ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2597/2018

HOTĂRÂRE
07.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2597/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 iunie 2018

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 2.12.2014 la Tribunalul Arad sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pârâții S.C. C. S.A., D., E. și S.C. F. S.R.L. și a solicitat instanței, în principal, să dispună:

- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997, încheiat între pârâții de ordinul I și II, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia (conform principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), întrucât a identificat contractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat G. sub nr. x/25.10.2002 încheiat între pârâții de ordinul II și III, precum și un alt negotium prin care pârâta de ordinul IV a dobândit dreptul de a avea și a-și înregistra sediul social în Arad, jud. Arad;

- evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul (teren și construcții) situat în Arad, jud. Arad, incintă identificată în C.F. nr. x Arad, nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad, nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. Arad, nr. x nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. Arad nr. x, nr. cadastral/topografic x, precum și a oricărei alte persoane care ar avea în posesiune ori ar deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul în discuție;

- obligarea pârâților de ordinul III și IV, în solidar, la plata sumei de 234.000 RON reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de teren (platforme betonate) având 2928 mp (teren situat în Arad, jud. Arad) pe ultimii trei ani, cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III și IV, în solidar, la plata sumei de 448.164 RON, reprezentând lipsa de folosință a halei identificată în "Planul de încadrare în zonă" anexat ca și hală reparații C3 în suprafață totală de 701 mp., cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III și IV, în solidar, la plata sumei de 198.828 RON, reprezentând lipsa de folosință a halei identificată în "Planul de încadrare în zonă" anexat prezentei ca și hală reparații C4 în suprafață totală de 229 mp., și cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III și IV, în solidar, la plata sumei de 25.254 RON, reprezentând lipsa de folosință a parcării acoperite, identificată în "Planul de încadrare în zonă" anexat ca și parcare (anexat Halei C4) în suprafață totală de 158 mp., cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III și IV a demola hala identificată în "Planul de încadrare în zonă" anexat ca magazie C2, iar în caz de neconformare să fie autorizată reclamanta a o realiza, dar pe cheltuiala pârâților.

În subsidiar, a solicitat, în ipoteza în care nu se va dispune nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și evacuarea pârâților ocupanți, să se dispună obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Arad, jud. Arad, identificat în C.F. nr. x Arad, nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad, nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad, nr. cadastral/topografi: x, C.F. nr. Arad nr. x, nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. Arad nr. x, nr. cadastral/topografic x, iar ca o consecință să se dispună și evacuarea necondiționată a pârâților din imobil, precum și a oricărei alte persoane care s-ar găsi aici.

Prin acțiunea civilă înregistrată la 4.12.2015 la Tribunalul Arad sub nr. x/2015, precizată ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pârâții S.C. C. S.A., D., E., H., I. și S.C. F. S.R.L. și a solicitat instanței, în principal, să dispună:

- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997 încheiat între pârâtul de ordinul I și II, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia (conform principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis), reclamanta mai identificând: actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997, încheiat la data de 22.07.1999, între pârâții de ordinul I, II, III; contractul de vânzarea-cumpărare atestat de av. G. sub nr. x/25.10.2002, încheiat între pârâții de ordinul II și III, contractul de vânzarea-cumpărare atestat de av. G. sub nr. x/06.10.2006, încheiat între pârâții de ordinul III, IV, V,precum și orice alt negotium prin care pârâta de ordinul VI a dobândit dreptul de a avea și a-și înregistra sediul social în Arad, jud. Arad;

- evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul (teren și construcții) situat în Arad, jud. Arad, incintă identificată în CF nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic xb.l/2, C.F nr. . x Arad, având nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic x; C.F. nr. xArad, având nr. cadastral/topografic xb.l.1.1/2; C.F. nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic x, precum și a oricărei alte persoane care ar avea în posesiune ori ar deține în fapt, fără nici un titlu, imobilul în discuție;

- obligarea pârâților de ordinul III, IV, V, VI. în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 224.568 RON, reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de teren (platforme betonate), având 4.016 m2 (teren situat în Arad, jud. Arad) pe ultimii trei ani, și cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul RON/m2/lună până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III, IV,V, VI, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 448.164 RON, reprezentând lipsa de folosință a halei identificată în "Planul de încadrare în zonă" ca și hală reparații C3, în suprafață totală de 701 mp, și cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul RON/m2/Iună până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III,IV,V,VI, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 198,828 RON, reprezentând lipsa de folosință a halei identificată în "Planul de încadrare în zonă" ca și hală reparații C4 în suprafață totală de 229 mp, și cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul RON/m2/lună până la evacuarea efectivă;

- obligarea pârâților de ordinul III,IV,V,VI, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 25.254 RON, reprezentând lipsa de folosință a parcării acoperită și identificată în "Planul de încadrare în zonă" ca și parcare (anexată Halei C4), în suprafață totală de 158 mp, și cu aplicarea în continuare a aceleiași formule de calcul RON/m2/lună până la evacuarea efectivă;

- obligarea părâților de ordinul lll, IV, V, VI de a demola hala identificată în "Planul de încadrare în zonă" ca și magazie C2 și aducerea acesteia la forma inițială, iar în caz de neconformare să autorizeze reclamanta de a o realiza dar pe cheltuiala pârâților.

În subsidiar, în ipoteza în care nu se va dispune nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997, încheiat între pârâtul de ordinul I și II, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia, urmată de evacuarea pârâților ocupanți, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Arad, jud. Arad, identificat în CF nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic xb.l/2, C.F nr. . x Arad, având nr. cadastral/topografic x, C.F. nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic x; C.F. nr. xArad, având nr. cadastral/topografic xb.l.1.1/2; C.F. nr. x Arad, având nr. cadastral/topografic x.

Ca o consecință a admiterii acestui petit, a solicitat instanței să dispună și evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul individualizat anterior, precum și a oricărei alte persoane care s-ar găsi acolo.

Prin încheierea din 26.01.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Arad a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr. x/2015

Prin încheierea din 23.06.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Arad a admis excepția puterii de lucru judecat în cauza de față a deciziei civile nr. 1184/6.11.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2003, în ceea ce privește o parte a obiectului material al acțiunii și anume în privința halei de reparații C4, a magaziei C2 și a parcării anexată halei de reparații C3.

Prin sentința civilă nr. 631/25.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis în parte acțiunile civile formulate și precizate, conexate, ale reclamantei S.C. A. S.R.L., reprezentată de administrat judiciar B., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A., D., E., H., I. și S.C. F. S.R.L..

A constatat nulitatea parțială, exclusiv cu privire la hala de reparații C3 (astfel cum este identificată prin planul de situație întocmit de PFA J. în 2014) în suprafață de 701 mp, a următoarelor acte juridice:

- contractul de vânzare - cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997, încheiat de pârâții S.C. C. S.A. și D.;

- actul adițional la contractul nr. x/23.12.1997, încheiat la 22.07.1999 de pârâții S.C. C. S.A., D. și E.;

- contractul de vânzare - cumpărare din 25.10.2002, încheiat de pârâții D. și E., atestat de avocat G. sub nr. x/25.10.2002;

- contractul de comodat nr. x/23.05.2005, încheiat de pârâții E. și S.C. F. S.R.L., atestat de avocat K. sub nr. x/23.05.2005;

- contractul de vânzare - cumpărare din 06.10.2006, încheiat de pârâții E., H. și I., atestat de avocat G. sub nr. x/06.10.2006;

- contractul de comodat din 06.10.2006, încheiat de pârâții I. și S.C. F. S.R.L., atestat de avocat G. sub nr. x/06.10.2006;

- actul adițional din 24.02.2012 la contractul de comodat din 06.10.2006, încheiat de pârâții I. și S.C. F. S.R.L., atestat de avocat G. sub nr. x/24.02.2012.

A obligat pârâții I. și S.C. F. S.R.L. să evacueze: hala de reparații C3 amplasată parțial pe terenurile înscrise în CF nr. x Arad, nr. top. x, în CF nr. x Arad, nr. top. x (neînscrisă în această carte funciară) și în CF nr. x Arad, nr. top. x (neînscrisă în această carte funciară), conform planului de situație întocmit de PFA J. în 2014, precum și imobilul înscris în CF nr. x Arad, nr. top. x.

A obligat pârâții I. și S.C. F. S.R.L. să plătească, în solidar, reclamantei următoarele sume:

- 149.444 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa folosinței terenului de 2.928 mp în ultimii 3 ani premergători datei de 02.12.2014;

- 268.338 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa folosinței halei de reparații C3 în ultimii 3 ani premergători datei de 02.12.2014, precum și, în continuare, la despăgubiri lunare în sumă de 1.682,4 euro sau echivalentul în RON la data plății până la evacuarea acestei construcții.

Împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016 și a încheierilor din 23.06.2015 și din 11.05.2016 ale Tribunalului Arad, secția I civilă au declarat apel în termenul legal reclamanta S.C. A. S.R.L, prin administrator judiciar B., pârâta S.C. C. S.A. și pârâții S.C. F. S.R.L., D., E., H. și I..

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016, "precum și a tuturor încheierilor premergătoare, îndeosebi a celei din 23.06.2015" și a solicitat admiterea apelului, anularea în parte a hotărârii atacate și judecarea procesului cu evocarea fondului, ori modificarea în parte a hotărârii atacate, cu finalitatea în ambele situații de admitere în integralitate a acțiunii sale.

Pârâta S.C. C. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016 a Tribunalului Arad, secția I civilă și a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Pârâții S.C. F." S.R.L., D., E., H. și I. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016, a încheierii din 23.06.2015 și a încheierii din 11.05.2016 și au solicitat admiterea apelului, anularea în parte a încheierii din 23.06.2015 și admiterea excepției puterii de lucru judecat inclusiv în privința halei de reparații C3; au solicitat anularea în parte și a încheierii din 11.05.2016 și constatarea suspendării de drept a judecății capetelor de cerere 3 și 4 din acțiunea precizată față de pârâta S.C. F. S.R.L.; de asemenea, au solicitat anularea în tot a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât aceasta, admițând în mod greșit acțiunea în parte, nu a intrat în judecata integrală a fondului.

Prin decizia civilă nr. 103 din 14.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă au fost respinse apelurile declarate de:

- reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016 și a încheierii din 23.06.2015 pronunțate de Tribunalul Arad, secția I civilă în dosarul nr. x/2014;

- pârâții S.C. F. S.R.L, D., H., I. și E. împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016, a încheierii din 23.06.2015 și a încheierii din 11.10.2016 pronunțate de Tribunalul Arad, secția I civilă în dosarul nr. x/2014;

- de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 631/25.10.2016, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. F. S.R.L. suma de 8.025 RON, cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva deciziei civile nr. 103 din 14.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Arad prin administrator L., pârâții S.C. F. S.R.L. Arad prin SCP M. SPRL Arad, D., E., H. și I. și de pârâta S.C. C. S.A. Ștefănești Argeș.

Obiectul recursurilor îl constituie decizia nr. 103 din 14.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Recursurile au fost supuse procedurii de filtru în considerarea dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., constatând că acestea sunt inadmisibile potrivit următoarelor considerente:

În primul rând trebuie precizat că, cele două dosare conexate au aceleași capete de cerere, prima cerere fiind introdusă la data de 02.12.2014, iar cea de-a doua acțiune la data de 04.12.2015, diferența fiind sumele cerute de reclamantă; având în vedere că cea de-a doua acțiune a fost conexată la prima acțiune ce formează obiectul prezentului dosar, iar sumele pretinse în cea de-a doua acțiune sunt mai mari decât cele indicate în prima acțiune, se vor avea în vedere acestea din urmă.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ.: "Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.", iar la alin. (2)

"În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție, care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

În cauză se constată că, cererea reclamantei este evaluabilă în bani, având ca obiect:

1.nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997 în valoare de 11.340 RON (celelalte acte de vânzare cumpărare, subsecvente sunt: contractul nr. x/25.10.2002 în valoare de 15.482,5 RON, actul nr. x din 22.09.1998 în valoare de 285.000 RON și actul din 06.10.2006 în valoare de 22.500 RON).

Valoarea contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 4408/23.12.1997, a cărui nulitate s-a cerut este de 11.340 RON.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene și pentru instituirea unor măsuri necesare punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15.12.2016, la art. I alin. (1) a fost prorogat, printre alte termene și termenul prevăzut la art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv până la data de 1 ianuarie 2019.

De reținut dispozițiile art. 101 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile privind executarea sau constatarea nulității absolute, anularea rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței, se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, a părții din obiectul dedus judecății.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de N. în dosarul nr. x/2014 și de O. și P. în dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția Civilă și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a României a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019. a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 14.06.2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, decizia atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 457.

Având în vedere că valoarea pretențiilor solicitate prin acțiune de reclamantă este sub pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de textul de lege anterior enunțat, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., de pârâta S.C. C. S.A. și de pârâții D., E., S.C. F. S.R.L. prin administrator judiciar M. S.P.R.L., I. și H. împotriva deciziei civile nr. 103 din 14 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., de pârâta S.C. C. S.A. și de pârâții D., E., S.C. F. S.R.L. prin administrator judiciar M. S.P.R.L., I. și H. împotriva deciziei civile nr. 103 din 14 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 508/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 20.06.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., având administrator judiciar B. și C., a chemat î
ÎCCJ 2023-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2023
ă, frauda intereselor persoanei și reaua-credința a pârâților; radierea actului notarial din cartea funciară, precum și introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a dobânditorului G. și a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
ÎCCJ 2023-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1998/2023
. S.A. cu denumirea A. S.R.L., ca și nulitatea absolută totală a încheierilor Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Oravița subsecvente încheierii nr. 17583/11.11.2014, încheierii nr. 15444/01.10.2015. Totodată, a solicitat și obli
ÎCCJ 2018-03-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 965/2018
Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Săliște, la data de 19 octombrie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclam
ÎCCJ 2018-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2018
în Arad înscris în Cartea Funciară nr. x Arad (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x Arad) cu nr. top. x proprietatea Statului Român și s-a respins petitul prin care s-a solicitat să se efectueze cuvenitele mențiuni în cartea func
Sursă