ÎCCJ, decizie (scj.ro #171900)

Încheiere de respingere a ordonanței de plată. Autoritate de lucru judecat. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Proceduri speciale

Index alfabetic: acțiune în pretenții

ordonanță de plată

autoritate de lucru judecat

C. proc. civ., art. 1021 alin. (3), art. 1025

C. civ., art. 1270, art. 1554

Dispozițiile art. 1021 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul respingerii unei cereri introduse în procedura specială a ordonanței de plată, creditorul are posibilitatea de a introduce cererea pe calea dreptului comun, ceea ce autorizează concluzia că soluția din procedura specială nu i se opune acestuia cu putere de lucru judecat, iar pentru identitate de rațiune nici părții adverse.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1025 C. proc. civ. reiese că ordonanța de plată dobândește caracter de titlu executoriu și se bucură de autoritate de lucru judecat, provizorie de la pronunțare și definitivă ca urmare a neintroducerii cererii în anulare sau a respingerii acesteia, însă numai pentru ipoteza în care cererea este admisă.

Astfel, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, din perspectiva efectului pozitiv, a încheierii de respingere într-o procedură specială, în contextul în care legea de procedură civilă deschide în acest caz creditorului calea dreptului comun pentru valorificarea aceluiași drept.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 929 din 3 iunie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, la 11 mai 2017 sub nr. x/2/2017, reclamanta SC A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. (în continuare B.) și SC C. S.R.L. (în continuare C.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să le oblige pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 1.000.585,658 lei, astfel: a) pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 240.258 lei - din care suma 54.507,92 lei reprezentând prețul contractului de prestări servicii inginerie nr. C0404 din 29 aprilie 2014, achitat integral în avans de reclamantă, suma de 89.938,068 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, aferente perioadei 30 iunie 2014 (data scadenței contractului) - 18 aprilie 2017 (data cererii de chemare în judecată), suma de 95.812,01 lei reprezentând 15,4% din valoarea penalităților de întârziere calculate de beneficiarul final (S.C. D. S.R.L.) al serviciilor/lucrărilor ce trebuiau prestate de B.; b) pârâta C. la predarea către reclamantă a documentației PED aferentă echipamentelor ce au format obiectul contractului de manufacturare echipamente nr. C0801 din 07 august 2014; c) pârâta C. la plata către reclamantă a sumei de 760.327,66 lei reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de manufacturare echipamente nr. C0801 din 7 august 2014.

S-a arătat că, din totalul sumei de 760.327,66 lei, suma de 233.983,75 lei (echivalent a 51.425 euro) reprezintă penalități calculate conform art. 16.1.1 litera a) din contractul de manufacturare echipamente nr. C0801 - aplicate pentru perioada cuprinsă între 26 septembrie 2014 (data scadentă pentru livrarea conformă a echipamentelor) și data acțiunii, că suma de 526.343,9 lei reprezintă 84,6% din valoarea penalităților de întârziere calculate de beneficiarul final al echipamentelor ce formează obiectul contractului C0801, respectiv de către S.C. D. S.R.L.

Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1370 din 2 mai 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta C. S.R.L. a sumei de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar E. S.P.R.L.

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 207/A din 5 februarie 2019, a respins ca nefondat apelul reclamantei, obligând-o pe apelantă la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC A. S.R.L., prin administrator judiciar E. S.P.R.L., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.

În cadrul primei critici, recurenta a arătat că ambele instanțe de fond au încălcat puterea pozitivă a încheierii din 1 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/302/2015 de către Judecătoria Sectorului 5 București.

Argumentându-și această critică, recurenta a precizat că, prin încheierea din 1 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București a statuat cu putere de lucru judecat că documentațiile PED trebuiau emise pentru fiecare produs livrat de C., iar cele două instanțe de fond au apreciat că C. a procedat corect atunci când a emis declarații de conformitate pentru unitatea LTS, situație față de care recurenta a apreciat că a fost încălcată puterea pozitivă a evocatei încheieri.

A considerat recurenta că C. trebuia să facă dovada faptului că a emis declarații de conformitate pentru reperul contractual „Set izometrii skid metanol” pentru vasele de presiune, pentru reperele contractuale „Vas de stocare Metanol” și „Vas de stocare Propilena” și pentru reperul contractual „Structura metalica skid Metanol”, acestea fiind produsele livrate de această pârâtă către A., și nu pentru „Unitatea LTS”, un produs ce nu a fost comandat de A. celor de la C., ci unui alt producător.

