ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta SC T.T.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F. SA la plata sumei de 321.215 euro sau contravaloarea în lei la cursul de schimb din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005. Prin sentința nr. 405/C/2012, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 109.213,83 euro penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 620 lei. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele: Între reclamanta SC T.T.T.

SRL și SC F. SRL a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 prin care pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei echipament frigorific în valoare de 321.215 euro + T.V.A., pentru H. Deva. Art. 15 din contract cuprinde o clauză penală în sensul obligării părții în culpă la plata de penalități de întârziere de 1 % pe zi, pentru nerespectarea termenelor de livrare și respectiv, respectiv a termenelor de plată. Prin procesul - verbal din 9 decembrie 2005, însușit de reprezentantul debitoarei, s-a constatat că au fost livrate alte utilaje decât cele contractate, că acestea erau incomplete și nefuncționale, situație stabilită și prin sentința civilă nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Obligația asumată prin contract a fost îndeplinită de către pârâtă abia la data de 7 mai 2008, prin punerea în executare a sentinței civile nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, modificată prin Decizia nr. 2 din 11 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia. Pârâta SC F. SRL a declarat apel împotriva sentinței nr. 405/C/2012 și a încheierii pronunțate în ședința publică din 19 martie 2012, solicitând, în principal, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul suspendării judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/A4 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei.

S-a solicitat suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia. Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 81 din 24 octombrie 2012 a respins cererea de suspendare a executării sentinței nr. 405/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu; a admis în parte apelul declarat de pârâta SC F. SRL București și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC F. SRL să plătească reclamantei SC T.T.T. SRL Sibiu suma de 48.183 euro cu titlu de penalități de întârziere; a menținut dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond; a respins apelul formulat împotriva încheierii din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele: Având în vedere dispozițiile contractului încheiat între părți, precum și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în vigoare la acea dată, precum și faptul că părțile nu au convenit altfel prin contract, suma maximă la care pârâta poate fi obligată cu titlu de penalități pentru executarea cu întârziere a obligației asumate prin contract este de 321.251 euro. Întrucât pârâta a achitat deja suma de 273.032 euro, stabilită prin sentința nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, rămâne de achitat cu titlu de penalități de întârziere suma de 48.183 euro și nu suma de 109.213,85 euro, cât a stabilit instanța de fond.

În ceea ce privește cererea pârâtei de suspendare a soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/a4 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect contestație formulată de către pârâtă împotriva măsurii administratorului judiciar al reclamantei de a nu înscrie în tabelul preliminar creanța pârâtei în sumă de 275.217.102 euro, se constată, că, instanța de fond, în mod corect, a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea prezentei pricini nu atârnă în tot sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. B.D.O. B.R. Sprl, administrator judiciar al debitoarei SC T.T.T. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Modalitatea de interpretare de către instanța de apel a prevederilor contractului de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 precum și a întregului probatoriu administrat la judecata cauzei în primă instanță este total eronată, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel s-a pronunțat asupra mai mult decât ceea ce s-a cerut prin calea de apel, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. SC F. SRL datorează SC T.T.T. SRL penalități în sumă de 109.213,85 euro reprezentând diferența între suma datorată de 382.245,85 euro și suma deja plătită de 273.032 euro.

Creanța pretinsă de reclamanta SC T.T.T. SRL a fost stabilită prin intermediul raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, expertiză care a concluzionat în sensul stabilirii acesteia la valoarea de 382.245,85 euro, valoare necontestată de pârâtă. Prin dezvoltarea motivelor de apel formulate, SC F. SRL recunoaște valoarea pretențiilor reclamantei, singura critică adusă hotărârii instanței de fond fiind aceea cu privire la respingerea cererii de compensare a creanțelor reciproce întemeiată de pârâtă pe dispozițiile dreptului comun (art. 1144 C. civ.). Reclamanta solicită modificarea deciziei atacate cu consecința respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de SC F. SRL împotriva sentinței civile nr. 405/ C din 30 martie 2012 a Tribunalului Sibiu.

