ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul D.E.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilirea a Despăgubirilor, desființarea atât a deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010, privind soluționarea notificărilor formulate de către antecesorul său D.E.L.

din 13 noiembrie 2001, cât și a deciziei nr. 10 din 13 august 2001, privitor la despăgubiri pentru dotările desființate ilegal, în lipsa acordului proprietarului și fără autorizarea legală pentru desființare, ale imobilului din Caransebeș, conform sentinței civile nr. 221 din 02 iunie 2008 aflată la dosarele conexate ale notificărilor înregistrate la Comisie cu nr. 23412/CC și nr. 23413/CC, bun a cărei destinație a fost schimbată fără temei legal prin edificarea de construcții fără autorizație legală de construire.

De asemenea reclamantul a solicitat restituirea în natură și lipsit de orice sarcină a terenului imobilului vizat de notificare, dispunerea acordării de despăgubiri bănești pentru toate dotările imobilului în cauză desființate ilegal, dotări care în această situație nu mai pot fi restituite în natură, iar în subsidiar, dispunerea expresă și explicită vizând acordarea de măsuri reparatorii de bunuri - în concret bănești - și servicii cum dispune cu prioritate Legea nr. 10/2001 pentru cazul nerestituirii în natură a terenului imobilului. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția conexității Dosarului nr. 1317/59/2010, având ca obiect contestația formulată de către D.Z.A.

prin mandatar D.R.D. împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanță, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâta a precizat că Tribunalul Caraș-Severin a statuat prin sentința civilă nr. 221 din 02 iunie 2008, rămasă definitivă și irevocabilă că pentru imobilele cu nr. top XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeș s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că solicitarea de acordarea de măsuri reparatorii în bunuri sau servicii este neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 14 februarie 2011 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 1317/59/2010 la Dosarul nr. 1316/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, considerând că sunt întrunite dispozițiile art. 164 C. proc.

civ., întrucât ambele dosare au același obiect, respectiv contestația formulată împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2011 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 234 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea conexată formulată de reclamanții D.E.A. și D.R.D. în calitate de mandatar al lui D.Z.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanță, este întemeiată, întrucât Comisia nu are competența de soluționare a notificărilor.

Referitor la excepția inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor, instanța de fond a reținut că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit, astfel că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu se va mai stabili în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010 a cărei anulare se solicită, instanța de fond a constatat că aceasta este legală și temeinică, reținând că prin dispoziția din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului reclamanților, prin care acesta a solicitat restituirea în natură a construcțiilor demolate, situate în Caransebeș, strada Ț., cuprins în CF nr. GG, nr. top XX, YY și ZZ, cu suprafață totală de 37.583 m.p., preluate de stat, prin naționalizare, iar dosarul aferent acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat în considerente sentinței atacate că prin dispoziția din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului reclamanților, D.E.L., acordându-se măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile înscrise în CF nr. FF Caransebeș nr. top. XX, YY și ZZ în suprafață de 17.778 m.p., iar prin sentința nr. 221/2008 rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Caransebeș a anulat dispoziția din 31 mai 2006, constatând că imobilele au fost preluate în mod abuziv, respectiv imobilele nr. top. XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeș și dispunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire pentru imobilele cu nr. top.

XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeș în suprafață de 37.583 m.p. În urma acestei sentințe, Primăria Caransebeș emite dispoziția din 12 iunie 2009 prin care se acordă măsuri reparatorii pentru terenurile înscrise în CF nr. GG Caransebeș, transnotate în CF nr. FF nr. top XX, YY și ZZ în suprafață de 3 ha și 7.583 m.p., conform sentinței amintite, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrat cu nr. 23413/CC, astfel că Primăria Caransebeș a emis două dispoziții ce privesc același imobil (pentru construcții și teren), cele două dosare de despăgubire, respectiv nr. 23412/CC și 23413/CC fiind conexate. Ulterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit, obiecțiuni la care societatea de evaluare a răspuns, menținându-și punctul de vedere față de valoarea menționată în raportul de evaluare.

De asemenea, instanța de fond a constatat că și petitul 2 din acțiunea inițială, de restituire a terenului notificat, este neîntemeiat, deoarece, Secretariatul Comisiei Centrale, în baza art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a analizat dosarele sub aspectul verificării egalității respingerii cererii de restituire în natură, motiv pentru care a procedat la transmiterea la evaluare, iar răspunsul evaluatorului nu poate fi asimilat cu o lipsă de răspuns la obiecțiuni cu atât mai mult cu cât valoarea despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește la momentul efectuării raportului de evaluare, și nu la momentul soluționării notificării, așa cum a solicitat reclamanții.

