ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 21.05.2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L. și C. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că nu s-a îndeplinit condiția suspensivă privind transferul efectiv al părților sociale din contractul de vânzare cumpărare și transfer al părților sociale al S.C. D. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată integrală a părților sociale, și, în consecință, reclamantul și E. sunt în continuare deținătorii părților sociale ale S.C. D. S.R.L..

Prin cererea completatoare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 20.05.2013. reclamantul a solicitat instanței, în subsidiar, ca în cazul în care instanța califică prevederile clauzei 1.4 ca fiind o condiție rezolutorie să constate îndeplinirea condiției rezolutorii precum și faptul că reclamantul și E. sunt în continuare proprietari ai părților sociale ale S.C. D. S.R.L. ca urmare a îndeplinirii condiției rezolutorii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în ședința publică de la 10.09.2013, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București, necompetenței materiale raportat la valoarea obiectului cererii, 1.928.220 RON, inadmisibilității cererii și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1, instanța de la sediul său, declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, respingerea cererii ca inadmisibilă având în vedere că reclamantul solicită constatarea unei situații de fapt, precum și faptul că reclamantul are la îndemână promovarea unei acțiuni în realizare. Pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 12945/25.11.2014 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI - a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI - a civilă cauza a fost înregistrată la data de 04.02.2015, stabilindu-se prim termen de judecată la data de 26.02.2015.

În ședința publică de la 23.04.2015, Tribunalul a luat act de indicarea sediului/domiciliilor procesual/e ale părților în litigiu, de precizările reclamantului cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că solicită constatarea calității sale de proprietar și reîntoarcerea părților sociale doar în ceea ce-l privește (nu și cu privire la E.), că diferența de preț pe care trebuia să o încaseze este de 21.714 euro iar valoarea părților sociale pe care le deținea era de 100.000 euro, a stabilit valoarea taxelor judiciare de timbru pe care reclamantul trebuie să le achite pentru fiecare capăt de cerere.

În ședința publică de la 22.10.2015 Tribunalul a luat act că s-au depus la dosar întâmpinarea formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. la cererea modificatoare formulată de reclamant la data de 04.06.2015 însoțită de înscrisuri, răspunsul pârâtei persoană juridică la interogatoriul formulat de reclamant, cerere de conexare a prezentei cauze la cauza înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2011 formulată de pârâta persoană juridică, cerere de suspendare a soluționării prezentei cauze până la judecarea cauzei înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2011, formulată de aceeași pârâtă.

Cererile de suspendare și de conexare au fost respinse de instanță pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la 29.10.2015.

I.2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 7194 din 17.12.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea neîndeplinirii condiției suspensive, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. București și C., și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare și transfer al părților sociale ale S.C. D. S.R.L. formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C.; a luat act că pârâții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit contractului de vânzare cumpărare și transfer al părților sociale ale S.C. D. S.R.L. din 26.09.2008, reclamantul A. și E., asociați cu cote părți egale ai societății S.C. D. S.R.L., în calitate de vânzători au convenit cu cumpărătorii S.C. B. S.R.L. și C. cedarea, respectiv achiziționarea părților sociale deținute de vânzători la societatea D. S.R.L., scopul contractului pentru cumpărător fiind să "cumpere Societatea și astfel drepturile deținute de aceasta, precum și TE" (pct 18 din observațiile preliminare inserate în contract) în vederea dobândirii unui parc eolian funcțional și operațional cu 19 turbine eoliene (TE).

Scopul încheierii contractului reiese din cuprinsul punctelor 10-17 în care se menționează că S.C. D. S.R.L.: (10) a achiziționat de la NEG, prin contractul de transfer al drepturilor din 19.09.2008, nouăsprezece (19) turbine eoliene de tipul ENERCON E-53/800 kW, cu o distanță a rotorului față de sol de 73 m, pentru locațiile Mihai Viteazu II, Pantelimon, Ciocârlia și Topraisar/Biruința în județul Constanța (TE); (11) a încheiat cu F. S.R.L. la data de 26.09.2008 un contract de dezvoltare, planificare și infrastructură (contract DPI) pentru dezvoltarea și proiectarea locațiilor încă nefinalizate și executarea infrastructurii necesare pentru construcția, racordarea la rețea și funcționarea TE (s-a prevăzut preluarea contractului DPI de către cumpărători odată cu perfectarea vânzării părților sociale); (12) a dezvoltat, respectiv dezvoltă, în cele 4 locații în total 19 TE de tipul ENERCON E-52/800 kW, cu o distanță a rotorului față de sol de 73m, ce după completarea dezvoltării și proiectării vor fi construite și racordate la rețeaua electrică națională de 20 kV; pentru majoritatea locațiilor au fost cumpărate terenurile, proprietatea asupra terenurilor existând sub forma contractelor de superficie; intenții corespunzătoare există în legătură cu terenurile încă neachiziționate, respectiv în legătură cu cele ce nu au fost stabilite definitiv; (13) pentru trei locații cererile pentru dezvoltarea locațiilor la toate autoritățile competente pentru obținerea autorizațiilor pentru parcul eolian, menționate în avizul de constituire, nu au fost depuse doar de Societate, din motive tactice din punctul de vedere al dezvoltării (distribuția riscului): a) Pentru locația Biruința, Societatea a obținut autorizația de construcție împreună cu S.C. Energii Alternative S.R.L. (numită în continuare EA); b) pentru locația Mihai Viteazu II, societatea a obținut autorizația de construcție împreună cu Vânzătorul 1, Vânzătorul 2 și G.. La cererea autorităților și din motive practice, G., Vânzătorii și EA au renunțat la dezvoltarea locațiilor care fac obiectul prezentului contract, astfel încât drepturile transferate prin prezenta vor reveni doar Societății; pentru locația Pantelimon cererea a fost depusă doar de către Societate; (14) după încheierea contractului vechiul CPS, o societate imobiliară a Cumpărătorului, ce urmează a fi înființată în România, va cumpăra toate terenurile necesare pentru construcția celor 16 TE în locațiile menționate de la societatea imobiliară a NEG, S.C. H. S.R.L.. Terenurile sunt enumerate în anexa 8. Detaliile despre achiziționarea terenurilor, inclusiv prețurile de cumpărare, fac obiectul unui contract de vânzare cumpărare autentic, separat; aprobarea H. referitoare la prețul de cumpărare este atașată ca anexa 12; (15).pentru toate locațiile, cu excepția locației Biruința, există date istorice de măsurare a vântului, la înălțimea rotorului față de sol. Pilonii de măsurare a vitezei vântului pentru locația Mihai Viteazu și Ciocârlia sunt amplasați chiar lângă parcul eolian la care se face referire aici. Pilonul de măsurare a vitezei vântului pentru locația Pantelimon se află în comuna Tărgușor/Constanța. Studiile de vânt pentru locațiile pentru care există date de măsurare, au fost efectuate de către firma I. (anexa 13 a-c). Pentru locația Biruința este prevăzut ca până la sfârșitul anului 2008, cel târziu până la începutul anului 2009, să se instaleze un pilon de măsurare a vitezei vântului, astfel încât, împreună cu datele din locația Ciocârlia să se poată realiza un studiu de vânt de către I.; (16) pentru locațiile în curs de dezvoltare din Ciocârlia (4TE) și Biruința (6TE) vânzătorii au solicitat studiu de vânt suplimentar de la I.. După realizare, aceasta va deveni parte integrantă a contractului de vânzare părți sociale; (17) Societatea a depus la autoritățile competente din București o cerere pentru acordarea de subvenții. Cererea se află în curs de procesare. La semnarea contractului vechiul CPS nu există nicio decizie de atribuire. Părțile convin ca în cazul acordării unor subvenții în baza aceste cereri, prețul de cumpărare a Societății să fie majorat cu 50% din subvențiile acordate.

Prin art. 2 din contract se stipula un preț total de cumpărare de 434.284 Euro care urma să fie achitat în două rate, prima rată de 80% din prețul de cumpărare, adică EUR 347.428, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul Comerțului a modificărilor privind structura asociaților societății D. S.R.L., cea de-a doua rată, de 20% din prețul de cumpărare (86.856 eur) devenea scadentă "la prezentarea completă a autorizațiilor de construcție sau echivalent al acestora (decizia instanței, proces-verbal de înlocuire aprobat de inspectoratul de Stat în Construcții, etc), precum și a avizului tehnic de racordare din partea J. și a autorizației de înființare și funcționare emisă de ANRE (autorizație de înființare). Aceste documente vor fi transmise Cumpărătorului prin scrisoare recomandată, fax sau e-mail, printr-un fișier format pdf" .

La data de 20.01.2009 prin Încheierea judecătorului delegat nr. 11119 se dispunea înregistrarea schimbărilor intervenite în structura asociaților D. S.R.L., pârâții fiind noii asociați .

Reclamantul nu contestă încasarea primei rate din prețul de vânzare al acțiunilor însă față de neachitarea diferenței de preț de 20% din valoarea totală de 434.284 Euro (21.714 EUR partea reclamantului) a învestit instanța cu soluționarea a două capete principale de cerere respectiv (1) să constate că nu s-a îndeplinit condiția suspensivă privind transferul efectiv al părților sociale din contractul de vânzare cumpărare și transfer al părților sociale al S.C. D. S.R.L. și, în consecință, că deține în continuare părțile sociale ale S.C. D. S.R.L., (2) în ipoteza în care instanța califică prevederile clauzei 1.4 ca fiind o condiție rezolutorie să constate îndeplinirea condiției rezolutorii și faptul că este în continuare proprietar al părților sociale ale S.C. D. S.R.L..

Având în vedere data încheierii contractului și dispozițiile art. 3 și art. 5 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind C. civ., clauza inserată în art. 8 alin. (5) din contract, obiectul contractului și calitatea societății pârâte de comerciant tribunalul constată că sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 31/1990 și, în completare, dispozițiile C. civ. din 1864 iar nu cele ale Noului C. civ. invocate de reclamant prin înscrisul denumit "note de ședință" înregistrat la dosarul cauzei la data de 04.06.2015.

Față de admiterea excepției de inadmisibilitate a primului capăt de cerere, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință din 10.09.2015, tribunalul a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea neîndeplinirii condiției suspensive.

În ceea ce privește cererea de rezoluțiune parțială a contractului, respectiv numai cu privire la vânzarea părților sociale pe care reclamantul le-a deținut în societatea D. S.R.L. tribunalul constată că plata diferenței de preț era condiționată prin art. 2 alin. (3) din contract, astfel cum deja s-a reținut în cele ce preced, de îndeplinirea de către vânzători a mai multor obligații, respectiv prezentarea completă a autorizațiilor de construcție, a avizului tehnic de racordare din partea J. și a autorizației de înființare și funcționare emisă de ANRE (autorizației de înființare), înscrisuri considerate, prin urmare, esențiale pentru desfășurarea activității societății D. S.R.L. câtă vreme depunerea lor amână exigibilitatea obligației de plată a celei de-a doua rate din preț.

Tribunalul a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 1169 din C. civ. 1864 revenea reclamantului sarcina de a dovedi neexecutarea culpabilă de către pârâți a obligației de plată a diferenței de preț, și concret, față de poziția exprimată de persoanele chemate în judecată în sensul că datorau diferența de preț numai dacă vânzătorii le puneau la dispoziție documentele enumerate în clauza contractuală, faptul că a predat înscrisurile respective.

Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei nu se află nicio dovadă concretă a predării documentației respective.

Tribunalul a înlăturat apărările reclamantului în sensul că pentru a fi obținute autorizațiile și avizele (pe care de altfel acesta nici nu le identifică) pârâții-cumpărători ar fi trebuit să avanseze costurile necesare pentru obținerea acestora, în lipsa unor dovezi privind o înțelegere în acest sens.

De asemenea tribunalul a apreciat că nu pot fi primite apărările reclamantului în sensul că îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 2 alin. (3) depindea exclusiv de voința unei părți străine de contractul de vânzare-cumpărare părți sociale, respectiv societatea F. S.R.L., câtă vreme clauza invocată nu cuprinde nicio mențiune în acest sens, se referă la plata diferenței de preț către vânzători, motiv pentru care, în raport și de prevederile art. 1312 C. civ., nu poate fi interpretată decât în sensul că fie aceștia se obligau în mod direct la obținerea actelor respective fie se obligau să determine societatea pe care reclamantul o indică (F. SRL) să obțină înscrisurile enumerate în contract. Este adevărat că, astfel cum susține și reclamantul, ambii asociați vânzători erau obligați în egală măsură să obțină documentele indicate expres în cuprinsul art. 2 alin. (3) însă în lipsa unor mențiuni exprese sau a unor probe în raport de care să se stabilească o asumare diferențiată a obligațiilor, fiecare vânzător era ținut pentru tot, predarea documentației condiționând scadența obligației de plată pentru diferența de preț cuvenită ambilor asociați.

Tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate și apărările conform cărora semnarea fără obiecțiuni a proceselor-verbale de recepție la finalizarea lucrărilor pentru locațiile menționate în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare părți sociale echivalează cu o recunoaștere din partea pârâtei că i-au fost predate documentele menționate în art. 2 alin. (3). Din modul de formulare a clauzei reiese obligația vânzătorului, explicită și neîndoielnică, de a remite documentația respectivă astfel că față de poziția exprimată de pârâți (nu s-au obținut ATR-uri și autorizații de construcții pentru 13 turbine eoliene, trei turbine din locația Biruința/Topraisar, patru din locația Ciocârlia, patru din locația Biruința) reclamantul trebuia să facă dovada obținerii și predării către cumpărători a documentelor în discuție.

În raport de situația de fapt reținută și față de disp. art. 1020-1021 C. civ. 1864 tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezoluțiunea contractului câtă vreme prin probele administrate în cauză reclamantul nu a dovedit că și-a executat obligațiile pentru a se constata exigibilitatea obligației de plată și, pe cale de consecință, neexecutarea culpabilă obligației de plată a diferenței de preț de către partenerii contractuali.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința rezoluțiunii contractului de vânzare a părților sociale ale companiei K. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârâți a obligației de plată a ratei 2 din prețul părților sociale.

I.3. Hotărârea recurată

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1581A/2020 din 18 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a respins apelul declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 7194/17.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L. Constanța și C., ca nefondat, și a obligat apelantul să plătească intimatului C. suma de 3213 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele motive:

Instanța de fond a reținut în mod corect că relevantă pentru soluționarea prezentului dosar este prevederea art. 2 alin. (3) din contractul încheiat între părți, potrivit căruia cea de-a doua rată, de 20% din prețul de cumpărare (86.856 eur) devenea scadentă "la prezentarea completă a autorizațiilor de construcție sau echivalent al acestora (decizia instanței, proces-verbal de înlocuire aprobat de inspectoratul de Stat în Construcții, etc), precum și a avizului tehnic de racordare din partea J. și a autorizației de înființare și funcționare emisă de ANRE (autorizație de înființare). Aceste documente vor fi transmise Cumpărătorului prin scrisoare recomandată, fax sau e-mail, printr-un fișier format pdf" . Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, obligația astfel asumată având caracter indivizibil, ambii vânzători s-au obligat pentru tot.

Clauza prevăzută de art. 2 (3) din contractul de vânzare a părților sociale stabilește scadența obligației de plată a restului de preț la prezentarea completă de către vânzători a documentelor enumerate. În acest context, contrar criticilor apelantului, în mod corect prima instanță era ținută a verifica îndeplinirea de către reclamant a acestor obligații, în condițiile în care obiectul acțiunii îl constituie rezoluțiunea pentru neplata ratei a doua din preț, iar intimații se apără invocând neexecutarea, de către apelant, a propriei obligații contractuale.

De asemenea, în mod corect a dovedit prima instanță că, în materie contractuală, sub imperiul C. civ. de la 1864, sarcina de a dovedi executarea obligației revine debitorului acesteia.