În acest context, a apreciat că nici tribunalul și nici curtea de apel nu aveau dreptul de a contrazice cele reținute de Judecătoria Sectorului 5 București, că nu erau în măsură să aprecieze că nu sunt necesare declarații de conformitate pentru fiecare dintre produsele livrate de această pârâtă, respectiv că nu este necesară aplicarea marcajului CE pe produsul C. „Set izometrii skid metanol”.

În cadrul celei de-a doua critici, recurenta a afirmat că prin decizia recurată s-a dat o interpretare greșită dispozițiilor contractuale și, implicit, prevederilor art. 1270 C. civ.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a susținut că din interpretarea clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost amendate prin intermediul actului adițional nr. 1 din 7 august 2014, rezultă obligația pârâtei C. de a manufactura echipamentele ce formează obiectul contractului C0801, de a le preda/livra/pune în funcțiune împreună cu

Declarația de conformitate PED, câte un exemplar original pentru fiecare produs livrat și de a aplica marcajul CE pe fiecare produs livrat, conform PED.

S-a arătat că aceasta reprezintă o prestație indivizibilă prin convenția părților, astfel încât livrarea echipamentelor fără îndeplinirea acestor condiții echivalează cu neexecutarea totală a obligațiilor contractuale.

Făcând trimitere la documentația nepredată de intimată, recurenta a arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că C. a indus în eroare instanța de judecată, atât cu privire la lipsa dovezii privind predarea documentelor, cât și cu privire la finalizarea prestației angajate cu A., întrucât produsul fabricat de pârâtă și livrat A. «Set linii izometrice PN6 și PN25 Skid Metanol» nu este identificat cu un număr unic al fabricantului și nu poartă marcajul CE obligatoriu.

Cu referire la penalitățile de întârziere, recurenta a arătat că acestea sunt datorate în temeiul art. 16.1.1 lit. a) din contract și a conchis în sensul că instanța de apel, prin interpretarea eronată a clauzelor contractuale, precum și a prevederilor art. 1270 C. civ., a apreciat în mod nelegal că C. și-a îndeplinit la timp obligațiile contractuale.

Raportându-se la nelegalitatea deciziei atacate cu referire la cererea promovată în contradictoriu cu pârâta B., recurenta a arătat că instanța de prim control judiciar a dat o interpretare greșită convenției dintre părți și, implicit, textului ce guvernează forța obligatorie a contractului, întrucât a apreciat în mod nelegal că nu este necesar un proces verbal de predare a documentațiilor, lipsa procesului verbal nereprezentând neîndeplinirea obligațiilor contractuale sau cel puțin a uneia dintre acestea, astfel că nu se poate afirma că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute la art. 2.1.9, art. 6.3, art.8. 2, art. 8.2.1 și la art. 8.2.3.

Referindu-se la prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării penalităților de întârziere de către beneficiarul final (D.), recurenta a invocat faptul că în mod greșit ambele instanțe, reținând îndeplinirea obligațiilor de către intimate, nu au mai pus în discuție și nu au mai examinat legătura de cauzalitate dintre penalitățile de întârziere revendicate de D. (beneficiarul unității LTS) și faptele concrete ale celor două intimate.

Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a menționat că este de acord ca recursul să fie soluționat în complet de filtru.

Cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă, conform art. 490 alin. (1) C. proc. civ., în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din același cod.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor constatând că recursul este admisibil, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă intrinseci și extrinseci prevăzute de art. 486 C. proc. civ. și propunând ca judecata recursului să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților, dată fiind lipsa acordului unanim al părților pentru soluționarea cauzei în completul de filtru.

Raportul a fost comunicat părților, care însă nu au uzat de dreptul de a depune puncte de vedere la recurs.

Recursul a fost admis în principiu la termenul din 19 februarie 2020.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a apreciat recursul ca nefondat și l-a respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă încălcarea „puterii pozitive” a unei încheieri și apreciază că, din argumentarea acestei critici și din temeiul de drept indicat expres ca motiv de recurs, se desprinde fără echivoc ideea că încălcarea vizează în realitate efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al respectivei încheieri.