În fine, judecătorul fondului a constat că excepția nulității deciziei contestate este neîntemeiată, întrucât aceasta este motivată în fapt și în drept, fiind emisă în baza unor documente administrative și hotărâri judecătorești irevocabile. 3. Recursurile declarate de reclamanți Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs reclamanții, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Reclamantul D.E.A. a formulat recurs atât împotriva sentinței nr. 234 din 30 mai 2011, cât și a încheierilor din 10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011, 16 mai 2011, 23 mai 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara. A. În motivarea recursului său, recurentul D.E.A.

arată în esență că, sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât hotărârea comunicată nu este o copie legală a sentinței nefiind semnată de judecător, dispozitivul hotărârii nu califică cauza și nu precizează elementele de identificare ale părților, practicaua sentinței este extinsă reținând majoritatea aspectelor cauzei prin omiterea nelegală a celor esențiale cauzei, sentința fiind astfel nemotivată. Cu privire la încheierile de ședință atacate, recurentul D.E.A.

arată că acestea sunt nelegale, întrucât obiectul cauzei este consemnat în mod greșit ca fiind despăgubiri, iar nu contestație împotriva deciziei nr. 8361/2010; nu s-a consemnat data și modul de depunere al întâmpinării de către pârâtă; nu s-au consemnat și nu s-au soluționat toate excepțiile invocate, nu s-au reținut și nu s-au soluționat aspectele invocate prin concluziile scrise; din amânarea pronunțării hotărârii rezultă premeditarea soluției adoptate; hotărârea a fost adoptată de către grefierul de ședință. B. În cererea sa de recurs, recurentul D.Z.A. solicită în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, anulării actului administrativ atacat și obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii de despăgubire, cu refacerea evaluării.

În esență, recurentul susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât evaluarea întocmită în cauză este eronată, suma stabilită drept despăgubire nu reprezintă valoarea de piață la data soluționării notificării, iar procedura legală de soluționare a notificării a fost încălcată, decizia de despăgubire fiind emisă anterior soluționării obiecțiunilor. II. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., precum și a cadrului legal aplicabil, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente: A) În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant D.E.A., Curtea constată că motivele invocate de acesta atât cu privire la nelegalitatea sentinței civile nr. 234/2011 a Curții de Apel Timișoara cât și cu privire la încheierile interlocutorii de ședință din 10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011, 16 mai 2011 și 23 mai 2011, nu constituie motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.

pct. 1 - 9. Astfel, faptul că sentința comunicată recurentului nu este semnată de judecător, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, semnătura judecătorului regăsindu-se în sentința aflată la dosar; tot astfel, modul în care a fost întocmită practicaua sentinței sau mențiunile din aceasta și din închirierile enumerate nu reprezintă motive de nelegalitate care pot duce la modificarea sau casarea sentinței ci eventual ele puteau constitui obiectul unor cereri de completare sau modificare a acestora în condițiile procedurale, pe parcursul procesului. Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că dispozitivul sentinței nu este complet cu privire la obiectul cauzei, aceasta nu poate constitui motiv de recurs, ci eventual obiectul unei cereri formulate în condițiile art. 281 1 C. proc.

civ. B) În recursul său, recurentul-reclamant D.Z.A. a susținut în esență că evaluarea întocmită în cauză prin care a fost stabilită valoarea despăgubirilor, nu corespunde realității, deoarece nu reprezintă valoarea de piață la data soluționării notificării. Susținerea recurentului este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare. Sub acest aspect, Curtea reține că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată entitatea competentă, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru analizarea și stabilirea cuantumului fiscal al despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Altfel spus, nici o altă autoritate nu se putea substitui acestui organism pentru stabilirea despăgubirilor datorate. În aceste condiții și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 a fost emisă și dispoziția nr. EE/2010 a cărei anulare a fost solicitată în prezenta cauză. Astfel, în urma finalizării procedura de evaluare, raportul de evaluare având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 2 ha și 7.583 m.p. și construcții demolate și evidențiate în CF nr. GG și CF nr. FF Caransebeș nr. top. XX, YY și ZZ, a fost comunicat recurentului-reclamant, fiind astfel respectate dispozițiile legale ale pct. 16-13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În urma comunicării raportului de evaluare, recurentul-reclamant a formulat obiecțiuni la care evaluatorul a răspuns, menținându-și punctul de vedere cu privire la valoarea inițial stabilită. Așa fiind, în mod corect instanța fondului a constatat că evaluarea despăgubirilor datorate a fost legal făcută cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr. 247/2005. Printr-un alt motiv de recurs, recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept. Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că din cuprinsul sentinței recurate rezultă cu certitudine că motivarea acesteia răspunde cerințelor prevăzute în art. 261 C. proc.

civ. Rezultă astfel din considerentele sentinței că instanța a analizat pe larg atât situația de fapt cât și raportarea acesteia la cadrul legal aplicabil. În ceea ce privește susținerea făcută în recurs cu privire la dispozitivul sentinței recurate, în sensul că acesta nu este complet și că nu face referire la obiectul acțiunii, Curtea va constata că această susținere nu poate constitui un motiv de recurs în sensul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., ci eventual obiectul unei cereri separate făcute în baza dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.Z.A. și D.E.A. împotriva sentinței nr. 234 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.