Decizia nr. 71 din 15 octombrie 2018

Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 24 aprilie 2018, în Dosarul nr. 4.534/196/2017, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 mai 2017, cu nr. 1.184/1/2018, termenul de judecată fiind stabilit la 15 octombrie 2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare „Art. 12. – (1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice; c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ; d) pe terenurile ocupate de izlazuri. (2) Pentru terenurile prevăzute la alin. (1) lit. d), regimul juridic şi categoria de folosinţă se pot schimba numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu acordul cetăţenilor cu drept de vot din unitatea administrativ- teritorială, acord exprimat în urma organizării unui referendum local, potrivit legii, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1). (3) Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.”

Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, cu completările ulterioare „Art. 13. – (1) La cererea comisiilor judeţene de fond funciar, respectiv a municipiului Bucureşti, Agenţia Domeniilor Statului pune la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar terenurile care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. (2) Cererea Comisiei judeţene de fond funciar, respectiv a municipiului Bucureşti, se transmite însoţită de tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 10, hotărârea Comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de validare a întinderii dreptului de proprietate şi a amplasamentului pe care urmează a fi puse în posesie persoanele îndreptăţite, procesul-verbal de delimitare a suprafeţelor care vor face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, însoţit de fişa suprafeţelor şi planurile cadastrale pentru amplasamente sau schiţele de amplasament. (3) Procesul-verbal de delimitare a suprafeţelor care vor face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, fişa suprafeţelor şi planurile cadastrale pentru amplasamente sau schiţele de amplasament vor fi semnate de primar, prefect, reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului şi reprezentantul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.” „Art. 14. – Agenţia Domeniilor Statului predă, prin protocol de predare-preluare, comisiilor locale de fond funciar şi subcomisiilor municipiului Bucureşti terenurile agricole a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Legii nr. 165/2013.” „Art. 15. – Documentaţia înaintată de Comisia judeţeană de fond funciar, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare a unui teren agricol de la Agenţia Domeniilor Statului către comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar, va conţine următoarele: a) cererea Comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, a municipiului Bucureşti, privind punerea la dispoziţie a terenului. În cerere se face menţiunea privind parcurgerea ordinii de opţiune prevăzute de art. 12 din Legea nr. 165/2013; b) anexele întocmite conform Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi anexa nr. 10, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de către reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului; c) hotărârea Comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, a municipiului Bucureşti, pentru validarea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a amplasamentului acestora; d) procesul-verbal de delimitare a suprafeţelor care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, însoţit de fişa suprafeţelor, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de primar, prefect, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului; e) planurile cadastrale, la scara 1:5000 sau 1:10000, cu amplasamentul stabilit pentru terenurile retrocedate, sau schiţele de amplasament, vizate de primar, prefect, reprezentantul teritorial al Agenţiei Domeniilor Statului şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.” „Art. 16. – (1) Comisiile locale de fond funciar au obligaţia să comunice persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în scris, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data şi locul unde se va face punerea în posesie. (2) În cazul în care persoanele cărora li s-a făcut comunicarea sau împuterniciţii acestora nu se prezintă la data şi locul stabilite, punerea în posesie şi întocmirea proceselor- verbale se face în prezenţa unor martori, de regulă proprietari vecini. Titlurile de proprietate, precum şi procesele-verbale de punere în posesie se comunică prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi persoanelor care refuză terenul pus la dispoziţie din categoriile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 165/2013.” „Art. 17. – În sensul Legii nr. 165/2013, prin teren forestier se înţelege totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a terenurilor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, a zăvoaielor, a tufărişurilor şi a păşunilor împădurite.” „Art. 18. – Restituirea pe alt amplasament a terenurilor forestiere solicitate se face din terenurile forestiere aflate în proprietatea statului, pe raza unităţii administrativ-teritoriale în care se află fostul amplasament sau pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, în următoarea ordine: a) pe terenurile forestiere predate în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de ocoalele silvice din structura Romsilva comisiilor locale de fond funciar, pe bază de protocol şi nepuse în posesie; b) pe terenurile forestiere, inclusiv cele cu altă destinaţie la data preluării, care au intrat în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după anul 1948; c) pe terenurile forestiere care s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, numai în situaţia în care nu mai sunt disponibile suprafeţe prevăzute la lit. a) şi b).” „Art. 19. – În situaţia în care la nivelul unităţii administrativ- teritoriale, al localităţii învecinate sau, după caz, al judeţului nu există disponibil de teren în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, comisia locală de fond funciar întocmeşte tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 11, pe care o înaintează, împreună cu întreaga documentaţie, Comisiei judeţene de fond funciar, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea analizării şi transmiterii unei propuneri de acordare de măsuri compensatorii, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 6 martie 2017, cu nr. 4.534/196/2017, reclamanta Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila şi Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia judeţeană, obligarea comisiei judeţene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafaţa de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei judeţene să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol.

În fapt, a arătat că, prin Hotărârea nr. xxx din 1 iunie 2006, comisia judeţeană a validat anexa nr. 31 la regulament, care cuprinde persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), în anexă figurând şi reclamanta, pentru suprafaţa de teren agricol neretrocedată de 50 ha. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeţei de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta şi pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia judeţeană pentru validarea înscrisului şi emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parţială a Hotărârii comisiei judeţene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce priveşte anexa nr. 31 poziţia 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafaţa de teren agricol de 50 ha.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a susţinut că, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, se restrânge cercul persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în natură, prevăzându-se doar posibilitatea comisiei judeţene de a valida tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 10, cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi cărora li se va acorda diferenţa de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, că, în situaţia în care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, al localităţii învecinate sau, după caz, al judeţului nu există disponibil de teren în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, comisia locală întocmeşte tabelul nominal prevăzut în anexa nr. 11, pe care îl înaintează, împreună cu întreaga documentaţie, comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea analizării şi transmiterii unei propuneri de acordare de măsuri compensatorii, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 (art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013).

Prin Sentinţa nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 şi să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentaţiei înaintate de comisia locală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila. În motivarea apelului a susţinut că instanţa de fond nu a analizat împrejurările ce au impus reanalizarea şi reverificarea condiţiilor validării dreptului de proprietate, în contextul în care procedura administrativă iniţiată de reclamantă nu s-a finalizat şi nu a dat naştere unor efecte juridice depline sau parţiale, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a confirmat posibilitatea modificării sau anulării propriilor hotărâri de către comisiile judeţene de fond funciar, în condiţiile în care se constată nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor. În cauza de faţă, procesul- verbal de punere în posesie nu a putut fi validat, deoarece, pe de o parte, a fost greşit întocmit, iar pe de altă parte, bibliotecile nu sunt nominalizate de actele normative de fond funciar, lipsind temeiul legal care să permită reconstituirea dreptului de proprietate pentru acestea. De asemenea, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reclamanta face parte dintre persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, legiuitorul excluzând în mod expres posibilitatea de a pune în posesie bibliotecile sau unităţile de cercetare cu teren agricol. Un ultim motiv de apel s-a referit la greşita validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, eronat întocmit, persoanele înscrise în anexa nr. 31 neputând fi puse în posesie.

S-a formulat întâmpinare de către reclamanta-intimată şi de către pârâta-intimată Comisia locală de fond funciar Vădeni, prin care s-au reiterat argumentele expuse în faţa instanţei de fond.

Prin Încheierea din 19 martie 2018 cauza a fost repusă pe rol, pentru a se discuta necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând lămurirea dispoziţiilor art. 13 şi următoarele şi ale anexei nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, în sensul de a şti dacă acestea exclud cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2018 sesizarea a fost considerată admisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispunându-se şi suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea pronunţată la 24 aprilie 2018, Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente: a) existenţa unei cauze în curs de judecată în ultimă instanţă, decizia ce urmează a se pronunţa asupra apelului fiind definitivă; b) cauza se află în competenţa legală a unui complet al Tribunalului Brăila, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; tribunalul a constatat că modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii; d) ivirea unei chestiuni de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; tribunalul a constatat că este îndeplinită şi această ultimă condiţie, având în vedere că textul de lege ce se solicită a fi interpretat este conţinut de un act normativ relativ recent intrat în vigoare, având un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară, cu toate că dificultatea sa nu este una serioasă; că acest caracter de noutate nu s-a pierdut pe parcurs; nu a făcut obiectul unei jurisprudenţe constante, nici al unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila arată că dispoziţiile legale invocate din Legea nr. 165/2013 nu disting, însă anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 impune ca numai persoanelor fizice să li se reconstituie dreptul de proprietate prin atribuire de teren. Pe de altă parte se susţine că trebuie să se ţină cont de principiul ierarhiei actelor normative, invocându-se prevederile art. 4 şi art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Se apreciază că dispoziţiile legii trebuie interpretate în acord cu anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, care exclude cererile de reconstituire în natură formulate de persoanele juridice.

Intimata-reclamantă Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” susţine că Legea nr. 165/2013 nu abrogă dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005, Hotărârii Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, ci doar reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; invocă prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 pct. 1, 2, pct. 4 lit. c) şi d), art. 4, şi 12 din Legea nr. 165/2013, concluzionând că acestea nu disting între persoanele fizice şi persoanele juridice. Se arată că sunt mai extinse competenţele comisiei locale (art. 6 din Legea nr. 165/2013), decât cele prevăzute de anexa nr. 10. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 4.534/196/2017 a opinat că textul art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permite restituirea în natură a terenurilor agricole şi persoanelor juridice, chiar dacă acestea nu pot fi înscrise de comisia locală în anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice pentru care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu există teren agricol disponibil în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi cărora li se va acorda diferenţa de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013), ci doar în anexa nr. 11 la norme (tabel nominal cuprinzând persoanele fizice şi juridice pentru care nu există disponibil de teren agricol sau forestier la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al judeţului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere şi pentru care se propune acordarea de măsuri compensatorii), scopul legiuitorului cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceleaşi drepturi. Cu alte cuvinte, opinia completului de judecată este în sensul că legea nu distinge, permiţând restituirea în natură a terenurilor atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, indiferent de menţiunile înscrise în cele două tabele, tabelele cuprinse în Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 făcând parte integrantă din acestea. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Galaţi – instanţa de trimitere a comunicat că judecătorii Secţiei I civile a Curţii apreciază că, atât timp cât textul art. 12 din Legea nr. 165/2013 nu distinge, trebuie interpretat în sensul că permite restituirea în natură a terenurilor agricole atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, scopul urmărit de legiuitor cu ocazia edictării legii fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceleaşi drepturi. Aceeaşi este şi opinia judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Vrancea.

Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară Curtea de Apel Bacău a comunicat opinia magistraţilor de la judecătoriile Moineşti şi Oneşti care au apreciat că se permite restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari – persoane juridice sau succesorilor acestora, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar, indiferent de menţiunile din cele două anexe la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013. Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secţiei civile a acestei instanţe, prin care se susţine că, în interpretarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la art. 13 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, este posibilă restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari, persoane juridice, întrucât normele în discuţie nu disting asupra calităţii persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate. Aceeaşi este şi opinia judecătorilor de la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Judecătorii de la Tribunalul Braşov şi Judecătoria Rupea au apreciat că dispoziţiile legale în discuţie se aplică numai persoanelor fizice, nepermiţând restituirea pe alt amplasament a terenurilor agricole foştilor proprietari persoane juridice, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar. Aceste concluzii se fundamentează pe dispoziţiile clare ale textelor de lege vizate, dar şi pe împrejurarea că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevăd aplicarea normelor incidente numai cererilor care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a legii. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat următoarele: La nivelul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi familie, opinia judecătorilor este în sensul că de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, ce permit atribuirea de teren pe un alt amplasament în cazul în care nu este posibilă restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente, pot beneficia atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a IV-a civile este în sensul că dispoziţiile legale menţionate permit restituirea pe alt amplasament a terenurilor agricole şi persoanelor juridice, în măsura în care acestea pot fi calificate ca fiind „fostul proprietar”, în sensul identităţii dintre actuala persoană juridică, ce a formulat cererea de restituire şi fosta persoană juridică, de la care a fost preluat terenul. Un argument în sprijinul acestei opinii îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 18/1991, iar textul art. 12 din Legea nr. 165/2013 nu face nicio distincţie, ceea ce înseamnă că permite restituirea în natură atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Magistraţii secţiilor a III-a şi a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti şi ai judecătoriilor din circumscripţia acestuia au exprimat opinia majoritară potrivit căreia dispoziţiile vizate permit restituirea în natură a terenurilor agricole şi persoanelor juridice, chiar dacă acestea nu pot fi înscrise de comisia locală în anexa nr. 10 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci doar în anexa nr. 11, întrucât legea nu distinge, scopul urmărit fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate să beneficieze de aceleaşi drepturi. Tribunalul Călăraşi a îmbrăţişat opinia exprimată de Tribunalul Brăila prin încheierea de sesizare. Magistraţii Judecătoriei Olteniţa apreciază că dispoziţiile legale în discuţie nu permit restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole foştilor proprietari – persoane juridice sau succesorilor acestora. Magistraţii Judecătoriei Lehliu-Gară au exprimat două opinii diametral opuse. La nivelul Tribunalului Ialomiţa şi al instanţelor arondate se consideră că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu disting între persoanele fizice şi cele juridice, scopul legii fiind acela ca toate persoanele îndreptăţite să beneficieze de aceleaşi drepturi. Magistraţii Tribunalului Ilfov şi ai instanţelor arondate apreciază că textul ce se solicită a fi interpretat nu distinge între persoanele fizice sau juridice care pot beneficia de restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole, iar dispoziţiile normelor fac referire atât la anexa nr. 10, cât şi la anexa nr. 11, fiind permisă restituirea în natură a terenurilor pe un alt amplasament şi în favoarea persoanelor juridice, chiar dacă acestea sunt înscrise numai în anexa nr. 11, nu şi în anexa nr. 10. Aceeaşi opinie există şi la nivelul tribunalelor Giurgiu şi Teleorman, judecătoriile Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Zimnicea şi, majoritar, la Judecătoria Alexandria. Nu s-au depus hotărâri judecătoreşti. Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarea opinie a magistraţilor de la Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Zalău: textele vizate permit restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari – persoane juridice sau succesorilor acestora, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar. Nu s-au depus hotărâri judecătoreşti. Curtea de Apel Iaşi a comunicat că magistraţii Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, ai Judecătoriei Paşcani şi ai Judecătoriei Hârlău au opinat că atribuirea de teren pe alt amplasament intră în conţinutul noţiunii de „restituire în natură”, cu semnificaţia prevăzută de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, adică pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, că legea nu distinge între persoanele fizice şi persoanele juridice, referindu-se la persoanele îndreptăţite. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa este că dispoziţiile a căror interpretare se solicită ar permite restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari – persoane juridice ori succesorilor acestora, în măsura în care s-a formulat plângere împotriva hotărârii de validare a dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar. Curtea de Apel Suceava a comunicat că opinia majoritară, de principiu, a instanţelor de fond cu competenţe în materie este că dispoziţiile legale în discuţie permit restituirea pe un alt amplasament şi foştilor proprietari persoane juridice. A depus Sentinţa nr. 1.623 din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare. Curtea de Apel Timişoara a comunicat opinia potrivit căreia este permisă restituirea în natură a terenurilor agricole şi pentru persoanele juridice, o altă interpretare fiind de natură a genera un tratament discriminatoriu. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice ale judecătorilor instanţelor arondate.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în legătură cu ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific şi util soluţionării cauzei, iar problema de drept în discuţie nu are dificultatea necesară pentru a determina intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, pentru a preîntâmpina o jurisprudenţă neunitară. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenţei, legiuitorul, în cuprinsul textului normativ enunţat, a instituit mai multe condiţii de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În vederea evaluării dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea jurisprudenţei care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea acestei jurisprudenţe interne într-una predictibilă – se impune evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare, întrebarea adresată neputând fi disociată de contextul care a generat-o.

În acest sens, se apreciază că primele două condiţii de admisibilitate sunt atinse, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Brăila – Secţia I civilă, titularul sesizării, învestit cu soluţionarea apelului, care urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, ce, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Rămâne de analizat îndeplinirea condiţiei referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi cea a dificultăţii chestiunii de drept supuse interpretării, iar această evaluare este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită soluţionarea de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată să dezlege chiar litigiul în cauză.

