ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1082/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16.10.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâta B. la efectuarea demersurilor privind înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind majorarea capitalului social, cesiunea părților sociale deținute de reclamant către pârâta B. și numirea acesteia în calitate de administrator a pârâtei S.C. C. S.R.L.; stabilirea unui termen de executare de 10 zile de la comunicarea sentinței, iar în caz de neexecutare, sentința să țină loc de act modificator al actelor constitutive ale pârâtei S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerțului în baza hotărârii judecătorești definitive; a solicitat cheltuieli de judecată, în cazul opoziției procesuale a pârâtei la pretențiile reclamantului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 63 și urm. din Legea nr. 31/1990, art. 6 alin. (1) și urm. din Legea nr. 26/1990 și art. 194 C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat anularea documentației aferente cesiunii, decizia asociatului unic nr. 1/21.06.2013 și a contractului de cesiune din 21.06.2013, anularea operațiunii de aport în numerar efectuată de pârâtă și repunerea părților în situația anterioară perfectării documentelor, precum și obligarea recurentului la restituirea aportului vărsat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 132, art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 757/C/30.05.2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondată acțiunea în contradictoriu cu pârâta B., a anulat ca netimbrată cererea reconvențională și a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1670/Ap/05.12.2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale funcționale a completului de judecată C7 Ap noul C. proc. civ. și a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat nelegalitatea soluției date excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu, în condițiile în care la primul termen de judecată a pus concluzii pe fondul apelului, iar instanța și-a stabilit implicit competența în soluționarea cauzei.

Sub acest aspect a susținut că instanța a apreciat că aceasta ar fi de ordine privată, contrar celor stabilite prin decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică".

Astfel, a apreciat că competența de a soluționa prezentul litigiu îi revine unui complet specializat în litigii dintre profesioniști, având în vedere calitatea de comercianți a administratorilor societăților. Or, cauza a fost soluționată de un complet specializat în materie civilă.

De altfel, în primă instanță, pricina a fost soluționată de secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind competentă material și teritorial.

În concluzie, având în vedere incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neregularitatea de procedură este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute și necondiționate, conform art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul a mai criticat decizia atacată sub aspectul nesocotirii clauzei prevăzute la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013 emisă de S.C. C. S.R.L., ce instituie în sarcina noului administrator, intimata B., obligația de a înregistra mențiunile la Oficiul Registrului Comerțului cu privire la măsurile luate prin decizia aflată în discuție.

De altfel, cauza acțiunii este clară și poate fi rezolvată pe cale judiciară, în sensul că la baza demersului său juridic se află nerespectarea de către intimată a obligației asumate la art. 7 din decizia nr. 1/2013, obligatorie potrivit art. 1.270 C. civ., chestiune asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.

Mai mult, prezumția a fost aplicată de instanța de apel cu ignorarea clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/2013, motivarea fiind și contradictorie. Totodată, recurentul a mai arătat că instanța de apel a apreciat eronat asupra efectelor generate de aceasta, motiv pentru care hotărârea este dată cu încălcarea normelor de drept material.

A mai susținut că motivarea hotărârii este contradictorie și nelegală în ce privește dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., deoarece societatea trebuia să figureze ca parte din moment ce pricina a fost analizată pe fond.

În continuare, a evocat prevederile art. 63 și urm. din Legea nr. 31/1990, art. 6 alin. (1) și urm. din Legea nr. 26/1990, art. 194 și urm. C. proc. civ., solicitând instanței ca, în caz de neexecutare a obligației ce îi revine pârâtei, hotărârea să țină loc de act modificator în ce privește actele constitutive ale S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerțului în baza hotărârii judecătorești definitive, context în care recurentul apreciază că se impune menținerea în calitate de parte în proces a societății pentru ca înregistrarea operațiunii în Registrul Comerțului să nu fie respinsă.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, susținând că a fost declarat cu nesocotirea termenului legal de 30 de zile; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Recurentul a răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției tardivității recursului și înlăturarea apărărilor intimatei.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10.03.2021, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului și a admis în principiu recursul, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

În mod expres, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că este greșită dispoziția de respingere a excepției de necompetență materială, deoarece instanța de apel a apreciat că aceasta ar fi de ordine privată, în condițiile în care natura sa este de ordine publică, astfel cum s-a statuat și prin decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Criticile nu pot fi primite.

Competența materială procesuală se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, iar fiecare complet de judecată, atunci când este învestit cu soluționarea unei cauze, are obligația de a își verifica propria competență.

În cauză, învestită cu soluționarea apelului promovat de reclamant, instanța de apel a reținut pricina în pronunțare la primul termen de judecată stabilit, 10.10.2019, dată la care a amânat în mod succesiv pronunțarea la 17.10.2019 și 31.10.2019, când a repus cauza pe rol și a stabilit termen la 21.11.2019 pentru a pune în discuția părților competența materială a completului raportat la obiectul și natura litigiului, respectiv la existența în cadrul curții de apel a unor completuri specializate în materia societăților comerciale.

Astfel, la termenul din 21.11.2019 instanța de apel a dat posibilitatea părților de a pune concluzii asupra excepției de necompetență materială procesuală a completului de judecată, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul impunând punerea în dezbatere a excepției.

Fără a infirma caracterul de ordine publică al competenței materiale procesuale, concordant deciziei nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sau faptul că natura și conținutul raportului juridic judecat imprimă necesitatea soluționării litigiului de un complet specializat în judecarea litigiilor cu profesioniști, instanța de recurs subliniază că, în măsura în care excepția în discuție nu a fost invocată condițiile impuse de legea procesuală, rezultatul respingerii sale nu produce nicio consecință de nelegalitate, aptă să conducă la casarea deciziei.

Decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat exclusiv asupra caracterului de ordine publică a necompetenței materiale procesuale a completelor specializate să judece în anumite materii, însă aceste dezlegări de principiu, obligatorii, nu conduc spre un alt regim de invocare a excepției decât cel stabilit prin normele de procedură.

Or, conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței de ordine publică a instanței trebuie invocată de parte sau de instanță, din oficiu, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În cauză, această condiție procedurală a fost încălcată, excepția fiind invocată după închiderea dezbaterilor pe fondul apelului și reținerea cauzei în pronunțare, cu ignorarea dispozițiilor art. 185 C. proc. civ. invocarea tardivă a excepției necompetenței, chiar de ordine publică, are ca efect consolidarea competenței instanței, chiar dacă este neregulat învestită.

Pe aceste premise, soluția ce se impunea a fi pronunțată asupra excepției era respingerea sa, pentru considerentele arătate, iar nu pentru argumentele, greșite de altfel, referitoare la caracterul ei relativ.

Este însă lipsită de utilitate pentru parte invocarea acestui motiv de casare, care urmărește statuarea asupra naturii de ordine publică a excepției examinate în apel, întrucât rezultatul corectei dezlegări a excepției ar fi condus, oricum, spre respingerea ei; substituirea motivelor pentru care s-a justificat respingerea nu procură în această fază procesuală recurentului niciun folos practic și, cum s-a arătat deja, nu poate conduce la casarea hotărârii.

Cea de-a doua critică se referă la dispoziția privind lipsa calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., admisă în primă instanță și menținută în apel, cu privire la care recurentul afirmă că este nelegală, apreciind că societatea trebuia să figureze ca parte în prezentul litigiu față de analizarea pe fond a cauzei.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța de apel a apreciat că prima instanță a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., în raport cu prevederile art. 36 și art. 40 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care, prin demersul său judiciar, recurentul-reclamant tinde la obligarea intimatei-pârâte B. la executarea unor îndatoriri ce i-ar reveni acesteia, care decurg din acte juridice încheiate exclusiv între cele două persoane fizice, față de care societatea comercială este subiect distinct de drept față de asociații săi și care nu are o obligație solidară cu privire la înregistrarea la Registrul Comerțului a actelor; de altfel, nicio obligație dintre cele urmărite de reclamant nu este stabilită împotriva S.C. C. S.R.L.

În conformitate cu art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală "rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății", iar prin calitatea procesuală a părților se înțelege atât îndreptățirea unei persoane de a ridica pretenții împotriva altei persoane, cât și obligația acesteia din urmă de a se apăra și de a răspunde față de pretențiile care au fost îndreptate împotriva sa.

În cauză, justificarea făcută de recurentul-reclamant în dovedirea calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L. din perspectiva soluționării pe fond a litigiului nu se încadrează în cerințele reglementate de art. 36 C. proc. civ., astfel că nu poate fi primită nici această critică.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea hotărârii este contradictorie în ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L. și prezumția dedusă de instanța de apel.

Recurentul a mai afirmat că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra motivului de apel privind înlăturarea greșită de către tribunal a clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013 și că lipsește motivarea sub acest aspect. Totodată, pe parcursul motivării recursului, recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat în mod nelegal asupra efectelor generate de clauza aflată în discuție, fapt ce a condus la interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente speței.

În prealabil, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt imprecise, în sensul că, pe de o parte, se afirmă că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, pentru ca, ulterior, acesta să afirme că ar fi apreciat nelegal asupra ei.

De altfel, Înalta Curte arată că acest motiv de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece sub aparența incidenței ipotezelor referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii și insuficienta motivare, recurentul-reclamant pune în discuție chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt, fiind expus raționamentul său privitor la obligația ce îi incumbă pârâtei. Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la fondul litigiului, recurentul a invocat critici privind nelegalitatea prezumției reținute în cauză și prin care s-a arătat că în mod greșit nu s-a dat eficiență clauzei de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, emisă de S.C. C. S.R.L. Recurentul a reluat susținerile referitoare la obligația ce incumba intimatei referitoare la efectuarea de către intimată a demersurilor necesare în vederea înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunilor referitoare la majorarea capitalului social, cesiunea părților sociale și numirea intimatei în calitate de administrator în societatea arătată.

Nici aceste critici nu sunt fondate și vor fi înlăturate.

În cauză, situația de fapt relevă că între recurentul-reclamant și intimata-pârâtă s-a încheiat decizia nr. 1/21.06.2013, emisă de S.C. C. S.R.L., în cadrul căreia s-au adoptat următoarele măsuri: mărirea capitalului social de la 9.830 RON la 10.000 RON, cooptarea intimatei în societate, cesionarea de către recurent a 973 de părți sociale în favoarea intimatei, revocarea recurentului din funcția de administrator și numirea intimatei în această funcție; ulterior, la 21.06.2013, părțile au încheiat contractul de cesiune părți sociale, prin care recurentul a cesionat intimatei 973 de părți sociale, reprezentând 98,98 % din capitalul social, recurentul păstrând calitatea de acționar cu o participare de 1,02%.

Demersul judiciar al recurentului constă în obligarea intimatei de a efectua înregistrările mențiunilor în Registrul Comerțului, în conformitate cu clauza de la art. 7 din decizia nr. 1/21.06.2013, prin care părțile au stabilit că "ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri și înregistrarea mențiunilor la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov se însărcinează administratorul societății, doamna B.".

De cealaltă parte, intimata a evocat în apărare faptul că a procedat la înregistrarea deciziei nr. 1/21.06.2013 la Registrul Comerțului, astfel cum rezultă din rezoluția nr. 12890/28.06.2013. Totodată, referitor la înregistrarea contractului de cesiune părți sociale din 21.06.2013, intimata a evidențiat că s-a aflat în imposibilitate de a o duce la îndeplinire, deoarece legiuitorul a reglementat două etape, prima dintre ele fiind parcursă, ca urmare a înregistrării deciziei anterior enunțate, iar în lipsa actului constitutiv actualizat pentru care era necesară semnătura recurentului (cesiunea având semnificația modificării actului constitutiv) etapa a doua nu a mai fost parcursă.

Pe baza acestor date factuale, în lipsa unor probe adecvat propuse în cauză de către cel căruia i s-au opus apărările intimatei, curtea de apel a aplicat prezumții simple, privite de legiuitor ca raționamente deductive necesare pentru stabilirea faptelor.

În acest context, Înalta Curte arată că recurentul nu a demonstrat încălcarea unor dispoziții legale în apel și nici nu a justificat de ce raționamentul judiciar al instanței cuprinde date și ipoteze interpretate contradictoriu; recurentul este doar nemulțumit asupra statuărilor de fond ale instanței, propunând o altă variantă a stării de fapt, deși acest aspect nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

Instanța de control a apelat în mod corect la aplicarea prevederilor art. 329 C. proc. civ., prezumțiile fiind considerate integrate probațiunii, iar aplicarea lor este necesară în planul statuărilor de fapt nedemonstrate exhaustiv prin probe de altă natură.

Sub acest aspect, instanța de apel a coroborat susținerile părților din care a desprins concluzia că recurentul a refuzat colaborarea cu intimata pentru întocmirea actului constitutiv modificat al S.C. C. S.R.L. pentru care erau necesare semnăturile atât a cedentului, cât și a cesionarului, astfel că în lipsa actului constitutiv actualizat nu a putut fi finalizată etapa a doua în ce privește înregistrarea cesiunii părților sociale la Registrul Comerțului.

Înalta Curte înlătură și critica referitoare la dispoziția de respingere a petitului invocat în subsidiar, cel de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act modificator al actelor constitutive ale S.C. C. S.R.L., urmând ca modificările aduse să fie înregistrate în Registrul Comerțului, deoarece voința asociaților nu poate fi suplinită în cauză prin intervenția instanței, iar simpla invocare a prevederilor art. 63 și urm. din Legea nr. 31/1990 și a celor de la art. 6 alin. (1) și urm. din Legea nr. 26/1990 nu poate conduce la caracterul neechivoc al prezumptivului act constitutiv actualizat, cum greșit susține recurentul.

În considerarea celor ce preced, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1670/Ap/05.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.