ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 18 iulie 2011, reclamanții

Comuna B., județul Argeș, prin Primar și Primarul Comunei Băiculești, în

calitate de conducător al entității publice controlate, au chemat în judecată

Camera de Conturi Argeș, solicitând anularea încheierii din 14 iunie 2011 emisă

de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi Argeș,

prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva măsurilor dispuse

la pct. 11-17 din Decizia din 20 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Argeș.

Totodată, reclamanții

au solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea

cererii de anulare.

Curtea a apreciat că este

competentă sub aspect material să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile

art. 227 și 228 din Regulamentul

privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi

nr. 130/2010.

Din

oficiu, Curtea a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

Comuna Băiculești.

2.Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 409

din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost admisă excepția și au fost

respinse cererile formulate de comuna Băiculești, prin primar, ca fiind formulate

de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanța a respins ca

neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ, precum și

contestația formulată de reclamantul primarul comunei Băiculești, B.G., împotriva

încheierii din 14 iunie 2011, în contradictoriu cu pârâta Camera de conturi Argeș.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că

prin decizia nr. 20

din 20 mai 2011, Camera de Conturi Argeș a stabilit, printre alte constatări și

măsuri, următoarele:

Pct.11

– În luna ianuarie 2010 au fost plătite fără bază legală drepturi de natură salarială

aferente lunii decembrie 2009, în sumă brută de 1.517 RON, constând în premii acordate

personalului contractual din fondul de 2% și, respectiv, funcționarilor publici

din fondul de 10%, constituite prin raportarea procentelor respective asupra salariilor

de bază al salariaților. Dispozițiile legale în temeiul cărora au fost acordate

premiile, respectiv art. 11 din O.G. nr. 10/2008 și art. 19 din O.G. nr. 6/2007

au fost abrogate începând cu luna noiembrie 2009 de art. 49 pct. 1 și pct. 2 din

Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului bugetar. În timpul

misiunii de audit drepturile salariale menționate au fost recalculate, stabilindu-se

că prejudiciul adus bugetului entității controlate a fost de 1.881 RON plus despăgubiri

de 140 RON.

Pct.12

– Sporul de dispozitiv, plătit personalului contractual și funcționarilor publici

din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor publice

fără personalitate juridică, a fost acordat cu încălcarea dispozițiilor art. 1

alin. (2) și art. 30 alin. (1) din Legea cadru nr. 330/2009, art. 3 din O.U.G.

nr. 1/2010, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 25 din H.G. nr. 833/2007,

art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 și a dispozițiilor din Legea nr. 237/2006

privind finanțele publice locale. De asemenea, prejudiciul a fost recalculat și

stabilit la suma de 72.733 RON plus despăgubiri de 2.615 RON.

Pct.13

– Sporul de fidelitate, plătit personalului contractual și funcționarilor publici

din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor publice

fără personalitate juridică, a fost acordat cu încălcarea acelorași norme legale

arătate mai sus, precum și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (5) din O.U.G.

nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv. Prejudiciul

a fost recalculat la suma de 33.372 RON plus despăgubiri de 1.669 RON.

Pct.14

– Primele de concediu au fost acordate personalului contractual din cadrul entității,

cu încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 12

alin. (1) din Legea nr. 130/1996, art. 3 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă

Unic nr. 2895/2006 încheiat la nivel național pe anii 2007-2010, art. 3 din O.U.G.

nr. 1/2010, precum și dispozițiile Legii finanțelor publice locale. A fost calculat

prejudiciul la suma de 20.300 lei plus despăgubiri de 1.154 RON.

Pct.15

– Sporul pentru condiții vătămătoare, plătit personalului contractual și funcționarilor

publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și al serviciilor publice

subordonate din cadrul entității, a fost acordat cu nerespectarea dispozițiilor

Legii nr. 330/2009 care prevede că locurile de muncă, mărimea concretă a sporului,

categoriile de personal, precum și condițiile de acordare a sporului se stabilesc

în baza Buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de autoritățile

abilitate în acest sens, prin regulament aprobat de către ordonatorul principal

de credite cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților,

avizat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Finanțelor

Publice. S-a reținut încălcarea dispozițiilor Legii Finanțelor Publice Locale și

s-a stabilit un prejudiciu de 22.833 RON plus despăgubiri de 1.119 RON.

Pct.16

– Sporul pentru condiții vătămătoare, plătit în anul 2010 personalului din cadrul

unităților de învățământ de pe raza localității, a fost acordat fără îndeplinirea

condițiilor impuse de Legea nr. 330/2009 și arătate la punctul anterior. S-a stabilit

un prejudiciu de 14.831 RON și o despăgubire de 641 RON.

