ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5170/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, reclamantul V.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei din 31 martie 2011 a Ministerului Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, anularea parțială a autorizației de antrepozit fiscal din 19 ianuarie 2011, numai în ceea ce privește "nivelul garanției pentru antrepozitul fiscal în sumă de 13.163 euro și obligarea pârâtei să stabilească nivelul garanției conform algoritmului de calcul pentru determinarea cuantumului garanției aferente anului fiscal 2011". Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și respingerea acțiunii formulate de reclamantul V.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, arătând că, în raport de emitentul actelor administrative atacate, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ci așa cum prevede și ordinul menționat, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanțelor Publice în cadrul căruia funcționează comisia.

În ședința publică din data de 23 iunie 2011, s-a admis cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea executării Deciziei din 31 martie 2011 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Prin Sentința nr. 20 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamantul V.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și, în consecință, a fost obligată pârâta la stabilirea nivelului antrepozitului fiscal pentru anul 2011, reprezentând garanție, în sarcina reclamantului la nivelul sumei de 844 euro.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul este persoană fizică autorizată, conform autorizației de antrepozit fiscal din 29 decembrie 2009, autorizație emisă conform prevederile Titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu completările și modificările ulterioare. Activitatea autorizată constă în producția de țuică și rachiu de fructe obținute în sistem de prestări individuale. Pentru anul 2009 nivelul garanției pentru antrepozitul fiscal s-a stabilit la valoarea de 731,00 euro, în numerar.

În vederea continuării acestei activități, conform aceluiași act normativ, s-a reautorizat funcționarea antrepozitului fiscal printr-o altă autorizație din 19 ianuarie 2011 în care s-a stabilit nivelul garanției la valoarea de 13.163,00 euro, depozit în numerar, cu valabilitate în perioada 1 februarie 2011 - 31 ianuarie 2012. Nemulțumit de valoarea stabilită drept garanție pentru anul 2011, reclamantul s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, pârâta în cauză, contestând valoarea garanției, rezultatul fiind Decizia din 31 martie 2011, prin care s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

În cauza dedusă judecății, a reținut instanța de fond că s-a solicitat suspendarea executării Deciziei din 31 martie 2011, emisă de pârâtă, obiectul acțiunii de față, anularea și suspendarea acestui act administrativ, iar prin Încheierea din 23 iunie 2011, s-a dispus suspendarea până la soluționarea irevocabilă a dosarului. Încheierea a fost recurată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4950 din 26 octombrie 2011, a menținut măsura suspendării deciziei emisă de pârâtă a cărei anulare se solicită. Instanța de fond a reținut că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, constatând că expertul desemnat a examinat punct cu punct obiectivele expertizei. Raportându-se la capacitatea de producție preconizată în anul fiscal 2011, 6 cazane, la capacitatea de producție estimată la acest număr de cazane, respectiv 250 l alcool în 24 ore (cca.

43 litri/cazane), cât și la faptul că activitatea distileriei este sezonieră, împrejurare rezultată din actele și documentele de la dosar, se estimează pentru anul fiscal 2011 un număr de 30 de zile de activitate propriu-zisă. Or, conform prevederilor Titlului VII, Secțiunea a 12-a din C. fisc., art. 108 alin. (15) din normele metodologice de aplicare, nivelul garanției de 6% (procent recunoscut și de pârât) este de 871 euro, rezultată dintr-un calcul aritmetic, efectuat de expert pentru producția totală obținută din perioada stabilită de producție (sezonieră): 64,5 l x 30 zile = 1.135 l alcool pur, adică 19,35 hl, la care acciza calculată: 750 euro/hl x 19,35 rezultă suma de 14.512,5 euro, la care se aplică garanția de 6% = 871 euro.

Răspunsul dat de expert la Obiectivul 2, stabilit de instanță, este edificator în sensul că, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., valoarea garanției, așa cum s-a mai precizat în considerente, se calculează prin aplicarea procentului de 6% asupra valorii accizelor aferente producției produselor accizabile din ultimul an, nu mai puțin de acest procent. Ținând cont și de activitatea specifică desfășurată în anumite luni din an (sezonieră), nivelul legal al garanției pentru situația dată este de 844 euro.

Concluzionând, instanța a reținut că autoritatea pârâtă nu a ținut seama de declarația rectificativă din 10 mai 2011 a reclamantului-contestator, la stabilirea nivelului garanției antrepozitului fiscal pe 2011, iar ținând seama de specificul activității proprii, a termenului redus de desfășurarea activității (în 24 de ore și 30 zile), dar și a capacității de producție de 250 l alcool de 25º, nivelul corect al garanției pentru antrepozitul fiscal se ridică la suma de 844 euro. Împotriva Sentinței nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal și motivat Direcția generală a Finanțelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Public, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului V.S.

S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantului precum și concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză (deși acestea trebuiau să constituie numai un element de convingere, ca toate celelalte mijloace de probă), nu a ținut seama și de argumentele invocate de recurentă, și a dat o interpretare greșită textelor de lege aplicabile.

A susținut recurenta că la emiterea actului administrativ fiscal atacat Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a avut în vedere atât documentația depusă de reclamantul V.S., persoană fizică autorizată, cât și actele normative în vigoare [art. 206 54 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare], astfel că la stabilirea garanției aferente antrepozitarului reclamant s-a luat în calcul, prin raportare la programul de lucru declarat (cca. 25 - 30 zile în lunile martie și aprilie, de cca. 15 - 20 de zile în luna august și de cca. 80 de zile în lunile octombrie - decembrie) și la concentrația alcoolică de 25 de grade a produsului finit, cantitatea maximă de țuică declarată de acesta ca putând fi realizată în 24 de ore (respectiv 150 litri țuică).

Expertul contabil și instanța de judecată au avut în vedere la soluționarea litigiului declarația rectificativă depusă de reclamant ulterior emiterii deciziei de respingere a plângerii prealabile (adresele nr. 80460 din 10 mai 2011 și nr. 80461 din 10 mai 2011), pe baza căreia intimatul V.S. a solicitat reevaluarea condițiilor de reautorizare a antrepozitului fiscal situat în județul Prahova sat Salciile comuna Salciile, dar recurenta a relevat că decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile este definitivă în sistemul căilor administrative de atac [art. 20 alin. (1) din Anexa nr. 2 la O.M.F.P. nr. 291/2010] și că deciziile emise în soluționarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 23 alin. (2) din O.M.F.P.

nr. 291/2010]. În aceste condiții, recurenta a arătat că o reevaluare a garanției la momentul depunerii declarației rectificative, respectiv 10 mai 2011, nu mai putea fi efectuată, și că nu este întemeiată susținerea reclamantului în sensul că nivelul garanției s-a stabilit pentru o activitate de 12 luni, în condițiile în care numărul de zile de luat în calcul a fost de 130 de zile. A subliniat recurenta că actualele reglementări din domeniul accizelor nu cuprind prevederi privind posibilitatea calculului garanției în funcție de cantitatea de materie primă utilizată și că a nu luat în calcul pentru stabilirea garanției cazanele deținute de reclamant ar fi echivalat cu o eludare a dispozițiilor legale în materie, cu atât mai mult cu cât din documentația aferentă reautorizării nu reiese că nu sunt utilizate toate aceste mijloace de producție.

În cazul garanției stabilite la reautorizare pentru reclamant, s-a precizat, a fost avut în vedere nivelul accizelor de 750 euro/hl alcool pur, astfel cum s-a stabilit în ședința Comisiei din data de 30 iulie 2010, stabilindu-se legal un nivel al garanției pentru cele 6 cazane de 13.163 euro, actualizarea nivelului garanției urmând a se efectua de autoritatea vamală teritorială, anual, conform procedurii prevăzută la pct. 108 de la Titlul VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare. Intimatul V.S. nu a formulat întâmpinare. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat, prin sentința atacată, a fost admisă acțiunea reclamantului V.S., astfel cum a fost precizată, și a fost obligată Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice la stabilirea, în sarcina reclamantului (persoană fizică autorizată), a nivelului garanției aferente antrepozitului fiscal pentru anul 2011 la suma de 844 euro, menționată în concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de expertul contabil G.V.

Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a emis, pe numele reclamantului V.S., persoană fizică autorizată, autorizația de antrepozit fiscal din data de 19 ianuarie 2011 pentru desfășurarea activităților de producție țuică și rachiuri de fructe obținute în sistem prestări individuale, prin care s-a stabilit obligația pentru antrepozitarul autorizat de a constitui o garanție în sumă de 13.163,00 euro.

Ulterior, plângerea prealabilă a reclamantului, formulată împotriva modului de stabilire a nivelului garanției pentru antrepozitul fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 72 din data de 31 martie 2011 a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, fiind menținut nivelul garanției în cuantum de 13.163 euro stabilit de Comisie cu ocazia aprobării reautorizării locului situat în județul Prahova sat Salciile comuna Salciile ca antrepozitar fiscal pentru producția de țuică și rachiuri de fructe. La data de 10 mai 2011 reclamantul V.S.

a întocmit, pe motiv că în declarația inițială au fost prezentate estimări eronate pentru anul 2011 privind capacitatea de producție în 24 de ore, volumul de producție la nivelul anului și programul de funcționare stabilit, o declarație rectificativă pe proprie răspundere, și a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 5640/2011 la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Prahova, reanalizarea și reevaluarea clauzelor din autorizația de antrepozit fiscal din 19 ianuarie 2011 referitoare la cuantumul garanției (estimând că datorează cu titlu de garanție numai suma de 843,75 euro și nu suma de 13.163 euro). Prin raportare la conținutul declarației rectificative, a prevederilor art. 256 54 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor pct. 108 alin. (15) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și a concluziilor expertizei contabile efectuată în litigiu, în mod judicios judecătorul fondului a statuat că reclamantul, persoană fizică autorizată, datorează pentru anul 2011 o garanție pentru antrepozitul fiscal, determinată potrivit capacităților tehnologice de producție declarate (și calculată astfel: 250 litri alcool obținut în 24 de ore de funcționare cu cele 6 cazane x 30 de zile funcționare/an = 7.500 litri alcool sub 25 grade, respectiv 1.875 litri alcool pur - 18,75 hl), în sumă de 844 Euro (18,75 hl. X 750 euro acciza = 1.4062,5 euro x 6% = 844 euro).

Criticile formulate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate, întrucât Comisia avea, potrivit prevederilor art. 256 54 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care prescriu că "Valoarea garanției va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii sau în nivelul de accize datorat", și art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că "Organul fiscal are obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și să îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul", îndatorirea ca în funcție de conținutul declarației rectificative date pe propria răspundere de către reclamant să stabilească nivelul corespunzător al garanției aferente anului 2011, în concret de 844 euro.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 20 din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 20 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013 Procesat de GGC - AS