Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2013

HOTĂRÂRE
15.01.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamantul D.C. în calitate de reprezentant legal al fiicei sale D.M. a formulat, în contradictoriu cu Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, contestație împotriva hotărârii emise de autoritatea pârâtă. Tribunalul Gorj, prin Sentința nr. 341 din 11 februarie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de contestatorul D.C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul M.M.F.P.S.

și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată la nr. 588/54/2011 pe rolul Curții de Apel Craiova. M.M.F.P.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care art. 13 alin. (5) din H.G. 430/2008 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unei decizii a Comisiei Superioare în contencios administrativ.

2.Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 532 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D.M. prin procurator D.C. împotriva pârâților Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neefectuării procedurii prealabile, este neîntemeiată. Instanța a reținut că a fost contestat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010 la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj, iar prin Decizia nr. 5292/2010 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a fost menținută încadrarea în gradul III – mediu de handicap.

Instanța a constatat că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008, contestând certificatul la Comisia Superioară. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat solicitarea reclamantei de schimbare a gradului de handicap, ca neîntemeiată. Conform certificatului de încadrare în gradul de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010, reclamanta a fost încadrată în gradul III de handicap mediu (deși anterior aceasta fusese încadrată în gradul de handicap II –accentuat) pentru boala, ochiul drept-dezlipire de retină operată. Instanța reține că încadrarea în grad de handicap se face în baza actelor medicale și în conformitate cu Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S.

și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale. Criteriile medico-psihosociale, aprobate prin actele normative mai sus menționate, pentru evaluarea gradului de handicap privind afecțiunile oculare, se face în funcție de valorile obținute la examinarea acuității vizuale și a câmpului vizual la ochiul cel mai bun, pentru încadrarea în unul din gradele de handicap. Cum potrivit criteriilor medico-psihosociale, valorile stabilite la ochiul cel mai bun(ochiul stâng) se încadrează la handicapul mediu, instanța apreciază că certificatul de încadrare în gradul de handicap nr. 4931 din 21 septembrie 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj și Decizia nr. 5292/2010 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulți sunt corecte și în consecință a respins cererea.

3. Recursul declarat de D.C. în calitate de reprezentant al fiicei D.M. Împotriva hotărârii instanței de fond a fost formulată cerere de recurs la data de 15 decembrie 2011, iar motivele cererii au fost depuse la instanța de recurs la data de 7 ianuarie 2013. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 coroborate cu art. 301 C. proc. civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. Întrucât recurenta nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

D E C I D E Constată nul recursul formulat de D.C. în calitate de reprezentant al fiicei D.M. împotriva sentinței nr. 532 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1029/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.S. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, precizând că înțe
ÎCCJ 2018-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2013/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Gorj, secția de contencios administra
ÎCCJ 2011-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.Z. a chemat în judecată pe pârâții Consi
ÎCCJ 2009-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 602/318/2008 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, petenta C.D. a contestat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Județe
ÎCCJ 2012-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2012
fața instanței învestite cu soluționarea cauzei în urma declinării de competență, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivat de lipsa procedurii prealab
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă