ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 3470 din 23 octombrie 2009 a

Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.O. în

contradictoriu cu M.A.E., în sensul că a fost constatat refuzul nejustificat al

pârâtului de soluționare a cererii și, în consecință, pârâtul a fost obligat să

primească cererea reclamantului privind redobândirea cetățeniei române.

Instanța a anulat ca netimbrată cererea privind daunele morale solicitate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat cu o

primă cerere autorității pârâte la data de 18 septembrie 2006, solicitând fixarea

datei în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei române, iar până la data sesizării instanței a mai formulat cereri,

respectiv la data de 9 iulie 2008 și apoi la data de 11 septembrie 2009, fără a

primi nici un răspuns la cererile formulate.Instanța de fond a constatat că

termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat

rezonabil, cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil

subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele

premergătoare depunerii efective a cererii, astfel încât a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile formulate de reclamant.

Instanța a constatat

că cererea privind obligarea la plata unor daune morale nu a fost timbrat,

motiv pentru care a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs M.A.E., criticând soluția pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Recurentul a arătat

că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a

legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al

termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare

argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea

reclamantei de redobândire a cetățeniei române.

S-a arătat că nu

poate fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de

autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei

restricționări a unui drept.

Autoritatea recurentă

a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia

litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le

revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea

obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova

spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române

într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat

că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este

vorba de un termen administrativ.

Înalta Curte de

Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii

moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au

reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului,

manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a

rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe

reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat

la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta

Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. se constată că prin

Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din

această perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de

intimatul-reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala

cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de

accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit

procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei

române.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva

Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este

de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege,

drept la care reclamantul privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea

cererii reclamantului și trebuia să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea

situației create.

Orice amânare în

soluționarea cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată

în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un

refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta

Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei

române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță

în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest

drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a

cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002,

dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

Având în vedere

aceste considerente, precum și practica constantă a acestei instanțe, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de M.A.E.

împotriva sentinței nr. 3470 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.