Pct.17

– Indemnizația (alocație) de hrană, plătită personalului contractual și funcționarilor

publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor

publice subordonate consiliului local, în perioada septembrie-decembrie 2010, a

fost acordat cu încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996

și art. 117 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, precum și a dispozițiilor Legii privind

finanțele publice locale. S-a stabilit un prejudiciu de 16.874 RON plus despăgubiri

de 506 RON.

Prin încheierea din

14 iunie 2011, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi

a Județului Argeș a respins contestația formulată de Primarul Comunei Băiculești

împotriva măsurilor dispuse la pct. 11-17 din Decizia nr. 20 din 20 mai 2011, arătând

următoarele:

Premiile din fondul de

2%, respectiv din fondul de 10% au fost nelegal acordate întrucât normele legale

care le prevedeau au fost abrogate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Sporul de dispozitiv nu

putea fi acordat, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 330/2009, care

arată că, la stabilirea salariilor personalului bugetar, începând cu 1 ianuarie

2010, nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele

și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative

emise cu încălcarea normelor legale în vigoare la data emiterii lor și care excedează

prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Sporul pentru condiții

vătămătoare a fost acordat în anul 2010, fără îndeplinirea condițiilor impuse de

Legea nr. 330/2009.

Art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 330/2009, invocate de Primarul Comunei Băiculești în contestație, nu face referire

la drepturile salariale constatate a fi plătite nelegal, iar art. 30 alin. (5) și

Anexele I/3 și III/3 din Legea nr. 330/2009, precum și art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 1/2010, nu fac referire la drepturile salariale constatate ca fiind plătite

nelegal, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Celelalte drepturi precum

sporul de fidelitate, ajutorul pentru refacerea capacității de muncă, indemnizația

de hrană etc., au fost acordate nelegal, ca urmare a negocierilor anterioare Legii

nr. 330/2009 și H.G. nr. 833/2007 și contravin acelorași dispoziții legale prev.de

art. 10 sus precizate.

Curtea, în privința premiilor

acordate în ianuarie 2010, pentru decembrie 2009, din fondul de 2% pentru personalul

contractual și din fondul de 10% pentru funcționarii publici, constată că încheierea

și decizia Curții de Conturi sunt întemeiate.

Potrivit art. 3 lit. c)

din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază

următoarele principii: (…) c) luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor

salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum

și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data

intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de

negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un

nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după

caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de

încadrare”.

Potrivit art. 49 din aceeași

lege

,

în 3 zile de la data publicării legii în M. Of. se abrogă

dispozițiile art. 11 din

O.G. nr. 10/2008 referitoare la fondul de 2% și dispozițiile art. 19 din O.G.

nr. 6/2007 referitoare la fondul de 10%.

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost publicată în M. Of. la data de 9 noiembrie 2009.

Potrivit art. 47,

legea

respectivă a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor

art. 49-art. 52 și ale art. 4 alin. (1) din anexa nr. VI, care au intrat în vigoare

la 3 zile de la data publicării prezentei legi în M. Of. al României, Partea I.

Prin

urmare, dispozițiile referitoare la abrogarea normelor privitoare la premiile din

fondul de 2% respectiv 10% au intrat în vigoare din data de 12 noiembrie 2009, potrivit

și dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

În

aceste condiții, chiar dacă premiile au avut reglementare legală la un moment dat,

ele nu puteau fi acordate invocându-se dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea

nr. 330/2009, întrucât nu mai erau în vigoare la data stabilirii salariilor în baza

acestei legi.

În ce privește sporul

de dispozitiv acordat personalului contractual și funcționarilor publici din cadrul

aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor publice fără

personalitate juridică,

instanța de fond a reținut că plata acestuia s-a

dispus în temeiul Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 954 din 17

ianuarie 2007 încheiat între Primăria Comunei Băiculești și salariați, făcându-se

trimitere la Ordinul M.A.I. nr. 496/2003 și la art. 13 din Legea nr. 138/1999.

Or,

nici Ordinul M.A.I., nici Legea respectivă nu se pot aplica prin „extensie” la situații

străine lor și îndeosebi pentru a naște drepturi noi în materia salarizării bugetarilor.

Ordinul nr. 496/2003 a

fost dat in aplicarea Legii nr. 138/1999, care reglementa anumite drepturi salariale

pentru personalul civil care își desfășoară activitatea in Ministerului Apărării

Naționale, Ministerului de Interne (devenit M.A.I., devenit M.I.R.A.), Serviciului

Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție

și Paza, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

În urma reorganizării

Ministerului de Interne și a celui al Administrației Publice în Ministerul Administrației

și Internelor, având in vedere că Ministerul nou creat avea atribuții și in domeniul

administrației publice, prin Ordinul nr. 496/2003 s-a dispus și cu privire la personalul

salarizat în baza Legii nr. 138/1999, dar care, în baza unor acte normative ulterioare

legii respective, își desfășura activitatea în domeniul administrației publice (de

ex. serviciul de eliberare și evidenta a pașapoartelor, permiselor și certificatelor

de înmatriculare, cel de evidenta informatizata a persoanei). Ceea ce nu înseamnă

că tot personalul bugetar, funcționari publici sau contractuali, care își desfășura

activitatea în domeniul administrației publice, și care erau salarizați după norme

specifice funcției lor, trebuia să beneficieze de indemnizația de dispozitiv.

În plus, prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37 din 14 decembrie 2009, publicată în

M.Of. 217/7.04.2010, partea I, privind examinarea recursului în interesul legii

s-a stabilit că „Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice

de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea

unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează

în sensul că indemnizația de dispozitiv lunara în cuantum de 25% din salariul de

bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici

și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului,

precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare

din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest

drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister

de Interne.”

Prin urmare, a constatat

instanța de fond că acordarea sporului de dispozitiv nu a avut temei legal.

Pe de altă parte, nici

pretinsa negociere între angajator și salariați nu a fost legală, a apreciat instanța.

Acordarea unui astfel

de spor funcționarilor publici excede limitelor prev. de art. 72 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia „Autoritățile

și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele

reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici,

care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor

destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea

în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte

măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele

de conducere ale organizațiilor sindicale”.

Potrivit

art. 25 din H.G. nr. 833/2007

privind normele de organizare

și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, clauzele

acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili drepturi ori obligații

suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.

De asemenea, acordarea

sporului de dispozitiv salariaților contractuali nu a respectat dispozițiile

art.

157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, C. mun., potrivit cărora „Sistemul de salarizare

al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau

în majoritate de la bugetul de stat (…) bugetele locale (…) se stabilește prin lege

(…)” și nici dispozițiile art.

12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul

colectiv de muncă, potrivit cărora „Contracte colective de muncă se pot încheia

și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia

clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin

dispoziții legale”.

În

aceste condiții de acordare nelegală, sporul de dispozitiv nu putea găsi reflectare

valabilă în salariul stabilit în baza Legii-cadru nr. 330/2009.

În

privința sporului de fidelitate, instanța a reținut că plata acestuia s-a dispus

tot în temeiul Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 954 din 17 ianuarie

2007 încheiat între Primăria Comunei Băiculești și salariați.

În condițiile

în care prin legi care interesau salarizarea personalului contractual bugetar și

al funcționarilor publici nu a fost stabilită acordarea unui spor de fidelitate,

un astfel de spor nu se putea naște valabil din negocierea angajatorului Primarul

Comunei Băiculești cu personalul contractual/funcționarii publici din aparatul de

specialitate al primarului sau din cadrul serviciilor fără personalitate juridică

subordonate consiliului local.

Chiar

dacă respectivul Contract/Acord colectiv nu a fost contestat în justiție și anulat

de o instanță judecătorească și chiar dacă acesta a fost înregistrat, potrivit susținerilor

reclamantului, la D.M.S.S.F. Argeș, drepturile stabilite prin acesta nu pot fi privite

ca drepturi acordate legal și care să fie avute în vedere la stabilirea salariului

în temeiul Legii nr. 330/2009, a concluzionat instanța de fond.

Art.

3 lit. c) din Legea nr. 330/2009, referindu-se la ”

sporuri,

adaosuri salariale, majorări, indemnizații cu caracter general sau special, precum

și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării

în vigoare a legii, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități,

care să se regăsească la un nivel acceptat, în salariul brut sau, după caz, în salariul

de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”, are

în vedere acele drepturi obținute printr-o negociere făcută în limitele legii.

Nu

este permis unei părți a se prevala de o negociere realizată cu nesocotirea dispozițiilor

legale pentru faptul că respectivul act nu a fost anulat în mod direct în justiție.

Drepturile stabilite printr-o negociere care excede cadrului legal nu sunt drepturi

valabile.

În

speță, sporul de fidelitate acordat de Primarul Comunei Băiculești în condițiile

de mai sus, nu putea fi în mod valabil inclus în salariul stabilit potrivit Legii-cadru

nr. 330/2009, având în vedere dispoz. art. 30 alin. (1) care prevăd că în salariul

de bază calculat după data de 1 ianuarie 2010 sunt introduse sporurile acordate

prin legi sau hotărâri ale guvernului și care făceau parte din salariul de bază

anterior datei respective.

În

privința primelor de concediu, s-a constat de către pârâtă că au fost acordate unui

număr de 14 angajați cu statut de personal contractual, deși legislația specifică

acestora nu prevedea primă de concediu.

