ÎCCJ, decizie (scj.ro #84131)

Plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ordonanță prin care se soluționează cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - ordonanță prin care se soluționează cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale - inadmisibilitate C. proc . pen ., art . 53, art . 278 1 Plângerea adresată judecătorului în temeiul prevederilor art . 278 1 C. proc . pen ., împotriva ordonanței prin care procurorul ierarhic superior a soluționat, potrivit art . 53 din același cod, cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale, este inadmisibilă, întrucât plângerea întemeiată pe prevederile art . 278 1 C. proc . pen . poate fi formulată numai împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

I.C.C.J., secția penală, sentința nr . 459 din 27 iunie 2007 Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, înregistrată sub nr . 1810/1/2007 la 22 februarie 2007, petiționarul D.S. a atacat ordonanța nr . 20/C/2007 din 9 februarie 2007 dată în dosarul nr . 67/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Prin ordonanța menționată, dată de procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art . 53 C. proc . pen ., cererea de recuzare a magistraților - procurori N.P.

și T.D., formulată de avocatul R.D. pentru D.S. - învinuit în dosarul nr . 67/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție . Plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești ori de alte tipuri de soluții (de genul celor de netrimitere în judecată date de către procuror) care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. Potrivit art . 53 alin. (1) și (4) C. proc . pen ., în cursul urmăririi penale, cererea de recuzare care privește pe procuror se soluționează de procurorul ierarhic superior.

În cauză, cererea de recuzare - privind activitatea desfășurată în cursul urmăririi penale de procurorul N.P. în instrumentarea dosarului nr . 67/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție , precum și cea de coordonator al secției realizată de procurorul T.D. - procuror șef al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale citate, de procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror ierarhic superior celor doi magistrați menționați. Conform art . 278 alin. (1) și (2) C. proc . pen ., împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se poate face plângere la procurorul ierarhic superior.

Ca atare, ordonanța prin care procurorul ierarhic superior soluționează, potrivit art . 53 alin. (1) C. proc . pen ., cererea de recuzare a unui procuror, poate fi atacată cu plângere, conform art . 278 din același cod, la procurorul ierarhic superior celui care a soluționat cererea. În cauză, o astfel de plângere nu a fost făcută de petiționar la procurorul ierarhic superior procurorului care a dat ordonanța nr . 20/C2/2007 din 9 februarie 2007, astfel că plângerea adresată de petiționar Înaltei Curți de Casație și Justiție este inadmisibilă. Sistemul român de jurisdicție a stabilit principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la plângere stingându-se prin exercitare la organul competent, așa încât posibilitatea învestirii altui organ decât cel prevăzut de lege este exclusă, constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Plângerea petiționarului nu poate fi supusă judecății instanței nici în cadrul procedurii prevăzute în art . 278 1 C. proc . pen ., acest text referindu-se numai la plângerea îndreptată împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, ceea ce nu este cazul în speță. Invocarea de către apărătorul ales al petiționarului, în susținerea admisibilității plângerii adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispozițiilor art . 6 și art . 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la liberul acces la justiție, este greșită. Instanța competentă să judece în primă instanță cauza privind pe D.S. - între timp inculpatul D.S. fiind trimis în judecată - este cea care are posibilitatea conferită de lege de a examina toate cererile și excepțiile formulate de părți, ce pot privi fie urmărirea penală, fie judecata cauzei cu care a fost învestită și a se pronunța în consecință.

Pentru considerentele ce preced, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.