ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5245/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5245/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București și, ulterior precizată,

reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Mun. București,

Primăria Sect. 6 București prin Primar,A.D.P.D.U.,Prefectul Mun. București,M.A.I.

– D.G.P.M.B. - Poliția Sect. 6, Avocatul Poporului, Guvernul României – S.S.P.R.

din decembrie 1989, solicitând obligarea acestora în solidar la plata de daune

materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcției proprietate

personală, în suprafață de 700 mp, situată în Sect. 6, București ce i-a

fost demolată abuziv și nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro,

reprezentând c/v terenului în suprafață de 500 mp aferent construcției;

echivalentul sumei de 221.200 Euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost

obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada

septembrie 2003-martie 2010; aplicarea unei penalități de 93,33 euro/zi de

întârziere, începând cu data prezentei acțiuni și până la executarea obligației

de plată a despăgubirilor.

De asemenea

reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în

sumă de 200.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt

a cererii reclamantul a arătat, în esență, dă autoritățile publice pârâte

chemate în judecată trebuie obligate la plata de despăgubiri materiale și

morale, ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au

determinat demolarea construcției sale, legal autorizată, și a încălcării

dreptului său de proprietate asupra terenului, obținut în baza Legii nr. 42/1990,

acte administrative constatate ca fiind nelegale prin hotărâri judecătorești.

Reclamantul a mai

susținut că prin faptele lor pârâtele i-au creat o situație discriminatorie,

i-au încălcat dreptul de acces la o instanță, dreptul la un proces echitabil și

dreptul la o bună administrare.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. l, 18 alin. (1), 19 din Legea nr. 554/2004,

art. l din Protocolul nr. 1, art. 13, 14 și 6 din C.E.D.O.

Prin întâmpinări,

pârâții au invocat mai multe excepții de fond, iar prin încheierea pronunțată

în ședința publică din data de 31 mai 2011, cu caracter interlocutoriu, Curtea

a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii ca neîntemeiată, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Prefectul Mun.

București, M.A.I. – DG.P.M.B., Avocatul Poporului, Guvernul României S.S.P.R.

din Decembrie 1989, constatând că acești pârâți nu au calitate procesuală

pasivă, dispunând scoaterea lor din cauză.

Totodată, instanța a

prorogat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Sect. 6 București și A.D.P. Sect. 6 București.

Curtea a constatat că

pârâta DGPMB a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în

judecată, arătând că I reclamantul a formulat o acțiune în daune fără să fie

precedată de o acțiune principală sau de un capăt de cerere principal privind

anularea actului.

Reclamantul s-a

adresat instanței de contencios administrativ solicitând obligarea

autorităților pârâte chemate în judecată la plata de despăgubiri materiale și

morale ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au

determinat demolarea construcției sale, despre care susține că a fost legal

autorizată, și a încălcării dreptului său de proprietate asupra terenului,

obținut în baza Legii nr. 42/1990, acte administrative constatate ca fiind

nelegale prin hotărâri judecătorești. Reținând că acțiunea în daune poate fi

introdusă fie o dată cu acțiunea principală fie ulterior, pe cale separată,

ulterior constatării nelegalitătii actelor administrative ce au generat

prejudiciul, ceea ce reclamantul a și făcut prin acțiunea de față, ulterior,

prin hotărâre irevocabilă fiind constatată nelegalitatea dispoziției nr. 1118/25

august 2003 de desființare a construcției emisă de P.M.B. și a somației, Curtea

a respins excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.P.M.B.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a S.S.P.R., Curtea a apreciat-o ca

fiind întemeiată, întrucât raportul juridic dedus judecății vizează plata de

despăgubiri materiale și morale ca urmare a unor acte administrative constatate

a fi nelegale, acte care nu au fost emise de S.S.P.R.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Mun. București, s-a constatat

că aceasta este, de asemenea, întemeiată, pe de o parte, pentru că Prefectul nu

este emitentul actelor administrative care au generat prejudiciul invocat, iar

pe de altă parte, faptul că între reclamant și acest pârât a existat o

corespondență legată de problema reclamantului, în cadrul audiențelor sau că

Prefectul avizează de legalitate actele autorităților administrației publice

locale, în general, nu-l face răspunzător solidar alături de emitentul actului

administrativ care ulterior s-a dovedit a fi nelegal.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Avocatul Poporului,

Curtea a constatat lipsa calității de titular al raportului juridic dedus

judecății, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 30 din Legea nr. 35/1997

Avocatul Poporului nu răspunde juridic pentru opiniile exprimate, iar pe de

altă parte, Raportul juridic legat de nesoluționarea în termen a unei cereri,

refuzul nejustificat de soluționare sau anularea unui act emis ele Avocatul

Poporului, nu are legătură cu cauza și nu reprezintă izvor de prejudiciu în

speța de față.

Prin sentința nr. 6004

din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtelor Primăria Sect. 6 București și A.D.P.D.U.

A admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de

reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al Mun. București,

ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sect. 6

București și A.D.P.D.U. Sect. 6, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată,

reținând că, deși nu sunt emitenții dispoziției din 25 august 2003 de

desființare a construcției emisă de P.M.B. și a somației, constatate nelegale,

aceste autorități au pus în executare decizia de demolare și, întrucât

reclamantul solicită despăgubiri în ceea ce privește demolarea construcției

provizorii ca operațiune în ansamblul său, aceasta privește inclusiv partea de

executare a actelor administrative în temeiul cărora s-a dispus demolarea,

astfel că, din acest punct de vedere, cele două pârâte sunt titulare a

raportului juridic dedus judecății, având calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a constatat că reclamantul

s-a adresat instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București la

data de 31 martie 2010, solicitând obligarea pârâților, în solidar la plata de

daune materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcției

proprietate personală, în suprafață de 700 mp, situată în Sect. 6, ce i-a fost

demolată abuziv și nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro, reprezentând

c/v terenului în suprafață de 500 mp aferent construcției; echivalentul sumei

de 221.200 euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost obligat prin clauza

penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003-martie

2010; aplicarea unei penalități de 93,33 euro/zi de întârziere, începând cu

data prezentei acțiuni și până la executarea obligației de plată a

despăgubirilor.

De asemenea,

reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în

sumă de 200.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată, iar la data de 27

septembrie 2011 și-a majorat cuantumul despăgubirilor solicitând obligarea

pârâților și la plata sumei de 525.000 euro, reprezentând c/v chiriilor

neîncasate pe perioada 2004-martie 2010.

Curtea a reținut că,

în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) și art. 19 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, acțiunea în daune poate fi introdusă fie o dată cu acțiunea

principală fie ulterior, pe cale separată, ulterior constatării nelegalității

actelor administrative ce au generat prejudiciul, însă, în cadrul

termenului de prescripție de un an calculat de la

data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Raportat la situația

de fapt existentă în dosar, Curtea a apreciat că reclamantul a cunoscut de

existența actului administrativ vătămător și în mod evident de prejudiciul ce

i-a fost

cauzat ca urmare a demolării

construcției, la data de 23 februarie 2004,

când

a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în

interesul reclamantei, în Dosarul nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului București, secția

a VIII a, arătând că potrivit Legii nr. 215/2001, competența de autorizare și

deci de demolare a trecut la primăriile de sector și că pe rolul Judecătoriei

Sect. 6, se află o acțiune pentru dobândirea titlului de proprietate pentru

terenul pe care se află construcția, solicitând anularea Dispoziției de

demolare și a somației, instanța încuviințând în principiu cererea.

Curtea a apreciat că

deși prin sentința civilă nr. 1772 din 4 iunie 2008 a Tribunalului București, secția

a VIII-a, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1012 din 9 aprilie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII s-a constatat nelegalitatea Dispoziției din 2003

și a somației din data de 19 august 2003, efectul, admiterii unei excepții de

nelegalitate nu repune pe reclamant în termenul de a solicita despăgubiri, de

la momentul rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a admis excepția de

nelegalitate, întrucât, dreptul la acțiune în ceea ce privește despăgubirile

curge de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei.

În concluzie,

instanța a constatat că dreptul la acțiune pentru despăgubiri al reclamantului

nu s-a născut o dată cu constatarea irevocabilă a nelegalității Dispoziției și

somației, ci de la data de 23 februarie 2004, când reclamantul a formulat

cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, în Dosarul

nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului București, secția a VIII a SC N.S. SRL.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul C.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul din 11

decembrie 2012 Înalta Curte, a invocat excepția de necompetență materială a Curții

de Apel București ca instanță de fond în contencios administrativ în

soluționarea prezentei cauze.

Examinând excepția necompetenței

materiale a instanței de fond, invocată potrivit art. 304 pct. 3, art. 159 pct.

2 și art. 162 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 202/2010 (formă aplicabilă în cauză, în temeiul art. XXII alin. (2) din

acest din urmă act normativ), Înalta Curte constată că este fondată.

În materie de

competență a instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 se prevede că:

„

Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca

reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii

pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios

administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a

emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei –

valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului

administrativ contestat).

Cum în

speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata

taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este

aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a pârâților.

În speță, cum de altfel

a reținut și instanța de fond, raportul juridic dedus judecății are ca părți,

pe reclamantul C.R. și pe pârâții Primarul General al Mun. București, Primăria Sect.

6 București și A.D.P. Sect. 6. Pârâții sunt autorități publice de nivel local,

ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competența

materială a tribunalului ca instanță de fond în contencios administrativ.

Chemarea în judecată

și a unor autorități publice centrale – M.A.I., Avocatul Poporului și S.P.R.

din Decembrie 1989, este lipsită de relevanță din perspectiva determinării

competenței materiale a instanței de fond, sub acest aspect, prima instanță

constatând corect că autoritățile respective nu au calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 313 teza

finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului C.R., va casa

hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, urmând ca

instanța competentă să analizeze și susținerile formulate în recurs, a căror

examinare nu poate fi efectuată de instanța de control judiciar, în raport de

admiterea excepției de necompetență materială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.R. împotriva Încheierii din 10 mai 2011, a Încheierii din 31 mai 2011 și a sentinței nr. 6004 din 18 octombrie 2011 ale Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârile

atacate și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2012.