ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4832/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții V.D. și V.T. au solicitat: - anularea, pe motiv de nulitate absolută, a Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare; - suspendarea executării Îndrumărilor metodologice A.N.R.P.

din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, pe motiv de nulitate absolută, până la pronunțarea instanței de fond. Prin Încheierea din 18 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, apreciind că obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile art. X din lege - litigii privind contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a emite decizie.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții V.D. și V.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat recurenții arată că în prezenta cauză se judecă cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru anularea Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare și că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale H.G.

nr. 361/2005 și O.U.G. nr. 42/2007, având în vedere că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este o autoritate publică centrală, litigiile cu această autoritate sunt de competența exclusivă a curților de apel, în speță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Examinând cauza și încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamanții V.D. și V.T.

au solicitat anularea Îndrumărilor metodologice ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1693/27 noiembrie 2006, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și suspendarea executării acestora, până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel, obiectul cauzei este reprezentat de anularea, respectiv suspendarea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, înființată ca organ de specialitate al autorității publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, în aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003.

Pe de altă parte, prin Încheierea recurată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol pe cale administrativă și trimiterea acesteia la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora "procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor, se trimit la tribunal". Astfel, Curtea de apel a apreciat că obiectul prezentei acțiuni se încadrează în dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013, fiind un litigiu privind contestarea deciziei adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a emite decizie.

Potrivit art. X sus-menționat: alin. (1) al art. 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 20 - (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București." Examinând obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013 nu au în vedere litigiile născute din aplicarea Legii nr. 290/2003, astfel că, procedând la scoaterea cauzei de pe rol pe cale administrativă și trimiterea acesteia la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cu încălcarea dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.D. și V.T. împotriva Încheierii din 18 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL