cererea completatoare și a completat Sentința nr. 307/20100 cu mențiunea respingerii cererii completatoare, ca nefondată. Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean Vrancea, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursurile declarate au fost conexate prin Încheierea pronunțată la data de 31 mai 2013 în Dosarul nr. 3901/1/2012. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârile recurate au fost pronunțate de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursurile declarate, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul Consiliul Județean Vrancea a solicitat anularea Încheierii nr. VI/240 din 30 mai 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 și 7 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Vrancea.

În drept, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 și Încheierea nr. VI. 240 din 30 mai 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Actele normative sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către Tribunal. În ședința Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține Tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local. De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, dispunându-se casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul Consiliul Județean Vrancea împotriva Sentinței nr. 307/2011 din 13 octombrie 2011 și a Sentinței civile nr. 101/2012 din 8 martie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentințele recurate și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013. Procesat de GGC - AS