ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

acțiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta SC T.T.T.

SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F. SA la plata sumei de 321.215 euro sau

contravaloarea în lei la cursul de schimb din ziua plății, reprezentând

penalități de întârziere, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 10

octombrie 2005.

Prin sentința nr. 405/C/2012, Tribunalul Sibiu a admis în

parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei

suma de 109.213,83 euro penalități de întârziere, precum și cheltuieli de

judecată în sumă de 620 lei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în

esență următoarele:

Între reclamanta SC T.T.T. SRL și SC F. SRL a fost încheiat

contractul de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 prin care pârâta s-a

obligat să-i livreze reclamantei echipament frigorific în valoare de 321.215 euro

+ T.V.A., pentru H. Deva.

Art. 15 din contract cuprinde o clauză penală în sensul

obligării părții în culpă la plata de penalități de întârziere de 1 % pe zi,

pentru nerespectarea termenelor de livrare și respectiv, respectiv a termenelor

de plată.

Prin procesul - verbal din 9 decembrie 2005, însușit de

reprezentantul debitoarei, s-a constatat că au fost livrate alte utilaje decât

cele contractate, că acestea erau incomplete și nefuncționale, situație

stabilită și prin sentința civilă nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul

Sibiu.

Obligația asumată prin contract a fost îndeplinită de către

pârâtă abia la data de 7 mai 2008, prin punerea în executare a sentinței civile

nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, modificată prin Decizia nr. 2

din 11 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia.

Pârâta SC F. SRL a declarat apel împotriva sentinței nr. 405/C/2012

și a încheierii pronunțate în ședința publică din 19 martie 2012, solicitând,

în principal, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul suspendării

judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/A4

aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței

atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei. S-a

solicitat suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea

apelului declarat împotriva acesteia.

Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, prin Decizia

nr. 81 din 24 octombrie 2012 a respins cererea de suspendare a executării

sentinței nr. 405/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu; a admis în parte

apelul declarat de pârâta SC F. SRL București și a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta SC F. SRL să plătească reclamantei SC T.T.T.

SRL Sibiu suma de 48.183 euro cu titlu de penalități de întârziere; a menținut

dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond; a

respins apelul formulat împotriva încheierii din 19 martie 2012, pronunțată de

Tribunalul Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut

următoarele:

Având în vedere dispozițiile contractului încheiat între

părți, precum și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în

vigoare la acea dată, precum și faptul că părțile nu au convenit altfel prin

contract, suma maximă la care pârâta poate fi obligată cu titlu de penalități

pentru executarea cu întârziere a obligației asumate prin contract este de

321.251 euro.

Întrucât pârâta a achitat deja suma de 273.032 euro, stabilită

prin sentința nr. 2179/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, rămâne de achitat

cu titlu de penalități de întârziere suma de 48.183 euro și nu suma de

109.213,85 euro, cât a stabilit instanța de fond.

În ceea ce privește cererea pârâtei de suspendare a

soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2909/85/2009/a4 aflat pe rolul

Tribunalului Sibiu, având ca obiect contestație formulată de către pârâtă

împotriva măsurii administratorului judiciar al reclamantei de a nu înscrie în

tabelul preliminar creanța pârâtei în sumă de 275.217.102 euro, se constată,

că, instanța de fond, în mod corect, a considerat că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât

dezlegarea prezentei pricini nu atârnă în tot sau în parte de existența sau

neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

B.D.O. B.R. Sprl, administrator judiciar al debitoarei SC T.T.T.

SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Modalitatea de interpretare de către instanța de apel a

prevederilor contractului de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 2005 precum

și a întregului probatoriu administrat la judecata cauzei în primă instanță

este total eronată, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra mai mult decât ceea ce

s-a cerut prin calea de apel, motiv de recurs reglementat de dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

SC F. SRL datorează SC T.T.T. SRL penalități în sumă de

109.213,85 euro reprezentând diferența între suma datorată de 382.245,85 euro și

suma deja plătită de 273.032 euro.

Creanța pretinsă de reclamanta SC T.T.T. SRL a fost

stabilită prin intermediul raportului de expertiză contabilă dispus în cauză,

expertiză care a concluzionat în sensul stabilirii acesteia la valoarea de

382.245,85 euro, valoare necontestată de pârâtă.

Prin dezvoltarea motivelor de apel formulate, SC F. SRL

recunoaște valoarea pretențiilor reclamantei, singura critică adusă hotărârii

instanței de fond fiind aceea cu privire la respingerea cererii de compensare a

creanțelor reciproce întemeiată de pârâtă pe dispozițiile dreptului comun (art.

1144 C. civ.).

Reclamanta solicită modificarea deciziei atacate cu

consecința respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de SC F. SRL

împotriva sentinței civile nr. 405/ C din 30 martie 2012 a Tribunalului Sibiu.

