ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2016

Decizia nr. 2012/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței:

- să constate încetarea de la data de 16 mai 2013 a contractului-cadru de prestări servicii nr. 14/2009 încheiat între părți la data de 22 ianuarie 2009;

- să oblige pârâta la plata sumei de 20.500 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă prin contract;

- să oblige pârâta la plata dobânzii legale, în conformitate cu O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului, de la data de 16 mai 2013 și până la data achitării sumei solicitate la capătul doi de cerere;

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1033 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, s-a constatat încetat Contractul de prestări servicii nr. 14/2009, a fost obligată pârâta la plata sumei de 20.500 euro/echivalentul în lei la data plății/actualizată cu dobânda legală începând cu data de 02 decembrie 2013 și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 2731,66 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea primului motiv de recurs se susține că, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, făcând confuzie între atribuțiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și cele ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura în măsură să valideze prin aprobare un raport de evaluare fiind Comisia Centrală.

Prin Contractul de prestări servicii nr. 14/2009 încheiat între A. SRL în calitate de prestator, respectiv evaluator, persoană juridică, membru ANEVAR și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în calitate de beneficiar s-a stipulat asigurarea de către prestator a serviciilor de evaluare solicitate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, servicii ce privesc executarea evaluării imobilelor identificate în anexa ce face parte integrantă din acest contract.

Dosarele de despăgubire în care au fost întocmite rapoartele de evaluare menționate în acțiunea reclamantei, nu au fost aprobate niciodată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care acțiunea reclamantei este lipsită de temei legal.

În aceste condiții, pe de o parte, faptul că plata rapoartelor de evaluare a fost condiționată prin lege de aprobarea acestora de terțul beneficiar al lucrării, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar, pe de altă parte, faptul că activitatea de aprobare a rapoartelor de evaluare și de emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire în speța de față, nu s-a realizat.

Contractul de prestări servicii încheiat între A.N.R.P. și evaluator este unul atipic, guvernat de prevederi exprese din legea specială, a căror interpretare și aplicare a fost unanim acceptată atât de A.N.R.P. cât și de către toți evaluatorii, în sensul condiționării plății acestor rapoarte de aprobarea expresă manifestată de către Comisia Centrală în ședințele acesteia.

Nu în ultimul rând, creanța invocată de reclamantă nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 379 C. proc. civ. și de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, astfel încât consideră că nu poate fi acordat titlu executoriu pentru această creanță.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că, instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul că, o parte din prestațiile efectuate de reclamantă deja fuseseră achitate de A.N.R.P. ca urmare a aprobării rapoartelor de evaluare depuse în Dosarele de despăgubiri nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se susține că, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata de daune interese este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 903 din noul C. proc. civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Față de aceste dispoziții, reclamantul trebuia să dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu cauzat și fapta pârâtei, precum și vinovăția acesteia.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta critică hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, fără a examina dacă suma de 2731,66 lei reprezentând onorariu de avocat este corespunzătoare activității acestuia în fața instanței.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2015, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixându-se termen de judecată la data de 25 martie 2016.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2015, intimata a arătat că noua denumire este SC "B." SRL.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în concluziile scrise prezentate de părți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că, la data de 22 ianuarie 2009, între reclamantă, în calitate de prestator și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul-cadru de prestări servicii nr. 14/2009, contract ce a avut ca obiect asigurarea serviciilor de evaluare solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în aplicarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, servicii constând în evaluarea imobilelor identificate și indicate de către Comisie (art. 1 din contract). Contractul-cadru de prestări servicii, al cărui conținut a fost stabilit și aprobat prin H.G. nr. 527 din 19 aprilie 2006, a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 menționează procedura care trebuie urmată pentru acordarea despăgubirilor, în situația în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după cum urmează:

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții nu rezultă posibilitatea Comisiei Centrale de a refuza fără motiv analizarea dosarelor de evaluare.

Or, omisiunea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a da curs obligației de verificare a acestor rapoarte, conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu constituie temei legal pentru refuzul de plată având în vedere că, această opțiune nu este prevăzută de lege, Comisia Centrală având posibilitatea de a proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Sub acest aspect, nu poate fi primită apărarea recurentei prin care susține că, obligația de plată stabilită prin contractul de prestări servicii nu trebuie îndeplinită, având în vedere că plata rapoartelor de evaluare a fost condiționată prin lege de aprobarea acestora de terțul beneficiar al lucrării, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor iar, această activitate de aprobare a rapoartelor de evaluare și de emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire, nu s-a realizat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că, instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul că, o parte din prestațiile efectuate de reclamantă deja fuseseră achitate de A.N.R.P. ca urmare a aprobării rapoartelor de evaluare depuse în Dosarele de despăgubiri nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la dosar fond se află factura din 11 noiembrie 2011, iar la dosar se află borderoul din 11 noiembrie 2011 anexat facturii din 11 noiembrie 2011 în care sunt menționate Dosarele de despăgubiri nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC, nr. x/CC a căror valoare este de 1100 euro, însă prin niciun mijloc de probă nu a dovedit plata acestei facturi.

