ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul D.E.A. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilirea a

Despăgubirilor, desființarea atât a deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010,

privind soluționarea notificărilor formulate de către antecesorul său D.E.L. din

13 noiembrie 2001, cât și a deciziei nr. 10 din 13 august 2001, privitor la

despăgubiri pentru dotările desființate ilegal, în lipsa acordului

proprietarului și fără autorizarea legală pentru desființare, ale imobilului

din Caransebeș, conform sentinței civile nr. 221 din 02 iunie 2008 aflată la

dosarele conexate ale notificărilor înregistrate la Comisie cu nr. 23412/CC și

nr. 23413/CC, bun a cărei destinație a fost schimbată fără temei legal prin

edificarea de construcții fără autorizație legală de construire. De asemenea

reclamantul a solicitat restituirea în natură și lipsit de orice sarcină a

terenului imobilului vizat de notificare, dispunerea acordării de despăgubiri

bănești pentru toate dotările imobilului în cauză desființate ilegal, dotări

care în această situație nu mai pot fi restituite în natură, iar în subsidiar,

dispunerea expresă și explicită vizând acordarea de măsuri reparatorii de

bunuri - în concret bănești - și servicii cum dispune cu prioritate Legea nr.

10/2001 pentru cazul nerestituirii în natură a terenului imobilului.

Prin întâmpinare, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția conexității

Dosarului nr. 1317/59/2010, având ca obiect contestația formulată de către D.Z.A.

prin mandatar D.R.D. împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010 emisă de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și excepția lipsei calității procesuale

pasive a Comisiei cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanță, iar

pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta a precizat că Tribunalul

Caraș-Severin a statuat prin sentința civilă nr. 221 din 02 iunie 2008, rămasă definitivă

și irevocabilă că pentru imobilele cu nr. top XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG

Caransebeș s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că

solicitarea de acordarea de măsuri reparatorii în bunuri sau servicii este neîntemeiată.

La termenul de judecată

din data de 14 februarie 2011 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 1317/59/2010

la Dosarul nr. 1316/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, considerând că sunt întrunite

dispozițiile art. 164 C. proc. civ., întrucât ambele dosare au același obiect, respectiv

contestația formulată împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2011 emisă de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

apel

Prin sentința nr. 234

din 30 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea conexată formulată

de reclamanții D.E.A. și D.R.D. în calitate de mandatar al lui D.Z.A., în contradictoriu

cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanță, este întemeiată, întrucât

Comisia nu are competența de soluționare a notificărilor.

Referitor la excepția

inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor, instanța de fond a reținut

că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții

stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit, astfel că după

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretențiilor de restituire

în echivalent nu se va mai stabili în cursul procedurii administrative prevăzute

de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la decizia

nr. 8361 din 17 iunie 2010 a cărei anulare se solicită, instanța de fond a constatat

că aceasta este legală și temeinică, reținând că prin dispoziția din 31 mai 2006

emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului

reclamanților, prin care acesta a solicitat restituirea în natură a construcțiilor

demolate, situate în Caransebeș, strada Ț., cuprins în CF nr. GG, nr. top XX, YY

și ZZ, cu suprafață totală de 37.583 m.p., preluate de stat, prin naționalizare,

iar dosarul aferent acestei dispoziții a fost transmis Secretariatului Comisiei

Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat în considerente

sentinței atacate că prin dispoziția din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului

Caransebeș, a fost soluționată notificarea antecesorului reclamanților, D.E.L.,

acordându-se măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile înscrise în CF nr. FF Caransebeș

nr. top. XX, YY și ZZ în suprafață de 17.778 m.p., iar prin sentința nr. 221/2008

rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Caransebeș a anulat dispoziția din

31 mai 2006, constatând că imobilele au fost preluate în mod abuziv, respectiv imobilele

nr. top. XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeș și dispunând acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire pentru imobilele cu

nr. top. XX, YY și ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeș în suprafață de 37.583 m.p.

În urma acestei sentințe,

Primăria Caransebeș emite dispoziția din 12 iunie 2009 prin care se acordă măsuri

reparatorii pentru terenurile înscrise în CF nr. GG Caransebeș, transnotate în CF

nr. FF nr. top XX, YY și ZZ în suprafață de 3 ha și 7.583 m.p., conform sentinței

amintite, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrat

cu nr. 23413/CC, astfel că Primăria Caransebeș a emis două dispoziții ce privesc

același imobil (pentru construcții și teren), cele două dosare de despăgubire, respectiv

nr. 23412/CC și 23413/CC fiind conexate.

Ulterior emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul

de evaluare întocmit, obiecțiuni la care societatea de evaluare a răspuns, menținându-și

punctul de vedere față de valoarea menționată în raportul de evaluare.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că și petitul 2 din acțiunea inițială, de restituire a terenului

notificat, este neîntemeiat, deoarece, Secretariatul Comisiei Centrale, în baza

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a analizat dosarele sub aspectul verificării

egalității respingerii cererii de restituire în natură, motiv pentru care a procedat

la transmiterea la evaluare, iar răspunsul evaluatorului nu poate fi asimilat cu

o lipsă de răspuns la obiecțiuni cu atât mai mult cu cât valoarea despăgubirilor

în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

se stabilește la momentul efectuării raportului de evaluare, și nu la momentul soluționării

notificării, așa cum a solicitat reclamanții.

În fine, judecătorul fondului

a constat că excepția nulității deciziei contestate este neîntemeiată, întrucât

aceasta este motivată în fapt și în drept, fiind emisă în baza unor documente administrative

și hotărâri judecătorești irevocabile.

de reclamanți

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs reclamanții, criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Reclamantul D.E.A. a formulat

recurs atât împotriva sentinței nr. 234 din 30 mai 2011, cât și a încheierilor din

10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18

aprilie 2011, 16 mai 2011, 23 mai 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara.

A. În motivarea recursului

său, recurentul D.E.A. arată în esență că, sentința atacată este netemeinică și

nelegală, întrucât hotărârea comunicată nu este o copie legală a sentinței nefiind

semnată de judecător, dispozitivul hotărârii nu califică cauza și nu precizează

elementele de identificare ale părților, practicaua sentinței este extinsă reținând

majoritatea aspectelor cauzei prin omiterea nelegală a celor esențiale cauzei, sentința

fiind astfel nemotivată.

Cu privire la încheierile

de ședință atacate, recurentul D.E.A. arată că acestea sunt nelegale, întrucât obiectul

cauzei este consemnat în mod greșit ca fiind despăgubiri, iar nu contestație împotriva

deciziei nr. 8361/2010; nu s-a consemnat data și modul de depunere al întâmpinării

de către pârâtă; nu s-au consemnat și nu s-au soluționat toate excepțiile invocate,

nu s-au reținut și nu s-au soluționat aspectele invocate prin concluziile scrise;

din amânarea pronunțării hotărârii rezultă premeditarea soluției adoptate; hotărârea

a fost adoptată de către grefierul de ședință.

B. În cererea sa de recurs,

recurentul D.Z.A. solicită în principal casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea sentinței atacate în

sensul admiterii contestației, anulării actului administrativ atacat și obligarea

pârâtei la emiterea unei alte decizii de despăgubire, cu refacerea evaluării.

În esență, recurentul

susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât evaluarea întocmită în cauză este eronată, suma stabilită

drept despăgubire nu reprezintă valoarea de piață la data soluționării notificării,

iar procedura legală de soluționare a notificării a fost încălcată, decizia de despăgubire

fiind emisă anterior soluționării obiecțiunilor.

II. Hotărârea instanței

de recurs

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., precum și a cadrului legal aplicabil, Curtea le va respinge ca nefondate

pentru următoarele considerente:

A) În ceea ce privește

recursul formulat de recurentul-reclamant D.E.A., Curtea constată că motivele invocate

de acesta atât cu privire la nelegalitatea sentinței civile nr. 234/2011 a Curții

de Apel Timișoara cât și cu privire la încheierile interlocutorii de ședință din

10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18

aprilie 2011, 16 mai 2011 și 23 mai 2011, nu constituie motive de nelegalitate în

sensul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. pct. 1 - 9.

Astfel, faptul că sentința

comunicată recurentului nu este semnată de judecător, nu reprezintă un motiv de

nelegalitate, semnătura judecătorului regăsindu-se în sentința aflată la dosar;

tot astfel, modul în care a fost întocmită practicaua sentinței sau mențiunile din

aceasta și din închirierile enumerate nu reprezintă motive de nelegalitate care

pot duce la modificarea sau casarea sentinței ci eventual ele puteau constitui obiectul

unor cereri de completare sau modificare a acestora în condițiile procedurale, pe

parcursul procesului. Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că dispozitivul

sentinței nu este complet cu privire la obiectul cauzei, aceasta nu poate constitui

motiv de recurs, ci eventual obiectul unei cereri formulate în condițiile art. 281

1

C. proc. civ.

B) În recursul său, recurentul-reclamant

D.Z.A. a susținut în esență că evaluarea întocmită în cauză prin care a fost stabilită

valoarea despăgubirilor, nu corespunde realității, deoarece nu reprezintă valoarea

de piață la data soluționării notificării.

Susținerea recurentului

este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.

Sub acest aspect, Curtea

reține că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată procedura administrativă

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură

și totodată a fost înființată entitatea competentă, respectiv Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor pentru analizarea și stabilirea cuantumului fiscal

al despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Altfel spus, nici o altă

autoritate nu se putea substitui acestui organism pentru stabilirea despăgubirilor

datorate.

În aceste condiții și

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 a fost emisă și dispoziția nr. EE/2010

a cărei anulare a fost solicitată în prezenta cauză.

Astfel, în urma finalizării

procedura de evaluare, raportul de evaluare având ca obiect imobilul compus din

teren în suprafață de 2 ha și 7.583 m.p. și construcții demolate și evidențiate

în CF nr. GG și CF nr. FF Caransebeș nr. top. XX, YY și ZZ, a fost comunicat recurentului-reclamant,

fiind astfel respectate dispozițiile legale ale pct. 16-13 alin. (4) din Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În urma comunicării raportului

de evaluare, recurentul-reclamant a formulat obiecțiuni la care evaluatorul a răspuns,

menținându-și punctul de vedere cu privire la valoarea inițial stabilită. Așa fiind,

în mod corect instanța fondului a constatat că evaluarea despăgubirilor datorate

a fost legal făcută cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr. 247/2005.

Printr-un alt motiv de

recurs, recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea recurată nu este motivată

în fapt și în drept.

Curtea constată că și

acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că din cuprinsul sentinței

recurate rezultă cu certitudine că motivarea acesteia răspunde cerințelor prevăzute

în art. 261 C. proc. civ.

Rezultă astfel din considerentele

sentinței că instanța a analizat pe larg atât situația de fapt cât și raportarea

acesteia la cadrul legal aplicabil.

În ceea ce privește susținerea

făcută în recurs cu privire la dispozitivul sentinței recurate, în sensul că acesta

nu este complet și că nu face referire la obiectul acțiunii, Curtea va constata

că această susținere nu poate constitui un motiv de recurs în sensul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., ci eventual obiectul unei cereri separate făcute

în baza dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de D.Z.A. și D.E.A. împotriva sentinței nr. 234 din 30 mai 2011 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie

2012.