ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2017

Decizia nr. 116/2017

Asupra recursului de față;

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 6 aprilie 2015, reclamanta

RA A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei totale de 4.025.013,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor neprestate de către pârâtă, dar achitate de reclamantă, conform constatărilor Raportului de Control al Corpului de Control al primului - ministru înregistrat sub nr. 80 din 29 februarie 2014 și la RA A. SA sub nr. 22007 din 1 octombrie 2014 (Raportul de Control din data de 1 octombrie 2014). A solicitat de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin

sentința civilă nr. 1031 din 29 octombrie 2015, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta RA A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.025.013,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor neprestate de către pârâtă, dar achitate de reclamantă, conform Raportului de Control al Corpului de control al primului - ministru, înregistrat sub nr. 80 din 29 septembrie 2014; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 45.910,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC B. SRL, solicitând anularea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar, admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanta RA A. SA.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 480 alin. (3), respectiv art. 480 alin. (2) N.C.P.C.

Prin întâmpinarea formulată la data de 10 februarie 2016, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 278 din 29 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta

SC B. SRL Arad împotriva sentinței civile nr. 1031 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad și a obligat apelanta la plata sumei de 897,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către intimata-reclamantă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva Deciziei nr. 278 din 29 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs se arată că decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 N.C.P.C. și că aceasta conține motive contradictorii - art. 488 pct. 6 N.C.P.C.

Recurenta susține că instanța de apel a modificat, fără a pune în discuția părților, cauza cererii de

chemare în judecată. Schimbând cauza, instanța de apel trebuie să admită apelul, să modifice sentința și să admită acțiunea pe alte considerente decât cele ale instanței de fond, prin aplicarea art. 477 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut ca temei al răspunderii juridice delictuale - frauda la lege, evocând în sinteză considerentele Deciziei nr. 1386 din 4 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la această chestiune.

Recurenta susține că reclamanta nu a solicitat să se constate nulitatea actelor juridice încheiate între părți, nu a dovedit care este prejudiciul suferit de ea, solicitând doar repunerea părților în situația anterioară.

Pentru a se obține daune interese sau restituirea prestațiilor se impunea a se solicita în primul rând rezoluțiunea contractelor încheiate cu pârâta, altfel neexistând temei legal pentru obligarea pârâtei la plata daunelor interese.

Recurenta arată că obligația pretins încălcată este atașată contractelor în formă simplificată dintre părți, ori odată ce există un contract, instanța nu mai poate pronunța o soluție bazată pe răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce privește prescripția, recurenta arată că dreptul la acțiune s-a născut odată cu decontul definitiv făcut de către angajații

RA A. SA la întoarcerea acestora din concediul de recuperare psihologică sau concediu de odihnă suplimentar, când pe baza documentelor de decontare se putea aprecia dacă s-a efectuat sau nu acest concediu conform rezervărilor agenției de turism, rezultate din factura și voucherele trimise de agenție anterior efectuării concediului.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă RA A. SA a invocat excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. 490 alin. (1) N.C.P.C. întrucât acesta nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

F. Analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de apel are drept cauză răspunderea civilă delictuală. Se arată în mod expres: „(…) Curtea, în dezacord cu Tribunalul Arad, nu îmbrățișează teza răspunderii contractuale (invocată, de altfel, în principal, chiar de către reclamantă), ci consideră că, în speță, răspunderea pârâtei are o natură delictuală (teză invocată în subsidiar de reclamantă, prin Notele de ședință depuse în fața primei instanțe) - având la bază frauda la lege (…)”.

Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond, respectiv Tribunalul Arad reține drept cauză a obligării pârâtei la plata prejudiciului, răspunderea civilă contractuală.

În motivele de apel nu se critică această soluție din perspectiva reținerii greșite a formei răspunderii civile, ci din perspectiva inexistenței altor probe decât a Raportului Corpului de Control al Primului Ministru și a neîndeplinirii condițiilor pentru a se reține existența stipulației pentru altul.

Instanța de apel în mod greșit analizează condițiile angajării răspunderii civile delictuale prin frauda la lege fără a exista un astfel de motiv de apel, mai mult chiar, fără a pune în discuția părților acest fapt.

Pe de altă parte, instanța de apel nu arată în ce constă respectiva fraudă la lege.

Din această perspectivă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a răspuns motivelor de critică invocate de pârâtă și nu a examinat problemele care i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune instanța de apel reține în mod greșit că acest termen curge de la data de 1 octombrie 2014 - dată la care reclamantei RA A. SA i s-a comunicat Raportul Corpului de Control al primului ministru, fără a motiva de ce este acesta termenul de la care curge prescripția.

În realitate, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Instanța de apel nu a analizat care este data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul și pe cel care este responsabil, de acesta, reținând doar data la care s-a comunicat respectivul raport, fără a analiza dacă reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască aceste lucruri anterior comunicării raportului. Aceeași dispoziție se regăsește și în N.C.C. - art. 2528.

Din această perspectivă în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, reținând că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SRL Arad împotriva Deciziei civile nr. 278 din 29 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 ianuarie 2017.