Decizia nr. 1110/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 195/2022 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad înregistrată la data de 16.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. și S.C. C. S.R.L. solicitând: obligarea pârâtelor la plata sumei de 214.720 RON sau echivalentul în RON a 44.000 euro, la data plății, suma reprezentând diferența de valoare a terenurilor vândute abuziv; obligarea pârâtelor la plata sumei de 48.800 RON sau echivalentul în RON, la data plății a 10.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta s-a întemeiat pe prevederile art. 1349 C. civ.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Arad Prin sentința civilă nr. 13/31.01.2022, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L.. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de la 29 aprilie 2022 sub nr. x/2020.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 195 din 23 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 13/31.01.2022, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele B. S.A. și C. S.R.L..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 195 din 23 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. A susținut recurenta că ambele instanțe au soluționat cauza cu o greșita interpretare și aplicare a art. 1357 C. civ. și art. 430 C. proc. civ. A arătat că obiectul acțiunii l-a reprezentat obligarea intimatei B. să achite contravaloarea celor patru terenuri proprietatea reclamantei, care au fost vândute la licitație în dosarul execuțional nr. x/2012 al BEJ D.. Dosarul a fost demarat de B. împotriva reclamantei, în baza unui bilet la ordin cu care aceasta a garantat un împrumut bancar contractat de societatea comercială al cărei asociat unic era. Ulterior vânzării la licitație a terenurilor, executarea silită a fost încetată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Gurahonț. Deoarece în dosarul respectiv instanța a constatat ca împrumutul a fost achitat integral în momentul deschiderii dosarului execuțional, aspect constatat prin expertiza contabilă, apreciază că vânzarea la licitație a terenurilor a fost nelegală și reclamantei i s-a cauzat astfel un prejudiciu, care trebuie reparat. Arată că instanțele au respins acțiunea fără a soluționa fondul cauzei, reținând excepția autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Arad, dosar în care reclamanta a solicitat repararea unui alt prejudiciu cauzat prin aceeași executare silită nelegală, respectiv lipsa folosinței unui imobil. În dosarul respectiv, Tribunalul Arad a considerat că executarea silită respectivă a fost încetată pentru vicii formale ale biletului la ordin, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 1349 C. civ., care a reprezentat temeiul de drept al respectivei acțiuni. Susține că atât sentința pronunțată pe fondul cauzei, cât și decizia recurată sunt nelegale din trei considerente: a. cele două acțiuni nu au același obiect; în dosarul civil nr. x/2020 s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a unui imobil în temeiul art. 1349 C. civ., iar în prezenta cauză s-a solicitat contravaloarea unor terenuri vândute la licitație, în temeiul art. 1357 C. civ., nefiind întrunită tripla identitate de obiect, părți și cauză, prevăzută de art. 430-431 C. proc. civ. În cazul vânzării la licitație a bunurilor ca urmare a încetării executării silite, intimata B. este obligată să achite contravaloarea lor, independent de buna sau reaua-credință în demararea executării silite. În cazul prejudiciului colateral constând în lipsa de folosință a imobilului care face obiectul dosarului nr. x/2020, situația este diferită, fiind necesară existența relei-credințe. b. dosarul nr. x/2020 nu este soluționat definitiv, ci se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În aceste condiții, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, deoarece doar o hotărâre judecătoreasca definitivă are ca al doilea efect dobândirea autorității de lucru judecat. c. hotărârea este nelegală deoarece, atât timp cât instanța a apreciat că există o legătură între cele două dosare, trebuia să facă aplicarea art. 413 pct. 1 C. proc. civ. Toate aceste argumente au fost însă respinse de către instanța de apel, cu motivarea că cele două acțiuni sunt identice, motivare pe care o apreciază ca fiind nelegală. Consideră că singura legătură dintre cele două acțiuni o reprezintă faptul că decurg din același dosar execuțional nr. x/2012, toate celelalte elemente ale cauzelor sunt însă total diferite. Apreciază că invocarea autorității provizorii de lucru judecat de către instanță este nelegală, deoarece în baza autorității provizorii nu se poate respinge o altă acțiune. d. se confundă critica unei hotărâri judecătorești cu critica conduitei instanței, recurentei punându-i-se efectiv în vedere în mod sarcastic și autoritar că nu are acest drept "de a critica conduita instanței". În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 septembrie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 06 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea cererii de recurs. Recursul a fost comunicat intimaților B. S.A. și C. S.R.L. la data de 13 octombrie 2022. Intimata B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata B. S.A., se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susțineri de natură a fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că reclamanta expune critici care pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., și anume greșita reținere a autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate în dosar nr. x/2020, pentru lipsa triplei identități și, de asemenea, incorecta reținere a autorității provizorii de lucru judecat. Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. În ceea ce privește primul motiv de recurs, reclamanta a criticat faptul că în dosarul nr. x/2020 s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a unui imobil, în temeiul art. 1349 C. civ., iar în prezenta cauză s-a solicitat contravaloarea unor terenuri vândute la licitație, în temeiul art. 1357 C. civ., nefiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză prevăzută de dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut că în mod corect a reținut tribunalul că sentința civilă nr. 279/14.04.