ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 01 noiembrie 2012 sub Dosar nr. 1025/57/2012, revizuientul D.L.Ș. a solicitat schimbarea deciziei civile nr. 1431/A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în Dosar nr. 4110/2004 și, rejudecând cauza, să fie respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 532/2004 a Judecătoriei Cîmpeni. Revizuientul a susținut că prin decizia atacată s-a dat o interpretare distorsionată contractului de vânzare-cumpărare sub formă autentică și a celui sub semnătură privată. Aspectele contestate rezultă din expertiza topografică efectuată în Dosarul nr. 2290/203/2009, respectiv înscrisurile anexate cererii și probele testimoniale.

La termenul din 20 decembrie 2012 revizuientul a precizat că înscrisurile noi pe care își fundamentează cererea de revizuire sunt adresele nr. X1. și nr. X2. emise de Primăria Abrud și înscrisurile anexate acestor adrese. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 și urm. din C. proc. civ. Intimatul I.A.G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii, raportat la data la care a luat cunoștință de expertiza efectuată în Dosar nr. 2290/203/2009 și excepția inadmisibilității cererii, susținând în esență că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. Curtea a apreciat că excepția inadmisibilității vizează în realitate temeinicia cererii, raportat la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisurile de care se prevalează revizuientul și a analizat această excepție ca pe o apărare de fond.

Prin decizia civilă nr. 78 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins cererea de revizuire și a obligat revizuientul să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 1.500 RON. Potrivit art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească definitivă poate fi revizuită dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Revizuientul se prevalează de două adrese eliberate de Primăria Abrud prin care se comunică actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. T1. și nr. T2. eliberate pe numele lui I.I.R.

și I.I.O. și se adeverește că I.I.R. figurează cu suprafața de 3,5 ha pădure, iar I.I.O. nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri imobile. Curtea a constatat că aceste două înscrise nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., pentru că nu au fost reținute de partea adversă și nici nu s-a făcut dovada intervenirii unei împrejurări mai presus de voința părții care l-ar fi împiedicat pe revizuient să intre în posesia lor. Dimpotrivă, revizuientul putea oricând pe parcursul derulării procesului în care s-a pronunțat decizia atacată, să solicite organelor abilitate să îi furnizeze aceste informații. Pe de altă parte, textul legal menționat se referă la înscrisuri care existau la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, iar nu la înscrisuri emise ulterior, cum este cazul celor două adrese invocate de revizuient.

Curtea a constatat astfel că cererea de revizuire nu este întemeiată, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 326 din C. proc. civ., a respins-o. Împotriva deciziei civile nr. 78 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a formulat cerere de recurs la data de 21 februarie 2013, revizuentul D.L.Ș., prin care a criticat-o pentru următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: S-a susținut că hotărârea a fost pronunțată de un judecător care a pronunțat și hotărârea atacată cu cererea de revizuire - decizia civilă nr. 1431/A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia - respectiv d-na magistrat A.N., considerând astfel că nu s-au respectat cerințele impuse de legislația europeană și actualul C. proc.

civ. Instanța de apel a admis apelul formulat de I.A.G., modificând în totalitate sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii în prestație tabulară, dându-se o interpretare distorsionată celor două acte de vânzare-cumpărare. Acest aspect reiese fără echivoc din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de sing. G.G. S-a susținut că de la data cumpărării, recurentul a folosit întregul teren cumpărat fără vreo imixtiune din partea vreunei terțe persoane sau a vânzătorilor, terenul fiind bine delimitat de restul proprietăților din jur, aspect confirmat de toți martorii audiați la fond și chiar recunoscut și de către intimați. Statul, în cazul de față prin puterea judecătorească, are datoria să garanteze dreptul de proprietate prin art. 44 din legea noastră fundamentală.

Recursul este nefondat. Decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, chiar dacă a fost pronunțată de același judecător care a pronunțat și hotărârea atacată cu cererea de revizuire, respectiv d-na magistrat A.N., întrucât dispozițiile art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. – „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare" - sunt de strictă interpretare și nu se pot extinde prin analogie. În principiu, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior, ceea ce și explică nereglementarea în art. 24 din C. proc.

civ., ca situație de incompatibilitate, a cazului în care judecătorul participă la soluționarea aceleiași pricini într-o cerere de revizuire. În circumstanțele corect stabilite de instanța anterioară - r evizuentul se prevalează de două înscrisuri care nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc.

civ., pentru că nu au fost reținute de partea adversă și nici nu s-a făcut dovada intervenirii unei împrejurări mai presus de voința părții care l-ar fi împiedicat pe revizuent să intre în posesia lor (revizuentul putea oricând pe parcursul derulării procesului în care s-a pronunțat decizia atacată, să solicite organelor abilitate să îi furnizeze aceste informații) - judecătorul învestit cu soluționarea revizuirii nu s-a aflat în situația de a-și evalua propria hotărâre sub un aspect cu privire la care și-a exprimat deja opinia, caz în care, pentru a asigura deopotrivă imparțialitatea, cât și aparența de imparțialitate pe care le reclamă desfășurarea unui proces echitabil, acesta trebuia să se abțină de la judecata pricinii.

Toate celelalte susțineri ale recurentului-revizuent referitoare la soluțiile pronunțate anterior in cauză, la probatoriile administrate și la modul de apreciere a acestora, exced cadrului procesual de învestire, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., conform cărora o hotărâre judecătorească definitivă poate fi revizuită doar dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ceea ce nu este cazul situației pendinte, așa cum de altfel în mod corect s-a reținut. Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Înalta Curte va respinge recursul revizuentului, ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.L.Ș. împotriva deciziei nr. 78 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Obligă pe recurentul revizuent la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către intimatul I.A.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 octombrie 2013.