În acest scop, examinând succint cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, se poate reţine că prin cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila şi Comisia locală de fond funciar Vădeni, anularea Hotărârii nr. xx din 20 ianuarie 2017, emisă de comisia judeţeană, obligarea comisiei judeţene să valideze propunerea comisiei locale de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 pentru suprafaţa de teren agricol de 50 ha, obligarea comisiei judeţene să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol.

În acest sens, s-a susţinut că, prin cererea din 28 noiembrie 2005, reclamanta, în calitate de continuatoare a Fundaţiei Regele Carol I, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostei moşii – Ferma Vădeni-Brăila. S-a reţinut că, potrivit Ordinului nr. 3.053 din 20 ianuarie 2003, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” este continuatoarea în drepturi a Fundaţiei Regele Carol I şi este îndreptăţită a proceda la identificarea şi recuperarea imobilelor – construcţii şi terenuri – deţinute anterior datei de 22 decembrie 1989, cu titlu de proprietate.

Prin Hotărârea din anul 2006 a Comisiei judeţene de fond funciar Brăila, s-a validat anexa nr. 31, care cuprinde persoanele juridice îndreptăţite să li se acorde despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, conform prevederilor Legii nr. 1/2000, în anexă figurând şi reclamanta, pentru suprafaţa de teren agricol neretrocedată de 50 ha.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul său la despăgubiri nu a fost valorificat; la data de 28 decembrie 2015, reclamanta a adresat pârâtei Comisia locală de fond funciar Vădeni cerere pentru restituirea suprafeţei de 50 ha teren în natură, fiind de acord cu amplasamentele propuse de această comisie. Reclamanta şi pârâta Comisia locală de fond funciar Vădeni au încheiat Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, fiind sesizată comisia judeţeană pentru validarea înscrisului şi emiterea titlului de proprietate.

Prin Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila a invalidat propunerea comisiei locale, de validare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016, a dispus anularea parţială a Hotărârii comisiei judeţene nr. xxx din 1 iunie 2006, în ceea ce priveşte anexa nr. 31 poziţia 1, la care a fost înscrisă reclamanta cu suprafaţa de teren agricol de 50 ha, având la bază următoarele motive: – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” nu face parte din structura organizatorică a Universităţii Bucureşti, ci este o instituţie de drept public de importanţă naţională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi finanţată de la bugetul de stat, nefiind însă instituţie de învăţământ superior; – bibliotecile nu sunt nominalizate de actele normative în materie de fond funciar printre persoanele juridice cărora li se restituie de către comisiile judeţene de fond funciar terenurile preluate de stat; – validarea anexei nr. 31 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legilor fondului funciar (absenţa temeiului legal).

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă faptul că nu se mai putea reanaliza, în anul 2017, calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire, ulterior emiterii hotărârii comisiei judeţene de fond funciar; că are calitate de persoană îndreptăţită, conform legilor fondului funciar, fiind atât instituţie integrată în sistemul de învăţământ superior, cât şi unitate de cercetare, calitate atestată de art. 1 lit. a) şi c), art. 18 şi 19 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 249 lit. a) şi art. 291 alin. (1), (2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 („terenurile agricole care au aparţinut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităţilor, instituţiilor de învăţământ superior cu profil agricol şi unităţilor de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora”).

Prin Sentinţa nr. 5.038 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Brăila a admis plângerea, a anulat Hotărârea nr. xx din 20 ianuarie 2017, a obligat pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila să valideze Procesul-verbal de punere în posesie nr. xxx din 13 ianuarie 2016 şi să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha în favoarea reclamantei, conform documentaţiei înaintate de comisia locală, considerând că pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila nu îşi poate anula sau revoca propria hotărâre, aceasta putând fi supusă doar controlului judecătoresc, iar reclamanta se înscrie în dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000.

Pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila, în motivarea apelului prin care a solicitat anularea în tot sau în parte a sentinţei apelate, a arătat că instanţa nu a avut în vedere faptul că procedura administrativă nu s-a încheiat prin eliberarea titlului de proprietate, înscrierea reclamantei în anexa nr. 31 nedând naştere unor efecte juridice depline sau parţiale, şi că legiuitorul a exclus în mod expres posibilitatea de a pune în posesie bibliotecile.