Prima

de concediu a reprezentat un drept specific funcției publice, astfel că nu putea

fi acordat unei alte categorii de personal prin contractul colectiv de muncă pentru

considerentele sus expuse.

În

privința sporului

pentru condiții vătămătoare acordat personalului

contractual și funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului

și al serviciilor publice subordonate din cadrul entității

, instanța

a reținut că a rezultat că acestea au fost acordate în anul 2010, dar fără a avea

la bază buletinele de determinare sau după caz de expertizare emise de autoritățile

abilitate în acest sens, respectiv fără a exista un regulament aprobat de ordonatorul

principal de credite cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale

și a Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea

a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că a acordat sporul pentru condiții

vătămătoare cu îndeplinirea cerințelor legii.

În

privința sporului

pentru condiții vătămătoare acordat în anul 2010

personalului din cadrul unităților de învățământ de pe raza localității, instanța

a constatat, de asemenea, că a fost acordat în aceleași condiții mai sus arătate,

adică cu nerespectarea dispoz. art.

5 din Anexa I și art.

9 din Anexa III la

Legea nr. 330/2009.

În

privința

indemnizației (alocație) de hrană acordată personalului

contractual și funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului

și din cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local, potrivit mențiunilor

din procesul-verbal de constatare încheiat de auditorii publici externi ai pârâtei,

s-a constatat că aceasta a fost acordată în temeiul contractului colectiv de muncă

nr. 5460 din 19 august 2010, act care a fost încheiat exclusiv cu personalul contractual.

Prin

urmare, indemnizația de hrană a fost acordată funcționarilor publici fără a exista

un temei legal, în cursul procesului reclamantul nefăcând dovezi din care să rezulte

plata legală a respectivei indemnizații către funcționarii publici.

Având

în vedere cele reținute, precum și lipsa dovezilor referitoare la o pagubă iminentă

concretă, instanța a respins și cererea privind suspendarea executării actelor Curții

de Conturi Argeș.

B.G., Primarul Comunei Băiculești.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a susținut că în ceea

ce privește drepturile salariale, constând în spor pentru condiții vătămătoare,

acordate în cursul anului 2010 funcționarilor publici și personalului contractual

din aparatul de specialitate al primarului și personalului din cadrul unităților

de învățământ de pe raza comunei, în mod eronat instanța de fond a apreciat că au

fost acordate cu încălcarea dispozițiilor legale. S-a arătat că au fost avute în

vedere dispozițiile din Legea nr. 330/2009, menținându-se drepturile salariale avute

în luna decembrie 2009, fără a se acorda alte sporuri în afara celor menționate

în anexele la lege.

În ceea ce privește sporul

de dispozitiv, sporul de fidelitate, ajutorul pentru refacerea capacității de muncă,

indemnizație de hrană s-a arătat că acestea au fost acordate în temeiul contractului/acordului

colectiv de muncă din 2007 și în temeiul Legii nr. 330/2009.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ., analizând cu prioritate

motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ.,

constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.

va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate

și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3

din C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

anularea încheierii din 14 iunie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Camerei de Conturi Argeș, prin care a fost respinsă contestația reclamantei

împotriva măsurilor dispuse la pct. 11-17 din Decizia nr. 20 din 20 mai 2011 emisă

de Camera de Conturi Argeș.

Înalta Curte a reținut

că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare

a cauzelor în concordanță cu dispozițiile din C. proc. civ., în raport de două criterii

și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului

litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul

cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de

criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina

dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material.

Necompetența ratione materiae,

este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât

competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești,

competență ce derivă din lege.

Înalta Curte a reținut

că prevederile art. 140 alin. (1) teza finală din Constituția României prevăd expres

faptul că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează

de instanțele judecătorești specializate.

Dispozițiile pct. 228

și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și modificarea actelor rezultate din aceste activități

aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M. Of. la data de

13 decembrie 2010, prevăd: Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

unității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării

prezentului Regulament în M. Of. al României, Partea I, vor continua să se judece

potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor legale aplicabile

cauzei.

„Regulamentul” a fost

adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin.

(2) și art. 33 alin. (1) din lege.

Înalta Curte constată

că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul

face trimitere.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează,

în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari

de 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Văzând faptul că dispozițiile

pct. 228 și pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, precum și faptul că Regulamentul reprezentând un act administrativ

normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o forță juridică inferioară

legii, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu.

Pentru aceste considerente,

văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă

material, în temeiul art. 312-art. 313 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Bistrița-secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de B.G., Primarul Comunei Băiculești împotriva sentinței nr. 409 din 28

septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.