ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 161 din 27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2013, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 545.562,94 RON reprezentând pretenții, precum și suma de 9060,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru; s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorar de apărător.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 583 din 12 iulie 2016, a respins apelul reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2013.

A admis apelul pârâtului B. declarat împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 472.501,26 RON cu titlul de pretenții și suma de 6.494 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. S-a menținut în rest hotărârea.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. la plata către pârâtul B. a sumei de 4.486 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva decizie instanței de apel, în temeiul art. 488 pct. 6 și 8 Noul C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și, în consecință, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii precizate.

Intimatul-pârât B. a depus concluzii scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, potrivit criteriului valoric.

Preliminar, Înalta Curte reține că legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este C. proc. civ. de la 1865, având în vedere, dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la prevederile art. 301, cu referire la art. 101 din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 301 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Se constată că recursul a fost declarat la data de 23 septembrie 2016, iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 25 august 2016 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la dosar apel), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate.

Distinct de cele reținute, este de menționat că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, iar recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta S.C.A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583 din 12 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583 din 12 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2017.