ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1775/2020

Ședința publică din data de 08 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011, așa cum a fost modificată, reclamanții A. si B., în contradictoriu cu pârâta COMISIA MUNICIPIULUI BUCURESTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

(I) obligarea pârâtei să rectifice actul administrativ emis de sub numărul 301 din data de 19.12.2008, intitulat HOTARARE, ce le-a fost comunicat la data de 14 iunie 2010, în conformitate cu dispozițiile Deciziei executorii nr. 1593/16.09.2010 emise de Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) prin care s-a admis contestația nr. 5039/28.06.2010 împotriva acestei Hotărâri;

(II) repararea pagubei ce le-a fost cauzată atât prin emiterea și comunicarea cu întârziere nejustificată a actului administrativ mai sus menționat, abia în data de 14 iunie 2010, cât și prin necorectarea acestui act în termen legal, după admiterea contestației, conform Deciziei executorii A.N.R.P. nr. 1593 emisă în data de 16.09.2010, prin obligarea pârâtei la plata daunelor pentru folosul de care au fost lipsiți în această perioadă, calculat la valoarea creanței lor expertizată de către expertul judiciar, respectiv dobânda legală minimă din această perioadă, de la data de 19.12.2008, data emiterii Hotărârii nr. 301/19.12.2008, și până la data calculată și expertizată de 19 martie 2011, conform Raportului de expertiză tehnică și contabilă, dobândă care este stabilită la suma de 9.789.457 RON (dobânda cerută a fost justificată și solicitată expres conform notificarilor/somatiilor trimise prin executorul judecatoresc și reprezintă dobânda legală minimă de 5% aferenta creanței stabilită de expertul judiciar la nivelul lunii decembrie 2008, creanța care are o valoare totală de 87.017.402,57 RON; în cazul admiterii cererii, se precizarea acestei valori a creanței la nivelul lunii decembrie 2010, pentru a nu se mai face ulterior erori de apreciere al cuantumului acestei creanțe de către pârâtă, așa cum s-a întâmplat anterior și a fost probat prin Decizia A.N.R.P. 1593/16.09.2010);

(III) daune morale pentru cei peste 7 ani care au trecut de la depunerea cererii, 2 ani și trei luni de la emiterea actului administrativ atacat necomunicat în termen legal și necorectat până la data depunerii cererii de chemare în judecata, știindu-se că au trecut peste 64 de ani de când nu se respectă obligațiile prevăzute la art. 27 din Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947 (lasă acordarea daunelor morale la justa apreciere a instanței, ținând cont și de starea lor de sănătate, care s-a degradat foarte mult în cei peste 7 ani din cauza nesoluționării în timp rezonabil a cauzei noastre);

(IV) plata acestor sume datorate să se facă în contul bancar indicat în Notificarea/Somație nr. x/08.04.2011 trimisă prin Executorul judecătoresc pe numele A. - C.N.P. nr. x în contul curent în RON IBAN nr. x deschis la C. S.A. cu sediul în Bulevardul x, București;

(V) în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei să le plătească toate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces (onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor, cercetare judecătorească etc.).

I.2. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2273 din data de 03.06.2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă și cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, ca neîntemeiată.

I.3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinței civile nr. 2273 din data de 03.06.2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului modificarea sentinței recurate și, în consecință admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

I.4. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr. 976 din data de 05.03.2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenții reclamanți A. și B. (Prin A.) împotriva sentinței civile nr. 2273/03.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comisia municipiului București de aplicare a Legii. nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului municipiului București.

A modificat în parte sentința recurată în sensul că:

A admis în parte cererea:

A obligat pârâta să emită nouă hotărâre în termen de 30 zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 05.03.2012, prin care să soluționeze cererea reclamanților formulată în baza Legii nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate ale acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 cu respectarea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiunea precizată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

II.1. Prin cererea înregistrată la data de 8.05.2013, sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal reclamanții A. și B. au chemat în judecata pe pârâții Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, D. - Prefectul Municipiului București - președinta celor două comisii, E., F., G., H., I., J., K. pentru a contesta hotărârea nr. 1259/29.03.2012 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 și hotărârile nr. 1330/27.10.2011 și nr. 1351/27.10.2011 emise de Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând:

(I). Anularea Hotărârii nr. 1259/29.03.2012 ca nelegală deoarece nu respectă Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București cu respectarea Deciziei Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010 pentru începerea procedurilor legale de punere în posesie pentru 34 hectare de teren intravilan pe raza Municipiului București în conformitate cu Certificatul suplimentar de Moștenitor nr. 55/26.09.2011,

(II.) Anularea îndrumărilor metodologice invocate în hotărârea atacată și nepublicate până în prezent ale ANRP nr. 1693/27.11.2006 ca nelegale,

(III). Anularea recomandării din adresa nepublicată a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Prefecturii Municipiului București nr. CG/14894/217/SP1/01.03.2010 invocată în hotărârea atacată, ca neaplicabilă si nelegală,

(IV). Anularea hotărârilor nr. 1330/27.10.2011 și nr. 1351/27.10.2011 emise de Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aflate pe rolul Judecătoriilor sector 3 si sector 4, cu privire la identificarea terenurilor libere, ca nelegale,

(V). Constatarea existentei terenurilor intravilane libere din București, proprietatea privată a statului, aflate în administrarea R.A.A.P.P.S. (fosta Gospodărie a partidului comunist român - P.C.R. care deține în prezent peste 6,4 milioane de hectare de teren în România), terenuri care au fost scoase la vânzare deoarece, nu mai pot fi întreținute, au situația juridică clarificată, nu sunt grevate de sarcini și pot fi vândute potrivit prevederilor de la Cap. I art. 1 din ORDONANȚA DE URGENTA nr. 101 din 25 noiembrie 2011,

(VI). Constatarea existentei a 350,63 hectare terenuri libere din domeniul privat al statului pe raza Municipiului București aflate la dispoziția Administrației Domeniilor Statului,

(VII). Constatarea existentei terenurilor libere din domeniul privat al statului pe raza Municipiului București aflate în administrarea Ministerul Apelor si Protecției Mediului (din care 187 hectare libere în fosta albie a lacului Văcărești), Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului dar și a celorlalte Ministere, organe de specialitate al administrației publice centrale din subordinea Guvernului, conform situațiilor cadastrale existente la Direcția de Cadastru si Geodezie din cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,

(VIII). Constatarea existentei terenurilor intravilane libere din domeniul privat și al Primăriei Municipiului București, inclusiv terenurile concesionate, pentru care ne-am obligat să păstrăm actualii chiriași,

(IX). Constatarea existentei din anul 2011 a 103 hectare terenuri intravilane libere în domeniul privat al Primăriei Sector 5 București precum și a tuturor celorlalte terenuri libere de peste 500 hectare notificate de către noi până în prezent Comisiei pentru Legea 290/2003, X. Soluționarea pe fond a cauzei conform Deciziei XX din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite a înaltei Curți de Casație si Justiție din România, art. 10 din Rezoluția 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind "Masurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" care stipulează că litigiile și contestațiile legate de situațiile individuale de restituire a proprietății vor fi soluționate de către tribunale, în considerarea art. 6 din CEDO care garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță. Solicităm reconstituirea dreptului nostru de proprietate pentru suprafața de 34 hectare de teren pe raza Municipiului București, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 2 alin. (1) din Legea specială nr. 290/2003, în conformitate cu Certificatul suplimentar de Moștenitor nr. 55/26.09.2011, Decizia executorie a Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010 si Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.

(X). Soluționarea pe fond a cauzei conform Deciziei ICCJ nr. XX/19.03.2007 pronunțată în Secții Unite, a art. 10 din Rezoluția 1096/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei precum si a prev. art. 6 CEDO, sens în care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 34 ha de teren pe raza municipiului București, cu respectarea prev. art. 2 alin. (1) din l. 290/2003, conform certificatului suplimentar de moștenitor nr. 55/26.09.2011 și deciziei ANRP nr. 1593/2010 si deciziei CAB definitiva si irevocabila nr. 976/5.03.2012.

