ÎCCJ, decizie (scj.ro #84027)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84027) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Plângere împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori

în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau

ordonanțele de netrimitere în judecată

.

Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.

Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

plângere împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror

ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile

sau ordonanțele de netrimitere în judecată

C. proc. pen.,

art.

222, art. 278

1

În conformitate cu prevederile art. 278

1

C.

proc. pen., plângerea întemeiată pe aceste prevederi poate fi

formulată numai împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată, și anume împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale. Prin urmare, așa cum

s-a stabilit prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Secțiilor

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

plângerea

îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de

procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în

judecată, reglementate în art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

În raport cu prevederile

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin

Decizia

nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007,

plângerea îndreptată împotriva

rezoluției prin care procurorul a respins o plângere care nu

întrunește cerințele prevăzute în art. 222 C. pen. pentru a

constitui un mod de sesizare a organului de urmărire penală este

inadmisibilă.

I.C.C.J., secția penală,

sentința nr. 1021 din 21 mai 2009

Prin cererea adresată Biroului de Informare și

Relații Publice al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin poștă electronică și înregistrată

pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție la 15 aprilie 2009, petiționarul O.V. a formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 23696/6707/VIII/1/2008 din 15 ianuarie 2009

emisă de procurorul O.L. și rezoluției nr. 1405/817/

VII

I/1/2009 din 18 februarie

2009 emisă de M.I., procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii,

desființarea rezoluțiilor atacate și a se dispune, în temeiul

prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

redeschiderea urmăririi penale în baza plângerii adresată Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, așa

cum a fost depusă la sediul acestuia în data de 9 decembrie 2008.

Petiționarul a precizat că prin abuzurile

săvârșite de șase judecători ai Curții de Apel Cluj

și superficialitatea celor doi procurori este văduvit de drepturile

salariale precizate în acțiunea ce face obiectul dosarului nr.

4337/84/2006 al Tribunalului Sălaj și reclamate în plângerea

adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Examinând plângerea formulată de petiționarul

O.V. în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

rezoluției din 15 ianuarie 2009 dată în dosarul nr.

23696/6707/VIII/1/2008 și a rezoluției din 18 februarie 2009

dată în dosarul nr. 1405/817/VIII/1/2009 ale Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că plângerea este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii

nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 – 278, împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de

zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriu.

Așa cum rezultă din norma procedurală

menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres

și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv

neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală,

încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale, respectiv

rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport

cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate.

De altfel, prin Decizia în interesul legii nr. LVII (57)

din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, publicată în M. Of. nr. 283 din 11

aprilie 2008, s-a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, stabilindu-se că „plângerea îndreptată împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza

dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau

ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de

art. 278

1

alin. (1) din Codul de procedură penală, este

inadmisibilă.”

În considerentele acestei decizii s-a arătat că

„…din moment ce prin dispozițiile art. 278

1

din Codul de

procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai

asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport

cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al

urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau

măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de

el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

(…) Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art.

278

1

din Codul de procedură penală, orice alte acte sau

măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziției sale nu

sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui

text de lege.”

Or, în cauză, prin rezoluția din 15 ianuarie

2009 în lucrarea cu nr. 23696/6707/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, procurorul a dispus

respingerea plângerii formulate de O.V., ca neîntemeiată, constatând, în

considerentele rezoluției, că lucrarea are ca obiect o plângere

formulată de O.V. împotriva unor judecători de la Curtea de Apel

Cluj. Din cele relatate a rezultat că autorul plângerii este

nemulțumit de modul în care aceștia au soluționat, cu caracter

definitiv, un litigiu cu angajatorul său, pe care l-a dedus

judecății. După ce prezintă argumentele prin care

contestă soluția adoptată de instanță, O.V. arată:

„M-am adresat Consiliului Superior al Magistraturii, dar acesta mi-a

răspuns că nu se poate face nimic singura soluție fiind

căile de atac. Cum căile de atac mi-au fost închise (n.n.: le-a

epuizat), singura speranță îmi rămâne în cercetarea probelor de

la dosar și dovedirea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a abuzurilor săvârșite de

acești judecători.” În raport cu aspectele prezentate a rezultat cu

evidență lipsa de temei a plângerii formulate, prin aceasta

neurmărindu-se, practic, decât o nouă examinare a cauzei, pe calea

unei sesizări penale ad-hoc, în condițiile epuizării căilor

legale de atac.

Prin rezoluția din 18 februarie 2009 dată de

procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în lucrarea cu nr. 1405/817/VIII/1/2009,

s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petiționarului

O.V., formulată împotriva rezoluției nr. 23696/6707/VIII/1/2008 din

15 ianuarie 2009 a Secției de urmărire penală și

criminalistică, precum și comunicarea soluției.

În considerentele rezoluției menționate,

procurorul șef secție a constatat că la data de 10 decembrie

2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție plângerea petiționarului, în care a

solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații C.A.,

S.M. și C.G., judecători în cadrul Curții de Apel Cluj, care au

instrumentat dosarul nr. 4337/84/2006, respectiv judecătorii B.L., U.L.

și M.D., care au judecat contestația în anulare (dosar nr.

1518/33/2008).

În fapt, petiționarul este nemulțumit de modul

în care magistrații menționați anterior au soluționat, cu

caracter definitiv, litigiul cu angajatorul său, pe care l-a dedus

judecății.

Prin rezoluția nr. 23696/6707/VIII/1/2008 din 15

ianuarie 2009 a Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționar.

În motivarea soluției s-a reținut „lipsa de

temei a plângerii formulate, prin aceasta neurmărindu-se, practic, decât o

nouă examinare a cauzei, pe calea unei sesizări penale ad-hoc, în

condițiile epuizării căilor legale de atac.”

Prezenta plângere este formulată împotriva

soluției sus-menționate.

Din examinarea cauzei a rezultat că rezoluția

nr. 23696/6707/VIII/1/2008 din 15 ianuarie 2009 a Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și

temeinică, plângerea petiționarului neavând caracterul unei plângeri

penale, în înțelesul dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie

considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală,

ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele,

calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce

formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și

mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, ceea

ce nu a fost cazul în plângerea formulată de petiționar.

Din acest punct de vedere, în cuprinsul plângerii,

petiționarul a făcut referiri evazive din care nu rezultă

indicii în sensul săvârșirii vreunei infracțiuni de către

magistrații vizați.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că plângerea

petiționarului O.V. împotriva rezoluțiilor arătate a fost

exercitată cu nerespectarea cerințelor legale, deoarece prin actele

procedurale menționate nu a fost dispusă niciuna din soluțiile

de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres și

limitativ, în normă indicată, și anume neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea

urmăririi penale, așa încât plângerea se circumscrie accepțiunii

unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu

inadmisibilitatea.

În consecință, Înalta Curte de Casație

și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată

de petiționarul O.V. împotriva rezoluției din 15 ianuarie 2009

dată în dosarul nr. 23696/6707/VIII/1/2008 și a rezoluției din

18 februarie 2009 dată în dosarul nr. 1405/817/VIII/1/2009 ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică.