ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

Consiliul Județean Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curții de

Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația Consiliului Județean

Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 și 7 din Decizia nr. 1 din 10

ianuarie 2001 emisă de Camera de Conturi Vrancea.

Prin Sentința nr.

307/2011 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Județean Vrancea în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României, având ca obiect anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai

2011 a Curții de Conturi.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a

dovedit nelegalitatea Încheierii nr. VI.240 din 30 iunie 2011 a Curții de

Conturi a României, apărările acestuia fiind generice și fără suport legal,

respectiv că reclamantul nu a combătut cu argumente pertinente concluzia

pârâtei referitoare la abaterile de la legalitate și nu a putut prezenta probe

în justificare cheltuielilor în discuție, așa încât actul administrativ

contestat (Încheierea nr. VI.240/2011) este apreciat a fi în mod vădit

întemeiat, fiind menținut ca atare, cu consecința respingerii acțiunii.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 819/44/2011/a1 din data de 23 ianuarie 2012 petentul

Consiliul Județean Vrancea a solicitat completarea dispozitivului Sentinței

civile nr. 307 din data de 13 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel

Galați în Dosarul nr. 819/44/2011, în sensul de a fi soluționat și capătul de

cerere privind anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curții de

Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația Consiliului Județului

Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie

2011 emisă de Camera de Conturi Vrancea.

Prin Sentința civilă

nr. 101/2012 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul

Județean Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României,

având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea nr. 94/1992), completare

dispozitiv și, în consecință, a completat dispozitivul Sentinței civile nr. 307

din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr.

819/44/2011 cu următoarea mențiune: „Respinge cererea completatoare a

contestației ca nefondată”.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că judecarea cererii reclamantei

s-a făcut cu neanalizarea expresă a celor solicitate prin cererea

completatoare, că sunt incidente în speță dispozițiile art. 281

2

din

C. proc. civ., astfel că a admis cererea completatoare și a completat Sentința

nr. 307/20100 cu mențiunea respingerii cererii completatoare, ca nefondată.

Împotriva celor două

hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean Vrancea,

criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursurile declarate

au fost conexate prin Încheierea pronunțată la data de 31 mai 2013 în Dosarul

nr. 3901/1/2012.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârile recurate au fost

pronunțate de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursurile declarate, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin cererea de

chemare în judecată formulată, reclamantul Consiliul Județean Vrancea a

solicitat anularea Încheierii nr. VI/240 din 30 mai 2011 a Curții de Conturi a

României, prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva

măsurilor dispuse la pct. 6 și 7 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 emisă

de Camera de Conturi Vrancea.

În drept, Decizia nr.

1 din 10 ianuarie 2011 și Încheierea nr. VI. 240 din 30 mai 2011 s-au întemeiat

pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități.

Actele normative

sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative

deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun

din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a

litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către Tribunal.

În ședința Plenului

secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține Tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se

solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în

soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor

prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea

deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal

de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează

obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care

poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

De asemenea, chiar

dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată

împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul

administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de

executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursurile vor fi admise,

dispunându-se casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare Tribunalului Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul Consiliul Județean Vrancea împotriva Sentinței nr.

307/2011 din 13 octombrie 2011 și a Sentinței civile nr. 101/2012 din 8 martie

2012, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentințele

recurate și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2013.

Procesat de GGC - AS