(XI). Emiterea unei Hotărâri judecătorești care anulând hotărârea nr. 1259/29.03.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să oblige la punerea în posesie a celor 34 hectare de teren intravilan identificate în cursul judecării cauzei, precum și la plata sumelor cuvenite conform legii de către ANRP, pentru casă, anexe, construcții cu altă destinație si recoltele neculese, prin recalcularea corectă a valorii tuturor bunurilor în concordanță cu prevederile legale, de către un expert judiciar, la nivelul lunii decembrie 2011,

(XII). Acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale si morale cauzate, plătite de către Instituția Prefectului Municipiului București în solidar și proporțional cu toți membrii Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru perioada în care au activat și au fost remunerați, daune calculate la valoarea totală a bunurilor expertizate judiciar pentru întreaga perioadă care a trecut peste cele cel mult 6 luni în care trebuia rezolvată cererea, data depunerii cererii fiind 4 martie 2004, respectiv pentru perioada 4 septembrie 2004 și până la data de 5 aprilie 2012 când trebuia să fie emisă în mod corect noua hotărâre, în conformitate cu Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și respectând Decizia Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010,

(XIII). Aplicarea amenzii de 140 RON/zi pentru Prefect care este conducător al autorității publice si care reprezintă 20% din salariul minim brut pe economie pe zi, precum și plata de despăgubiri pentru întârziere de către Instituția Prefectului Municipiului București în solidar cu toți membrii actuali ai Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, despăgubiri calculate conform Raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul judiciar L. care stabilește suma de 10.786 RON/zi de întârziere pentru nerespectarea Deciziei judecătorești irevocabile nr. 976/05.03.2012 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, începând cu data de 5 aprilie 2012 și până la data atribuirii terenului intravilan de 34 hectare.

(XIV). Obligarea pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București -Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata cheltuielilor de judecată.

Solicită judecarea acestui capăt de cerere de urgentă în Camera de consiliu conform art. 25 din Legea nr. 544/2004 deoarece nu s-a respectat obligația executării Deciziei judecătorești irevocabile nr. 976/05.03.2012 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută la art. 242 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.

(XIV.) Obligarea pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata cheltuielilor de judecată.

II.2. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1167 din data de 18.02.2014 TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere precizatoare prin care se solicită să se constate inexistența Îndrumărilor Metodologice emise de A.N.R.P. și respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A respins cererea precizatoare formulată de reclamanții A., B. prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca neîntemeiată.

II.3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinței civile nr. 1167 din data de 18.02.2014 TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția a II-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. prin mandatar A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 04.09.2014, sub același număr de dosar, prin care, în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului și, rejudecând cauza, modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

II.4. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr. 1894 din data de 29.03.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă. A respins recursurile formulate de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1167/09.11.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012 și a sentinței civile nr. 4465/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii NR. 290/2003 și intervenienții accesorii S.C. M. S.R.L. și S.C. N. S.R.L., ca nefondate. A respins cererile de intervenție accesorie, ca nefondate.

II.5. Cererea de revizuire.

Împotriva deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, au formulat cerere de revizuire reclamanții A. și B. prin mandatar A., solicitând admiterea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut la art. 322 punctul 7 din C. proc. civ. 1865 și anularea celei din urmă, respectiv anularea deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și păstrarea Deciziei judecătorești definitive si irevocabile, investită cu formulă executorie nr. 976 din data de 05.03.2012 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2011; Admiterea cererii de revizuire pentru motivele prevăzute la art. 322 punctul 2,4 si 5 din C. proc. civ. 1865 și suspendarea executării deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 emisă de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la primul termen de judecata.

Prin decizia nr. 2071 din data de 13.05.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale in ceea ce privește cererea de revizuire întemeiata pe disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuenții - reclamanți A. și B. prin mandatar A. împotriva deciziei civile nr 1894/29.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata - pârâta Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și intervenienții O. SI COMERT S.R.L., S.C. N. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

A disjuns cererea de revizuire întemeiata pe disp. art. 322 pct. 2, 4 si 5 C. proc. civ. și a dispus formarea unui dosar distinct cu termen de judecată la data de 24.06.2019, complet 2 recurs, secția a VIII a veche contencios administrativ si Fiscal, cu citarea părților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 07.08.2019, sub nr. x/2018.

Prin cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1894 din data de 29.03.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., revizuenții au solicitat anularea deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 emisă de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și păstrarea Deciziei judecătorești definitive si irevocabile, investită cu formulă executorie nr. 976 din data de 05.03.2012 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2011 pe motiv că aceste hotărâri sunt contradictorii.

Pricina comună celor două procese, care au făcut obiectul dosarelor civile nr. x/2011 si nr. y/2012 cu aceleași părți, respectiv A. si B. împotriva Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 (Comisia), este stabilirea drepturilor legale cuvenite conform Legii nr. 290/2003 și dispozițiilor imperative ale art. 2 alin(l) din lege, în condițiile când anterior, prin Hotărârea nr. 301/19.12.2008 a fost aprobată cererea lor de retrocedare a terenului moștenit si s-a făcut dovada existentei terenurilor retrocedabile.

