ÎCCJ, decizie (scj.ro #84187)

Plângere în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Soluții. Art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale - soluții C. proc. pen., art. 278 1 alin. (8) lit. a) În cazul în care plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., prin hotărâre rămasă definitivă, o nouă plângere formulată împotriva aceleiași rezoluții se respinge, ca inadmisibilă, conform prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. În acest caz, judecătorul de la instanța învestită cu judecarea noii plângeri nu poate dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., referitor la existența autorității de lucru judecat, întrucât o astfel de soluție excede cadrul legal stabilit în art. art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. și nu poate fi dispusă decât atunci când instanța este învestită cu rezolvarea acțiunii penale, iar nu și atunci când este învestită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4191 din 11 septembrie 2007 Prin sentința nr. 197/F din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc.

pen., a fost încetat procesul penal pornit de petiționara B.C. împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din 6 aprilie 2006, dată în dosarul nr. 2743/P/2004. Prima instanță a reținut că, prin sentința nr. 397 din 11 septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a trimis spre competentă soluționare acestei instanțe plângerea petiționarei B.C., formulată împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 2743/P/2004, prin care aceasta a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorilor N.D. și V.L., pentru infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen.

Având în vedere că prin sentința nr. 172 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, nerecurată, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea aceleiași petiționare îndreptată împotriva aceleiași rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din 6 aprilie 2006, în cauză există autoritate de lucru judecat, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea petiționarei B.C. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei încetări a procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc.

pen., atunci când a soluționat plângerea formulată de petiționară în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. În dezvoltarea motivului de recurs, procurorul a arătat conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., din examinarea căruia a constatat că acesta vizează rezoluții sau ordonanțe ale procurorului de netrimitere în judecată (de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală și de încetare a urmăririi penale), deci acte ale procurorului prin care se adoptă soluții de neurmărire penală. Aceste soluții, de neurmărire penală, nu trebuie confundate cu rezolvarea propriu-zisă a cauzei penale, rezolvare care presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului penal, inclusiv judecata.

Prin urmare, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru existența autorității de lucru judecat excede cadrului legal instituit în art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Aceasta este și situația în cauza de față, instanța dispunând încetarea procesului penal pe caz de autoritate de lucru judecat, ținând cont de împrejurarea că, prin sentința nr. 172 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală (definitivă prin nerecurare la 27 noiembrie 2006), a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționara B.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procuror în dosarul nr. 2743/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (după ce plângerea adresată procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel București i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 509/II-2/2006) față de N.D.

și V.L., pentru infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen., menținându-se soluția procurorului, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Astfel, există identitate de persoane și identitate de obiect, cu atât mai mult cu cât însăși petiționara a învederat instanței de judecată că a formulat două plângeri cu conținut identic, pe care, însă, le-a depus la instituții distincte. În concluzie, procurorul a considerat că instanța de judecată ar fi trebuit să dispună respingerea plângerii formulate de petiționara B.C., ca inadmisibilă, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., deoarece o asemenea soluție nu ar fi știrbit cu nimic autoritatea de lucru judecat ( res iudicata pro veritate habetur ) a sentinței penale menționate.

Examinând recursul declarat de procuror împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivul invocat, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul ca fiind întemeiat. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a reglementat în mod concret soluțiile care se pot pronunța de către judecător, cu ocazia soluționării plângerii, astfel: „a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.

Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă; c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.” Așadar, soluțiile mai sus arătate sunt specifice numai plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. În soluționarea acțiunii penale, ca mijloc legal prin intermediul căruia conflictul concret de drept penal substanțial dintre societate și autorul infracțiunii, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, este adus spre soluționare organului judiciar, instanța hotărăște asupra acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 345 C. proc.

pen., în sensul că pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Soluția încetării procesului penal poate fi pronunțată de către instanța de judecată în condițiile art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., și anume în cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - j), în cadrul acestora regăsindu-se și existența autorității de lucru judecat. Astfel, instanța de judecată poate pronunța soluția încetării procesului penal față de un inculpat, ca urmare a constatării autorității de lucru judecat, atunci când, pe parcursul judecării acțiunii penale, aceasta fiind pusă în mișcare față de acel inculpat, se constată că a intervenit o hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu privire la același inculpat, față de care anterior s-a mai desfășurat o judecată penală pentru aceeași faptă considerată infracțiune.

Or, din analiza cauzei rezultă că instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel București, a fost sesizată prin sentința nr. 397 din 11 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, spre competentă soluționare, cu plângerea formulată de petiționara B.C. împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 2743/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe N.D. și V.L. pentru infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen. Pe parcursul judecării acelei plângeri, instanța a constatat că, prin sentința nr. 172 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea aceleiași petiționare îndreptată împotriva aceleiași rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, sentință rămasă definitivă prin nerecurare, apreciind că există autoritate de lucru judecat.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că prima instanță nu putea pronunța soluția încetării procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., deoarece în cauză a fost exercitată o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., care reprezintă o cale de control judecătoresc asupra unei soluții de neurmărire penală, prin care s-a constatat existența unor cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, norma invocată mai sus cuprinzând dispoziții exprese cu privire la soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul cu ocazia soluționării acesteia. În consecință, judecătorul de la instanța competentă, învestită de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu judecarea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., formulată de petiționara B.C. împotriva rezoluției procurorului dată în dosarul nr. 2743/P/2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe N.D. și V.L. pentru infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen., constatând că aceeași plângere formulată de petiționară împotriva aceleiași rezoluții a fost soluționată prin hotărâre rămasă definitivă, cu ocazia judecății, avea obligația să se pronunțe, în condițiile soluțiilor prevăzute în art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., respectiv în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a plângerii, în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră critica de nelegalitate formulată în recurs ca fiind întemeiată, deoarece instanța de fond în mod greșit a pronunțat o soluție întemeiată pe dispozițiile art. 345 C. proc.

pen., și anume încetarea procesului penal ca urmare a constatării autorității de lucru judecat, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., nefiind învestită cu o cauză în care acțiunea penală ar fi fost pusă în mișcare față de un inculpat, ci cu o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., ce viza o soluție de neurmărire penală, prin care s-a constatat existența unor cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, normă ce cuprinde dispoziții exprese cu privire la soluțiile ce se pot pronunța cu ocazia judecării ei. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., a admis recursul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 197/F din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat sentința penală atacată și, rejudecând, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara B.C.