ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5245/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București și, ulterior precizată, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Mun. București, Primăria Sect. 6 București prin Primar,A.D.P.D.U.,Prefectul Mun. București,M.A.I. – D.G.P.M.B. - Poliția Sect. 6, Avocatul Poporului, Guvernul României – S.S.P.R. din decembrie 1989, solicitând obligarea acestora în solidar la plata de daune materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcției proprietate personală, în suprafață de 700 mp, situată în Sect.

6, București ce i-a fost demolată abuziv și nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro, reprezentând c/v terenului în suprafață de 500 mp aferent construcției; echivalentul sumei de 221.200 Euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003-martie 2010; aplicarea unei penalități de 93,33 euro/zi de întârziere, începând cu data prezentei acțiuni și până la executarea obligației de plată a despăgubirilor. De asemenea reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în sumă de 200.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat, în esență, dă autoritățile publice pârâte chemate în judecată trebuie obligate la plata de despăgubiri materiale și morale, ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au determinat demolarea construcției sale, legal autorizată, și a încălcării dreptului său de proprietate asupra terenului, obținut în baza Legii nr. 42/1990, acte administrative constatate ca fiind nelegale prin hotărâri judecătorești. Reclamantul a mai susținut că prin faptele lor pârâtele i-au creat o situație discriminatorie, i-au încălcat dreptul de acces la o instanță, dreptul la un proces echitabil și dreptul la o bună administrare. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. l, 18 alin. (1), 19 din Legea nr. 554/2004, art. l din Protocolul nr. 1, art. 13, 14 și 6 din C.E.D.O.

Prin întâmpinări, pârâții au invocat mai multe excepții de fond, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2011, cu caracter interlocutoriu, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Prefectul Mun. București, M.A.I. – DG.P.M.B., Avocatul Poporului, Guvernul României S.S.P.R. din Decembrie 1989, constatând că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă, dispunând scoaterea lor din cauză. Totodată, instanța a prorogat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sect. 6 București și A.D.P. Sect. 6 București. Curtea a constatat că pârâta DGPMB a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, arătând că I reclamantul a formulat o acțiune în daune fără să fie precedată de o acțiune principală sau de un capăt de cerere principal privind anularea actului.

Reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând obligarea autorităților pârâte chemate în judecată la plata de despăgubiri materiale și morale ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au determinat demolarea construcției sale, despre care susține că a fost legal autorizată, și a încălcării dreptului său de proprietate asupra terenului, obținut în baza Legii nr. 42/1990, acte administrative constatate ca fiind nelegale prin hotărâri judecătorești. Reținând că acțiunea în daune poate fi introdusă fie o dată cu acțiunea principală fie ulterior, pe cale separată, ulterior constatării nelegalitătii actelor administrative ce au generat prejudiciul, ceea ce reclamantul a și făcut prin acțiunea de față, ulterior, prin hotărâre irevocabilă fiind constatată nelegalitatea dispoziției nr. 1118/25 august 2003 de desființare a construcției emisă de P.M.B.

și a somației, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.P.M.B. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S.S.P.R., Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată, întrucât raportul juridic dedus judecății vizează plata de despăgubiri materiale și morale ca urmare a unor acte administrative constatate a fi nelegale, acte care nu au fost emise de S.S.P.R. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Mun.

București, s-a constatat că aceasta este, de asemenea, întemeiată, pe de o parte, pentru că Prefectul nu este emitentul actelor administrative care au generat prejudiciul invocat, iar pe de altă parte, faptul că între reclamant și acest pârât a existat o corespondență legată de problema reclamantului, în cadrul audiențelor sau că Prefectul avizează de legalitate actele autorităților administrației publice locale, în general, nu-l face răspunzător solidar alături de emitentul actului administrativ care ulterior s-a dovedit a fi nelegal.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Avocatul Poporului, Curtea a constatat lipsa calității de titular al raportului juridic dedus judecății, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 30 din Legea nr. 35/1997 Avocatul Poporului nu răspunde juridic pentru opiniile exprimate, iar pe de altă parte, Raportul juridic legat de nesoluționarea în termen a unei cereri, refuzul nejustificat de soluționare sau anularea unui act emis ele Avocatul Poporului, nu are legătură cu cauza și nu reprezintă izvor de prejudiciu în speța de față. Prin sentința nr. 6004 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sect.

6 București și A.D.P.D.U. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al Mun. București, ca fiind prescris dreptul la acțiune. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sect. 6 București și A.D.P.D.U. Sect. 6, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că, deși nu sunt emitenții dispoziției din 25 august 2003 de desființare a construcției emisă de P.M.B.

și a somației, constatate nelegale, aceste autorități au pus în executare decizia de demolare și, întrucât reclamantul solicită despăgubiri în ceea ce privește demolarea construcției provizorii ca operațiune în ansamblul său, aceasta privește inclusiv partea de executare a actelor administrative în temeiul cărora s-a dispus demolarea, astfel că, din acest punct de vedere, cele două pârâte sunt titulare a raportului juridic dedus judecății, având calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a constatat că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București la data de 31 martie 2010, solicitând obligarea pârâților, în solidar la plata de daune materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcției proprietate personală, în suprafață de 700 mp, situată în Sect.

6, ce i-a fost demolată abuziv și nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro, reprezentând c/v terenului în suprafață de 500 mp aferent construcției; echivalentul sumei de 221.200 euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003-martie 2010; aplicarea unei penalități de 93,33 euro/zi de întârziere, începând cu data prezentei acțiuni și până la executarea obligației de plată a despăgubirilor.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în sumă de 200.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată, iar la data de 27 septembrie 2011 și-a majorat cuantumul despăgubirilor solicitând obligarea pârâților și la plata sumei de 525.000 euro, reprezentând c/v chiriilor neîncasate pe perioada 2004-martie 2010. Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în daune poate fi introdusă fie o dată cu acțiunea principală fie ulterior, pe cale separată, ulterior constatării nelegalității actelor administrative ce au generat prejudiciul, însă, în cadrul termenului de prescripție de un an calculat de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Raportat la situația de fapt existentă în dosar, Curtea a apreciat că reclamantul a cunoscut de existența actului administrativ vătămător și în mod evident de prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a demolării construcției, la data de 23 februarie 2004, când a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, în Dosarul nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului București, secția a VIII a, arătând că potrivit Legii nr. 215/2001, competența de autorizare și deci de demolare a trecut la primăriile de sector și că pe rolul Judecătoriei Sect. 6, se află o acțiune pentru dobândirea titlului de proprietate pentru terenul pe care se află construcția, solicitând anularea Dispoziției de demolare și a somației, instanța încuviințând în principiu cererea.

Curtea a apreciat că deși prin sentința civilă nr. 1772 din 4 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1012 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII s-a constatat nelegalitatea Dispoziției din 2003 și a somației din data de 19 august 2003, efectul, admiterii unei excepții de nelegalitate nu repune pe reclamant în termenul de a solicita despăgubiri, de la momentul rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a admis excepția de nelegalitate, întrucât, dreptul la acțiune în ceea ce privește despăgubirile curge de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În concluzie, instanța a constatat că dreptul la acțiune pentru despăgubiri al reclamantului nu s-a născut o dată cu constatarea irevocabilă a nelegalității Dispoziției și somației, ci de la data de 23 februarie 2004, când reclamantul a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, în Dosarul nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului București, secția a VIII a SC N.S. SRL. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 11 decembrie 2012 Înalta Curte, a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București ca instanță de fond în contencios administrativ în soluționarea prezentei cauze.

Examinând excepția necompetenței materiale a instanței de fond, invocată potrivit art. 304 pct. 3, art. 159 pct. 2 și art. 162 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (formă aplicabilă în cauză, în temeiul art. XXII alin. (2) din acest din urmă act normativ), Înalta Curte constată că este fondată.

În materie de competență a instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a pârâților. În speță, cum de altfel a reținut și instanța de fond, raportul juridic dedus judecății are ca părți, pe reclamantul C.R.

și pe pârâții Primarul General al Mun. București, Primăria Sect. 6 București și A.D.P. Sect. 6. Pârâții sunt autorități publice de nivel local, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competența materială a tribunalului ca instanță de fond în contencios administrativ. Chemarea în judecată și a unor autorități publice centrale – M.A.I., Avocatul Poporului și S.P.R. din Decembrie 1989, este lipsită de relevanță din perspectiva determinării competenței materiale a instanței de fond, sub acest aspect, prima instanță constatând corect că autoritățile respective nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Față de cele ce preced, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului C.R., va casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, urmând ca instanța competentă să analizeze și susținerile formulate în recurs, a căror examinare nu poate fi efectuată de instanța de control judiciar, în raport de admiterea excepției de necompetență materială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.R. împotriva Încheierii din 10 mai 2011, a Încheierii din 31 mai 2011 și a sentinței nr. 6004 din 18 octombrie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.