ÎCCJ, decizie (scj.ro #84121)

Plângere în fața judecătorului împotriva ordonanței prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere în fața judecătorului împotriva ordonanței prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător - inadmisibilitate C. proc. pen., art. 168, art. 278, art. 278 1 În raport cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată în temeiul acestor dispoziții împotriva rezoluției prin care s-a dispus începerea urmăririi penale sau a ordonanței prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător ori a rezoluției prin care s-a dispus aducerea la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii, iar nu o soluție de netrimitere în judecată, este inadmisibilă.

Plângerea adresată instanței împotriva ordonanței prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător sau a rezoluției prin care s-a dispus aducerea la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii este inadmisibilă și în raport cu prevederile art. 168 alin. (1) C. proc. pen., întrucât din aceste prevederi rezultă că, în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge numai procurorului, dacă măsura asiguratorie a fost dispusă în cursul urmăririi penale. O astfel de plângere se soluționează conform prevederilor art. 278 C. proc.

pen., referitoare la plângerea contra actelor procurorului. I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 86 din 29 ianuarie 2007 Prin rezoluția din 4 aprilie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în dosarul nr. 67/P/2005, s-a dispus începerea urmăririi penale față de D.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 12 lit. a) și b), art. 13 2 și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Aceeași unitate de parchet, prin Ordonanța nr. 67/P/2005 din 29 mai 2005, a dispus instituirea sechestrului asigurator, iar prin rezoluția nr. 67/P/2005 de la aceeași dată a dispus aducerea la îndeplinire a măsurii asiguratorii.

Împotriva rezoluției prin care s-a dispus începerea urmăririi penale, precum și împotriva ordonanței și a rezoluției prin care s-a instituit sechestrul asigurator și s-a dispus aducerea la îndeplinire a măsurii asiguratorii, învinuitul D.S. a formulat plângere la procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - în condițiile prevăzute în art. 278 C. proc. pen., plângere respinsă ca nefondată prin rezoluția din 16 mai 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Împotriva acestor soluții petiționarul D.S.

a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, infirmarea soluțiilor dispuse. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că legiuitorul a prevăzut, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, să adreseze plângere instanței, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Din economia dispozițiilor legale anterior invocate rezultă că se poate face plângere la instanță numai împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanțelor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, cum ar fi nelegalitatea sau netemeinicia soluției de începere a urmăririi penale, este exclusă în raport cu dispozițiile procesuale menționate, dar și în raport cu prevederile art. 129 din Constituția României, potrivit cu care părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Pe cale de consecință, din coroborarea acestor dispoziții legale se impune concluzia inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii plângerii pentru acest motiv. Aceeași soluție se impune și cu privire la ordonanța de aplicare a sechestrului asigurător, respectiv rezoluția de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii dată în dosarul nr. 67/P/2005. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (1) C. proc. pen., în contra măsurii asigurătorii și a modului de aducere a acesteia la îndeplinire, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.

Plângerea împotriva ordonanței prin care au fost luate măsurile asigurătorii în cursul urmăririi penale sau împotriva modului de aducere la îndeplinire a acestor măsuri în cursul urmăririi penale se rezolvă de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta rezultă din economia dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă voința legiuitorului ar fi fost aceea de a reglementa o procedură de judecare a plângerii împotriva măsurilor asigurătorii, în faza de urmărire penală, de către instanța de judecată - astfel cum este reglementată procedura privind plângerea contra soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 1 C. proc.

pen.) - ar fi prevăzut-o în mod expres. O altă interpretare ar excede dispozițiilor prevăzute în art. 168 alin. (1) C. proc. pen., dar și prevederilor art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv art. 129 din Constituția României. Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - invocate de petiționar prin apărătorul său - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu-și găsesc aplicabilitatea în cauza supusă analizei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenție „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.” În virtutea paragrafului 4 al articolului 5, persoanele arestate sau deținute au dreptul la examinarea respectării exigențelor de procedură și de fond necesare asigurării legalității privării lor de libertate în sensul Convenției. În speță, nu se pune în discuție legalitatea detenției, ci legalitatea și temeinicia ordonanțelor procurorului de începere a urmăririi penale, respectiv instituirea și aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Ca atare, invocarea de către apărătorul ales al petiționarului în susținerea admisibilității plângerii adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenție, este greșită. Pe de altă parte, instanța competentă să judece cauza în primă instanță - inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, formându-se dosarul nr. 1924/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - este competentă a se pronunța și cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de procuror, inclusiv asupra ordonanțelor existente în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea ca inadmisibilă.