SC F. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că: „creanța invocată de pârâtă împotriva reclamantei nu este certă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera compensarea ca mijloc de stingere a obligațiilor reciproce". Compensarea legală constituie un mijloc de apărare deoarece tinde la limitarea efectelor cererii principale, astfel încât poate fi invocată oricând, chiar și direct în fața instanței de apel. în ceea ce privește susținerea instanței de apel conform căreia invocarea compensației legale se poate efectua în cadrul procedurii consensuale a procedurii insolvenței reclamantei, recurenta arată că acestea nu au temei legal.

Singura condiție pe care o prevede expres art. 52 din Legea nr. 85/2006 este aceea a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în materie de compensare legală - „condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii". Creanța SC F. SRL îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1144 C. civ., fiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, pârâta - recurentă consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni compensația legală parțială până la concurența sumei de 48.183 euro, (stingerea de drept a obligației de plată a pârâtei față de reclamantă), între creanța pârâtei în cuantum de 275.217,02 euro și creanța reclamantei în cuantum de 48.183 euro.

La dosar s-au depus înscrisuri. Analizând recursurile, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC T.T.T. SRL s-a solicitat obligarea SC F. SRL la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1.383.729,98 euro, din care 1.162.798,30 Euro, reprezentând penalități de întârziere și 220.931,68 euro reprezentând T.V.A.-ul aferent. Prin precizarea la acțiune din data de 17 mai 2010, reclamanta și-a modificat cuantumul pretențiilor solicitând obligarea pârâtei la suma de 321.215 euro. Prin cererea depusă de administratorul judiciar al reclamantei, respectiv B.D.O.

B.R. Sprl, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012, acesta și-a însușit cererea de chemare în judecată formulată de SC T.T.T. SRL, astfel cum a fost precizată la 17 mai 2010. Nici ulterior administrării probei cu expertiză contabilă, recurenta reclamantă nu a formulat alte precizări cu privire la cuantumul pretențiilor. Așadar, prin prisma principiului disponibilității, instanța este ținută să soluționeze cauza exclusiv în limitele fixate de recurenta reclamantă. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 pct. 6 C. proc.

civ.: „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Așa fiind, susținerile recurentei - reclamante conform cărora „chiar dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a estimat pretențiile la valoarea de 321.215 euro, prin intermediul raportului de expertiză contabilă de specialitate a fost stabilită valoarea pretențiilor la o sumă mai mare decât cea estimată de către aceasta, probă pe care instanța are obligația de a o omologa sau de a nu o lua în considerare, cu motivarea respingerii acesteia" nu pot fi reținute. Criticile privind expertiza contabilă efectuată în cauză, faptul că pârâta a contestat sau nu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., ci vizează temeinicia deciziei atacate, astfel că nu pot forma obiectul prezentului recurs. În ceea ce privește compensarea legală invocată de recurenta -pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor legale în materie, orice pretenții bănești împotriva unei societăți aflate în procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006, pot fi formulate doar în cadrul dosarului având ca obiect procedura insolvenței. În conformitate cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Legea insolvenței, prin reglementarea dispusă în art. 52 a statuat faptul că orice compensare a creanțelor reciproce deținute de debitor și de creditor, poate fi dispusă numai în cadrul judecății cauzei având ca obiect procedura insolvenței debitorului. în speța de față, în dosarul de insolventă al recurentei - reclamante. Pârâta - recurentă are posibilitatea de a invoca dispozițiile privind compensarea legală în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva societății reclamante, judecătorul sindic fiind singurul în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite cerințele privind compensarea legală la data deschiderii procedurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.D.O. B.R. Sprl București prin administrator judiciar al SC T.T.T. SRL și de pârâta SC F. SRL București împotriva Deciziei nr. 81 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.