ÎCCJ, decizie (scj.ro #149445)

Plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Plângere formulată de procuror. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată

C. proc. pen.,

art. 340

Plângerea formulată de procurorul care a întocmit rechizitoriul, împotriva ordonanței prin care a fost infirmată dispoziția de trimitere în judecată și s-a dispus clasarea, este inadmisibilă, întrucât procurorul nu are calitatea de persoană vătămată în interesele sale legitime, ci de autoritate competentă să instrumenteze cauza, iar dispozițiile art. 340 C. proc. pen. reglementează exclusiv dreptul justițiabilului de a formula plângere împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, prin care au fost vătămate interesele sale legitime.

I.C.C.J., Secția penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 68 din 14 februarie 2019

A. Prin rechizitoriul nr. X./P/2016 din 31 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus, între altele:

I. Trimiterea în judecată a inculpaților: A., B., C., D., E., F., G., H., I., Î., J., K., L., M. și N.

II. Renunțarea la urmărirea penală față de suspectul O.

Prin ordonanța nr. Y./II-1/2018 din 9 noiembrie 2018 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 327 lit. b) și art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., art. 304 alin. (2) C. proc. pen., art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, între altele:

Soluția de infirmare a fost menținută prin ordonanța nr. Z./C2/2018 din 28 decembrie 2018 a procurorului șef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

B. Împotriva ordonanței de infirmare a rechizitoriului, petenta P. a formulat plângere, solicitând, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și dispunerea începerii judecății, întrucât ordonanța criticată este nelegală și netemeinică.

În ce privește admisibilitatea plângerii formulate de petenta P., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fundamentată pe dispozițiile art. 336-340 C. proc. pen., procedură care îndrituiește orice persoană ale cărei interese sunt vătămate prin măsurile și actele de urmărire penală să recurgă la acest remediu procesual.

Din cuprinsul rechizitoriului, precum și al ordonanței de infirmare a rechizitoriului rezultă că petenta este procurorul care a întocmit actul de sesizare infirmat, neavând, așadar, calitatea cerută de lege pentru a formula plângere, conform dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.

Posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a infirmat actul prin care s-a apreciat că este sau nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să se dispună trimiterea sau nu în judecată a persoanei cercetate are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției, în drepturile sau interesele sale legitime.

Or, procurorul care a întocmit rechizitoriul, infirmat ulterior, nu are calitatea de persoană vătămată în interesele sale legitime. În acest sens, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 345/2006, a subliniat că,

atacând în justiție măsura de infirmare de către procurorul ierarhic superior a soluției adoptate într-o cauză, procurorul autor al soluției infirmate nu își apără un drept subiectiv propriu, pentru că el nu este parte în cauza pe care o soluționează, ci autoritate competentă să instrumenteze și să soluționeze cauza.

În cuprinsul plângerii, cu privire la calitatea procesuală, petenta a precizat că are un interes legitim în promovarea prezentului demers judiciar determinat de faptul că infirmarea unui rechizitoriu este imputabilă procurorului care l-a întocmit, împrejurare determinantă în evaluarea profesională a acestui magistrat.

Maniera în care legiuitorul a conceput și reglementat procedura plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală vizează exclusiv dreptul justițiabilului supus unei proceduri judiciare de a contesta o măsură sau un act de urmărire penală care i-ar fi cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime. Dreptul procurorului de a contesta o măsură dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la o soluție dată nu a fost niciodată reglementat prin Codul de procedură penală, ci doar prin legea de organizare judiciară. De altfel, calificativul primit în urma evaluării poate fi contestat de magistrat separat, evident prin procedura prevăzută de Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, Capitolul IV.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta P. împotriva ordonanței nr. Y./II-1/2018 din 9 noiembrie 2018 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, menținută prin ordonanța nr. Z./C2/2018 din 28 decembrie 2018 a procurorului șef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca inadmisibilă.