ÎCCJ, decizie (scj.ro #84187)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84187) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Plângere în

fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de

neîncepere a urmăririi penale. Soluții. Art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen.

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială.

Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor

de urmărire penală

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

plângere în

fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de

neîncepere a urmăririi penale

-

soluții

C. proc.

pen.,

art. 278

1

alin. (8) lit. a)

În cazul în care

plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi

penale a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul prevederilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., prin hotărâre

rămasă definitivă, o nouă plângere formulată împotriva

aceleiași rezoluții se respinge, ca inadmisibilă, conform

prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. În acest caz,

judecătorul de la instanța învestită cu judecarea noii plângeri

nu poate dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., referitor la existența

autorității de lucru judecat, întrucât o astfel de soluție

excede cadrul legal stabilit în art. art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen. și nu poate fi dispusă decât atunci când instanța este

învestită cu rezolvarea acțiunii penale, iar nu și atunci când

este învestită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției

procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 4191 din 11 septembrie 2007

Prin sentința

nr. 197/F din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București,

Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de

Familie, în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C.

proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit de petiționara B.C.

împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București din 6 aprilie 2006, dată în dosarul nr.

2743/P/2004.

Prima

instanță a reținut că, prin sentința nr. 397 din 11

septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția penală, s-a trimis spre competentă

soluționare acestei instanțe plângerea petiționarei B.C.,

formulată împotriva rezoluției procurorului de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 2743/P/2004,

prin care aceasta a solicitat tragerea la răspundere penală a

procurorilor N.D. și V.L., pentru infracțiunile prevăzute în

art. 246 și art. 272 C. pen.

Având în vedere

că prin sentința nr. 172 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel

București, Secția a II-a penală, nerecurată, s-a respins,

ca neîntemeiată, plângerea aceleiași petiționare îndreptată

împotriva aceleiași rezoluții de neîncepere a urmăririi penale

din 6 aprilie 2006, în cauză există autoritate de lucru judecat,

astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea

petiționarei B.C.

Împotriva acestei

sentințe a declarat, în termenul legal, recurs procurorul, criticând-o

pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei încetări a procesului

penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C.

proc. pen., atunci când a soluționat plângerea formulată de

petiționară în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs, procurorul a arătat conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., din examinarea

căruia a constatat că acesta vizează rezoluții sau

ordonanțe ale procurorului de netrimitere în judecată (de neîncepere

a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală și de încetare a urmăririi penale), deci acte ale

procurorului prin care se adoptă soluții de neurmărire

penală. Aceste soluții, de neurmărire penală, nu trebuie

confundate cu rezolvarea propriu-zisă a cauzei penale, rezolvare care

presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului penal, inclusiv judecata.

Prin urmare, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal

pentru existența autorității de lucru judecat excede cadrului

legal instituit în art. 278

1

alin.  (8) lit. a) C. proc. pen.

Aceasta este și situația în cauza de față, instanța

dispunând încetarea procesului penal pe caz de autoritate de lucru judecat,

ținând cont de împrejurarea că, prin sentința nr. 172 din 2

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a

penală (definitivă prin nerecurare la 27 noiembrie 2006), a fost

respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petiționara B.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale dispuse de procuror în dosarul nr. 2743/P/2004 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București (după ce plângerea adresată

procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția

nr. 509/II-2/2006) față de N.D. și V.L., pentru

infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen.,

menținându-se soluția procurorului, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, există identitate de persoane și identitate de obiect, cu

atât mai mult cu cât însăși petiționara a învederat

instanței de judecată că a formulat două plângeri cu

conținut identic, pe care, însă, le-a depus la instituții

distincte.

În concluzie, procurorul a considerat că instanța de judecată ar

fi trebuit să dispună respingerea plângerii formulate de

petiționara B.C., ca inadmisibilă, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., deoarece o asemenea soluție

nu ar fi știrbit cu nimic autoritatea de lucru judecat (

res iudicata

pro veritate habetur

) a sentinței penale menționate.

Examinând recursul declarat de procuror împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

atât în raport cu motivul invocat, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) din același cod, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază recursul ca fiind întemeiat.

În conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., legiuitorul a reglementat în mod concret soluțiile care se pot

pronunța de către judecător, cu ocazia soluționării

plângerii, astfel:

„a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau

inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând

rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează

rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza

procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale,

după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care

a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume

mijloace de probă;

c) admite

plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt

suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit,

dispozițiile privind judecata în primă instanță și

căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.”

Așadar,

soluțiile mai sus arătate sunt specifice numai plângerii întemeiate

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

În

soluționarea acțiunii penale, ca mijloc legal prin intermediul

căruia conflictul concret de drept penal substanțial dintre societate

și autorul infracțiunii, ca urmare a săvârșirii unei

infracțiuni, este adus spre soluționare organului judiciar, instanța

hotărăște asupra acesteia, în conformitate cu dispozițiile

art. 345 C. proc. pen., în sensul că pronunță, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Soluția

încetării procesului penal poate fi pronunțată de către

instanța de judecată în condițiile art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., și anume în cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit.

f) - j), în cadrul acestora regăsindu-se și existența

autorității de lucru judecat.

Astfel,

instanța de judecată poate pronunța soluția încetării

procesului penal față de un inculpat, ca urmare a constatării

autorității de lucru judecat, atunci când, pe parcursul

judecării acțiunii penale, aceasta fiind pusă în mișcare

față de acel inculpat, se constată că a intervenit o

hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu

privire la același inculpat, față de care anterior s-a mai

desfășurat o judecată penală pentru aceeași faptă

considerată infracțiune.

Or, din analiza

cauzei rezultă că instanța de judecată, respectiv Curtea de

Apel București, a fost sesizată prin sentința nr. 397 din 11

septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secția penală, spre competentă soluționare, cu plângerea

formulată de petiționara B.C. împotriva rezoluției procurorului

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dată în

dosarul nr. 2743/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

privind pe N.D. și V.L. pentru infracțiunile prevăzute în art.

246 și art. 272 C. pen.

Pe parcursul

judecării acelei plângeri, instanța a constatat că, prin sentința

nr. 172 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția

a II-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea

aceleiași petiționare îndreptată împotriva aceleiași

rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, sentință

rămasă definitivă prin nerecurare, apreciind că există

autoritate de lucru judecat.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și

Justiție consideră că prima instanță nu putea

pronunța soluția încetării procesului penal, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., deoarece în

cauză a fost exercitată o plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., care reprezintă o

cale de control judecătoresc asupra unei soluții de neurmărire

penală, prin care s-a constatat existența unor cauze de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, norma invocată mai sus

cuprinzând dispoziții exprese cu privire la soluțiile pe care le

poate pronunța judecătorul cu ocazia soluționării acesteia.

În consecință, judecătorul de la instanța competentă,

învestită de către Înalta Curte de Casație și Justiție

cu judecarea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., formulată de petiționara B.C. împotriva rezoluției

procurorului dată în dosarul nr. 2743/P/2004 prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale privind pe N.D. și V.L. pentru

infracțiunile prevăzute în art. 246 și art. 272 C. pen.,

constatând că aceeași plângere formulată de

petiționară împotriva aceleiași rezoluții a fost

soluționată prin hotărâre rămasă definitivă, cu

ocazia judecății, avea obligația să se pronunțe, în

condițiile soluțiilor prevăzute în art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen., respectiv în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a

plângerii, în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră

critica de nelegalitate formulată în recurs ca fiind întemeiată,

deoarece instanța de fond în mod greșit a pronunțat o

soluție întemeiată pe dispozițiile art. 345 C. proc. pen.,

și anume încetarea procesului penal ca urmare a constatării

autorității de lucru judecat, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., nefiind învestită cu

o cauză în care acțiunea penală ar fi fost pusă în

mișcare față de un inculpat, ci cu o plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., ce viza o soluție de

neurmărire penală, prin care s-a constatat existența unor cauze

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, normă ce

cuprinde dispoziții exprese cu privire la soluțiile ce se pot

pronunța cu ocazia judecării ei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a

admis recursul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 197/F din 7

decembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a

Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat

sentința penală atacată și, rejudecând, a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara B.C.