ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 3512 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului P.V. în contradictoriu cu M.A.E. și, în consecință, pârâtul a fost obligat să stabilească, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un termen scurt pentru depunerea cererii reclamantului și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că reclamantul s-a prezentat la secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în anul 2006 și a depus o cerere prin care a solicitat programarea în vederea depunerii cererii și a actelor privind redobândirea cetățeniei române.

Instanța de fond a reținut că, ulterior, la data de 28 februarie 2009 reclamantul s-a adresat cu cererea de programare în vederea depunerii cererii și a actelor privind redobândirea cetățeniei române, însă pârâtul i-a adresat un răspuns formal și a refuzat să primească cererea de redobândire a cetățeniei române, apreciind astfel că autoritatea pârâtă a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantului, fiind încălcate dispozițiile legale referitoare la termenul rezonabil. Instanța de fond a constatat că în privința redobândirii cetățenie române nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate, ci este avută în vedere împrejurarea că cererile formulate vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie, depinzând de autoritatea pârâtă cum își organizează la nivel intern serviciile în acest sens.

Instanța a constatat că amânarea reclamantului pentru o dată neprecizată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române duce la imposibilitatea de valorificare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult cu cât această primă cerere este o etapă în cursul soluționării dosarului pentru redobândirea cetățeniei, urmând ca după înregistrarea cererilor să fie înaintate comisiei pentru cetățenie din cadrul M.J.L.C., pentru a urma procedura prevăzută de lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a precizat că nu există nicio dovadă în dosar cu privire la pretinsa cerere formulată de reclamant în anul 2006, iar instanța de fond a apreciat greșit faptul că reclamantul a mai formulat cerere anterior celei din anul 2009. Recurentul a precizat că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, întrucât din materialul probator existent la dosar a rezultat că s-a răspuns la cererea reclamantului, acesta fiind înștiințat de faptul că cererea sa urmează a fi soluționată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale cetățenilor moldoveni, depuse în aceeași perioadă cu cea formulată de reclamant. Recurentul a arătat că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că reclamantul se află în imposibilitate de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, întrucât răspunsul recurentului la cererea intimatului-reclamant nu poate fi considerat un refuz nejustificat, în sensul dispozițiilor legale.

Recurentul a expus pe larg situația privind nivelul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei române, a arătat că în acest scop a fost deschisă o nouă locație a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, dar și în aceste condiții, astăzi, se întâmpină mari dificultăți în soluționarea cu celeritate a cererilor depuse pentru programarea depunerii actelor necesare. Astfel, a precizat că nu poate fi pus un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, iar în lipsa unui temei legal concret se consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în maniera de a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățenie și de a le impune M.A.E., potrivit autorității de lucru judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova. Recurentul a mai arătat și faptul că durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., arătând că se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv în cazul în care solicitantul este rezident în țara a cărei cetățenie o solicită, ceea ce nu este ipoteza cazului de față.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și, rejudecând cauza pe fond, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.

Văzând dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 10 iunie 2009, în condițiile în care răspunsul autorității pârâte a fost primit de reclamant la data de 5 martie 2009, deci înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de lege, neputând fi reținută însă depășirea termenului rezonabil, așa cum a fost consacrat în practica C.E.D.O., și nici refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, ca temei al cererii introductive, întrucât probele administrate cauzei nu relevă existența vreunei cereri formulate de reclamant în anul 2006. Sub acest aspect este întemeiată critica formulată de recurentul-pârât și instanța de control judiciar urmează să primească apărările formulate, având în vedere înscrisurile din dosar.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte la data de 28 februarie 2009 nu este de natură a crea o vătămare a reclamantului, văzând răspunsul formulat de recurent și argumentele în susținerea răspunsului, astfel încât în cauza dedusă judecății nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Totodată, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, s-a ținut cont de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului, de data formulării cererii inițiale și unice de altfel, precum și de data primirii unui răspuns justificat la cererea formulată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica în tot sentința atacată în sensul că acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 3512 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.