ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4832/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții V.D. și V.T. au solicitat:

- anularea, pe motiv

de nulitate absolută, a Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie

2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de

despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a

acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și

Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace

între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie

1947, cu modificările și completările ulterioare;

- suspendarea

executării Îndrumărilor metodologice A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind

aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, pe motiv de nulitate absolută, până

la pronunțarea instanței de fond.

Prin Încheierea din

18 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea

acesteia la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, în

raport de dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 de degrevare a

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, apreciind că obiectul

acțiunii se încadrează în dispozițiile art. X din lege - litigii privind

contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a emite decizie.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamanții V.D. și V.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat recurenții arată că în prezenta cauză se judecă cu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru anularea Îndrumărilor metodologice

A.N.R.P. din 27 noiembrie 2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr.

290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români

pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în

Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a

aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate,

semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare

și că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale

H.G. nr. 361/2005 și O.U.G. nr. 42/2007, având în vedere că Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților este o autoritate publică centrală,

litigiile cu această autoritate sunt de competența exclusivă a curților de

apel, în speță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Examinând cauza și

încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de

chemare în judecată formulată în cauză, reclamanții V.D. și V.T. au solicitat

anularea Îndrumărilor metodologice ale Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților nr. 1693/27 noiembrie 2006, pentru aplicarea prevederilor Legii

nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor

români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase

în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război

și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate,

semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările

ulterioare, precum și suspendarea executării acestora, până la pronunțarea

instanței de fond.

Astfel, obiectul

cauzei este reprezentat de anularea, respectiv suspendarea unor acte

administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, înființată ca organ de

specialitate al autorității publice centrale, cu personalitate juridică, în

subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, în aplicarea prevederilor Legii

nr. 290/2003.

Pe de altă parte,

prin Încheierea recurată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol pe cale

administrativă și trimiterea acesteia la Tribunalul București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, apreciind că sunt aplicabile în cauză

dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora

"procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului

administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe

rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor, se trimit la tribunal".

Astfel, Curtea de

apel a apreciat că obiectul prezentei acțiuni se încadrează în dispozițiile art.

X din Legea nr. 2/2013, fiind un litigiu privind contestarea deciziei adoptate

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sau refuzul acesteia de a

emite decizie.

Potrivit art. X

sus-menționat: alin. (1) al art. 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și

va avea următorul cuprins:

"Art. 20 - (1)

Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca

obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor sau după caz, refuzul acesteia de a emite decizia

revine secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în a cărui

rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în

străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după

caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu

are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România,

cererea se adresează secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului București."

Examinând obiectul

prezentei cauze, Înalta Curte constată că dispozițiile art. X din Legea nr.

2/2013 nu au în vedere litigiile născute din aplicarea Legii nr. 290/2003,

astfel că, procedând la scoaterea cauzei de pe rol pe cale administrativă și

trimiterea acesteia la Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, cu încălcarea dispozițiilor art. XXIII din Legea nr.

2/2013, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care

urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru

continuarea judecății.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) -

(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată

și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de V.D. și V.T. împotriva Încheierii din 18 februarie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea

atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL