ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2213/2016

Decizia nr. 2213/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, a formulat contestație la executare propriu-zisă împotriva executării următoarelor hotărâri judecătorești: - sentința nr. 26 din data de 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/108/2008, modificată, în parte, în recurs prin decizia nr. 550 din 18 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara; - sentința nr. 68 din data de 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. x/115/2007, modificată, în parte, în recurs, prin decizia nr. 1800 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apei Timișoara; - sentința nr. 429 din data de 29 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/108/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 621 din 04 iulie 2007 a Curții de Apel Timișoara, ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauză; - sentința nr. 30 din data de 23 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/108/2008, modificată, în parte, în recurs prin decizia nr. 1033 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara; - sentința nr. 510 din data de 25 august 2015 pronunțată de Tribunalui Arad în Dosar nr. x/113/2014, definitivă prin decizia nr. 1623 din 02 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara.

Reclamanta a solicitat instanței să constate neexecutarea integrală a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătorești menționate mai sus și obligarea pârâților la plata integrală a sumelor de bani astfel cum au fost stabilite prin aceste hotărâri, în sensul că la calcularea sumelor nete aferente trebuia să se aplice plafonările legale privind contribuția de asigurări sociale. A arătat că sumele achitate efectiv sunt mai mici decât sumele datorate, pârâții procedând la un calcul greșit în privința drepturilor stabilite prin titlurile deținute de reclamantă pentru pretențiile principale, cu privire la modul de calcul al contribuțiilor C.A.S. aferente acestora.

În acest sens, contestatoarea a solicitat: stabilirea diferențiată a eventualelor sume suplimentare ce decurg din această lămurire, în raport de sumele datorate și sumele deja achitate; stabilirea și lămurirea întinderii titlurilor deținute de către reclamantă pentru pretențiile accesorii privind dobânda, urmare a modului de reapreciere a sumelor principale și ținând cont de toate plățile efectuate de către pârâți. S-a mai arătat că, deși pârâții susțin că au achitat integral sumele datorate reclamantei, actele de executare constând în tranșele achitate conform O.U.G. nr. 71/2009 s-au realizat cu nesocotirea dispozițiilor prevăzute de lege, astfel că și calculul dobânzii va fi afectat de modul greșit de aplicare a legii de către pârâți.

Prin sentința nr. 185 din 10 martie 2015, Tribunalul Arad, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. În motivarea soluției, s-a reținut că reclamanta A. are calitatea judecător în cadrul Curții de Apel Timișoara, iar Tribunalul Arad se află în raza acestei curți de apel. În ceea ce privește determinarea competenței teritoriale, instanța a constatat, în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 127 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., ținând cont și de decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că reclamanta nu poate introduce cererea la instanțele aflate în circumscripția curții de apel la care își desfășoară activitatea, ci la o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Referitor la competența materială, tribunalul a avut în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare propriu-zisă, guvernată de dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența aparține instanței de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul debitorului, conform art. 651 alin. (1) C. proc.

civ. În speță, debitorul este Tribunalul Arad, iar contestatoarea, judecător la Curtea de Apel Timișoara, nu poate introduce acțiunea la Judecătoria Arad, ci numai la o altă judecătorie din raza unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Timișoara, și anume la Judecătoria Oradea din raza Curții de Apel Oradea, Curte învecinată cu Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința nr. 3310 din 27 aprilie 2016, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, și a declinat competența soluționării contestației la executare în favoarea Tribunalului Bihor. În motivare, instanța a avut în vedere că, prin cererea formulaută, contestatoarea a solicitat stabilirea întinderii sumelor aferente titlurilor executorii deținute împotriva intimaților, și anume hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la drepturile bănești ce i-au fost recunoscute, astfel că, în temeiul art. 714 alin. (3) C. proc.

civ., competența de soluționare a contestației Ia executare în această situație revine instanței care a pronunțai hotărârea. Hotărârile în cauză au fost pronunțate de Tribunalul Arad, Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timșoara, însă aceste instanțe nu pot soluționa contestația reclamantei, în cauză operând dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel că revine Tribunalului Bihor competența de soluționare a pricinii. La rândul său, această instanță, prin sentința nr. 501/LM din 28 iunie 2016 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad. Întrucât, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat constatarea neexecutării integrale a titlurilor executorii precum și obligarea pârâților la plata integrală a sumelor de bani astfel cum au fost stabilite prin hotărârile judecătorești, s-a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă un conflict de muncă.

Reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul Curții de Apel Timișoara și domiciliul în localitatea Arad, jud. Arad. Potrivit normei de competența teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (1) și (2) C. muncii, litigiile de muncă sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul, iar dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În speță, reclamanta nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Arad, fiind angajata Curții de Apel Timișoara, astfel că, în interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., așa cum s-a statuat prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Arad. Prin încheierea nr. 2722 din data de 22 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bihor și Tribunalul Arad, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Ia Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte, în majoritate, va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Arad, pentru considerentele ce succed: Prin cererea introductivă, reclamanta A. a solicitat, pe calea contestației la executare, în esență, constatarea rteexecutării integrale a titlurilor executorii de către pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, precum și obligarea acestora la plata integrală a sumelor de bani astfel cum au fost stabilite prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei. Dispozițiile ari. 127 alin. (1) C. proc. civ.

arată că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Norma prevăzută de textul legal reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanței competente dacă aceasta este cea la care reclamantul își desfășoară efectiv activitatea. După cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul Curții de Apel Timișoara și domiciliul în localitatea Arad, jud. Arad.

În accepțiunea prevederilor art 127 alin. (1) C. proc. civ., sintagma „competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanță judecătorească la care acesta funcționează efectiv. Prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Cum reclamanta A. activează ca judecător la Curtea de Apel Timișoara și nu în cadrul Tribunalului Arad, rezultă că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu operează în speță, astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Arad - una dintre instanțele aflate în conflict, cu soluționarea căruia este sesizată Înalta Curte. Judecătoria, competentă material în sensul art. 714 alin. (1) C. proc. civ., nu este instanță în conflictul de competență cu soluționarea căruia a fost sesizată Înalta Curte. Față de considerentele mai sus expuse, se va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2016. Cu opinie separată, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. În speță, prima instanță sesizată a fost Tribunalul Arad, care a considerat că nu este competentă material să soluționeze contestația Ia executare propriu-zisă cu care a fost învestită, ci, conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența ar reveni Judecătoriei Arad, ca instanță de executare, dar că această instanță nu ar putea să fie învestită, conform art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., interpretat extensiv, întrucât reclamanta are calitatea de judecător Ia Curtea de Apel Timișoara, astfel că a ales o altă judecătorie din raza unei curți de apel învecinate, și anume Judecătoria Oradea. Judecătoria Oradea a considerat că obiectul litigiului este o contestație la titlu, astfel că ar fi competent material tribunalul emitent al titlului executoriu, și anume Tribunalul Arad, dar, aplicând același art. 127 alin. (1) C. proc. civ., interpretat extensiv, a ales un alt tribunal, și anume Tribunalul Bihor. Tribunalul Bihor a considerat că obiectul litigiului este reprezentat de un litigiu de muncă, astfel că ar fi competent material tribunalul de la domiciliul reclamantului, dar aplicând același art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., interpretat de data aceasta restrictiv, și ținând cont că reclamanta nu este judecător la Tribunalul Arad, în raza căruia își are domiciliul, și-a declinat competența în favoarea acestuia. În ceea ce privește competența materială, primă problemă de drept care face obiectul conflictului, și în cazul opiniei majoritare s-a considerat că aceasta revine judecătoriei. Într-adevăr, prin cererea introductivă, reclamanta A. a solicitat, pe calea contestației la executare, în esență, constatarea neexecutârii integrale a titlurilor executorii de către pârâți și obligarea acestora la plata integrală a sumelor de bani astfel cum au fost stabilite prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei.

Astfel, obiectul litigiului este reprezentat de o contestație la executare propriu-zisă, iar nu de o contestație la titlu și nici de un litigiu de muncă, partea fiind nemulțumită de modul în care s-a pus în executare titlul executoriu. Referitor la competența teritorială, și în cazul opiniei majoritare s-a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art 127 alin. (1) C. proc. civ., care au fost interpretate prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” trebuie interpretată restrictiv, ca referindu-se la instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Astfel, competența teritorială în soluționarea litigiului revine judecătoriei de la domiciliul debitorului, conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., identificată chiar în prima sentință prin care s-a declinat competența ca fiind Judecătoria Arad. Faptul că prin aplicarea eronată a art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dosarul nu a mai ajuns la instanța competentă material și teritorial, astfel ca această instanță nu a fost implicată în mod direct în conflictul de competență, nu poate constitui un argument în favoarea trimiterii dosarului unei instanțe care nu este competentă material să-i soluționeze, rolul regulatorului de competență fiind acela de a stabili instanța competentă și de a da o rezolvare acestui impediment, iar nu de a provoca, prin trimiterea dosarului unei instanțe care nu este competentă, o nouă declinare și, astfel, tergiversarea în mod suplimentar a soluționării cauzei.