ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2012

Decizia nr. 3433/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei să procedeze la repartizarea Dosarului nr. x/CC în vederea analizării și transmiterii acestuia la un evaluator sau la o societate de evaluare, pentru întocmirea raportului de evaluare, iar după finalizarea etapei evaluării să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pe seama reclamantului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 2555 din 26 noiembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Timișoara în baza Legii nr. 10/2001, i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara, iar dosarul administrativ a fost transmis Secretariatului B., fiind înregistrat sub nr. x/CC.

A mai susținut reclamantul că deși a solicitat pârâtei să procedeze la soluționarea acestui dosar, acesta autoritate nu a dat curs solicitării sale, iar prin adresa din 01 martie 2011 i s-a comunicat faptul că Dosarul administrativ de revendicare cu nr. x/CC nu a fost până în repartizat pentru soluționare.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, susținând în principal că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ, sunt parcurse mai multe etape, în cauza supusă judecății fiind parcurse parte dintre acestea, dosarul fiind analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, astfel că, în opinia sa, petitul 1 din cererea introductivă de instanță a rămas fără obiect.

Pârâta a mai arătat că pentru completarea Dosarului de despăgubire nr. x/CC, prin adresa din 27 septembrie 2011, atașată în copie, a făcut demersuri la Primăria Municipiului Timișoara și a solicitat o copie valabilă a pașaportului domnului A., având în vedere că cea existentă la dosar este expirată.

Referitor la etapa evaluării, pârâta a precizat că aceasta este condiționată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului și de ordinea de soluționare a dosarului mai sus menționat, așa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a B.

Prin sentința civilă nr. 427 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea pârâtei să procedeze la analizarea Dosarului nr. x/CC, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit probelor administrate, reclamantul este beneficiarul Dispoziției nr. 2555 din 26 noiembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Timișoara prin care i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în discuție, dosarul administrativ fiind transmis Secretariatului B., cu număr de înregistrare nr. x/CC.

S-a mai reținut că prin întâmpinare, pârâta B. București a afirmat că petitul 1 din acțiune ar fi rămas fără obiect, constatându-se că aceasta nu a depus la dosar nicio dovadă în sensul că dosarul reclamantului a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură.

În raport cu apărarea pârâtei potrivit căreia soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de B., judecătorul fondului a constatat că în acord cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, pârâta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.

S-a apreciat de asemenea că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea că autoritatea publică determină ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu, întrucât soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

În concret, prima instanță a constatat că deși dosarul s-a înregistrat la pârâtă încă din anul 2009 sub nr. x/CC, autoritatea nu a făcut dovada analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură și nici nu a desemnat un evaluator în cauză, sub acest aspect reținându-se că activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B., criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod greșit că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil, în speță fiind deja parcurse parte dintre etapele reglementate de lege.

Recurenta a mai opinat că întocmirea adresei privind completarea dosarului cu o copie valabilă a pașaportului reclamantului, constituie o dovada în sensul că dosarul în speță a fost analizat.

În ceea ce privește etapa desemnării evaluatorului și evaluării, recurenta a susținut că această etapă este condiționată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului și de ordinea de soluționare a acestuia, în conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Totodată, a opinat recurenta, obligarea B. la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire este nejudicioasă și poate conduce la conjuncturi juridice anormale, autoritatea fiind obligată să emită decizia în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori, cu atât mai mult cu cât, între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei, există o perioadă în care raportul se comunică persoanelor îndreptățite în vederea formulării de obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să formuleze și să comunice răspunsul.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentului deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, dispoziția datează din anul 2009, nici până în prezent nefiind emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din cap. V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a admis acțiunea formulată.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la B., este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative.

Astfel, pârâtei B., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 427 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012.