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 se impune în speță în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, de vreme ce în ambele litigii, fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății îl reprezintă aceeași chestiune litigioasă, și anume demararea și continuarea unei executări silite în pofida faptului că nu există nicio creanță întrucât aceasta fusese stinsă prin plată. A mai indicat Curtea de apel că în litigiul soluționat deja în apel de secția a II-a civilă a Curții de Apel Timișoara nu prezintă importanță că obiectul este diferit, câtă vreme causa debendi a acțiunii este identică în cele două dosare - executarea silită inițiată de B. în dosarul execuțional nr. x/2012 pentru o datorie ce fusese deja achitată în cursul aceluiași an, potrivit opiniei reclamantei-apelante. Înalta Curte reține că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat; el este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Raționamentul instanței de apel este corect, întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul de părți, obiect și cauză, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Efectul pozitiv al lucrului judecat nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate. În speță, Înalta Curte reține, pe de o parte, că prin decizia civilă nr. 636/A/08.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 279/14.04.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu același număr, cauza având ca obiect solicitarea reclamantei din cauza de față de obligare a pârâtei B. la plata de despăgubiri în considerarea unor pretinse fapte ilicite săvârșite cu ocazia executării silite a titlului executoriu - contract de credit bancar nr. x/13.01.2009. S-a reținut în considerentele deciziei civile nr. 363A/2021 că "nu se poate reține faptul că executarea silită începută de B. în dosarul execuțional nr. x/2012 a fost pornită pentru o datorie inexistentă, respectiv achitată în anul 2012, în condițiile în care, după cesionarea creanței de către pârâta B. către S.C. C. S.R.L. în anul 2014, executarea silită a continuat și abia în anul 2017 s-a dispus încetarea executării silite. Însă nu au fost anulate formele de executare, instanța de recurs reținând că, potrivit raportului de expertiză, nu a avut loc o dublă executare, creditul fiind achitat integral". Totodată, prin sentința civilă nr. 279/14.04.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, a fost analizată chestiunea litigioasă referitoare la achitarea integrală a creditului, statuându-se că "nu s-a făcut dovada că, pârâta B. a demarat în anul 2012 executarea silită împotriva reclamantei pentru o datorie inexistentă astfel cum susține reclamanta, nefiind întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., respectiv săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâte, existența unui prejudiciu și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu." Astfel, atâta timp cât în ambele litigii fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății îl reprezintă aceeași chestiune litigioasă, și anume demararea și continuarea unei executări silite în pofida faptului că nu exista nicio creanță cu argumentul esențial că aceasta fusese stinsă prin plată, s-a statuat asupra inexistenței săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâte, chestiune juridică care se dorește a fi tranșată și în cel de-al doilea litigiu, chiar dacă în cauza de față reclamanta solicită repararea altui tip de prejudiciu pretins a fi cauzat prin aceeași faptă ilicită. Prin urmare, de vreme ce efectul pozitiv operează, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., într-un litigiu ulterior între aceleași părți, fără ca obiectul și cauza celor două litigii să fie identice, rezultă că nefondat este criticată decizia instanței de apel cu argumentul că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat astfel cum s-a dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs. În schimb, de vreme ce prejudiciul a cărui reparare se solicită în cauza de față (diferit față de cel din dosarul soluționat prin decizia nr. 636/A/08.11.2021 a Curții de Apel Timișoara) rezultă, în argumentarea reclamantei recurente, din aceeași faptă ilicită ce a fost invocată și în precedenta cauză, există legătura la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și care face ca aspectul inexistenței respectivei fapte ilicite să nu poată fi contrazis în pricina pendinte. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanta a invocat faptul că autoritatea de lucru judecat este provizorie pentru că sentința civilă nr. 279/14.04.2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 nu este definitivă, fiind atacată cu recurs. Acest motiv de recurs este nefondat. Dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. consacră autoritatea de lucru judecat provizorie, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului și ea funcționează până la expirarea termenului de apel sau de recurs, după caz, pentru ipoteza în care, deși supusă apelului sau recursului, calea de atac nu a fost exercitată, ori până la respingerea acestor căi de atac, atunci când s-a făcut uz de ele. În cazul în care calea de atac este admisă, iar hotărârea este schimbată sau modificată în tot sau în parte, autoritatea de lucru judecat provizorie se desființează cu efect retroactiv pentru partea din hotărâre care a fost reformată în căile de atac. Înalta Curte reține, astfel, că o hotărâre judecătorească ce tranșează o chestiune de drept litigioasă, chiar nedefinitivă fiind, se bucură de putere de lucru judecat provizorie care urmează a se consolida sau nu, după caz, în raport de soluția finală ce urmează a fi pronunțată, așa cum prevăd dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. sus-citate. Cât privește critica referitoare la obligația instanței de fond de a suspenda judecata în prezenta cauză până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, Înalta Curte reține că ipoteza legală indicată, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prevede un caz de suspendare facultativă a judecății, iar, în cauză, așa cum în mod corect a subliniat instanța de apel, partea nu a formulat ea însăși o astfel de cerere, neputând imputa, astfel, instanței de apel că nu a dispus din oficiu aplicarea obligatorie a unui caz de suspendare facultativă. De altfel, de esența acestui tip de suspendare este faptul că aceasta este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În fine, sub punctul d. din cererea de recurs se exprimă nemulțumirea recurentei în sensul că instanța de apel a consemnat că partea nu poate critica decât hotărârea instanțe și nu conduita acesteia. Înalta Curte observă că această chestiune nu poate fi calificată drept un motiv de nelegalitate și ea nu poate fi încadrată în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, acesta nefiind un veritabil motiv de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepția nulității recursului și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 195 din 23 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și C. S.R.L.. PENTRU ACESTE MOTIVE,