ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1.914 din 6 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții C.Ș. și C.M., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. și a obligat pârâtul să primească cererile reclamanților de redobândire a cetățeniei române, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin aceeași sentință, curtea de apel a respins ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune și admițând excepția netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în cuantum de 1.000 de lei, a anulat în consecință acest capăt de cerere.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, curtea de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se calculează în raport cu cererea formulată de reclamant în luna ianuarie 2009, întrucât reclamantul invocă refuzurile succesive de soluționare a cererii lor, astfel că acest termen nu s-a împlinit, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 13 februarie 2009. Excepția de netimbrare a capătului de cerere privind daunele morale, invocată din oficiu de către instanță la ultimul termen de judecată, a fost apreciată de curtea de apel ca întemeiată, în raport cu împrejurarea că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru, impusă conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, intervenind astfel sancțiunea impusă de art. 20 din aceeași lege.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, faptul că, reclamanții și-au exprimat voința de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române în urmă cu mai bine de 2 ani, respectiv în octombrie 2006, astfel încât, refuzul pârâtului de efectuare a operațiunilor administrative, invitarea reclamanților pentru înregistrarea cererilor și a actelor doveditoare, având în vedere și durata de timp necesară pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei de comisia din cadrul M.J., nu poate fi apreciat ca justificat. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul M.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, atunci când a apreciat că „refuzul pârâtului..

nu poate fi justificat", având în vedere faptul că din jurisprudența europeană rezultă că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române. Recurentul susține că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de fapt, invocată de MAE „faptul că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a secției consulare a ambasadei" deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare sub potențialul pe care M.A.E. îl învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul susține apoi, că la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei noi locații a secției consulare a ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor. În lipsa unei culpe administrative, recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Consideră recurentul, că nu a fost indicat un temei legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul activității M.A.E. a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezelor cuprinse în definiția legală a acestui termen juridic. „Termenul rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română. Recurentul mai menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O.

dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Pe de altă parte, instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga M.A.E. să primească cererile reclamanților .. în termen de 6 luni, iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico - juridice de interpretare a legii (conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo - saxon.

Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. Recurentul susține apoi, că având în vedere că legiuitorul a stabilit că numărul maxim de cereri primite în interval de un an pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30.000 de persoane, și cum în baza de date a secției consulare a României în Republica Moldova se regăsesc peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățenei, criteriul cronologic de programare, fixat deja în practica M.A.E. a dobândit un deplin suport legal, și mai mult, are un caracter obligatoriu atât față de autoritatea solicitată, cât și față de petenți.

În ceea ce privește eforturile M.A.E. de a găsi soluții de „lege ferenda", recurentul menționează că s-a aprobat în Camera Deputaților, urmând a fi publicat după promulgare, un proiect de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, astfel încât nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererilor, octombrie 2006 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a ambasadei, deoarece autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Totodată, stabilirea de către instanță, în sarcina pârâtului a unui termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pentru primirea cererilor reclamanților, a fost făcută în stricta aplicare a cadrului legal existent în materie, ca o reparație echitabilă acordată reclamanților pentru nesoluționarea cererilor înregistrate de aceștia încă din octombrie 2006, aceasta în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (dispoziții anterior citate) precum și a dispozițiilor art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, „Instanța, soluționând cererea (..) poate stabili, prin dispozitiv (..) un termen de executare".. În aceste condiții, susținerea recurentului privitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii primei instanțe, în ceea ce privește stabilirea acestei obligații în sarcina sa, este vădit nefondată.

Înalta Curte nu poate primi nici susținerea potrivit căreia la data formulării recursului se află în procesul legislativ la Camera Deputaților un proiect de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, aspect care, în opinia recurentului, este de natură să demonstreze diligenta Statului Român pentru deblocarea impasului real în care a ajuns secția consulară a ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române. Faptul că legiuitorul român a hotărât să îmbunătățească cadrul legislativ în ceea ce privește procedura de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române (la data soluționării prezentului recurs, fiind de altfel, adoptată Legea nr. 359/2009, privind aprobarea O.U.G.

nr. 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991) constituie un aspect irelevant în cauză, întrucât faptul că, potrivit art. II din noua lege, începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea direcției cetățenie din cadrul M.J.L.C., nu poate fi primit ca argument pertinent pentru justificarea nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților, depuse în anul 2006, imposibilitatea asigurării anterioare de către Statul Român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celor în discuție, neputând fi opusă, așadar, reclamanților.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Pe cale de consecință, recurentul va fi obligat și la plata către intimați a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 lei, stabilit prin apreciere, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1.914 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât să plătească intimaților - reclamanți suma de 1.000 de lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2010.