ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4956/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2010, reclamanta B.G.L. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze cu prioritate dosarul său înregistrat sub nr. 44.552/CC și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei de 884.853 Euro, echivalentă în RON la cursul Băncii Națională a României din data emiterii deciziei. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata penalităților în sumă de 1.000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile, precum și obligarea conducătorului autorității pârâte la plata amenzii de 20% din salariul brut pe economie și obligarea în solidar a acestuia cu pârâta la plata de daune morale în sumă de 200.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dosarul aferent dispoziției din 15 aprilie 2008 a Primăriei municipiului București a fost înregistrat la secretariatul comisiei pârâte, dar nu a fost soluționat, iar întârzierea procedurii de acordare a despăgubirilor este de natură să o prejudicieze în mod ireparabil, prin lipsirea sa de sumele cuvenite în calitate de persoană îndreptățită. La data de 8 decembrie 2010, reclamanta a precizat că autoritatea pârâtă i-a aprobat cererea de soluționare cu prioritate a dosarului său și a fost întocmit raportul de evaluare pentru imobilul imposibil de restituit în natură, motiv pentru care a rămas fără obiect primul capăt de cerere din acțiune.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 5163 din 15 decembrie 2010, prin care a respins ca fiind rămas fără obiect primul capăt de cerere din acțiune, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să soluționeze dosarul reclamantei înregistrat sub nr. 44552/CC, prin emiterea titlului de despăgubire la valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de societatea de evaluatori desemnată de pârâtă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, respingând ca nefondate celelalte cereri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, ulterior formulării prezentei acțiuni, în Dosarul nr. 44552/CC a fost deja întocmit raportul de evaluare de către societatea de evaluatori desemnată în mod aleatoriu de pârâtă, dar nu s-a emis titlul de despăgubire solicitat de reclamantă, în calitate de persoană îndreptățită, în baza dispoziției din 15 aprilie 2008 emisă de Primăria municipiului București. Cererile de aplicare a sancțiunii amenzii, de acordare a unor penalități de întârziere și de acordare a daunelor morale au fost respinse, cu motivarea că, nu se poate constata un refuz nejustificat al comisiei pârâte de a urgenta rezolvarea Dosarului nr. 44552/CC înregistrat de reclamantă pentru acordarea despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. Recurenta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora, nu datorează cheltuielile de judecată în condițiile în care, la prima zi de înfățișare a depus raportul de evaluare aprobat, ceea ce a și determinat respingerea ca rămas fără obiect a primului capăt de cerere din acțiune. Recurenta a invocat și dispozițiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., în baza cărora instanța de fond trebuia să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată, constatând că onorariul solicitat este nepotrivit de mare față de munca depusă de avocat în soluționarea cauzei.

Comisia recurentă a arătat că nici nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată, deoarece funcționează conform dispozițiilor art. 6 alin. (9) din O.U.G. nr. 25/2007 și art. 13 alin. (1) din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor , fiind o entitate fără personalitate juridică și neavând un buget propriu. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente. Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, obligația de a suporta cheltuielile de judecată revine părții din vina căreia s-a purtat litigiul, ca o consecință a culpei sale procesuale.

Culpa procesuală a comisiei recurente a fost în mod întemeiat constatată față de probatoriile administrate în cauză și din care rezultă că, până la prima zi de înfățișare a fost soluționat numai primul capăt de cerere, ceea ce a și determinat respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect. În consecință, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 275 din C. proc. civ. , invocate fără temei de recurentă pentru exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care, la prima zi de înfățișare nu au fost recunoscute toate pretențiile intimatei din cererea de chemare în judecată. Instanța de fond a constatat de asemenea întemeiat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., deoarece suma solicitată cu titlul de onorariu de avocat a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la profesia de avocat și a convenției încheiată de intimată cu societatea de avocatură, care a reprezentat-o în proces. Față de obiectul litigiului și de totalitatea actelor de procedură întocmite pentru soluționarea acestuia, suma pretinsă de intimată cu titlul de onorariu de avocat se dovedește a fi echitabilă și justificată și nu are un caracter nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat pentru a se impune micșorarea cheltuielilor de judecată de către instanța de judecată. Ultima critică formulată în recurs cu privire la constituirea și funcționarea comisiei recurente ca structură fără personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor art. 6 alin. (9) din O.U.G.

nr. 25/2007, va fi respinsă ca nefondată, întrucât nu poate fi reținută ca temei pentru exonerarea părții de la plata cheltuielilor de judecată . Comisia recurentă a avut calitatea de parte în litigiul soluționat la instanța de fond și fiind titular al raportului juridic dedus judecății a fost corect stabilită obligația sa de a plăti cheltuielile de judecată solicitate și dovedite de către intimată. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 316 din C. proc.

civ. se va dispune obligarea recurentei să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs stabilite prin apreciere. Cuantumul acestor cheltuieli de judecată a fost micșorat conform prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., constatându-se că suma de 4.000 RON solicitată pentru onorariu de avocat este nepotrivit de mare față de obiectul și complexitatea cauzei, precum și față de valoarea cheltuielilor de judecată suportate pentru soluționarea litigiului la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5163 din 15.12.2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata–reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.