ÎCCJ, decizie (scj.ro #84121)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84121) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plângere în
fața judecătorului împotriva ordonanței prin care s-a dispus, în
cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător.
Inadmisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea
penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de
urmărire penală
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
plângere
în fața judecătorului împotriva ordonanței prin care s-a dispus,
în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător
-
inadmisibilitate
C. proc. pen.,
art. 168, art.
278, art. 278
1
În
raport cu dispozițiile art.
278
1
alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată în temeiul acestor
dispoziții împotriva rezoluției prin care s-a dispus începerea
urmăririi penale sau a ordonanței prin care s-a dispus, în cursul
urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător ori a
rezoluției prin care s-a dispus aducerea la îndeplinire a acestei
măsuri asigurătorii, iar nu o soluție de netrimitere în
judecată, este inadmisibilă.
Plângerea adresată instanței împotriva ordonanței
prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului
asigurător sau a rezoluției prin care s-a dispus aducerea la
îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii este inadmisibilă
și în raport cu prevederile art. 168 alin. (1) C. proc. pen., întrucât din
aceste prevederi rezultă că, în contra măsurii asigurătorii
luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau
inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă
persoană interesată se pot plânge numai procurorului, dacă
măsura asiguratorie a fost dispusă în cursul urmăririi penale. O
astfel de plângere se soluționează conform prevederilor art. 278 C.
proc. pen., referitoare la plângerea contra actelor procurorului.
I.C.C.J., secția penală, sentința
nr. 86 din 29 ianuarie 2007
Prin
rezoluția din 4 aprilie 2006 dată de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională Anticorupție - Secția de combatere a
infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în dosarul nr.
67/P/2005, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D.S.
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 12 lit.
a) și b), art. 13
2
și art. 17 lit. d) din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Aceeași
unitate de parchet, prin Ordonanța nr. 67/P/2005 din 29 mai 2005, a dispus
instituirea sechestrului asigurator, iar prin rezoluția nr. 67/P/2005 de
la aceeași dată a dispus aducerea la îndeplinire a măsurii
asiguratorii.
Împotriva
rezoluției prin care s-a dispus începerea urmăririi penale, precum
și împotriva ordonanței și a rezoluției prin care s-a
instituit sechestrul asigurator și s-a dispus aducerea la îndeplinire a
măsurii asiguratorii, învinuitul D.S. a formulat plângere la procurorul
șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția Națională Anticorupție - în
condițiile prevăzute în art. 278 C. proc. pen., plângere
respinsă ca nefondată prin rezoluția din 16 mai 2006 emisă
de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția Națională Anticorupție -
Secția
de combatere a
infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.
Împotriva
acestor soluții petiționarul D.S. a formulat plângere la Înalta Curte
de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia și,
pe cale de consecință, infirmarea soluțiilor dispuse.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea în
conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen.,
pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,
constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele
considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., după respingerea
plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței
ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane
ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în
termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului
de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,
potrivit legii, competența să judece cauza în primă
instanță.
Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că legiuitorul a
prevăzut, ca o garanție a respectării legalității în
procesul penal, posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de
actele și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza
dispozițiilor date de acesta, să adreseze plângere instanței,
plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează
controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de netrimitere în judecată.
Din
economia dispozițiilor legale anterior invocate rezultă că se
poate face plângere la instanță numai împotriva rezoluțiilor de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanțelor de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi
penale, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.
O
altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte
situații, cum ar fi nelegalitatea sau netemeinicia soluției de
începere a urmăririi penale, este exclusă în raport cu
dispozițiile procesuale menționate, dar și în raport cu
prevederile art. 129 din Constituția României, potrivit cu care părțile
interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot
exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Pe cale
de consecință, din coroborarea acestor dispoziții legale se
impune concluzia inadmisibilității controlului judiciar, cu
consecința respingerii plângerii pentru acest motiv.
Aceeași
soluție se impune și cu privire la ordonanța de aplicare a
sechestrului asigurător, respectiv rezoluția de aducere la
îndeplinire a măsurii asigurătorii dată în dosarul nr.
67/P/2005.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (1) C. proc. pen., în contra
măsurii asigurătorii și a modului de aducere a acesteia la
îndeplinire, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente,
precum și orice altă persoană interesată se pot plânge
procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului
penal.
Plângerea
împotriva ordonanței prin care au fost luate măsurile
asigurătorii în cursul urmăririi penale sau împotriva modului de
aducere la îndeplinire a acestor măsuri în cursul urmăririi penale se
rezolvă de procurorul șef de secție al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceasta
rezultă din economia dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen.,
potrivit cu care plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta
se rezolvă de procurorul șef de secție al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă
voința legiuitorului ar fi fost aceea de a reglementa o procedură de
judecare a plângerii împotriva măsurilor asigurătorii, în faza de
urmărire penală, de către instanța de judecată -
astfel cum este reglementată procedura privind plângerea contra
soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278
1
C. proc. pen.) - ar fi prevăzut-o în mod expres.
O
altă interpretare ar excede dispozițiilor prevăzute în art. 168
alin. (1) C. proc. pen., dar și prevederilor art. 278 alin. (1) și
(3) C. proc. pen., respectiv art. 129 din Constituția României.
Cât
privește aplicarea dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului - invocate de
petiționar prin apărătorul său - Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că acestea nu-și
găsesc aplicabilitatea în cauza supusă analizei.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenție „orice persoană
lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul
să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta
să statueze într-un termen scurt asupra legalității
deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă
deținerea este ilegală.”
În
virtutea paragrafului 4 al articolului 5, persoanele arestate sau deținute
au dreptul la examinarea respectării exigențelor de procedură
și de fond necesare asigurării legalității privării
lor de libertate în sensul Convenției.
În
speță, nu se pune în discuție legalitatea detenției, ci
legalitatea și temeinicia ordonanțelor procurorului de începere a
urmăririi penale, respectiv instituirea și aducerea la îndeplinire a
măsurilor asigurătorii.
Ca atare,
invocarea de către apărătorul ales al petiționarului în
susținerea admisibilității plângerii adresate Înaltei Curți
de Casație și Justiție, a dispozițiilor art. 5 paragraful 4
din Convenție, este greșită.
Pe de
altă parte, instanța competentă să judece cauza în
primă instanță - inculpatul fiind trimis în judecată prin
rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția Națională Anticorupție,
formându-se dosarul nr. 1924/1/2007 al Înaltei Curți de Casație
și Justiție - este competentă a se pronunța și cu
privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de procuror,
inclusiv asupra ordonanțelor existente în prezenta cauză.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins plângerea ca inadmisibilă.