ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 71/2018

Tribunalul Brăila - Secția I civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 24 aprilie 2018, în Dosarul nr. 4.534/196/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 mai 2017, cu nr. 1.184/1/2018, termenul de judecată fiind stabilit la 15 octombrie 2018.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare

Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, cu completările ulterioare

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 6 martie 2017, cu nr. 4.534/196/2017, reclamanta Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila și Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia județeană, obligarea comisiei județene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafața de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei județene să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol.

În fapt, a arătat că, prin Hotărârea nr. xxx din 1 iunie 2006, comisia județeană a validat anexa nr. 31 la regulament, care cuprinde persoanele juridice îndreptățite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), în anexă figurând și reclamanta, pentru suprafața de teren agricol neretrocedată de 50 ha. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeței de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta și pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia județeană pentru validarea înscrisului și emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parțială a Hotărârii comisiei județene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce privește anexa nr. 31 poziția 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafața de teren agricol de 50 ha.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a susținut că, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, se restrânge cercul persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în natură, prevăzându-se doar posibilitatea comisiei județene de a valida tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 10, cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unității administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere și cărora li se va acorda diferența de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, că, în situația în care, la nivelul unității administrativ-teritoriale, al localității învecinate sau, după caz, al județului nu există disponibil de teren în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, comisia locală întocmește tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 11, pe care îl înaintează, împreună cu întreaga documentație, comisiei județene, respectiv a municipiului București, în vederea analizării și transmiterii unei propuneri de acordare de măsuri compensatorii, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 (art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013).

Prin Sentința nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 și să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentației înaintate de comisia locală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila. În motivarea apelului a susținut că instanța de fond nu a analizat împrejurările ce au impus reanalizarea și reverificarea condițiilor validării dreptului de proprietate, în contextul în care procedura administrativă inițiată de reclamantă nu s-a finalizat și nu a dat naștere unor efecte juridice depline sau parțiale, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a confirmat posibilitatea modificării sau anulării propriilor hotărâri de către comisiile județene de fond funciar, în condițiile în care se constată nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor. În cauza de față, procesul- verbal de punere în posesie nu a putut fi validat, deoarece, pe de o parte, a fost greșit întocmit, iar pe de altă parte, bibliotecile nu sunt nominalizate de actele normative de fond funciar, lipsind temeiul legal care să permită reconstituirea dreptului de proprietate pentru acestea.

S-a formulat întâmpinare de către reclamanta-intimată și de către pârâta-intimată Comisia locală de fond funciar Vădeni, prin care s-au reiterat argumentele expuse în fața instanței de fond.

Prin Încheierea din 19 martie 2018 cauza a fost repusă pe rol, pentru a se discuta necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând lămurirea dispozițiilor art. 13 și următoarele și ale anexei nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, în sensul de a ști dacă acestea exclud cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Prin Încheierea pronunțată la 24 aprilie 2018 sesizarea a fost considerată admisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispunându-se și suspendarea judecății.

Prin Încheierea pronunțată la 24 aprilie 2018, Tribunalul Brăila - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următoarele considerente:

Apelanta-pârâtă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila arată că dispozițiile legale invocate din Legea nr. 165/2013 nu disting, însă anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 impune ca numai persoanelor fizice să li se reconstituie dreptul de proprietate prin atribuire de teren. Pe de altă parte se susține că trebuie să se țină cont de principiul ierarhiei actelor normative, invocându-se prevederile art. 4 și art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Se apreciază că dispozițiile legii trebuie interpretate în acord cu anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, care exclude cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Intimata-reclamantă Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" susține că Legea nr. 165/2013 nu abrogă dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005, Hotărârii Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, ci doar reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; invocă prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 pct. 1, 2, pct. 4 lit. c) și d), art. 4, și 12 din Legea nr. 165/2013, concluzionând că acestea nu disting între persoanele fizice și persoanele juridice. Se arată că sunt mai extinse competențele comisiei locale (art. 6 din Legea nr. 165/2013), decât cele prevăzute de anexa nr. 10.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 4.534/196/2017 a opinat că textul art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispozițiile art. 13 și următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permite restituirea în natură a terenurilor agricole și persoanelor juridice, chiar dacă acestea nu pot fi înscrise de comisia locală în anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unității administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere și cărora li se va acorda diferența de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013), ci doar în anexa nr. 11 la norme (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice și juridice pentru care nu există disponibil de teren agricol sau forestier la nivelul unității administrativ-teritoriale, respectiv al județului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere și pentru care se propune acordarea de măsuri compensatorii), scopul legiuitorului cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptățite să beneficieze de aceleași drepturi.

Jurisprudența Curții de Apel Galați - instanța de trimitere a comunicat că judecătorii Secției I civile a Curții apreciază că, atât timp cât textul art. 12 din Legea nr. 165/2013 nu distinge, trebuie interpretat în sensul că permite restituirea în natură a terenurilor agricole atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, scopul urmărit de legiuitor cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptățite să beneficieze de aceleași drepturi. Aceeași este și opinia judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Vrancea.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în legătură cu ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific și util soluționării cauzei, iar problema de drept în discuție nu are dificultatea necesară pentru a determina intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, pentru a preîntâmpina o jurisprudență neunitară.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenței, legiuitorul, în cuprinsul textului normativ enunțat, a instituit mai multe condiții de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

În vederea evaluării dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea jurisprudenței care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea acestei jurisprudențe interne într-una predictibilă - se impune evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor care permit declanșarea mecanismului de interpretare, întrebarea adresată neputând fi disociată de contextul care a generat-o.

În acest sens, se apreciază că primele două condiții de admisibilitate sunt atinse, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Brăila - Secția I civilă, titularul sesizării, învestit cu soluționarea apelului, care urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, ce, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Este îndeplinită și condiția ca problema de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Rămâne de analizat îndeplinirea condiției referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei și cea a dificultății chestiunii de drept supuse interpretării, iar această evaluare este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită soluționarea de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată să dezlege chiar litigiul în cauză.

În acest scop, examinând succint cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, se poate reține că prin cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila și Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia județeană, obligarea comisiei județene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafața de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei județene să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol.

În acest sens, s-a susținut că, prin cererea din 28 noiembrie 2005, reclamanta, în calitate de continuatoare a Fundației Regele Carol I, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostei moșii - Ferma Vădeni-Brăila. S-a reținut că, potrivit Ordinului nr. 3.053 din 20 ianuarie 2003, emis de Ministerul Educației și Cercetării, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" este continuatoarea în drepturi a Fundației Regele Carol I și este îndreptățită a proceda la identificarea și recuperarea imobilelor - construcții și terenuri - deținute anterior datei de 22 decembrie 1989, cu titlu de proprietate.

Prin Hotărârea din anul 2006 a Comisiei județene de fond funciar Brăila, s-a validat anexa nr. 31, care cuprinde persoanele juridice îndreptățite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000, în anexă figurând și reclamanta, pentru suprafața de teren agricol neretrocedată de 50 ha.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, reclamanta a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeței de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta și pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia județeană pentru validarea înscrisului și emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parțială a Hotărârii comisiei județene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce privește anexa nr. 31 poziția 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafața de teren agricol de 50 ha, având la bază următoarele motive:

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă faptul că nu se mai putea reanaliza, în anul 2017, calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire, ulterior emiterii hotărârii comisiei județene de fond funciar; că are calitate de persoană îndreptățită, conform legilor fondului funciar, fiind atât instituție integrată în sistemul de învățământ superior, cât și unitate de cercetare, calitate atestată de art. 1 lit. a) și c), art. 18 și 19 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 249 lit. a) și art. 291 alin. (1), (2) și (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 ("terenurile agricole care au aparținut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităților, instituțiilor de învățământ superior cu profil agricol și unităților de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora").

Prin Sentința nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 și să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentației înaintate de comisia locală, considerând că pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila nu își poate anula sau revoca propria hotărâre, aceasta putând fi supusă doar controlului judecătoresc, iar reclamanta se înscrie în dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000.

Pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila, în motivarea apelului prin care a solicitat anularea în tot sau în parte a sentinței apelate, a arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că procedura administrativă nu s-a încheiat prin eliberarea titlului de proprietate, înscrierea reclamantei în anexa nr. 31 nedând naștere unor efecte juridice depline sau parțiale, și că legiuitorul a exclus în mod expres posibilitatea de a pune în posesie bibliotecile.