Din modalitatea de redactare a clauzei rezultă indubitabil că obligația de a obține și preda cumpărătorilor documentele expres enumerate în cuprinsul clauzei contractuale menționate a fost asumată de către vânzători (apelantul și terțul E.), nefiind vorba, astfel cum susține apelantul, despre o obligație de diligență pe lângă un terț sau de o obligație pentru altul, critica în acest sens fiind nefondată.

Este adevărat că documentele în discuție reprezintă acte emise de diferite autorități sau companii, însă, întrucât obținerea acestora presupune parcurgerea, de către persoanele fizice sau juridice, a unei proceduri prestabilite, rezultă că apelantul, împreună cu celălalt vânzător, și-a asumat obligația de a parcurge procedurile în discuție și de a preda cumpărătorilor documentele emise în cadrul acestora. Această obligație nu este una de diligență, ci una de rezultat, și nu reprezintă asumarea obligației unui terț, ci o obligație proprie vânzătorilor.

Apelantul a mai afirmat, în cuprinsul cererii de apel, că din Anexa 7 a contractului (anexată cererii de apel, dosar inițial CAB, necontestată), prin care cumpărătorii au confirmat primirea întregii documentații aferente contractului, ar rezulta chiar îndeplinirea obligației de predare menționate în art. 2 alin. (3) din contract.

Această critică s-a apreciat că este nefondată întrucât, astfel cum rezultă chiar din înscrisul prezentat de apelant, părțile au enumerat în această anexă înscrisurile la care declarația de completitudine a actelor se referă, respectiv exclusiv contractul și anexele la acesta.

Pe de altă parte, din modalitatea de redactare a art. 2 alin. (3) din contract rezultă fără dubiu că autorizațiile de construcție sau echivalent al acestora (decizia instanței, proces-verbal de înlocuire aprobat de inspectoratul de Stat în Construcții, etc), avizul tehnic de racordare din partea J. și autorizația de înființare și funcționare emisă de ANRE (autorizație de înființare) nu existau la data încheierii contractelor, acesta fiind și motivul pentru care scadența obligației de plată a tranșei a doua din preț a fost stabilită pentru un moment ulterior.

Or, ar fi fost lipsit de sens ca părțile să afirme, într-o anexă a contractului existentă chiar la momentul încheierii acestuia, că au primit documente despre care în același contract se menționează că urmează a fi obținute în viitor.

De asemenea, a reținut că sunt nefondate și criticile apelantului în sensul că prin art. 5 alin. (5) din contract s-ar fi stipulat că toate pretențiile cumpărătorului pe baza garanțiilor contractuale sunt excluse, iar această excludere se referă la toate pretențiile și drepturile, indiferent ce principii legale au la bază.

Art. 5 din contract are în vedere "urmări legale în cazul lezării garanțiilor", iar alin. (5) citat are în vedere excluderea unor pretenții ale cumpărătorului ce exced prevederilor contractuale ce instituie garanții, neavând sensul propus de apelant. De altfel, susținerea apelantului în sensul că părțile ar fi stipulat în contract o clauză prin care s-ar exonera de consecințele neexecutării obligațiilor asumate prin același contract este lipsită de logică juridică.

Un alt set de critici formulate de apelant se referă la aspectul că îndeplinirea acestor obligații ar fi dovedită prin simplul aspect al funcționării centralelor eoliene și exploatării lor de către cumpărători. Intimații nu au contestat obținerea ulterioară a documentelor necesare funcționării proiectului, însă au învederat că eliberarea actelor administrative în discuție s-a realizat fără implicarea apelantului.

În acest sens, în acord cu prima instanță, Curtea a reținut că, nici în fața instanței de fond și nici în apel, reclamantul-apelant nu a dovedit predarea actelor către intimați și, în acest fel, îndeplinirea obligației sale asumate prin contract.

Decizia nr. 245/24.01.2015 a Curții de Apel Constanța pronunțată în dosarul nr. x/2013, invocată de apelant nu conține, astfel cum afirmă apelantul, statuări cu putere de lucru judecat în sensul că el însuși sau celălalt vânzător și-ar fi îndeplinit obligația contractuală. Litigiul în discuție s-a desfășurat între societățile D. (reclamantă) și Energii Alternative (pârâtă), având ca obiect solicitarea D. de a fi obligată Energii Alternative la predarea originalul avizului tehnic de racordare emis de J. pentru mai multe locații, cerere în final respinsă de instanțe.

Din examinarea deciziei rezultă că instanțele au reținut (pg. 11 a hotărârii) că avizul de racordare în discuție a fost obținut de Energii Alternative, printr-o societate mandatară terță (F.), în nici un caz de unul dintre vânzătorii obligați prin contractul ce face obiectul prezentului dosar.

În fine, în discuție în acest dosar a fost doar un aviz de acordare la J., în vreme ce clauza contractuală prevede mai multe documente, în același sens fiind și criticile apelantului referitoare la recepționarea fără obiecțiuni, de către intimați, a lucrărilor de construcție la centralele eoliene.

Curtea a reținut că această linie de argumentație este străină de problema dedusă judecății, întrucât nu se neagă, de către intimați, faptul că în prezent centralele eoliene funcționează, însă acest aspect, în sine, nu dovedește faptul că apelantul însuși și-a îndeplinit obligația contractuală de obținere și predare a autorizațiilor și avizelor.

A mai invocat apelantul faptul că, în fața unei instanțe străine, intimații au afirmat îndeplinirea condiției rezolutorii/suspensive și întoarcerea părților sociale în patrimoniul reclamantului.

Prin ea însăși, poziția intimaților în fața unei instanțe străine nu este de natură a influența soluția în prezentul dosar. Chiar astfel cum este prezentată de apelant, construcția juridică despre care se afirmă a fi fost propusă de intimați în fața unei alte instanțe nu este contrară aspectului central al acestei cauze, respectiv poziției lor de contestare, în prezentul dosar, a neîndeplinirii de către apelant a unei obligații contractuale.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că, în lipsa dovedirii executării de către reclamantul debitor al obligației de predare a documentelor expres enumerate în cuprinsul art. 2 (3) din contract, obligația de plată a tranșei a doua din prețul contractului nu a devenit scadentă și, astfel, nu se poate imputa intimaților o neexecutare culpabilă a obligației plății acestei tranșe, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 1020-1021 C. civ.

În ceea ce privește criticile apelantului referitoare la comunicarea de către intimați a unei file cec pentru restul de preț, a apreciat că acestea nu sunt relevante, față de faptul că prima instanță nu și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii pe plata restului de preț, ci, astfel cum s-a arătat mai sus, pe caracterul nescadent al obligației intimaților de a plăti acest rest.

De asemenea, sunt străine de obiectul dosarului criticile referitoare la presupuse fapte penale ale intimaților sau ale terților și la neîndeplinirea de către aceștia a unor obligații contractuale asumate față de terți sau prin contracte distincte de cel dedus judecății.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamantul A., precum și împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2019 și a încheierii de la 27 mai 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării probatoriului solicitat, în subsidiar, casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii apelului, în sensul dispunerii rezoluțiunii contractului de vânzare și transferare a părților sociale ale companiei K. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către parați a obligației de plata a contravalorii ratei II din prețul transferului pârtilor sociale, cu consecința repunerii părților în situația anterioară în ceea ce privește calitatea recurentului de asociat în cadrul S.C. D. S.R.L. si cu reținerea de către acesta a contravalorii ratei I din prețul de vânzare a părților sociale, cu titlu de daune interese; în subsidiar, a solicitat constatarea îndeplinirii condiției stabilite de către părți prin contractul de vânzare părți sociale.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 5, 6, 7 și 8 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ., de la 1865, recurentul- reclamant a relevat, foarte pe larg, situația de fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Sub un prim aspect, apreciază că, în cauză devine incident motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ.. și arată că, în vederea soluționării legale și corecte a apelului formulat, a solicitat instanței de apel încuviințarea probatoriilor care ar fi fost in măsura sa demonstreze caracterul profund nefondat al susținerilor intimaților referitoare la neindeplinirea pretinselor obligații corelative, obligații neindeplinite in opinia intimaților, și care ar fi determinat neefectuarea plații ratei 2 din contractul de vânzare- cumpărare parti sociale.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că, atât prin apelul formulat, cât și prin note de ședință, a solicitat, dat fiind caracterul devolutiv al caii de atac formulate, administrarea probei cu martori, cercetare la fata locului si expertize tehnice, probatorii care ar fi fost in măsura sa demonstreze faptul ca intimatilor li s-au predat actele, documentele si avizele necesare pentru edificarea si punerea in funcțiune a centralelor eoliene, sens in care nu s-ar mai fi susținut alegațiile intimaților,

Or, susține acesta, în mod evident aceste probe erau utile si pertinente soluționării cauzei, cată vreme motivele de apel au fost circusmcrise aspectelor ce puteau fi dovedite de acestea.

Procedând la respingerea acestor probe, instanța de apel a încălcat normele de procedura referitoare la admisibilitatea probelor, incalcandu-se totodată si principiul de drept al aflării adevărului, instanța de apel, procedând la soluționarea caii de atac prin aprecierea ca fiind reale susținerile intimaților, in lipsa administrării probelor solicitate care ar fi fost in măsura sa dovedească contrariul, mi-a încălcat inasi dreptul de acces la justiție si dreptul de a beneficia de un proces echitabil, in contextul in care probele solicitate in fata instanței de apel, nu pot fi admise în calea de atac a recursului.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant apreciază că, în speță, devin incidente motivele prevăzute de disp. art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ.

Astfel, arată că prin apelul formulat a inteles sa critice sentința instanței de fond din perspectiva faptului ca deși intimații au afirmat faptul ca au efectuat plata ratei a 2 din contractul de vânzare cumpărare parti sociale, prin transmiterea unei file CEC, in mod inform cum am precizat, iar acesta plata reprezintă o recunostere a acestora atât in ceea ce privește obligația lor de achitare a diferenței de preț, dar si o recunostere a îndeplinirii de către recurent a pretinselor obligații, învederate doar cu ocazia soluționării cauzei ca nefiind îndeplinite, instanța de apel a ales să nu analizeze acest motiv de apel.

Or, susține recurentul, se poate observa faptul că neanalizarea de către instanța de fond a acestui aspect a reprezentat motiv de critică, sens în care, instanța de apel era datoare să analizeze această critică, cată vreme judecata în apel presupune o reanalizare a fondului dedus judecații.

Mai mult, se poate observa faptul că instanța de apel a acordat în cauză termene de judecată și a emis adrese către biroul executorului judecătoresc care a remis fila CEC, tocmai pentru elucidarea aspectului referitor la plata transei a 2 din contract.

Or, câtă vreme critica relativă la faptul că instanța de fond nu a analizat consecințele juridice ale plății efectuate de către intimați, consecințe care, în opinia sa, reprezintă o recunoaștere asupra faptului ca recurentul-reclamant și-a îndeplinit integral toate obligațiile in raport cu aceștia, dar si faptul ca intimații au recunoscut obligația lor corelativa de plata a prețului pârtilor sociale ca urmare a transferului acestora, a reprezentat motiv de apel, opinia instanței de apel in sensul ca nu poate analiza acesta critica ca urmare a faptului ca soluția instanței de fond nu s-a fundamentat pe acesta plata, a determinat pronunțarea unei soluții nelegale, sens in care intervine cazul de casare prevăzut de disp. art. 304 pct 6 C. proc. civ., evocând, totodată, și contradictorialitatea motivării instanței de apel si interpretarea greșita a actului juridic dedus judecății.

Solicită a se observa faptul că, deși a invocat ca plata sub condiție nu era prevăzuta in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare parti sociale, ci aceste obligații erau prevăzute in contractul EPI, instanța retine faptul ca pentru plata prețului din vânzarea părților sociale și-a asumat aceste obligații.

Însă, în mod eronat instanța de apel a interpretat ca in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare s-au stipulat anumite obligații in sarcina sa, cată vreme contractul de vânzare cumpărare de parti sociale era independent de contractul EPI, în cuprinsul căruia s-au prevăzut aceste obligații.

Astfel, recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit Declarația de completitudine, Anexa 7 a Contractului de vânzare parti sociale, cumpărătorii (parații din cazul de fata) au confirmat faptul ca au primit întreaga documentație aferenta contractului de vânzare parti sociale, urmând a se observa și dispozițiile art. 1 pct. 4 din cuprinsul contractului.

Intenția părtilor a fost aceea de transmitere a părtilor sociale cu condiția plații integrale a contravalorii acestor părți, astfel cum prețul vânzării a fost stabilit de părți de comun acord. Pe de alta parte, recurentul arată că și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv, a transmis părțile sociale deținute in cadrul S.C. D. S.R.L, aceasta transmisiune fiind operata la Oficiul Registrului Comerțului, iar corelativ intimații aveau obligația plații contravalorii ratei a II -a din prețul de vânzare a părtilor sociale.

Recurentul-reclamant consideră că instanța de apel avea obligația sa analizeze doar îndeplinirea corelativă a acestuia, a obligației asumate in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare parti sociale, respectiv aceea a transferului părtilor sociale, plata prețului din partea intimaților fiind o obligație corelativa a obligației sale de a realiza transferul părților sociale, obligație pe care și-a îndeplinit-o.

De remarcat, mai arată recurentul-reclamant, este faptul că intimații nu au adus dovezi in sensul ca urmare a neindeplinirii obligațiilor recurentului sau ale societăților pe care le reprezenta au fost nevoiți sa contracteze aceste servicii cu terți, ceea ce echivaleaza in mod clar cu dovada faptului ca centralele eoliene au putut fi puse in funcțiune ca urmare a documentației primite de către aceștia.

Instanța de apel nu a acordat relevanța cuvenita și a făcut o greșita aplicare a legii si in ceea ce privește interpretarea efectelor proceselor-verbale de recepție la finalizarea lucrărilor semnate fara obiecțiuni, în conditiile și ale art. 30 din H.G. nr. 273/1994.

Mai mult, susține că instanța a respins orice probatorii care ar fi arătat ceea ce voia a dovedi. După ce a dispus ca actele de la executor sa fie primite, ca proba, acesta i-a răspuns ca s-a separat de celalalt asociat și ca actele sunt la partener; judecătorul, însă, nu a mai cerut actele de la cel care le avea.

În ceea ce privește încheierea de ședința din data de 27.05.2020, prin care instanța a respins ca inadmisibila cererea de înscriere in fals, precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, pe motiv ca înscrisurile poarta mențiunea conform cu originalul si poarta datele de identificare ale părților din dosar, recurentul-reclamant susține că instanța trebuia sa observe ca acel contract de asistenta juridica prezentat in ședința de judecata, poarta aceeași semnătura cu cea din contractul de asistenta juridica semnat de dna L.. Astfel, instanța era obligata sa facă cercetări cu privire la acel înscris, in exercitarea rolului sau activ, lucru care era esențial în cauza de față.

Consideră că sancțiunea prevăzută de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. se impunea și în cazul de față, atât timp cat contractul pretins semnat de intimații- pârâți poartă semnătura doamnei L., reluând, în continuare, argumentele prezentate și în fața instanței de apel, în legătură cu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus menționate, consideră că se impunea admiterea lipsei calității de reprezentant, cu consecința anularii actelor de procedura întocmite de avocații din cadrul S.C. M. si Asociații.

În fine, recurentul-reclamant a dezvoltat și argumente în susținerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 14.11.2019, de altfel, reluând argumentele formulate în susținerea cererii de recuzare.

Susține că membrii completului de judecata recuzat si-au exprimat părerea in acest dosar in primul ciclu procesual al aceluiași dosar, la Curtea de Apel București, respectiv, prin decizia civilă nr. 1404/2017 din data de 20.09.2017, pronunțata in dosarul x/2015, prin care a fost soluționata cererea sa de apel, prin respingerea acestuia. Împotriva acestei decizii a formulat recurs, care a fost admis de către ICCJ, care a retrimis cauza înapoi spre rejudecare. Dosarul a ajuns la același complet care și-a exprimat anterior părerea, mai mult, la același complet care a avut o atitudine ostilă față de acesta și a respins orice cerere de ajutor public judiciar, cu încălcarea normelor in vigoare.

Evocă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că, în concepția instanței europene, noțiunea de imparțialitate la care se refera art. 6 paragraful nr. 1 este apreciata intr-un dublu sens: pe de o parte ea are in vedere un demers subiectiv, ce semnifica incercarea de a determina convingerea personala a unui judecător intr-o anumita împrejurare, semnificând asa-zisa imparțialitate subiectiva, iar pe de alta parte, imparțialitatea cuprinde un demers obiectiv, ce urmărește a se determina daca judecătorul oferă toate garanțiile suficiente pentru a exciude, in persoana lui orice bănuiala legitima, aceasta semnificând imparțialitatea obiectiva a tribunalului (cauza Piersack contra Belgiei).

Apărarea formulată în cauză

Intimații-pârâți Societatea B. S.R.L. și C. au formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 21 ianuarie 2021, prin care, au solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., de la 1865, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, de către intimații-pârâți, se constată că nu pot fi reținute argumentele intimaților, având în vedere că în cadrul cererii de recurs au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.

Într-adevăr, art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea lor nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 din același cod.

Cu toate acestea, în cauză nu operează sancțiunea nulității, pentru că, din lecturarea cererii de recurs se poate constata cu ușurință că recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de pct. 5, 6, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., iar criticile sale se încadrează în aceste temeiuri, fiind indicate in concreto normele de drept procedural și de drept substanțial referitor la care partea consideră că instanța de apel a realizat o încălcare a acestora, respectiv, a făcut o aplicare sau interpretare eronată, încât, excepția este nefondată, urmând a fi respinsă.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cât privește prima critică din recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de la 1865, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod neîntemeiat instanța de apel a respins proba cu martori, cercetare la fața locului și expertize tehnice, solicitate de către acesta, apreciind că nu sunt utile soluționării cauzei și, prin respingerea lor, instanța de apel a încălcat normele de procedură referitoare la admisibilitatea probelor, încălcându-se, totodată, și principiul de drept al aflării adevărului.

Înalta Curte constată critica, că este nefondată.

Pe lângă aspectele de netemeinicie aduse în discuție de către recurent, sub aspectul concludenței probatoriilor solicitate și necesității administrării acestora, care nu pot face obiect al controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte amintește că problema admiterii sau neadmiterii unei probe reprezintă atributul exclusiv al instanței de apel, aceasta fiind singura în măsură, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, să aprecieze utilitatea și concludența unei probe.

Împrejurarea că instanța de apel a respins probele solicitate de recurentul-reclamant, deopotrivă, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al acestuia, în garantarea respectării acestui drept intrând toate celelalte principii și garanții procesuale, pe deplin respectate de către instanță, și nici a principiului aflării adevărului, încât, critica este nefondată.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu a încălcat forme de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., de altfel, recurentul neindicând care ar fi acestea.

Împrejurarea că instanța de prim control judiciar, din împrejurările cauzei și din finalitatea probatoriului solicitat de reclamant, a apreciat că nu se justifică încuviințarea probelor, nu înseamnă nici că această concluzie este consecința unor încălcări de forme procedurale săvârșite, nici că instanța nu a avut rol activ, iar că prin aceasta a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului, ori cel al aflării adevărului, cum nefondat pretinde recurentul-reclamant.

În raport de dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel avea posibilitatea, și nu obligația de a încuviința administrarea unei probe, întrucât rolul activ nu înseamnă în mod obligatoriu administrarea probelor noi propuse; deși este exact că toate procedurile doveditoare făcute la prima instanță vor putea fi din nou făcute în apel și dacă una din părți va cere a se efectua și altă probă, chiar științifică, cu expertiză tehnică, nu este mai puțin adevărat, însă, că problema admiterii sau neadmiterii acestei noi probe este o chestiune de apreciere a mijloacelor de probă care scapă controlului instanței superioare. Instanța a uzat de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat probele cerute de recurent, în apel.

Așa fiind, câtă vreme partea nu a fost vătămată, soluționarea cauzei de către instanța de apel prin neîncuviințarea probelor, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, cu atât mai mult, a principiului aflării adevărului.

Mai mult decât atât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe; instanța de apel a uzat de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă, și, având în vedere că motivează, totodată, de ce crede că administrarea probelor propuse de recurentul-reclamant, nu este necesară, în asemenea împrejurări, instanța de apel a făcut numai uz de dreptul conferit de lege și n-a încălcat prin aceasta nicio dispoziție legală, ori normă de procedură.

Față de cele ce preced, se constată că nu s-au săvârșit nesocotiri ale formelor procedurale prevăzute de C. proc. civ., de natură să atragă sancțiunea nulității deciziei recurate, reținându-se că nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, examinând recursul declarat împotriva deciziei civile recurate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de pct. 6, 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ.., de la 1865, invocate, se observă că hotărârea instanței de apel, de respingere, ca nefondat, a apelului reclamantului, este legală, corect reținându-se faptul că nu a intervenit scadența obligației intimatelor-pârâte de achitare a tranșei a doua din preț, cât timp recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit propriile obligații, potrivit contractului de vânzare de părți sociale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.., de la 1865 se referă la ipoteza în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Analizând hotărârea recurată, se observă că nu se verifică acest motiv de nelegalitate invocat, nu se identifică nicio dispoziție a instanței care să privească elemente pe care reclamantul-apelant să nu le fi solicitat, ori prin care instanța să depășească limitele învestirii sale. Mai mult, instanța a răspuns, punctual, tuturor criticilor exprimate de către apelant prin cererea sa de apel, astfel, cu atât mai evident nu se poate vorbi de o pronunțare minus, extra sau plus petita, în sensul textului.

În argumentarea celorlalte două motive de recurs invocate, prevăzute de pct. 7 și pct. 8 ale art. 304 C. proc. civ.., recurentul-reclamant susține că instanța de judecată nu ar fi analizat un alt act juridic, respectiv, contractul EP1, care, în viziunea acestuia, avea o existență independentă de contractul de vânzare de părți sociale și care ar fi demonstrat faptul că și-a îndeplinit obligațiile pentru plata tranșei a doua din prețul de vânzare al părților sociale.

Opinia recurentului-reclamant că hotărârea este nemotivată, ori că ar cuprinde motive contradictorii, nu este fondată, nici acest argument nu atrage temeinicia criticii vizând nemotivarea hotărârii.

Față de limitele cadrului procesual cu privire la obiectul procesului, fixat chiar de către reclamant, hotărârea instanței de apel răspunde cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., și nu cuprinde motive contradictorii.

Motivarea hotărârii nu presupune ca instanța de judecată să răspundă la absolut toate criticile pe care apelantul le exprimă prin cererea de apel, ci presupune ca soluția pronunțată să fie susținută de argumentele menționate de instanța de judecată în considerente, lucru pe deplin respectat de către instanța de apel.

Înalta Curte observă că, sub aparența motivului de modificare constând în nemotivarea hotărârii, în realitate sunt formulate critici ce privesc modul de apreciere a probelor în apel, ori statuări în fapt, deci, aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, ceea ce art. 304 C. proc. civ. nu îngăduie, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești a fost subliniată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a arătat că însă că motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atâta timp cât instanța a atins toate aspectele esențiale ale argumentelor invocate de către părți (cauza Albina versus România).

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a analizat argumentele reclamantului, cuprinzând analiza motivelor de fapt și de drept, în concordanță cu probele și actele de la dosar, care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției, critica formulată de recurent fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., nici acesta nu se verifică în cauza de față.

Instanța de apel a calificat în mod corect actul juridic dedus judecății, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare părți sociale ale societății D. S.R.L., încheiat la 26.09.2008 între pârâte, în calitate de cumpărători și reclamantul A. și terțul E., în calitate de vânzători, clauzele acestuia fiind interpretate în mod corect, în ansamblul acestora și în acord cu operațiunea juridică pe care o întruchipau.

Astfel, în mod corect și fără a denatura actul juridic dedus judecății, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiției pentru plata tranșei a doua din prețul de vânzare al părților sociale, respectiv, obținerea și predarea avizelor menționate, printre altele, și la art. 2 alin. (3) din contract, deși această obligație îi incumba, de altfel, aceasta nefiind singura obligație neîndeplinită de către recurent.

Din modul de redactare a acestei clauze, reiese și intenția neîndoielnică a părților de a asigura executarea scindată, iar nu concomitentă, a obligațiilor fiecăreia dintre părțile contractante, în cazul concret, cea de-a doua rată de preț nu devenea exigibilă decât ulterior executării obligațiilor citate de către vânzătorul- recurent.

Celelalte susțineri ale recurentului-reclamant din cuprinsul cererii de recurs sunt neîntemeiate, cât timp, oferta de plată reală urmată de consemnațiune trimisă de către pârâți pentru plata prețului a fost făcută corect, tocmai pentru a preîntâmpina o situație litigioasă și pentru a încerca motivarea recurentului de a-și îndeplini restul obligațiilor asumate, fapt ce nu poate fi considerat ca o recunoaștere a îndeplinirii acestor obligații.

Cea de-a doua tranșă din preț ce ar fi urmat să i se plătească recurentului era în sumă de 21.714 EUR, conform înțelegerii părților, sumă ce nu a fost remisă, având în vedere neîndeplinirea de către acesta a obligațiilor de realizarea cărora era legată plata celei de-a doua tranșe a prețului, și, în acest sens, s-a procedat la efectuarea unei proceduri de oferta reală de plată, urmată de consemnațiunea filelor cec nr. x, aferentă D., la Registrul de Valori, prin intermediul Biroului de Executor Judecătoresc "N. și O.".

Sunt de reținut, totodată, și prevederile art. 586, 587 și 588 din C. proc. civ. de la 1865, ori ale art. 1114 din C. civ. de la 1864, prin prisma cărora, hotărârea instanței de apel este legală.

În cazul în care debitorul obligației de a plăti o sumă de bani nu își poate executa obligația din cauza creditorului, ca urmare a plății efectuate prin intermediul procedurii ofertei reale urmate ele consemnațiune, se recunoaște, ca valabil făcută, plata debitorului respectiv, în ciuda refuzului acestuia.

Înalta Curte reține că sunt, de asemenea, neîntemeiate, toate susținerile recurentului-reclamant cu privire la eventualele hotărâri judecătorești pronunțate în Germania cu privire la aceste aspecte, din moment ce nu există dovada parcurgerii niciunei formalități în vederea recunoașterii acestor hotărâri, în conformitate cu prevederile legale, acestea neputând fi avute în vedere pentru soluționarea prezentului litigiu.

Reiese, fără îndoială, contextul și cauza care au stat la baza încercării de plată a restului de preț prin in