ÎCCJ, decizie (scj.ro #84131)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84131) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plângere
în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de
netrimitere
în judecată. Ordonanță prin care se
soluționează cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale.
Inadmisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială.
Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de
netrimitere
în judecată
-
ordonanță prin care se soluționează cererea de recuzare a procurorului
în cursul urmăririi penale
-
inadmisibilitate
C.
proc
.
pen
.,
art
. 53,
art
. 278
1
Plângerea adresată judecătorului în temeiul prevederilor
art
. 278
1
C.
proc
.
pen
., împotriva ordonanței prin care procurorul ierarhic
superior a soluționat, potrivit
art
. 53 din același
cod, cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale, este
inadmisibilă, întrucât plângerea întemeiată pe prevederile
art
.
278
1
C.
proc
.
pen
.
poate fi formulată numai împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului
de
netrimitere
în judecată.
I.C.C.J., secția penală, sentința
nr
. 459 din 27 iunie 2007
Prin plângerea adresată Înaltei Curți de
Casație și Justiție, înregistrată sub
nr
. 1810/1/2007
la 22 februarie 2007,
petiționarul D.S.
a
atacat ordonanța
nr
. 20/C/2007 din 9 februarie 2007
dată în dosarul
nr
. 67/P/2005 al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
- Secția de combatere a infracțiunilor conexe
infracțiunilor de corupție.
Prin ordonanța menționată, dată de
procurorul șef adjunct al Direcției Naționale
Anticorupție
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost
respinsă ca neîntemeiată, în baza
art
. 53 C.
proc
.
pen
., cererea de recuzare a
magistraților - procurori N.P. și T.D., formulată de avocatul R.D. pentru D.S.
- învinuit în dosarul
nr
. 67/P/2005 al Direcției
Naționale
Anticorupție
.
Plângerea formulată
de petiționar
este inadmisibilă.
Legea procesual penală, prin norme
imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,
concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești ori de
alte tipuri de soluții (de genul celor de
netrimitere
în judecată date de către procuror) care să corespundă legii și adevărului și
care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din
proces.
Potrivit
art
. 53 alin. (1) și (4) C.
proc
.
pen
., în cursul urmăririi
penale, cererea de
recuzare care privește pe procuror se soluționează de procurorul ierarhic
superior.
În cauză, cererea de recuzare - privind
activitatea desfășurată în cursul urmăririi penale de procurorul N.P. în
instrumentarea dosarului
nr
. 67/P/2005 al Direcției
Naționale
Anticorupție
, precum și cea de coordonator
al secției realizată de procurorul T.D. - procuror șef al Secției de combatere
a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - a fost soluționată cu
respectarea dispozițiilor legale citate, de procurorul șef adjunct al Direcției
Naționale
Anticorupție
din cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror ierarhic superior celor doi
magistrați menționați.
Conform
art
. 278
alin. (1) și (2) C.
proc
.
pen
.,
împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se poate face
plângere la procurorul ierarhic superior.
Ca atare, ordonanța prin care procurorul
ierarhic superior soluționează, potrivit
art
. 53
alin. (1) C.
proc
.
pen
.,
cererea de
recuzare a unui procuror, poate
fi atacată cu plângere, conform
art
. 278
din
același cod, la procurorul ierarhic superior celui care a soluționat cererea.
În cauză, o astfel de plângere nu a
fost făcută de petiționar la procurorul ierarhic superior procurorului care a
dat ordonanța
nr
. 20/C2/2007 din 9 februarie 2007,
astfel că plângerea adresată de petiționar Înaltei Curți de Casație și Justiție
este inadmisibilă.
Sistemul român de jurisdicție a
stabilit principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la plângere
stingându-se prin exercitare la organul competent, așa încât posibilitatea
învestirii altui organ decât cel prevăzut de lege este exclusă, constituind o
încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare
ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Plângerea petiționarului nu poate fi supusă
judecății instanței nici în cadrul procedurii prevăzute în
art
.
278
1
C.
proc
.
pen
.,
acest text referindu-se numai la plângerea îndreptată împotriva soluțiilor
procurorului de
netrimitere
în judecată, ceea ce nu
este cazul în speță.
Invocarea de către apărătorul ales al
petiționarului, în susținerea admisibilității plângerii adresate Înaltei Curți
de Casație și Justiție, a dispozițiilor
art
. 6 și
art
. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care
se referă la liberul acces la justiție, este greșită.
Instanța competentă să judece în primă
instanță cauza privind pe D.S. - între timp inculpatul D.S. fiind trimis în
judecată - este cea care are posibilitatea conferită de lege de a examina toate
cererile și excepțiile formulate de părți, ce pot privi fie urmărirea penală,
fie judecata cauzei cu care a fost învestită și a se pronunța în consecință.
Pentru considerentele ce preced, plângerea
a fost respinsă ca inadmisibilă.