Acțiunile în instanțele de contencios administrativ au fost promovate deoarece Comisia a refuzat punerea în posesie a terenului moștenit ope legis respectiv conform art. 2 alin. (1) din legea specială, în condițiile în care s-a dovedit, prin actele depuse la Comisie si la instanțele judecătorești din anul 2011, 2012 si până în anul 2018, existența terenurilor retrocedabile atât pe raza Mun. București cât si în localitățile învecinate.

De asemenea, arată că în cauzele respective s-a făcut dovada discriminării, prin atribuirea unor terenuri similare altor beneficiari ai Legii nr. 290/2003 conform art. 2 alin. (1) din lege (a se vedea si cazul P. prezentat de către intervenienta autoritate publică Camera de Comerț si Industrie România-Republica Moldova).

Prin Decizia judecătorească definitivă si irevocabilă, investită cu formulă executorie a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 976/05.03.2012, s-a dispus obligarea Comisiei de a soluționa cererea cu care a fost investită, conform tuturor considerentelor din această decizie si cu respectarea Deciziei Guvernului României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Simpla lecturare a probelor Dosarului nr. x/2011 si a sentințelor de la fond si recurs conduce la concluzia că noua hotărâre a Comisiei nu era de a se emite o nouă hotărâre cu același conținut ci de a se soluționa cererea expresă cu care a fost investită, respectiv ca odată cu aprobarea cererii să se treacă la punerea în posesie a terenului moștenit fără alte comentarii si justificări pentru neaplicarea art. 2 alin. (1) din lege.

În acest sens reamintește considerentele deciziei nr. 976/05.03.2012 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă si irevocabilă, investită cu formulă executorie, astfel:

"Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art. 304 indice 1 din C. proc. civ. Curtea reține că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare.

Potrivit art. 1 alin 1 din Legea 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Potrivit art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Curtea reține că dispozițiile enunțate sunt incidente în cauză întrucât refuzul pârâtei Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București de se conforma Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este unul nejustificat, în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004, potrivit căruia se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Contrar susținerilor instanței de fond, curtea învederează că în prezenta cauză obiectul analizei judiciare trebuie să se raporteze la împrejurarea dacă nesoluționarea cererii reclamantei în interiorul termenului prevăzut de lege îmbracă sau nu forma unui act administrativ asimilat în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.

De plano, în prezenta cauză nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 1 lit. c), i) și n) din Legea 55472004. Refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 1 lit. c), i) și n) din Legea 55472004 reclamă existența unui act administrativ care să încorporeze manifestarea de voință a autorității publice pârâte cu privire la fondul cererii cu care a fost învestită de către reclamantă, cu alte cuvinte, în accepțiunea prevederilor legale menționate anterior, autoritatea publică pârâtă soluționează fondul raportului juridic de drept administrativ emițând o nouă Hotărâre în baza Legii 290/2003.

Or, această din urmă situație de fapt și de drept nu se întâlnește în prezenta cauză, întrucât, prin toate adresele care emană de la autoritatea publică pârâtă și care au fost adresate recurenților-reclamanți, s-a învederat faptul că în vederea soluționării cererii acestora se întreprind demersuri administrative care nu au fost încă finalizate.

În speță, reclamanții au contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul de 60 de zile prevăzut de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 290/2003.

Potrivit art. 8 alin 2 din Legea 290/2003 Comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensații, după caz. Hotărârile privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și solicitantului.

Susținerile intimatei-pârâte, potrivit cărora nu a fost emisă hotărârea în baza Legii 290/2003 întrucât nu a fost completată documentația administrativă aferentă acesteia, nu sunt de natură să înlăture incidența în cauză a prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.

Desigur, refuzul nejustificat în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004 nu poate rezulta doar din simpla nesoluționare a cererii reclamantei în interiorul termenului prevăzut de lege, însă în prezenta cauză, din probele aflate la dosarul cauzei instanța reține că intimata-pârâtă Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București nu a oferit o justificare rezonabilă pentru care a fost depășit termenul prevăzut de lege în interiorul căruia avea obligația de a soluționa cererea recurenților-reclamanți.