În acest context procesual, titularul sesizării se întreabă dacă dispozițiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispozițiile art. 13 și următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permit restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole și foștilor proprietari, persoane juridice, sau succesorilor acestora, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile județene, respectiv Comisia de fond funciar a municipiului București.

Or, analizând condiția enunțată anterior, se reține că procedura sesizării instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfășurare, al cărui obiect presupune interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare, iar nu în înseși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării respectivei cauze, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

Astfel, identificarea normelor legale incidente și interpretarea acestora în vederea aplicării în cauză, folosind metodele specifice de interpretare a normelor juridice, sunt în competența judecătorului care soluționează litigiul, căruia îi revine obligația de a judeca direct și efectiv, în baza rolului constituțional, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă ("Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă") și a dispozițiilor art. 22 din Codul de procedură civilă [" (1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. (...) ].

Aplicând aceste principii ordonatoare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că divergențele de interpretare care ar putea avea legătură cu soluționarea pe fond a cauzei deduse judecății, în raport cu limitele învestirii instanțelor fondului, fixate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de apel, nu se raportează la distincția persoane fizice - persoane juridice pe care ar introduce-o Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci la posibilitatea legală de anulare a unei hotărâri pronunțate de o comisie județeană prin care s-a recunoscut și s-a validat dreptul de proprietate reclamantei Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", precum și la calitatea de persoană îndreptățită a acesteia, în considerarea dispozițiilor legilor fondului funciar, în mod particular, a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, în care reclamanta nu s-ar încadra, nefiind cuprinsă, în opinia pârâtei, în sfera subiectelor de drept enunțate în mod limitativ în cuprinsul acestei norme, respectiv neputând fi considerată universitate, instituție de învățământ superior sau unitate de cercetare, astfel cum prevede articolul menționat.

Or acestea sunt probleme concrete ale cauzei, asupra cărora părțile au puncte de vedere divergente și care rămân în atributul exclusiv de soluționare al instanțelor de judecată.

În acest sens, răspunsul la interogația de ordin general - dacă și persoanele juridice pot beneficia de dispozițiile legilor fondului funciar - se regăsește în chiar conținutul acestor legi și se rezolvă printr-o interpretare gramaticală și sistematică a acestora, în lumina principiilor constituționale și convenționale ale garantării în mod egal a dreptului de proprietate privată și a nediscriminării, dar cu respectarea particularităților fiecărui caz în parte, pe care instanța învestită cu pronunțarea unei hotărâri prealabile nu le poate acoperi.

Interogația specifică - dacă și Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" face parte din categoria persoanelor îndreptățite la restituire - este însuși obiectul litigiului pe care instanțele de fond sunt chemate să îl rezolve și care nu poate primi o dezlegare de principiu din partea instanței supreme.

Stabilirea concretă a dreptului de proprietate al reclamantei, a posibilității invalidării procesului-verbal de punere în posesie sau anulării unei hotărâri a unei comisii județene de fond funciar reprezintă o chestiune ce privește soluționarea cauzei și se realizează în funcție de situația de fapt și circumstanțele concrete ale speței, cu interpretarea și aplicarea actelor normative incidente în materie, în succesiunea acestora, a principiilor care stau la baza dreptului de proprietate, astfel cum sunt reglementate de legiuitor, și ținând seama de deciziile obligatorii pronunțate deja în această materie de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională.

În consecință, pentru argumentele expuse, judecătorul- raportor apreciază că nu este îndeplinită condiția legală privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific și util soluționării cauzei.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate a sesizării constând în dificultatea chestiunii de drept supuse interpretării, în jurisprudența anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut că, deși textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conține o definiție a acestei noțiuni, totuși, pentru a fi vorba de o veritabilă problemă de drept, trebuie ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În consecință, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una serioasă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Tot astfel, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie una specifică și să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, iar nu un întreg act normativ sau o serie de texte de lege din mai multe acte normative, chiar dacă acestea reglementează într-o singură materie. De asemenea, problema de drept, pentru a fi considerată reală, trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, in