ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 31/2018

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 6 februarie 2018, în Dosarul nr. 2.765/62/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 februarie 2018, cu nr. 363/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 14 mai 2018.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 154/2009

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, conform Deciziei nr. 11 din 25 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015 (Decizia nr. 11/2015), prin care s-a decis ca la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani; obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferenței drepturilor de pensie pe ultimii 3 ani de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, prin luarea în calcul a valorii punctului de pensie pe anii 2014, 2015, 2016, 2017 și a numărului suplimentar de puncte prevăzut de art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă.

Prin Sentința civilă nr. xxxx/MAS din 27 septembrie 2017, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, respingând pretențiile referitoare la menținerea numărului suplimentar de puncte prevăzut de art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, în situația recalculării drepturilor de pensie prin utilizarea stagiului complet de cotizare reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Pentru a hotărî astfel a reținut că, potrivit art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, sunt exceptate de la acordarea acestui punctaj persoanele ale căror drepturi au fost recalculate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005), și cărora le-a fost utilizată la determinarea punctajului mediu anual o vechime în muncă mai mică decât cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 3/1977, respectiv mai mică de 25 de ani la femei și 30 de ani la bărbați.

Art. 14 din Legea nr. 3/1977 are caracter special față de prevederile art. 8 din același act normativ, astfel că persoanele care beneficiază de un stagiu de 25 de ani nu mai au dreptul la alte majorări ale punctajelor lunare.

Reclamantul este pensionat conform Legii nr. 3/1977, iar prin admiterea primului petit din cererea de chemare în judecată se reconsideră situația de fapt, în sensul că la deschiderea drepturilor de pensie s-au utilizat alte stagii de cotizare, în raport cu data nașterii, motiv pentru care nu beneficiază de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008.

Împotriva acestei dispoziții de respingere a acordării punctajului suplimentar a formulat apel reclamantul, susținând, în esență, că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 sunt dispoziții de excepție de la regulă, dar nu sunt prevăzute de un act normativ cu caracter special, așa cum dispune art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov a emis o nouă decizie de pensionare, prin care a pus în executare dispozițiile instanței de fond, în sensul că a utilizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, însă a eliminat punctajul suplimentar acordat inițial conform art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, ceea ce a determinat scăderea cuantumului drepturilor de pensie cuvenite reclamantului și emiterea unei decizii de recuperare a sumelor apreciate ca fiind încasate necuvenit.

La termenul de judecată din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a pus în discuție admisibilitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept arătate.

Prin Încheierea pronunțată la 6 februarie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus și suspendarea judecății.

Prin Încheierea pronunțată la 6 februarie 2018, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinat de următoarele argumente:

Apelantul-reclamant a apreciat că o astfel de sesizare ar fi inadmisibilă, întrucât cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 și ale art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin considerentele Deciziei nr. 11/2015, pct. 9.2, care se bucură de autoritate de lucru judecat, ca și dispozitivul aceleiași decizii.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut inadmisibilitatea sesizării, față de considerentele Deciziei nr. 11/2015, prin care s-a dezlegat modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 și ale art. 162 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Și apelanta-pârâtă a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a arătat că în speță se pune problema posibilității cumulului stagiului complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977 cu majorările de punctaj prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 și a diferenței de punctaj, conform art. 169 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, în situația cumulului acestor două beneficii rezultând o majorare substanțială a drepturilor de pensie. După ce a expus evoluția legislativă în materie, situația de fapt și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, apelanta-pârâtă a concluzionat că, în vederea acordării majorării de punctaj pentru toate categoriile de pensionari, se utilizează stagiul complet de cotizare prevăzut de lege la data recalculării și care asigură înlăturarea tuturor inechităților din sistemul de asigurări sociale, precum și respectarea principiului "la muncă egală, pensii egale", indiferent de anul ieșirii la pensie.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 2.765/62/2017 a apreciat că dispozițiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că beneficiul punctajului suplimentar ar trebui acordat și persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care "în procedura de recalculare a pensiei s-a utilizat ca stagiu complet de cotizare vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca dispoziție specială derogatorie de la prevederile art. 8".

Astfel, reclamantul a fost pensionat în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, iar pensia acestuia a fost recalculată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 și a fost majorată pentru fiecare an lucrat în grupa superioară de muncă, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008.

Potrivit art. II lit. a) din acest din urmă act normativ sunt exceptate de la aplicarea punctajului suplimentar persoanele "în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special".

Prin recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, nu ne aflăm în situația de excepție redată mai sus și reglementată de art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani nu este unul stabilit printr-un "act normativ cu caracter special". Acest stagiu de cotizare este stabilit prin chiar Legea nr. 3/1977, dreptul comun în materie la data deschiderii dreptului la pensie al părții reclamante.

Întrucât legiuitorul nu a definit noțiunea de "act normativ cu caracter special", aceasta nu poate avea un alt înțeles decât cel ce rezultă din interpretarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, noțiunea de "acte normative" se raportează la legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.

Așadar, art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 îi exceptează de la acordarea punctajului suplimentar doar pe beneficiarii unor astfel de acte normative speciale, astfel încât persoanele cărora li s-a recalculat pensia în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cu stagii complete de cotizare speciale, de 20 de ani sau de 25 de ani, rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, nu pot fi exceptate de la aplicarea acestor prevederi.

Legea nr. 3/1977 nu reprezintă o lege specială, ci chiar legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, iar dispoziția referitoare la stagiul complet de cotizare, mai favorabilă celor care au prestat muncă în grupa I sau a II-a o anumită perioadă de timp, nu este nici ea o lege specială în sensul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008, ci o prevedere derogatorie de la stagiul complet de cotizare general, conținută tot de legea generală, care reglementa stabilirea și calculul pensiilor.

Prevederile art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse pe cale de analogie și/sau de interpretare în privința altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor și, ca atare, nu pot fi aplicate la o normă cu caracter derogator (art. 14 din Legea nr. 3/1977) de la o altă normă cu caracter general și care se regăsesc deopotrivă în legea generală (drept comun) privind drepturile la pensie din sistemul public de asigurări sociale.

Jurisprudența Curții de Apel Brașov - instanța de trimitere a comunicat punctul de vedere unanim al magistraților Secției I civile, prin care se achiesează la concluziile completului care a sesizat instanța supremă, raportat la starea de drept existentă în cauză.

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, reținând că textul de lege are un caracter reparatoriu, urmărind îndepărtarea unor inechități ce rezultau din reglementările anterioare, care nu țineau cont de anumite bonusuri ce fuseseră acordate la stagiul de cotizare și care, potrivit legislației în vigoare, nu reprezentau perioade contributive, astfel că s-a reglementat acordarea unor sporuri care să compenseze aceste inechități. Așadar, în raport cu reglementarea anterioară, dispozițiile legale criticate nu doar că nu afectează dreptul la pensie, în sensul diminuării acestuia, ci, din contră, au ca efect o creștere a cuantumului pensiilor (în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 1.300 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2011; nr. 119 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 mai 2012).

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece nu se pune problema lămuririi unei chestiuni de drept cu caracter de noutate, ci se tinde la clarificarea Deciziei nr. 11/2015.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

Procedura sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, privită ca mecanism procedural nou și ca parte a reformării sistemului procesual civil, are drept scop uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, așa încât, spre deosebire de recursul în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară intervenită deja în rândul instanțelor judecătorești, ea are semnificația unui remediu a priori, care urmărește să preîntâmpine practica judiciară neunitară.

În vederea atingerii scopului menționat, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, conturând, prin urmare, cadrul legal al instituției analizate.

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ. Odată declanșat mecanismul de unificare jurisprudențială, urmează a fi avute în vedere și condițiile formale pe care trebuie să le îndeplinească încheierea de sesizare.

Condițiile de admisibilitate pot fi identificate, după cum urmează:

Verificând admisibilitatea sesizării supusă analizei, se constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, primele trei cerințe sunt întrunite întrucât Curtea de Apel Brașov - Secția civilă este legal învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva Sentinței civile nr. xxx/MAS din 27 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, într-un litigiu în materia asigurărilor sociale, de competența exclusivă, în primă instanță, a tribunalului, hotărârile pronunțate de tribunal fiind supuse numai apelului, conform art. 155 din Legea nr. 263/2010. Așadar, în această pricină, Curtea de Apel Brașov judecă în ultimă instanță și urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reține că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept".

În încercarea de a clarifica acest aspect și, ca atare, conținutul acestei noțiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "problemă de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă."

Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În același timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerință rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica instanțelor.

Din perspectiva celor enunțate anterior se observă că, deși în cadrul sesizării se indică, în principal, faptul că de modul de interpretare și aplicare al prevederilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, în situația persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, s-a utilizat ca stagiu complet de cotizare vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca dispoziție specială derogatorie de la prevederile art. 8 din același act normativ, depinde soluționarea pe fond a cauzei, în realitate, instanța de trimitere urmărește clarificarea Deciziei nr. 11/2015, despre care afirmă că a constituit temeiul de drept pentru primul petit al acțiunii introduse de reclamant, în speță nesuscitând interes un act normativ intrat recent în vigoare.

În continuarea justificării acestui demers, dar fără a avea în vedere funcția mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii neunitare, autorul sesizării învederează că prin Decizia nr. 6/2014 a fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București privind interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, practica instanțelor de judecată fiind unitară la acel moment, și subliniază că această decizie a fost pronunțată anterior Deciziei nr. 11/2015 pronunțată în interesul legii, decizie pe care Casa Județeană de Pensii Brașov refuză să o aibă în vedere la recalcularea pensiilor.

Prin Decizia nr. 11/2015 s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești și s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este:

În cazul analizat, titularul sesizării nu evită a specifica faptul că problema de drept vizând interpretarea și aplicarea prevederilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, în situația persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, s-a utilizat ca stagiu complet de cotizare vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977, a mai făcut obiectul examinării în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, și nici nu contestă că respectiva chestiune de drept, generatoare de divergență în jurisprudență de-a lungul timpului, a primit ulterior o interpretare unitară la nivelul instanțelor judecătorești. Acest aspect a fost reliefat cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 6/2014, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii. De aceea, apare ca evident că singurul motiv al sesizării este acela de a se lămuri o hotărâre judecătorească cu forță juridică obligatorie erga omnes (Decizia nr. 11/2015), ceea ce, în lumina prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsește total demersul instanței de trimitere de o justificare legală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, prin încheierea de sesizare, nici nu se indică, în mod explicit, elementul de noutate al problemei de drept semnalate, în același context în care instanța de trimitere subliniază că ceea ce se urmărește a se lămuri în speță nu privește un act normativ intrat recent în vigoare, dar elementul de noutate este reprezentat de pronunțarea Deciziei nr. 11/2015.

Pe de altă parte, Decizia nr. 11/2015 nici nu a analizat dacă stagiul respectiv constituie sau nu obiectul unui act normativ cu caracter special, în sensul prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 și de dispozițiile legale similare ulterioare. Această decizie a statuat asupra stagiului de cotizare ce trebuie utilizat la recalcularea pensiilor din vechiul sistem al pensiilor de stat reglementat de Legea nr. 3/1977, pentru persoanele care au desfășurat activitate în grupele superioare de muncă, dispunând și asupra faptului că o atare valorificare poate fi făcută și în condițiile revizuirii, respectiv recalculării pensiei sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Concluzionând, reiese că, în opinia autorului sesizării, între mecanismul hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare și mecanismul prin care se înlătură practica neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (recursul în interesul legii) nu există nicio diferențiere, ultimul mecanism putând fi urmat, fără a se avea în vedere rațiuni care țin de evitarea paralelismului și suprapunerii, de mecanismul care în mod logic și firesc ar trebui să îl preceadă, tocmai pentru a se evita declanșarea unui recurs în interesul legii.

Prin urmare, în cazul de față, mecanismul de unificare al hotărârii prealabile nu poate fi utilizat, câtă vreme nu se pune problema lămuririi unei chestiuni de drept cu caracter de noutate care să facă obiect al sesizării.

Pentru toate aceste considerente,