La termenul din 3 iunie 2020, Înalta Curte i-a solicitat recurentei-reclamante ca, în susținerea acestui motiv de recurs, să se raporteze și la dispozițiile art. 1021 alin. (3) și ale art. 1025 C. proc. civ., nepuse în discuția părților în stadiile procesuale anterioare.

Critica este nefondată. Instanța supremă constată că încheierea în legătură cu care se invocă încălcarea puterii de lucru judecat a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București la 1 februarie 2016 în dosarul nr. x/302/2015, iar prin această încheiere a fost respinsă cererea formulată de C. S.R.L. în procedura specială a ordonanței de plată, reglementată de art. 1014 - 1025 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 1021 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul respingerii unei cereri introduse în această procedură specială, creditorul are posibilitatea de a introduce cererea pe calea dreptului comun, ceea ce autorizează concluzia că soluția din procedura specială nu i se opune acestuia cu putere de lucru judecat, iar pentru identitate de rațiune nici părții adverse.

De asemenea, din interpretarea dispozițiilor art. 1025 C. proc. civ. reiese că ordonanța de plată dobândește caracter de titlu executoriu și se bucură de autoritate de lucru judecat, provizorie de la pronunțare și definitivă ca urmare a neintroducerii cererii în anulare sau a respingerii acesteia, însă numai pentru ipoteza în care cererea este admisă.

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, din perspectiva efectului pozitiv, a încheierii de la 1 februarie 2016, care este una de respingere într-o procedură specială, în contextul în care legea de procedură civilă deschide în acest caz creditorului calea dreptului comun pentru valorificarea aceluiași drept.

În concluzie, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte constată că în cadrul acestei critici s-a invocat în mod expres încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ. referitoare la forța obligatorie a contractelor, însă întregul raționament dezvoltat gravitează în esență în jurul situației de fapt și a probelor administrate, precum și asupra modului în care acestea au fost interpretate și valorificate în primă instanță și în apel, îndeosebi în ce privește soluția dată în contradictoriu cu intimata-pârâtă C., aceste aspecte ținând de temeinicia, nu de legalitatea hotărârii atacate și imprimând criticii un pronunțat caracter formal. De aceea, instanța supremă apreciază că, în privința soluției care o privește pe intimata-pârâtă C., nu există o reală critică în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește soluția dată în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., și dacă analiza ar pleca de la faptul că s-a invocat

in terminis

încălcarea unei norme de drept material, ipoteză care aparent se încadrează în textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această critică încă nu poate fi primită, pentru că instanța de apel nu numai că nu a nesocotit, ci a plecat în argumentare de la forța obligatorie a contractului părților și a conchis că îndeplinirea obligațiilor contractuale a fost dovedită cu probele legal administrate în acest scop, aspect necontestat în recurs, reținând în plus că probele administrate conduc la concluzia culpei reclamantei în neîncheierea procesului verbal invocat, aspect de asemenea necontestat în recurs.

Sub acest aspect, instanța supremă conchide în sensul că al doilea motiv de recurs, și dacă ar fi fost găsit întemeiat, nu avea aptitudinea de a conduce la casarea deciziei atacate, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a combătut motivarea specifică a instanței de apel, motivare întemeiată pe culpa recurentei-reclamante în neîntocmirea documentului invocat și pe legalitatea modului în care au fost administrate probele care atestă indubitabil îndeplinirea obligațiilor contractuale de către intimatele-pârâte.

În plus, instanța supremă constată că această critică formulată de către recurenta-reclamantă nu poate avea aptitudinea de a conduce la soluția finală preconizată de parte, de admitere a cererii de chemare în judecată, în raport de argumentul instanței de fond întemeiat pe dispozițiile art. 1554 C. civ., argument potrivit căruia nu se poate solicita restituirea prestației decât în cazul în care s-a solicitat desființarea contractului. Or, recurenta-reclamantă nu a contestat acest argument al judecătorului fondului, fiind dincolo de îndoială că în cauză nu s-a solicitat rezoluțiunea contractului care stă la baza pretențiilor față de S.C. B. S.A.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În raport de considerentele ce preced, reținând că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.