ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

3512 din 27 octombrie

2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului P.V. în

contradictoriu cu M.A.E. și, în consecință, pârâtul a fost obligat să

stabilească, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

un termen scurt pentru depunerea cererii reclamantului și a actelor necesare

pentru redobândirea cetățeniei române.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că reclamantul s-a prezentat la secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în anul 2006 și a depus o cerere prin care a solicitat programarea în vederea

depunerii cererii și a actelor privind redobândirea cetățeniei române.

Instanța de fond a

reținut că, ulterior, la data de 28 februarie 2009 reclamantul s-a adresat cu

cererea de programare în vederea depunerii cererii și a actelor privind

redobândirea cetățeniei române, însă pârâtul i-a adresat un răspuns formal și a

refuzat să primească cererea de redobândire a cetățeniei române, apreciind astfel

că autoritatea pârâtă a refuzat nejustificat să soluționeze cererea

reclamantului, fiind încălcate dispozițiile legale referitoare la termenul

rezonabil.

Instanța de fond a

constatat că în privința redobândirii cetățenie române nu este statuat un

termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate, ci este

avută în vedere împrejurarea că cererile formulate vor fi înaintate de îndată

comisiei pentru cetățenie, depinzând de autoritatea pârâtă cum își organizează

la nivel intern serviciile în acest sens.

Instanța a constatat

că amânarea reclamantului pentru o dată neprecizată pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române duce la imposibilitatea de valorificare a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult cu cât această

primă cerere este o etapă în cursul soluționării dosarului pentru redobândirea

cetățeniei, urmând ca după înregistrarea cererilor să fie înaintate comisiei

pentru cetățenie din cadrul M.J.L.C., pentru a urma procedura prevăzută de

lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a invocat

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a precizat că nu există nicio

dovadă în dosar cu privire la pretinsa cerere formulată de reclamant în anul

2006, iar instanța de fond a apreciat greșit faptul că reclamantul a mai

formulat cerere anterior celei din anul 2009.

Recurentul a precizat

că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, întrucât din

materialul probator existent la dosar a rezultat că s-a răspuns la cererea

reclamantului, acesta fiind înștiințat de faptul că cererea sa urmează a fi

soluționată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile

similare ale cetățenilor moldoveni, depuse în aceeași perioadă cu cea formulată

de reclamant.

Recurentul a arătat

că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că reclamantul se află

în imposibilitate de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991,

întrucât răspunsul recurentului la cererea intimatului-reclamant nu poate fi

considerat un refuz nejustificat, în sensul dispozițiilor legale.

Recurentul a expus pe

larg situația privind nivelul procesării cererilor de redobândire a cetățeniei

române, a arătat că în acest scop a fost deschisă o nouă locație a Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău, dar și în aceste condiții, astăzi,

se întâmpină mari dificultăți în soluționarea cu celeritate a cererilor depuse

pentru programarea depunerii actelor necesare.

Astfel, a precizat că

nu poate fi pus un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca

sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe

teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de

redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea acestor solicitări într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat

că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează

dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, iar în lipsa unui temei legal

concret se consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în maniera de a edicta termenele de primire ale cererilor de

redobândire a cetățenie și de a le impune M.A.E., potrivit autorității de lucru

judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției

consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.

Recurentul a mai

arătat și faptul că durata termenului rezonabil a fost decantată în

jurisprudența C.E.D.O., arătând că se aplică numai în cazurile expres

specificate, respectiv în cazul în care solicitantul este rezident în țara a

cărei cetățenie o solicită, ceea ce nu este ipoteza cazului de față.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și, rejudecând

cauza pe fond, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.

Văzând dispozițiile art.

11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care

se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract

administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se

pot introduce în termen de 6 luni de la a) data comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a

cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile,

respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, Înalta

Curte a constatat că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 10

iunie 2009, în condițiile în care răspunsul autorității pârâte a fost primit de

reclamant la data de 5 martie 2009, deci înăuntrul termenului de 6 luni

prevăzut de lege, neputând fi reținută însă depășirea termenului rezonabil, așa

cum a fost consacrat în practica C.E.D.O., și nici refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, ca temei al cererii introductive, întrucât probele

administrate cauzei nu relevă existența vreunei cereri formulate de reclamant

în anul 2006.

Sub acest aspect este

întemeiată critica formulată de recurentul-pârât și instanța de control

judiciar urmează să primească apărările formulate, având în vedere înscrisurile

din dosar.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva

Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte la

data de 28 februarie 2009 nu este de natură a crea o vătămare a reclamantului,

văzând răspunsul formulat de recurent și argumentele în susținerea răspunsului,

astfel încât în cauza dedusă judecății nu poate fi reținut un refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, la

stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, s-a

ținut cont de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului, de

data formulării cererii inițiale și unice de altfel, precum și de data primirii

unui răspuns justificat la cererea formulată.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat și va modifica în tot sentința atacată în sensul că acțiunea

reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de M.A.E.

împotriva sentinței nr. 3512 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată și, în fond, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de

reclamantul P.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.