ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2325/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 364 din 29 iunie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 8839/101/2009, Tribunalul Mehedinți a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul V.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății a sumei de

100

.

000 euro reprezentând

60.000 euro prejudiciul moral personal și 40.000 euro prejudiciul suferit de

defunctul V.G.

A obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 28.161 RON reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamantul V.T., la data de 21 iulie 2010, cât și pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu reprezentant în teritoriu Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mehedinți la data de 16 iulie 2010.

Ca urmare a decesul reclamantului

V.T., dosarul a fost suspendat prin încheierea de ședință de la data de 24 martie

2011.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 10658 din 23 februarie 2012, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice cu reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dosarul fiind transpus

pe rolul secției I civile a Curții de Apel Craiova sub nr. 8839/101/2009*. Această

cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2012, Curtea

menținând măsura suspendării prezentului dosar, în temeiul art. 243 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 216 din

6 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a constatat perimate apelurile

declarate de reclamantul V.T. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice cu reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți.

În argumentarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că, din verificările actelor de la dosar, rezultă

că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 aprilie 2012, dată la

care s-a menținut măsura suspendării baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

până la dezbaterea succesiunii și indicarea moștenitorilor apelantului reclamant

V.T. și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, în temeiul

art. 248 și 252 C. proc. civ., s-au constatat perimate apelurile.

Împotriva acestei decizii

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu reprezentant în teritoriu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului

de recurs indicat, recurentul a arătat, în esență, că instanța de apel în mod greșit

a aplicat sancțiunea perimării, în cauză nefiind stabiliți moștenitorii defunctului

V.T., iar lăsarea pricinii în nelucrare nu se datorează culpei apelantului-pârât,

în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând

recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta

Curte constată următoarele:

Judecata

recursului a fost suspendată la data de 24 martie 2011, în temeiul art. 243

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Este

adevărat că potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an".

Reglementată

ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este peremptorie întrucât scopul admiterii sale este

stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este

reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și

în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru

a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare

a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă

de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat

de lege.

În speță,

însă

apelantul

pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu reprezentant în teritoriu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a formulat cerere de repunere pe

rol a cauzei

,

cerere ce a fost respinsă prin încheierea

de ședință din data de 11 aprilie 2012,

menținându-se măsura suspendării

în temeiul

art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

deșii la acel moment se cunoștea faptul că reclamantul

V.T. a decedat și nu s-au putut indica moștenitorii.

Totodată se constată că

pârâtul a făcut demersurile necesare pentru aflarea moștenitorilor defunctului V.T.

adresându-se atât Primăriei Dr. Tr.-Severin, cât și Primăriei com. P., jud. Mehedinți

în vederea comunicării moștenitorilor, adrese ce nu s-au finalizat cu un rezultat

pozitiv.

Este adevărat că recurentul

nu s-a adresat Camerei Notarilor însă prin adresele formulate la cele două primării

și-a manifestat interesul în continuarea judecății cauzei, astfel încât în mod greșit

instanța de apel a aplicat sancțiunea perimării cererilor de apel.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

va admite recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

cu reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, va

trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea efectuării demersurilor

necesare la Camera Notarilor pentru a se cunoaște dacă s-a dezbătut moștenirea defunctului

V.T. și în funcție de aceasta soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Admite recursul declarat

de pârâtul

Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mehedinți

împotriva deciziei nr. 216 din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie

2014.