ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4956/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4956/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2010,
reclamanta B.G.L. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze cu prioritate dosarul său înregistrat
sub nr. 44.552/CC și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până
la concurența sumei de 884.853 Euro, echivalentă în RON la cursul Băncii Națională
a României din data emiterii deciziei.
Reclamanta a
solicitat și obligarea pârâtei la plata penalităților în sumă de 1.000 RON/zi
de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data
rămânerii irevocabile, precum și obligarea conducătorului autorității pârâte la
plata amenzii de 20% din salariul brut pe economie și obligarea în solidar a
acestuia cu pârâta la plata de daune morale în sumă de 200.000 RON.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că dosarul aferent dispoziției din 15 aprilie 2008 a Primăriei
municipiului București a fost înregistrat la secretariatul comisiei pârâte, dar
nu a fost soluționat, iar întârzierea procedurii de acordare a despăgubirilor este
de natură să o prejudicieze în mod ireparabil, prin lipsirea sa de sumele cuvenite
în calitate de persoană îndreptățită.
La data de 8 decembrie
2010, reclamanta a precizat că autoritatea pârâtă i-a aprobat cererea de soluționare
cu prioritate a dosarului său și a fost întocmit raportul de evaluare pentru imobilul
imposibil de restituit în natură, motiv pentru care a rămas fără obiect primul capăt
de cerere din acțiune.
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă
nr. 5163 din 15 decembrie 2010, prin care a respins ca fiind rămas fără obiect primul
capăt de cerere din acțiune, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să soluționeze
dosarul reclamantei înregistrat sub nr. 44552/CC, prin emiterea titlului de despăgubire
la valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de societatea de evaluatori
desemnată de pârâtă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii
și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, respingând
ca nefondate celelalte cereri.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că, ulterior formulării prezentei acțiuni, în Dosarul
nr. 44552/CC a fost deja întocmit raportul de evaluare de către societatea de evaluatori
desemnată în mod aleatoriu de pârâtă, dar nu s-a emis titlul de despăgubire solicitat
de reclamantă, în calitate de persoană îndreptățită, în baza dispoziției din 15
aprilie 2008 emisă de Primăria municipiului București.
Cererile de aplicare a
sancțiunii amenzii, de acordare a unor penalități de întârziere și de acordare a
daunelor morale au fost respinse, cu motivarea că, nu se poate constata un refuz
nejustificat al comisiei pârâte de a urgenta rezolvarea Dosarului nr. 44552/CC înregistrat
de reclamantă pentru acordarea despăgubirilor.
Împotriva acestei sentințe,
a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , solicitând
modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei
de acordare a cheltuielilor de judecată.
Recurenta a susținut că
în cauză sunt incidente dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora,
nu datorează cheltuielile de judecată în condițiile în care, la prima zi de înfățișare
a depus raportul de evaluare aprobat, ceea ce a și determinat respingerea ca rămas
fără obiect a primului capăt de cerere din acțiune.
Recurenta a invocat și
dispozițiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., în baza cărora instanța de fond
trebuia să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată, constatând că onorariul
solicitat este nepotrivit de mare față de munca depusă de avocat în soluționarea
cauzei.
Comisia recurentă a arătat
că nici nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată,
deoarece funcționează conform dispozițiilor art. 6 alin. (9) din O.U.G. nr. 25/2007
și art. 13 alin. (1) din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005, în subordinea Ministerului
Economiei și Finanțelor , fiind o entitate fără personalitate juridică și neavând
un buget propriu.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
din C.
proc. civ. , Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele
considerente.
Instanța de fond a aplicat
corect dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, obligația
de a suporta cheltuielile de judecată revine părții din vina căreia s-a purtat litigiul,
ca o consecință a culpei sale procesuale.
Culpa procesuală a comisiei
recurente a fost în mod întemeiat constatată față de probatoriile administrate în
cauză și din care rezultă că, până la prima zi de înfățișare a fost soluționat numai
primul capăt de cerere, ceea ce a și determinat respingerea acestuia ca fiind rămas
fără obiect.
În consecință, nu sunt
incidente în cauză prevederile art. 275 din C. proc. civ. , invocate fără temei
de recurentă pentru exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în condițiile
în care, la prima zi de înfățișare nu au fost recunoscute toate pretențiile intimatei
din cererea de chemare în judecată.
Instanța de fond a constatat
de asemenea întemeiat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)
din C. proc. civ., deoarece suma solicitată cu titlul de onorariu de avocat a fost
stabilită cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la profesia de avocat
și a convenției încheiată de intimată cu societatea de avocatură, care a reprezentat-o
în proces.
Față de obiectul litigiului
și de totalitatea actelor de procedură întocmite pentru soluționarea acestuia, suma
pretinsă de intimată cu titlul de onorariu de avocat se dovedește a fi echitabilă
și justificată și nu are un caracter nepotrivit de mare față de valoarea pricinii
sau munca îndeplinită de avocat pentru a se impune micșorarea cheltuielilor de judecată
de către instanța de judecată.
Ultima critică formulată
în recurs cu privire la constituirea și funcționarea comisiei recurente ca structură
fără personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor,
conform dispozițiilor art. 6 alin. (9) din O.U.G. nr. 25/2007, va fi respinsă ca
nefondată, întrucât nu poate fi reținută ca temei pentru exonerarea părții de la
plata cheltuielilor de judecată .
Comisia recurentă a avut
calitatea de parte în litigiul soluționat la instanța de fond și fiind titular al
raportului juridic dedus judecății a fost corect stabilită obligația sa de a plăti
cheltuielile de judecată solicitate și dovedite de către intimată.
Pentru considerentele
care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare
a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312
alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge
prezentul recurs ca nefondat.
În temeiul art. 274
alin. (1), coroborat cu art. 316 din C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei
să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând
cheltuieli de judecată în recurs stabilite prin apreciere.
Cuantumul acestor cheltuieli
de judecată a fost micșorat conform prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc.
civ., constatându-se că suma de 4.000 RON solicitată pentru onorariu de avocat este
nepotrivit de mare față de obiectul și complexitatea cauzei, precum și față de valoarea
cheltuielilor de judecată suportate pentru soluționarea litigiului la instanța de
fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5163
din 15.12.2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 RON reprezentând
cheltuieli de judecată către intimata–reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie
2011.