Decizia nr. 71 din 15 octombrie 2018

Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 24 aprilie 2018, în Dosarul nr. 4.534/196/2017, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 mai 2017, cu nr. 1.184/1/2018, termenul de judecată fiind stabilit la 15 octombrie 2018.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare

Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, cu completările ulterioare

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 6 martie 2017, cu nr. 4.534/196/2017, reclamanta Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila şi Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia judeţeană, obligarea comisiei judeţene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafaţa de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei judeţene să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol.

În fapt, a arătat că, prin Hotărârea nr. xxx din 1 iunie 2006, comisia judeţeană a validat anexa nr. 31 la regulament, care cuprinde persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), în anexă figurând şi reclamanta, pentru suprafaţa de teren agricol neretrocedată de 50 ha. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeţei de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta şi pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia judeţeană pentru validarea înscrisului şi emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parţială a Hotărârii comisiei judeţene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce priveşte anexa nr. 31 poziţia 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafaţa de teren agricol de 50 ha.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a susţinut că, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, se restrânge cercul persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în natură, prevăzându-se doar posibilitatea comisiei judeţene de a valida tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 10, cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi cărora li se va acorda diferenţa de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, că, în situaţia în care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, al localităţii învecinate sau, după caz, al judeţului nu există disponibil de teren în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, comisia locală întocmeşte tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 11, pe care îl înaintează, împreună cu întreaga documentaţie, comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea analizării şi transmiterii unei propuneri de acordare de măsuri compensatorii, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 (art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013).

Prin Sentinţa nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 şi să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentaţiei înaintate de comisia locală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila. În motivarea apelului a susţinut că instanţa de fond nu a analizat împrejurările ce au impus reanalizarea şi reverificarea condiţiilor validării dreptului de proprietate, în contextul în care procedura administrativă iniţiată de reclamantă nu s-a finalizat şi nu a dat naştere unor efecte juridice depline sau parţiale, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a confirmat posibilitatea modificării sau anulării propriilor hotărâri de către comisiile judeţene de fond funciar, în condiţiile în care se constată nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor. În cauza de faţă, procesul- verbal de punere în posesie nu a putut fi validat, deoarece, pe de o parte, a fost greşit întocmit, iar pe de altă parte, bibliotecile nu sunt nominalizate de actele normative de fond funciar, lipsind temeiul legal care să permită reconstituirea dreptului de proprietate pentru acestea.

S-a formulat întâmpinare de către reclamanta-intimată şi de către pârâta-intimată Comisia locală de fond funciar Vădeni, prin care s-au reiterat argumentele expuse în faţa instanţei de fond.

Prin Încheierea din 19 martie 2018 cauza a fost repusă pe rol, pentru a se discuta necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând lămurirea dispoziţiilor art. 13 şi următoarele şi ale anexei nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, în sensul de a şti dacă acestea exclud cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2018 sesizarea a fost considerată admisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispunându-se şi suspendarea judecăţii.

Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2018, Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente:

Apelanta-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila arată că dispoziţiile legale invocate din Legea nr. 165/2013 nu disting, însă anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 impune ca numai persoanelor fizice să li se reconstituie dreptul de proprietate prin atribuire de teren. Pe de altă parte se susţine că trebuie să se ţină cont de principiul ierarhiei actelor normative, invocându-se prevederile art. 4 şi art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Se apreciază că dispoziţiile legii trebuie interpretate în acord cu anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, care exclude cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Intimata-reclamantă Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” susţine că Legea nr. 165/2013 nu abrogă dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005, Hotărârii Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, ci doar reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; invocă prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 pct. 1, 2, pct. 4 lit. c) şi d), art. 4, şi 12 din Legea nr. 165/2013, concluzionând că acestea nu disting între persoanele fizice şi persoanele juridice. Se arată că sunt mai extinse competenţele comisiei locale (art. 6 din Legea nr. 165/2013), decât cele prevăzute de anexa nr. 10.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 4.534/196/2017 a opinat că textul art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permite restituirea în natură a terenurilor agricole şi persoanelor juridice, chiar dacă acestea nu pot fi înscrise de comisia locală în anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi cărora li se va acorda diferenţa de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013), ci doar în anexa nr. 11 la norme (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice şi juridice pentru care nu există disponibil de teren agricol sau forestier la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al judeţului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi pentru care se propune acordarea de măsuri compensatorii), scopul legiuitorului cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceleaşi drepturi.

Jurisprudenţa Curţii de Apel Galaţi – instanţa de trimitere a comunicat că judecătorii Secţiei I civile a Curţii apreciază că, atât timp cât textul art. 12 din Legea nr. 165/2013 nu distinge, trebuie interpretat în sensul că permite restituirea în natură a terenurilor agricole atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, scopul urmărit de legiuitor cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceleaşi drepturi. Aceeaşi este şi opinia judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Vrancea.

Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în legătură cu ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific şi util soluţionării cauzei, iar problema de drept în discuţie nu are dificultatea necesară pentru a determina intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, pentru a preîntâmpina o jurisprudenţă neunitară.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenţei, legiuitorul, în cuprinsul textului normativ enunţat, a instituit mai multe condiţii de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

În vederea evaluării dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea jurisprudenţei care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea acestei jurisprudenţe interne într-una predictibilă – se impune evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare, întrebarea adresată neputând fi disociată de contextul care a generat-o.

În acest sens, se apreciază că primele două condiţii de admisibilitate sunt atinse, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Brăila – Secţia I civilă, titularul sesizării, învestit cu soluţionarea apelului, care urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, ce, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Rămâne de analizat îndeplinirea condiţiei referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi cea a dificultăţii chestiunii de drept supuse interpretării, iar această evaluare este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită soluţionarea de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată să dezlege chiar litigiul în cauză.

În acest scop, examinând succint cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, se poate reţine că prin cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila şi Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia judeţeană, obligarea comisiei judeţene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafaţa de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei judeţene să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol.

În acest sens, s-a susţinut că, prin cererea din 28 noiembrie 2005, reclamanta, în calitate de continuatoare a Fundaţiei Regele Carol I, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostei moşii – Ferma Vădeni-Brăila. S-a reţinut că, potrivit Ordinului nr. 3.053 din 20 ianuarie 2003, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” este continuatoarea în drepturi a Fundaţiei Regele Carol I şi este îndreptăţită a proceda la identificarea şi recuperarea imobilelor – construcţii şi terenuri – deţinute anterior datei de 22 decembrie 1989, cu titlu de proprietate.

Prin Hotărârea din anul 2006 a Comisiei judeţene de fond funciar Brăila, s-a validat anexa nr. 31, care cuprinde persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000, în anexă figurând şi reclamanta, pentru suprafaţa de teren agricol neretrocedată de 50 ha.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, reclamanta a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeţei de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta şi pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia judeţeană pentru validarea înscrisului şi emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parţială a Hotărârii comisiei judeţene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce priveşte anexa nr. 31 poziţia 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafaţa de teren agricol de 50 ha, având la bază următoarele motive:

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă faptul că nu se mai putea reanaliza, în anul 2017, calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire, ulterior emiterii hotărârii comisiei judeţene de fond funciar; că are calitate de persoană îndreptăţită, conform legilor fondului funciar, fiind atât instituţie integrată în sistemul de învăţământ superior, cât şi unitate de cercetare, calitate atestată de art. 1 lit. a) şi c), art. 18 şi 19 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 249 lit. a) şi art. 291 alin. (1), (2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 („terenurile agricole care au aparţinut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităţilor, instituţiilor de învăţământ superior cu profil agricol şi unităţilor de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora”).

Prin Sentinţa nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 şi să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentaţiei înaintate de comisia locală, considerând că pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila nu îşi poate anula sau revoca propria hotărâre, aceasta putând fi supusă doar controlului judecătoresc, iar reclamanta se înscrie în dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000.

Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila, în motivarea apelului prin care a solicitat anularea în tot sau în parte a sentinţei apelate, a arătat că instanţa nu a avut în vedere faptul că procedura administrativă nu s-a încheiat prin eliberarea titlului de proprietate, înscrierea reclamantei în anexa nr. 31 nedând naştere unor efecte juridice depline sau parţiale, şi că legiuitorul a exclus în mod expres posibilitatea de a pune în posesie bibliotecile.

În acest context procesual, titularul sesizării se întreabă dacă dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permit restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari, persoane juridice, sau succesorilor acestora, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene, respectiv Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti.

Or, analizând condiţia enunţată anterior, se reţine că procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, al cărui obiect presupune interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, iar nu în înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării respectivei cauze, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

Astfel, identificarea normelor legale incidente şi interpretarea acestora în vederea aplicării în cauză, folosind metodele specifice de interpretare a normelor juridice, sunt în competenţa judecătorului care soluţionează litigiul, căruia îi revine obligaţia de a judeca direct şi efectiv, în baza rolului constituţional, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă („Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”) şi a dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă [” (1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. (…) ].

Aplicând aceste principii ordonatoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că divergenţele de interpretare care ar putea avea legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei deduse judecăţii, în raport cu limitele învestirii instanţelor fondului, fixate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de apel, nu se raportează la distincţia persoane fizice – persoane juridice pe care ar introduce-o Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci la posibilitatea legală de anulare a unei hotărâri pronunţate de o comisie judeţeană prin care s-a recunoscut şi s-a validat dreptul de proprietate reclamantei Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia, în considerarea dispoziţiilor legilor fondului funciar, în mod particular, a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, în care reclamanta nu s-ar încadra, nefiind cuprinsă, în opinia pârâtei, în sfera subiectelor de drept enunţate în mod limitativ în cuprinsul acestei norme, respectiv neputând fi considerată universitate, instituţie de învăţământ superior sau unitate de cercetare, astfel cum prevede articolul menţionat.

Or acestea sunt probleme concrete ale cauzei, asupra cărora părţile au puncte de vedere divergente şi care rămân în atributul exclusiv de soluţionare al instanţelor de judecată.

În acest sens, răspunsul la interogaţia de ordin general – dacă şi persoanele juridice pot beneficia de dispoziţiile legilor fondului funciar – se regăseşte în chiar conţinutul acestor legi şi se rezolvă printr-o interpretare gramaticală şi sistematică a acestora, în lumina principiilor constituţionale şi convenţionale ale garantării în mod egal a dreptului de proprietate privată şi a nediscriminării, dar cu respectarea particularităţilor fiecărui caz în parte, pe care instanţa învestită cu pronunţarea unei hotărâri prealabile nu le poate acoperi.

Interogaţia specifică – dacă şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” face parte din categoria persoanelor îndreptăţite la restituire – este însuşi obiectul litigiului pe care instanţele de fond sunt chemate să îl rezolve şi care nu poate primi o dezlegare de principiu din partea instanţei supreme.

Stabilirea concretă a dreptului de proprietate al reclamantei, a posibilităţii invalidării procesului-verbal de punere în posesie sau anulării unei hotărâri a unei comisii judeţene de fond funciar reprezintă o chestiune ce priveşte soluţionarea cauzei şi se realizează în funcţie de situaţia de fapt şi circumstanţele concrete ale speţei, cu interpretarea şi aplicarea actelor normative incidente în materie, în succesiunea acestora, a principiilor care stau la baza dreptului de proprietate, astfel cum sunt reglementate de legiuitor, şi ţinând seama de deciziile obligatorii pronunţate deja în această materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, judecătorul- raportor apreciază că nu este îndeplinită condiţia legală privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific şi util soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a sesizării constând în dificultatea chestiunii de drept supuse interpretării, în jurisprudenţa anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut că, deşi textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conţine o definiţie a acestei noţiuni, totuşi, pentru a fi vorba de o veritabilă problemă de drept, trebuie ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În consecinţă, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una serioasă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Tot astfel, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie una specifică şi să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, iar nu un întreg act normativ sau o serie de texte de lege din mai mu