Curtea învederează că lentoarea administrație în ce privește efectuarea operațiunilor administrației în ce privește efectuarea operațiunilor administrative necesare emiterii Hotărârii în baza Legii 290/2003 nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes recurenților-reclamanți ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.

Conform prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în asa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreționare a statelor în domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate.

Cu privire la drepturile de creanță. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea recurenților-reclamanți prin emiterea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, decizie neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.

Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.

Reclamanții deși sunt îndreptățiți în a avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul său patrimonial suficient de important si recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este în mod vădit încălcat prin decizia autorității administrative.

În considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.

Dreptul la reparație, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi și obligații cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1".

Față de cele reținute, s-a admis recursul formulat de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 2273/03.06.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comisia municipiului București de aplicare a legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului municipiului București, s-a modificat sentința recurată în sensul admiteii în parte a cererii și obligării pârâtei să emită noua hotărâre în termen de 30 zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 05.03.2012, prin care să soluționeze cererea reclamanților formulată în baza Legii nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate ale acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 cu respectarea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În continuare, arată că întreg dosarul nr. x/2011 a fost admis si depus ca probă în dosarul x/2012, în care a făcut recurs asupra cererii de clarificare a dispozitivului de la fond comasat ulterior cu Dosarul nr. x/2012.

Așa cum prevede prima hotărâre judecătorească, punerea în posesie trebuia să se facă ope legis în condițiile existentei terenurilor libere retrocedabile și comunicate în cauză de către Primăria Sector 5 si Administrația Domeniilor Statului, etc, care au fost prezentate instanței.

Chiar si în lipsa totală a terenurilor retrocedabile din județul de domiciliu, legea specială face trimitere la legile fondului funciar, care prevăd posibilitatea atribuirii de terenuri în localitățile învecinate, unde, așa cum a fost probat, există si acum disponibile si nerevendicate câteva mii de hectare de teren iar ADS-ul concesionează/închiriază astăzi aceste terenurile libere.

A interpreta că singura obligație a comisiei era de a emite o nouă hotărâre, fără soluționarea cererii exprese de retrocedare a terenului moștenit, ci doar să afirme (eventual chiar în fals s.n.) că nu există terenuri disponibile, este un nonsens semantic și juridic.

Or, în contradicție cu obligațiile stabilite irevocabil prin această primă hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Decizia CAB nr. 976/05.03.2012, noua hotărâre judecătorească emisă după 6 ani de zile de la prima, Decizia CAB nr. 1894/29.03.2018 stabilește cu totul alte obligații din partea comisiei atât în ceea ce privește soluționarea cererii pentru punerea în posesie cu terenul moștenit, cât si a modului de evaluare a terenului intravilan liber de construcții până la limita celor 50 hectare. Astfel, Decizia nr. 1894/29.03.2018 menține ca legală noua hotărâre a Comisiei din anul 2012, în ciuda faptului că nu s-a soluționat cererea și în ciuda faptului că se încalcă puterea lucrului judecat anterior cu privire la sarcinile concrete ale Comisiei.

Faptul că Comisia, si implicit instanța, justifică nesoluționarea cererii revizuenților după mai bine de 14 ani de la depunerea cererii si circa 10 ani de la aprobarea acesteia, prin invocarea unor simple corespondente din cadrul Prefecturii București, existenta unor "îndrumări metodologice" nelegale si nepublicate care recomandă neaplicarea legii sau apariția unor modificări ale legii speciale care nu ne sunt aplicabile, nu poate justifica neexecutarea hotărârii judecătorești definitive si irevocabile emise in anul 2012, executarea unei sentințe judecătorești. Instanțele nu trebuia să dispună reluarea procedurilor administrative, ci trebuiau să se limiteze la verificarea respectării dispozițiilor din Decizia definitivă nr. 976/05.03.2012 a CAB. In nici un caz nu mai aveau dreptul să stabilească alte obligații din partea comisiei decât cele stabilite anterior în numele legii de către prima instanță judecătorească.

De altfel, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 865/2015, a precizat în considerentele sale că, deoarece avem o cerere soluționată din anul 2008, noua lege din anul 2014 nu afectează nici întinderea si nici existenta drepturilor si bunului dobândit, Decizii executorii ale ANRP sau hotărâri judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative, beneficiază de protecție constituțională conform art. 44 din Constituție. A se vedea în acest sens alin. (20), (24), (25) si 27 din această decizie.

Fată de considerentele CCR, reținute prin decizia menționată, este evident că noua lege nu poate interfera asupra drepturilor recunoscute conform Legii nr. 290/2003 în forma existentă de la data aprobării cererii respectiv din luna decembrie 2008 - tempus regit actum.

Procedurile administrative pentru punerea în posesie nu pot afecta însuși dreptul de proprietate recunoscut, cu atât mai mult cu cât acest drept nu a fost niciodată pierdut în raport cu Statul Român, care a rechiziționat terenul revizuenților doar în folosință provizorie, până la terminarea războiului conform art. 6 din Legea nr. 139/1940 asupra rechizițiilor în timp de război.

Din toate considerentele celei de-a doua hotărâri judecătorești si prin respingerea recursului, se constată că astăzi în anul 2018 au fost respinse toate motivele de nelegalitate si de ordine publică invocate cu privire la refuzul Comisiei de a pune în posesie cu imobilul moștenit, aspecte care au fost cenzurate anterior în mod definitiv si irevocabil atât pe cale administrativă la ANRP în anul 2010, cât si pe cale judecătorească la Curtea de Apel București în anul 2012.

Or, ceea ce s-a statuat anterior prin hotărârea definitivă din anul 2012, nu mai poate fi contrazis și desființat după 6 ani de zile de către alta instanță judecătorească care să dispună cu totul alte sarcini Comisiei decât cele stabilite anterior, atât în ceea ce privește obligativitatea punerii în posesie cât si în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite, respectiv pentru fiecare hectar de calitatea celui avut, conform prevederilor legale existente la data aprobării cererii si anume până la limita celor 50 hectare de teren.

III. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a invocat, în principal, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

IV. Aspecte de fapt și de drept relvante

Prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în analiza recursului formulat de recurenții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 4465/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a reținut că sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că hotărârea contestată nu respectă decizia nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București si Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP.

În acest sens, instanța de recurs a evidențiat că nici prin decizia nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București și nici prin Decizia nr. 1593/16.09.2010, emisă de ANRP, nu s-a dispus obligarea Comisiei Municipiului București să atribuie în natură recurenților suprafața de 33,90 hectare teren.

Astfel, prin Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP s-a reținut că, dată fiind cererea expresă a petenților prin care solicită atribuirea de teren în natură, Comisia Municipiului București trebuia să analizeze această solicitare și doar în situația în care nu se găsesc suprafețe de teren disponibile să acorde despăgubiri în bani. S-a reținut că imposibilitatea acordării de terenuri în natură trebuia consemnată și în textul Hotărârii nr. 301/19.12.2008 (fila x și urm dosar nr. x/2011 vol. I) Curtea de Apel București).

Prin urmare, instața de recurs a reținut că ceea ce s-a impus Comisiei a fost obligația de a analiza cererea de atribuire de teren în natură și de a menționa în cuprinsul hotărârii modul de soluționare a acesteia.

Prin decizia nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București, decizie față de care revizuențiii invocă încălcarea autorității de lucru judecat, s-a reținut nerespectarea de către Comisie a obligației de a emite o nouă hotărâre, ca urmare a Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, și s-a dispus obligarea autorității la emiterea unei noi hotărâri în termen de 30 de zile de la data pronunțării.

Ceea ce s-a reținut prin această decizie este că s-a depășit un termen rezonabil în care trebuia emisă hotărârea, și în consecință, s-a stabilit obligația Comisiei de a emite noua hotărâre în termen de 30 de zile de la pronunțarea deciziei, fără a stabili vreo obligație în sarcina Comisiei de a atribui teren în natură recurenților-reclamanți.

Prin Hotărârea nr. 1259/2012, s-a arătat că nu există disponibil de teren, fiind menționată în cuprinsul acesteia în mod expres, atât respingerea cererii de restituire teren în natură cât și motivul care a determinat această soluție.

Prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, hotărârea care în opinia revizuenților încalcă autoritatea de lucru judecat, instanța de recurs, achiesând la motivele instanței de fond, a apreciat că hotărârea contestată s-a emis cu respectarea deciziei nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București și a Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de ANRP, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. (1865), invocate de recurenți.

V. Soluția instanței de recurs.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de intimata Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 230/2003, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.

Este adevărat că decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București nu evocă fondul, recursul fiind respins, cu toate acestea, admisibilitatea cazului de revizuire invocat nu poate fi limitat doar la hotărârile care evocă fondul, întrucât, în principiu, nu există nici un raționament pentru care o hotărârea judecătorească care încalcă efectele autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărârea anterioară să fie menținută cu nerespectarea principiului securității raporturilor juridice.

Examinând cererea de revizuire, prin prisma criticilor formulate de revizuenți, a apărărilor expuse de intimată, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vechi, revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Revizuenții au susținut că există contrarietate de hotărâri întrucât, în temeiul deciziei nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București, Comisia avea obligația de a soluționa cererea expresă cu care a fost investită, respectiv ca odată cu aprobarea cererii să se treacă la punerea în posesie a terenului moștenit fără alte comentarii si justificări pentru neaplicarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 290/27.06.2003.

În prealabil, Înalta Curte reține că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să conțină elemente caracteristice pentru existență lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelte hotărâri invocate nu există contrarietate, obiectul litigiilor fiind diferit.

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat. Când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleși părți, întrucât în asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă.

Condiția ca cele două hotărâri să fie pronunțate în aceeași cauză nu este îndeplinită atunci între cele două cauze există identitate de părți dar nu și identitate de obiect și cauză. De asemenea, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat. Dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Așa cum rezultă din aspectele relevate mai sus, prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut că sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că hotărârea contestată nu respectă decizia nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București si Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, având în vedere faptul că nici prin această decizie și nici prin Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisă de ANRP nu s-a dispus obligarea Comisiei Municipiului București să atribuie în natură recurenților suprafața de 33,90 hectare teren.

În acest context trebuie reamintit că prin Hotărârea nr. 1259/29.03.2012, act administrativ care constituie obiectul controlului jurisdicțional, s-a respins cererea de restituire în natură pe motiv că are prioritate procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și acest proces încă nu s-a finalizat, respectiv că rezerva de teren nu poate fi determinată decât după finalizarea acestui proces.

Într-adevăr, prin decizia nr. 967/5.03.2012, pârâta a fost obligată să emită o nouă hotărâre prin care să soluționeze cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 290/27.06.2003, cu respectarea Deciziei nr. 1593/26.09.2010 emisă de ANRMAP, în sensul de a analiza cererea prin care s-a solicitat atribuirea în natură și doar în situația în care nu se găsesc suprafețe disponibile să fie acordate despăgubiri în bani, cu mențiunea că imposibilitatea acordării de teren în natură trebuie consemnată în hotărâre.

În această ordine de idei trebuie precizat că, în cadrul revizuirii reglementate de dispozițiile art. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire nu poate analiza dacă obligațiile stabilite print titlul executoriu în sarcina autorității au fost în mod corect sau nu puse în executare prin emiterea Hotărârii nr. 1259/29.03.2012, de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Instanța de revizire nu poate verifica dacă această autoritatate, soluționând cererea de atribuire în natură a unor terenuri în temeiul Legii nr. 290/2003 a avut suficiente criterii să aprecieze, cu respectarea marjei de apreciere de care deține, că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în condițiile Legii nr. 18/1991 prevalează, iar inexistența unei balanțe de fond funciar echivalează sau nu cu lipsa disponibilului de teren.

Astfel, argumentul privind nefinalizarea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și imposibilitatea determinării rezervei de teren prin care autoritatea justifică neatribuirea în natură a terenurilor constiuie împrejurări de fapt și de drept care nu au primit dezlegare prin prin decizia nr. 967/5.03.2012 a Curții de Apel București, această primă hotărâre reținând nerespectarea de către Comisie a obligației de a emite o nouă hotărâre, ca urmare a Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, dispunând obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri în termen de 30 de zile de la data pronunțării.

În consecință, având în vedere că nu există în cauză identitate de obiect și cauză, controlul jurisdicțional vizând două hotărâri diferite ale autorității competente în aplicarea Legii nr. 290/2003, iar obligația de a atribui în natură suprafața pretinsă de reclamant nu a fost stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, Înalta Curte apreciază că nu poate reține incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vechi.

VI. Temeiul juridic al soluției pronunțate.

Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că nu există în cauză hotărâri judecătorești potrivnice, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., prin mandatar A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., prin mandatar A., împotriva Deciziei nr. 1894 din 29 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2020.