SC F. SRL critică decizia sub următoarele motive de

nelegalitate:

Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că: „creanța

invocată de pârâtă împotriva reclamantei nu este certă, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile pentru a opera compensarea ca mijloc de stingere a

obligațiilor reciproce".

Compensarea legală constituie un mijloc de apărare deoarece

tinde la limitarea efectelor cererii principale, astfel încât poate fi invocată

oricând, chiar și direct în fața instanței de apel.

în ceea ce privește susținerea instanței de apel conform

căreia invocarea compensației legale se poate efectua în cadrul procedurii

consensuale a procedurii insolvenței reclamantei, recurenta arată că acestea nu

au temei legal.

Singura condiție pe care o prevede expres art. 52 din Legea nr.

85/2006 este aceea a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în materie de

compensare legală - „condițiile prevăzute de lege în materie de compensare

legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Creanța SC F. SRL îndeplinește condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 1144 C. civ., fiind vorba de o creanță certă, lichidă și

exigibilă. Astfel, pârâta - recurentă consideră că sunt îndeplinite condițiile

pentru a interveni compensația legală parțială până la concurența sumei de

48.183 euro, (stingerea de drept a obligației de plată a pârâtei față de

reclamantă), între creanța pârâtei în cuantum de 275.217,02 euro și creanța

reclamantei în cuantum de 48.183 euro.

La dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând recursurile, prin prisma motivelor de nelegalitate

invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi

respinse pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de SC T.T.T.

SRL s-a solicitat obligarea SC F. SRL la plata unor penalități de întârziere în

cuantum de 1.383.729,98 euro, din care 1.162.798,30 Euro, reprezentând

penalități de întârziere și 220.931,68 euro reprezentând T.V.A.-ul aferent.

Prin precizarea la acțiune din data de 17 mai 2010,

reclamanta și-a modificat cuantumul pretențiilor solicitând obligarea pârâtei

la suma de 321.215 euro.

Prin cererea depusă de administratorul judiciar al

reclamantei, respectiv B.D.O. B.R. Sprl, la termenul de judecată din data de 23

ianuarie 2012, acesta și-a însușit cererea de chemare în judecată formulată de

SC T.T.T. SRL, astfel cum a fost precizată la 17 mai 2010.

Nici ulterior administrării probei cu expertiză contabilă,

recurenta reclamantă nu a formulat alte precizări cu privire la cuantumul

pretențiilor.

Așadar, prin prisma principiului disponibilității, instanța

este ținută să soluționeze cauza exclusiv în limitele fixate de recurenta

reclamantă.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 pct. 6 C. proc.

civ.: „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății".

Așa fiind, susținerile recurentei - reclamante conform

cărora „chiar dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a estimat

pretențiile la valoarea de 321.215 euro, prin intermediul raportului de

expertiză contabilă de specialitate a fost stabilită valoarea pretențiilor la o

sumă mai mare decât cea estimată de către aceasta, probă pe care instanța are

obligația de a o omologa sau de a nu o lua în considerare, cu motivarea

respingerii acesteia" nu pot fi reținute.

Criticile privind expertiza contabilă efectuată în cauză,

faptul că pârâta a contestat sau nu concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute în art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci vizează temeinicia deciziei atacate, astfel că

nu pot forma obiectul prezentului recurs.

În ceea ce privește compensarea legală invocată de recurenta

-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor legale în materie, orice pretenții

bănești împotriva unei societăți aflate în procedura insolvenței reglementată

de Legea nr. 85/2006, pot fi formulate doar în cadrul dosarului având ca obiect

procedura insolvenței.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006,

deschiderea procedurii insolvenței nu afectează dreptul unui creditor de a

invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când

condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite

la data deschiderii procedurii.

Legea insolvenței, prin reglementarea dispusă în art. 52 a

statuat faptul că orice compensare a creanțelor reciproce deținute de debitor

și de creditor, poate fi dispusă numai în cadrul judecății cauzei având ca

obiect procedura insolvenței debitorului. în speța de față, în dosarul de insolventă

al recurentei - reclamante.

Pârâta - recurentă are posibilitatea de a invoca

dispozițiile privind compensarea legală în cadrul procedurii insolvenței

deschisă împotriva societății reclamante, judecătorul sindic fiind singurul în

măsură să aprecieze dacă sunt întrunite cerințele privind compensarea legală la

data deschiderii procedurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 din Legea nr.

85/2006.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în

cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea sau modificarea

deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.D.O.

B.R. Sprl București prin administrator judiciar al SC T.T.T. SRL și de pârâta

SC F. SRL București împotriva Deciziei nr. 81 din 24 octombrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.