ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1822/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1822/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 09.07.2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata unor despăgubiri în sumă totală de 1.734.914,38 RON, din care:
- 1.665.324,70 RON - diferențe de tarif la C. S.R.L.;
- 12.423,91 RON - investiție platforma C.;
- 38.1 13.65 RON - diverse investiții nejustificate;
- 19.052,12 RON - bunuri nerestituite.
Prin sentința civilă nr. 1230 din 19.11.2015, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul B. și a respins, ca prescrisă acțiunea reclamantei
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 361 din 9 aprilie 2015, instanța de apel anulând hotărârea atacată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecare, Tribunalul Arad a pronunțat sentința civilă nr. 409 din 18 mai 2016, prin care a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A., și a obligat pârâtul B. la plata către aceasta a sumei de 8.602,14 RON - reprezentând contravaloare bunuri nerestituite; a respins în rest acțiunea; a compensat cheltuielile de judecată, obligând reclamanta să-i plătească pârâtului B. suma de 6040 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert asistent.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator special D. și administrator judiciar E. Filiala Timiș a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 837 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator special D. și administrator judiciar E. Filiala Timiș, împotriva sentinței civile nr. 409 din 18 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu pârâtul B..
A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 14.361,87 RON - reprezentând contravaloare bunuri nerestituite. S-au redus, totodată, cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. în favoarea pârâtului B. la suma de 1000 RON.
S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar E. Timiș și administrator special F. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și formulând în esență, următoarele critici:
- în mod greșit instanța de apel a respins pretențiile în valoare de 1.596.464,25 RON (inițial 1.665.324,70 RON) reprezentând diferențe de tarif la C. S.R.L., interpretând și aplicând în mod greșit prevederile art. 1539 alin. (1) și ale art. 1540 din C. civ. de la 1864. Susține că reducerea tarifelor s-a făcut fără respectarea prevederilor articolului 4 din contract, nu s-a ținut cont nici de evoluția prețului la motorină comparativ cu cel de referință stabilit prin contract și nici de perioadele acceptate în contract de realizare a modificărilor de tarife, în condițiile în care creșterea sau reducerea prețului practicat de G. ar fi permis-o. Modificările tarifelor se puteau realiza din inițiativa prestatorului, pe baza datelor oficiale referitoare la prețul benzinei. Este deci, culpa pârâtului - intimat că a nu a propus modificarea prețurilor. La dosar nu sunt probe din care să rezulte că intimatul B. a inițiat astfel de negocieri, care nu ar fi fost acceptate de către beneficiarul S.C. S.C. C. S.R.L. Acesta avea obligația sa își exercite mandatul cu prudența și diligenta unui bun administrator și avea obligația să încunoștințeze CA. și A.G.A. cu privire la operațiunile întreprinse, cu privire la contractele încheiate și derularea acestora, precum și cu privire la orice aspect legat de obiectivele și criteriile de performanță.
- în mod greșit au fost respinse pretențiile în cuantum de 12.423,91 RON reprezentând investiție la platforma C.. Consideră că instanța de apel avea obligația să cenzureze concluziile raportului de expertiză și să verifice dacă acestea au sau nu un suport legal, dar s-a bazat pe motive de necesitate a investiției pentru siguranța călătorilor, iar nu din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor legale pentru înregistrarea în contabilitate a acestor costuri. Atât expertul cât si instanța au omis faptul că trecerea în contul imobilizări nu este posibilă întrucât platforma respectivă face parte din proprietatea statului prin unitatea administrativ - teritorială - Orașul Ineu. S.C. A. S.A. nu are în concesiune sau în chirie platforma respectivă, pentru a putea deconta investițiile efectuate în activul respectiv.
- este nelegală și soluția de respingere a pretențiilor reclamantei în cuantum de 38.113,65 RON reprezentând diverse investiții nejustificate. Susține că în mod nelegal instanța de apel a admis doar în parte pretențiile privind obligarea pârâtului - intimat la plata contravalorii bunurilor nerestituite de către acesta la plecarea din societate. Arată că a solicitat suma de 17.809 RON cu titlu de bunuri nerestituite, iar instanța de apel a admis doar suma de 14.361.87 RON, însă aceasta în mod nejustificat nu a luat în calculul contravalorii bunurilor nerestituite și valoarea TVA de 3447 RON.
- în mod greșit instanța de apel a menținut obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă în parte, recurenta susține că instanța trebuia să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă, măcar în parte, a cheltuielilor de judecată sau să dispună compensarea acestora. Prin urmare, instanța a aplicat greșit prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."
Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a pretențiilor, astfel cum au fost acestea precizate prin concluziile scrise depuse la dosarul primei instanțe și prin cererea de apel, raportat la concluziile raportului de expertiză contabilă, respectiv să se dispună obligarea intimatului B. la plata sumei de 1.664.810.81 RON reprezentând valoarea totală a prejudiciului cert înregistrat de societate din vina sa, cu următoarea componentă: 1.596.464,25 RON - diferențe de tarif la C. S.R.L., 12.423,91 RON - investiție platforma C., 38.113,65 RON - diverse investiții nejustificate și 17.809 RON - bunuri nerestituite.
Intimatul - pârât B. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, însă motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit prin care solicită să se constate că recursul este admisibil în principiu și cuprinde motive de casare care se încadrează în art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.
Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.
Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă deși a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu privire la normele de drept material care au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.
Susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1539 alin. (1) și art. 1540 din C. civ. vizează exclusiv nemulțumirea exprimată de recurentă față de respingerea de către instanța de apel a pretențiilor în valoare de 1.596.464,25 RON reprezentând diferențe de tarif la C. S.R.L.. Prin urmare, recurenta pretinde, cu trimitere la probele administrate (situațiile cuprinse în anexa 1 și anexa 2 la raportul de expertiză, inexistența probelor din care să rezulte că intimatul a inițiat negocieri care nu ar fi fost acceptate de către beneficiar, modificările de tarife,) că a făcut dovada prejudiciului material pretins.
De aceea, astfel de susțineri referitoare la dovedirea unui aspect al cauzei, în raport de probele administrate, nu pot fi analizate de către instanța de recurs, deoarece exced actualului cadru de reglementare a recursului, prevăzut de art. 488 C. proc. civ.
Totodată, recurenta contestă concluzia instanței de apel prin care au fost respinse pretențiile în cuantum de 12.423,91 RON reprezentând investiție la platforma C. și în cuantum de 38113,65 RON reprezentând diverse investiții nejustificare, sens în care aduce în discuție probele administrate (raportul de expertiză, documentele fiscale), tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor.
De asemenea, critica potrivit căreia instanța de apel nu a luat în calculul contravalorii bunurilor nerestituite de către intimatul - pârât la plecarea din societate și valoarea TVA de 3447 RON constituie o critică de netemeinicie a deciziei pronunțate de instanța de apel, recurenta invocând argumente de fapt care decurg din aprecierea cuantumului pretențiilor solicitate și care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate.
În ceea ce privește reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei de către instanța de apel conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., acest motiv de recurs nu poate face obiectul controlului de legalitate a deciziei recurate, întrucât o asemenea critică nu ar putea fi cenzurată fără o reevaluare a situației de fapt. Or, această finalitate a susținerilor excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, care sunt limitate la verificarea legalității deciziei, prin prisma cazurilor de recurs din art. 488 C. proc. civ., cazuri în care nu se încadrează reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat.
Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ține de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar E. Timiș și administrator special F. împotriva deciziei civile nr. 837 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.