În motivele de recurs se face referire la extrasul de cont din 30 noiembrie 2011, dar nu a fost depus la dosar. Oricum, dacă ulterior soluționării cauzei se va face dovada plății unora dintre rapoartele de evaluare, aceasta este o problemă de executare a sentinței.

Cu privire la motivul trei de recurs, în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 20.500 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă prin contract, Înalta Curte constată că, din probatoriul administrat în cauză, în temeiul contractului-cadru nr. 14/2009, au fost încheiate un număr de convenții ulterioare prin care autoritatea a solicitat reclamantei evaluarea imobilelor indicate de Comisia Centrală, în baza acestor convenții, au fost întocmite un număr de 599 lucrări, din care: 171 rapoarte de evaluare executate pentru imobile obiect al dosarelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și 428 rapoarte de evaluare pentru imobile obiect al dosarelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Toate cele 599 rapoarte de evaluare întocmite în dosarele privind imobile solicitate a fi restituite în baza Legii nr. 10/2000 și respectiv, în dosarele în baza Legii nr. 18/1990, au fost executate în termen, completate în conformitate cu solicitările primite de la co-contractant în lucrările în care au fost formulate obiecțiuni, predate pe bază de proces-verbal, atât în format pe hârtie cât și în format magnetic conform art. 6 din contract, fără obiecțiuni din partea pârâtei.

În procesele-verbale de predare primire, se menționează că Rapoartele de evaluare au fost întocmite în conformitate cu prevederile Contractului nr. 14/2009 și au fost predate în termenul prevăzut în contract.

Din cele 171 rapoarte de evaluare întocmite în dosarele privind imobile solicitate a fi restituite în baza Legii nr. 10/2000, un număr de 40 de lucrări în valoare de 9.400 euro fără TVA, predate către ANRP au rămas neachitate de către pârâtă, iar din 428 rapoarte de evaluare întocmite în dosarele în baza Legii nr. 18/1990, un număr de 74 lucrări în valoare de 11.100 euro fără TVA sunt încă neachitate.

Prima instanță a reținut că, recurenta-pârâtă a refuzat achitarea contravalorii rapoartelor de evaluare în discuție, invocând ca argument faptul că aceste rapoarte de evaluare nu au fost niciodată aprobate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, condiție esențială pentru a se dispune plata lucrărilor precum și faptul că în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 a fost suspendată procedura de evaluare și emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012.

În ceea ce privește primul argument al pârâtei, se constată că în conformitate cu prevederile H.G. nr. 527/2006, plata serviciilor de evaluare se dispune în baza facturii, ce se eliberează în termen de 15 zile de la data comunicării acceptării de către beneficiar a raportului de evaluare a imobilului ce face obiectul contractului și în termen de cel mult 30 de zile de la data prezentării facturii la Direcția generală economică a Cancelariei Primului-Ministru, confirmată cu "bun de plată" de responsabilul de contract.

Ca atare, procedura instituită prin dispozițiile H.G. nr. 527/2006, coroborate cu dispozițiile art. 16 alin. (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, presupune întocmirea raportului de evaluare, predarea acestuia beneficiarului și aprobarea raportului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Însă, rapoartele de evaluare în discuție nu au fost analizate niciodată în ședințele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, împrejurare ce constituie o veritabilă invocare a propriei culpe în neexecutarea contractului, astfel că nu poate fi imputată nicidecum reclamantei.

Prin urmare, omisiunea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a da curs obligației de verificare a acestor rapoarte, conformă dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu constituie nicidecum un temei legal pentru refuzul de plată, o atare ipoteză existând în situația în care Comisia, constatând neregularitatea raportului de evaluare, ar fi decis reevaluarea, în condițiile prevăzute de același text legal, ipoteză evident neîndeplinită în cauza de față.

Cât privește suspendarea intervenită în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, curtea constată că rapoartele de evaluare în litigiu au fost întocmite și predate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în perioada 2009 - 2011, ceea ce lipsește de orice suport argumentul pârâtei.

Ca atare, constatând, pe de o parte, că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate în baza contractului-cadru de prestări servicii nr. 14/2009, punând la dispoziția pârâtei lucrările contractate și pe de altă parte, că refuzul de plată nu este întemeiat pe neexecutarea obligațiilor contractuale din parte reclamantei ci pe neîndeplinirea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a obligației de verificare a rapoartelor de verificare, curtea constată întemeiată acțiunea reclamantei sub acest aspect și în temeiul dispozițiilor art. 969 și art. 1082 C. civ., în mod corect a fost obligată pârâta la plata contravalorii rapoartelor de evaluare întocmite de reclamantă.

Față de aceste considerente și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a dat eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., text ce stabilește modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.

Cum, recurenta-pârâtă a avut calitatea de parte căzută în pretenții, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, având în vedere că, dovezile cu privire la plata cheltuielilor de judecată au fost depuse de către reclamantă, care le-a solicitat, prin concluziile la dezbaterea în fond a pricinii, anexând totodată documente justificative.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat, se constată că, în raport de activitatea desfășurată și complexitatea dosarului, acesta nu este disproporționat, iar aceste critici vor fi respinse.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței civile nr. 1033 din 28 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN