ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la

data de 01 noiembrie 2012 sub Dosar nr. 1025/57/2012, revizuientul D.L.Ș. a

solicitat schimbarea deciziei civile nr. 1431/A/2004 a Curții de Apel Alba

Iulia, pronunțată în Dosar nr. 4110/2004 și, rejudecând cauza, să fie respins,

ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 532/2004 a

Judecătoriei Cîmpeni.

Revizuientul a susținut

că prin decizia atacată s-a dat o interpretare distorsionată contractului de vânzare-cumpărare

sub formă autentică și a celui sub semnătură privată. Aspectele contestate rezultă

din expertiza topografică efectuată în Dosarul nr. 2290/203/2009, respectiv înscrisurile

anexate cererii și probele testimoniale.

La termenul din 20

decembrie 2012 revizuientul a precizat că înscrisurile noi pe care își fundamentează

cererea de revizuire sunt adresele nr. X1. și nr. X2. emise de Primăria Abrud și

înscrisurile anexate acestor adrese.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 322 pct. 5 și urm. din C. proc. civ.

Intimatul I.A.G. a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii, raportat la data

la care a luat cunoștință de expertiza efectuată în Dosar nr. 2290/203/2009 și excepția

inadmisibilității cererii, susținând în esență că nu sunt întrunite condițiile cerute

de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Curtea a apreciat că excepția

inadmisibilității vizează în realitate temeinicia cererii, raportat la condițiile

pe care trebuie să le îndeplinească înscrisurile de care se prevalează revizuientul

și a analizat această excepție ca pe o apărare de fond.

Prin decizia civilă

nr. 78 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins

cererea de revizuire și a obligat revizuientul să plătească intimatului cheltuieli

de judecată de 1.500 RON.

Potrivit art. 322

pct. 5 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească definitivă poate fi revizuită

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus

de voința părților.

Revizuientul se prevalează

de două adrese eliberate de Primăria Abrud prin care se comunică actele care au

stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. T1. și nr. T2. eliberate pe

numele lui I.I.R. și I.I.O. și se adeverește că I.I.R. figurează cu suprafața de

3,5 ha pădure, iar I.I.O. nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri imobile.

Curtea a constatat că

aceste două înscrise nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C.

proc. civ., pentru că nu au fost reținute de partea adversă și nici nu s-a făcut

dovada intervenirii unei împrejurări mai presus de voința părții care l-ar fi împiedicat

pe revizuient să intre în posesia lor. Dimpotrivă, revizuientul putea oricând pe

parcursul derulării procesului în care s-a pronunțat decizia atacată, să solicite

organelor abilitate să îi furnizeze aceste informații. Pe de altă parte, textul

legal menționat se referă la înscrisuri care existau la data pronunțării hotărârii

a cărei revizuire se cere, iar nu la înscrisuri emise ulterior, cum este cazul celor

două adrese invocate de revizuient.

Curtea a constatat astfel

că cererea de revizuire nu este întemeiată, nefiind întrunite cerințele prevăzute

de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 326 din C.

proc. civ., a respins-o.

Împotriva deciziei civile

nr. 78 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a formulat

cerere de recurs la data de 21 februarie 2013,

revizuentul D.L.Ș., prin care a criticat-o

pentru următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

S-a susținut că hotărârea

a fost pronunțată de un judecător care a pronunțat și hotărârea atacată cu cererea

de revizuire - decizia civilă nr. 1431/A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia - respectiv

d-na magistrat A.N., considerând astfel că nu s-au respectat cerințele impuse de

legislația europeană și actualul C. proc. civ.

Instanța de apel a admis

apelul formulat de I.A.G., modificând în totalitate sentința primei instanțe, în

sensul respingerii acțiunii în prestație tabulară, dându-se o interpretare distorsionată

celor două acte de vânzare-cumpărare. Acest aspect reiese fără echivoc din raportul

de expertiză tehnică topografică întocmit de sing. G.G.

S-a susținut că de la

data cumpărării, recurentul a folosit întregul teren cumpărat fără vreo imixtiune

din partea vreunei terțe persoane sau a vânzătorilor, terenul fiind bine delimitat

de restul proprietăților din jur, aspect confirmat de toți martorii audiați la fond

și chiar recunoscut și de către intimați. Statul, în cazul de față prin puterea

judecătorească, are datoria să garanteze dreptul de proprietate prin art. 44 din

legea noastră fundamentală.

Recursul este nefondat.

Decizia atacată nu a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, chiar dacă a fost pronunțată de

același judecător care a pronunțat și hotărârea atacată cu cererea de revizuire,

respectiv d-na magistrat A.N., întrucât

dispozițiile

art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. – „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o

pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și

nici în caz de rejudecare după casare" - sunt de strictă interpretare și nu

se pot extinde prin analogie.

În principiu,

în calea extraordinară de atac a revizuirii nu se realizează un control judiciar

asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași

pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea

hotărârii pronunțate anterior, ceea ce și explică nereglementarea în art. 24 din

C. proc. civ., ca situație de incompatibilitate, a cazului în care judecătorul participă

la soluționarea aceleiași pricini într-o cerere de revizuire.

În circumstanțele

corect stabilite de instanța anterioară - r

evizuentul se prevalează de două înscrisuri care

nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., pentru că

nu au fost reținute de partea adversă și nici nu s-a făcut dovada intervenirii unei

împrejurări mai presus de voința părții care l-ar fi împiedicat pe revizuent să

intre în posesia lor (revizuentul putea oricând pe parcursul derulării procesului

în care s-a pronunțat decizia atacată, să solicite organelor abilitate să îi furnizeze

aceste informații) -

judecătorul învestit cu soluționarea

revizuirii nu s-a aflat în situația de a-și evalua propria hotărâre sub un aspect

cu privire la care și-a exprimat deja opinia, caz în care, pentru a asigura deopotrivă

imparțialitatea, cât și aparența de imparțialitate pe care le reclamă desfășurarea

unui proces echitabil, acesta trebuia să se abțină de la judecata pricinii.

Toate celelalte

susțineri ale recurentului-revizuent referitoare la soluțiile pronunțate anterior

in cauză, la probatoriile administrate și la modul de apreciere a acestora, exced

cadrului procesual de învestire, în raport de dispozițiile

art. 322 pct. 5 din C.

proc. civ., conform cărora o hotărâre judecătorească definitivă poate fi revizuită

doar dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute

de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților, ceea ce nu este cazul situației pendinte, așa cum de

altfel în mod corect s-a reținut.

Pentru considerentele

de fapt și de drept ce preced, Înalta Curte va respinge recursul revizuentului,

ca nefondat

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul D.L.Ș. împotriva deciziei nr. 78 din 20 decembrie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă pe recurentul revizuent

la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către intimatul I.A.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 octombrie

2013.