ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept au fost invocate prevederile art. 202 din Legea nr. 31/1990 și art. 1528 C. civ.

Pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii, să se constate rezoluțiunea contractului nr. x din 08.05.2019 încheiat cu reclamanta, obligarea acesteia la predarea înscrisurilor originale (titluri de proprietate, promisiuni de vânzare-cumpărare, mandate, etc) predate la data de 09.08.2019 către reprezentantul reclamantei D. în vederea transferului dreptului de proprietate a terenurilor în patrimoniul C. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 410 din 18 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.. în contradictoriu cu pârâtul B. și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât; a dispus rezoluțiunea contractului nr. x/08.05.2019, încheiat între părți; a respins în rest cererea reconvențională și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 7.670,57 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 701/A din 21 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul reclamantei.

După expunerea situației de fapt, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat principiul tantum devolutum quantum appellatum consacrat de art. 477 alin. (1) C. proc. civ. precum și prevederile art. 479 alin. (1) din același cod.

A precizat recurenta-reclamantă că, deși apelul său a privit doar neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 4.2 din acordul de transfer, instanța de apel a motivat respingerea apelului cu privire la admiterea cererii reconvenționale prin prisma primului motiv al acesteia referitor la neîntocmirea unui plan de reorganizare viabil care să ducă la salvarea societății.

În acest sens, autoarea memoriului de recurs a făcut referire la Decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată încalcă sentința civilă nr. 421/11.06.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017 definitivă, prin care s-a confirmat planul de reorganizare depus de reprezentantul societății reclamante, fostul administrator special al debitoarei C. S.R.L., dl. D.. Astfel, instanța de apel, cu încălcarea autorității de lucru judecat, a motivat respingerea apelului reclamantei prin prisma analizării unui plan de reorganizare, care s-a stabilit în mod definitiv că este legal și viabil.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă recurenta-reclamantă a precizat că pârâtul B. a încălcat grav prevederile acordului de transfer acțiuni nr. 1 din 08.05.2019, sens în care a solicitat obligarea acestuia la executarea obligațiior cuprinse în art. 2.2 și 2.3, inclusiv în ceea ce privește administrarea societății (pct. 2.3). De asemenea, recurenta-reclamantă a mai făcut referire la art. 5.2 din acord, precum și la pct. 1.2 din capitolul Responsabilitate.

În condițiile arătate, pentru a putea fi operate modificările din structura acționariatului societății C. S.R.L., aflate în reorganizare judiciară din 11 iunie 2021, trebuia modificat planul de reorganizare în sensul art. 133 par. 5 lit. i) din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care titulara cererii de recurs a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare în vederea executării acordului de transfer al părților sociale.

Referitor la al doilea punct al cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la executarea obligațiilor prevăzute la pct. 2.1, pct. 2.2 și pct. 2.3 din acordul de transfer de acțiuni/părți sociale, iar în caz contrar, în baza art. 1.3.1 din capitolul Responsabilitate din acord, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acord.

În ceea ce privește motivele instanței de fond, autoarea memoriului de recurs a precizat că prima instanță a motivat hotărârea în sensul că revocarea administratorului special D. s-a făcut ca o consecință a nerespectării obligațiilor asumate de acesta, fără ca instanța să indice despre ce obligații este vorba. Prin urmare, cererea sa de executare a obligației prevăzute la pct. 2.3 din acord este admisibilă pe toată durata procedurii și este independentă de cea prevăzută la pct. 2.2.

De asemenea, a mai adăugat recurenta-reclamantă faptul că prima instanță nu a motivat respingerea cererii sale de modificare a planului de reorganizare în conformitate cu art. 133 alin. (5) lit. i) din Legea nr. 85/2014.

În final, s-a învederat că a solicitat o decizie de înlocuire a consimțământului vânzătorului care, raportat la art. 1.3. din capitolul Responsabilitate, nu poate contesta o astfel de alegere.

La 20 martie 2023, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 ianuarie 2023, prin rezoluție fiind acordat termen de judecată pentru soluționarea recursului la 13 iunie 2023, cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ.

Textul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea de către instanța de apel a principiului tantum devolutum quantum appellatum consacrat de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 479 alin. (1) din același cod subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare mai sus menționat sunt nefondate.

Potrivit principiului edictat de dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Efectul devolutiv al apelului corespunde unei depline libertăți a apelantului de a critica hotărârea primei instanțe, iar instanța de apel rejudecă în fapt și în drept ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, conform art. 477 C. proc. civ., exercitând un control judiciar asupra a ceea ce a hotărât prima instanță, iar pe cale de consecință, nu poate fi pusă în situația de a cenzura hotărârea apelată dintr-o perspectivă care nu a fost criticată. Fundamentul acestui adagiu este reprezentat de principiul disponibilității aplicabil și în apel.

Textul art. 476 alin. (1) Cod procedură civilă prevede că "apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept".

Așadar, dacă este exercitat în termen, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului litigiului, în sensul că instanța de control judiciar va reanaliza toate problemele de fapt și de drept care au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță. În apel, instanța verifică soluția atacată, atât sub aspectul temeiniciei, cât și sub aspectul legalității, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită, respectiv, dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății.

Pentru că apelul este o cale de atac, partea care îl exercită are obligația de a arăta motivele pentru care critică hotărârea instanței de fond, prin motivele de apel astfel formulate fixându-se limitele în care va avea loc judecata în calea de atac.

În dezvoltarea acestei critici a precizat recurenta-reclamantă că, deși apelul său a privit doar chestiunea referitoare la neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 4.2 din acordul de transfer, instanța de control judiciar devolutiv a motivat respingerea apelului cu privire la admiterea cererii reconvenționale prin prisma unui alt motiv, respectiv cel privitor la neîntocmirea unui plan de reorganizare viabil care să conducă la salvarea societății.

Contrar celor afirmate de către recurenta-reclamantă, în mod corect instanța de apel a reținut devoluțiunea integrală a cauzei, având în vedere că prin apelul formulat a fost criticată sentința primei instanțe atât din perspectiva respingerii cererii de chemare în judecată, cât și a admiterii cererii reconvenționale. Astfel, demersul procesual al reclamantei ce viza executarea contractului era strâns legat de cel al pârâtului, care a urmărit, pe cale reconvențională, rezoluțiunea aceleiași convenții încheiate de părți, devenind astfel incidente dispozițiile art. 477 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, constată Înalta Curte că instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv, interpretând dispozițiile contractuale deduse judecății în urma analizării întregului material probator administrat, deși a confirmat soluția pronunțată de prima instanță, prin respingerea apelului reclamantei, a schimbat considerentele hotărârii atacate cu propriile argumente, statuând că nu se poate reține ca motiv de rezoluțiune a contractului neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite la art. 4.2, având în vedere că numai 5,32 ha din cele 162 ha puteau fi întabulate.

În schimb, instanța de apel, rejudecând fondul cauzei din perspectiva tuturor aspectelor de fapt și de drept care au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță, a reținut ca nefiind îndeplinite de către reclamantă acele obligații contractuale stabilite de părți în vederea reorganizării societății debitoare în scopul reinserției acesteia în circuitul economic și continuării realizării obiectului său de activitate.

A mai reținut instanța de apel că reorganizarea societății debitoare printr-o gestionare eficientă a activității sale economice și nu prin vânzarea bunurilor, a reprezentat scopul încheierii acordului dintre părți, fiind deci o obligație esențială, de diligență, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii acestei obligații contractuale.

Înalta Curte reține că instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv, și-a exercitat atribuțiile de instanță de control judiciar, apreciind asupra criticilor pe care apelanta le-a adus judecății anterior realizate, demers analitic ce este în deplin acord cu exigențele ce se impun judecății în apel, potrivit dispozițiilor art. 477, art. 478 și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

În urma reaprecierii și invalidării cauzei rezoluțiunii contractului, instanța de apel a trecut la analiza motivelor subsidiare neanalizate, invocate de pârâtă prin cererea reconvențională, pronunțând o decizie cu respectarea normelor procedurale menționate anterior.

Prin urmare, în cauză nu au fost nesocotite prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate.

În continuare, Înalta Curte găsește neîntemeiate și susținerile recurentei-reclamante privind încălcarea autorității de lucru judecat.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată încalcă sentința civilă nr. 421/11.06.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017 definitivă, prin care s-a confirmat planul de reorganizare al societății debitoare.

Critica ce conturează încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 421/11.06.2021, pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017 va fi cenzurată din perspectiva motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., fiind însă în discuție încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța supremă constată pentru început că, în speță, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părți, obiect și cauză. Sentința civilă nr. 421/11.06.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017 definitivă, vizează confirmarea planului de reorganizare al societății debitoare de către judecătorul-sindic, pe când prin sentința confirmată de instanța de apel s-a dispus rezoluțiunea contractului încheiat de părți privind un transfer de acțiuni și structura asociativă și de organizare a activității societății.

În speță, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel, prin decizia recurată, nu a făcut aprecieri cu privire la caracterul viabil sau neviabil al planului de reorganizare, ci analizând voința părților din convenția dedusă judecății, a constatat că pârâtul a avut reprezentarea faptului că reclamanta va acționa în sensul păstrării, într-o cât mai mare măsură, a activelor societății și că va elabora un plan care să prevadă plata creanțelor prin realizarea obiectului de activitate al debitoarei și nu prin valorificarea bunurilor sale.

Așadar, instanța de control judiciar devolutiv nu a încălcat statuările definitive ale judecătorului-sindic, care a validat planul de reorganizare al debitoarei, ci a făcut referiri cu privire la cauza convenției dintre părți, la natura și modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale.

În acest context, se constată că susținerile recurentei-reclamante circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Procedând în continuare la analiza ultimei critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși s-a făcut referire la încălcarea dispozițiilor art. 133 paragraful 5 lit. i) din Legea nr. 85/2014, acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de către titulara memoriului de recurs, nefiind însoțit și de critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial.

În legătură cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 133 paragraful 5 lit. i) din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă a criticat soluția pronunțată de prima instanță, prin reiterarea motivelor de apel, făcând trimitere la modalitatea de executare a obligațiilor contractuale, în vederea reaprecierii culpei.

Constată Înalta Curte că astfel de critici nu pot forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate ce nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai mult, toate aceste critici au fost deja analizate de către instanța de control judiciar devolutiv, care, confirmând sentința primei instanțe, a reținut că în mod corect a fost respinsă acțiunea principală și admisă cererea reconvențională, fiind dispusă rezoluțiunea contractului din culpa reclamantei.

Astfel, prin simpla reiterare în recurs a argumentelor expuse în cadrul apelului nu se respectă exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa deciziei din apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea motivelor de fond, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și un al treilea grad devolutiv.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și nu doar reiterarea susținerilor de la judecata din fața instanței de apel.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.. împotriva deciziei civile nr. 701/A din 21 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.. împotriva deciziei civile nr. 701/A din 21 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.