În acest context procesual, titularul sesizării se întreabă dacă dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 13 şi următoarele din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, permit restituirea pe un alt amplasament a terenurilor agricole şi foştilor proprietari, persoane juridice, sau succesorilor acestora, după validarea dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene, respectiv Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti.

Or, analizând condiţia enunţată anterior, se reţine că procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, al cărui obiect presupune interpretarea unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, iar nu în înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării respectivei cauze, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

Astfel, identificarea normelor legale incidente şi interpretarea acestora în vederea aplicării în cauză, folosind metodele specifice de interpretare a normelor juridice, sunt în competenţa judecătorului care soluţionează litigiul, căruia îi revine obligaţia de a judeca direct şi efectiv, în baza rolului constituţional, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă („Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”) şi a dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă [” (1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. (…) ].

Aplicând aceste principii ordonatoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că divergenţele de interpretare care ar putea avea legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei deduse judecăţii, în raport cu limitele învestirii instanţelor fondului, fixate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de apel, nu se raportează la distincţia persoane fizice – persoane juridice pe care ar introduce-o Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci la posibilitatea legală de anulare a unei hotărâri pronunţate de o comisie judeţeană prin care s-a recunoscut şi s-a validat dreptul de proprietate reclamantei Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia, în considerarea dispoziţiilor legilor fondului funciar, în mod particular, a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, în care reclamanta nu s-ar încadra, nefiind cuprinsă, în opinia pârâtei, în sfera subiectelor de drept enunţate în mod limitativ în cuprinsul acestei norme, respectiv neputând fi considerată universitate, instituţie de învăţământ superior sau unitate de cercetare, astfel cum prevede articolul menţionat.

Or acestea sunt probleme concrete ale cauzei, asupra cărora părţile au puncte de vedere divergente şi care rămân în atributul exclusiv de soluţionare al instanţelor de judecată.

În acest sens, răspunsul la interogaţia de ordin general – dacă şi persoanele juridice pot beneficia de dispoziţiile legilor fondului funciar – se regăseşte în chiar conţinutul acestor legi şi se rezolvă printr-o interpretare gramaticală şi sistematică a acestora, în lumina principiilor constituţionale şi convenţionale ale garantării în mod egal a dreptului de proprietate privată şi a nediscriminării, dar cu respectarea particularităţilor fiecărui caz în parte, pe care instanţa învestită cu pronunţarea unei hotărâri prealabile nu le poate acoperi.

Interogaţia specifică – dacă şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” face parte din categoria persoanelor îndreptăţite la restituire – este însuşi obiectul litigiului pe care instanţele de fond sunt chemate să îl rezolve şi care nu poate primi o dezlegare de principiu din partea instanţei supreme.

Stabilirea concretă a dreptului de proprietate al reclamantei, a posibilităţii invalidării procesului-verbal de punere în posesie sau anulării unei hotărâri a unei comisii judeţene de fond funciar reprezintă o chestiune ce priveşte soluţionarea cauzei şi se realizează în funcţie de situaţia de fapt şi circumstanţele concrete ale speţei, cu interpretarea şi aplicarea actelor normative incidente în materie, în succesiunea acestora, a principiilor care stau la baza dreptului de proprietate, astfel cum sunt reglementate de legiuitor, şi ţinând seama de deciziile obligatorii pronunţate deja în această materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, judecătorul- raportor apreciază că nu este îndeplinită condiţia legală privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât generalitatea întrebării nu poate antrena un răspuns specific şi util soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a sesizării constând în dificultatea chestiunii de drept supuse interpretării, în jurisprudenţa anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut că, deşi textul de lege (art. 519 din Codul de procedură civilă) nu conţine o definiţie a acestei noţiuni, totuşi, pentru a fi vorba de o veritabilă problemă de drept, trebuie ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În consecinţă, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una serioasă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Tot astfel, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie una specifică şi să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, iar nu un întreg act normativ sau o serie de texte de lege din mai mu