ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2017

Decizia nr. 287/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 08 noiembrie 2011, reclamanta A. Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., C., anularea, în parte, a Deciziei B. - C. nr. 180025 din 12 ianuarie 2011 prin care s-a soluționat Contestația nr. 346 din 26 noiembrie 2010; anularea, în parte, a Deciziei B.-C. nr. 180352 din 05 iunie 2011 prin care a fost soluționată contestația nr. 201 din 24 ianuarie 2011; - anularea procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011 și a notei de debit nr. 3 prin care a fost stabilit în sarcina reclamantei un debit de 46.269,13 lei.

La data de 31 martie 2012, reclamata a formulat cerere precizatoare a acțiunii și o cerere de introducere în cauză a D. și a E.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de finanțare, încheiat, în calitate de beneficiar, cu D. - F., s-a contractat finanțarea proiectului „Sistem de afișare electronică a informațiilor privind piața muncii”, cu o valoare totală eligibilă de 701.221 lei, sumă pe care E. trebuia să o ramburseze în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererilor de rambursare, și 233.740 lei, contribuția eligibilă a beneficiarului.

Proiectul a fost implementat în perioada 01 iulie 2009-28 februarie 2010 iar, pentru recuperarea cheltuielilor eligibile nerambursabile, au fost înaintate C.-B. doua cereri de rambursare: cererea nr. 1 versiunea 2, in valoare de 159.498,38 lei, fiind certificată de C. suma de 154.241,77 lei, fiind virată beneficiarului suma de 115.681,33 lei, cu ordinul de plată din 12 martie 2010; cererea de rambursare din 29 martie 2010, prin care s-a solicitat suma de 729.309,52 lei, din care C.-B. a certificat doar suma de 9.009,52 lei, pe care a apreciat-o ca fiind cheltuială eligibilă, conform contractului de finanțare, restul fiind considerat cheltuială neeligibilă.

Drept urmare, a întocmit Procesul-verbal de constatare din 04 noiembrie 2010, în baza căruia a reconsiderat verificările deja efectuate asupra cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. 1 versiunea 2 și în cererea de rambursare nr. 2 și, pe baza sumelor certificate aferente acestor cereri, a recalculat bugetul final al contractului de finanțare, stabilind totalul cheltuielilor eligibile la 145.551,64 lei și, în cele din urmă, a stabilit că reclamanta trebuie să restituie suma de 46.449,13 lei.

Pentru această suma a fost emisă Nota de debit din 05 noiembrie 2010, stabilindu-se că și scadentă data de 5 a lunii următoare celei în care a fost emisă nota de debit.

Atât procesul verbal, cât și nota de debit în discuție, au fost atacate cu contestația nr. 346 din 26 noiembrie 2010. Contestația a fost admisa prin Decizia nr. 180025 din 12 ianuarie 2011, anulându-se atât procesul-verbal, cât și nota de debit atacată, iar cu privire la celelalte cereri referitoare la cererea de rambursare nr. 2, solicitările respective au fost respinse.

În urma anularii procesului verbal și a notei de debit menționate, s-a emis un nou proces verbal din 18 ianuarie 2011 și o nouă notă de debit din 19 ianuarie 2011, constatându-se același debit.

Au fost atacate și aceste acte emise de C., cu contestația nr. 201 din 24 februarie 2011, contestația reclamantei fiind soluționată prin Decizia de soluționare C. nr. 180352 din 05 aprilie 2011.

Decizia din 05 aprilie 2011 a C. a anulat, din nou, procesul verbal și nota de debit din 18 ianuarie 2011 și, respectiv, 19 ianuarie 2011, anulând din nou procesul-verbal și nota de debit, respingând celelalte cereri formulate.

Ca urmare a celor de mai sus, s-a ajuns în situația de a se emite procesul verbal de constatare din 28 iunie 2011 și nota de debit din 29 iunie 2011, atacate și acestea cu contestație, întrucât fac aceleași constatări ca și în actele emise anterior și anulate de emitent și se ajunge la același debit de recuperat, pentru aceleași motive de fapt și de drept.

A susținut reclamanta că procesul-verbal și nota de debit atacate au fost întocmite prin contribuția unui funcționar incompatibil, pentru că-și spusese și anterior părerea, în celelalte acte anulate. Atât prima verificare, ca și procesul verbal întocmit în urma acesteia, cât și cea de-a doua și, respectiv, procesul verbal de constatare din 18 ianuarie 2011, au fost efectuate și, respectiv, întocmite de aceeași echipă de verificare formată din G., H. și I.

Prin urmare, aceasta era în conflict de interese cu instituția reclamantă, motivat de faptul că, pornită fiind procedura administrativă în instanța de judecată conform Legii nr. 554/2004, aceștia puteau și sunt antrenați în această procedură litigioasă în baza art. 16 al actului normativ menționat, având în vedere că sunt persoane care au contribuit la elaborarea și emiterea actului atacat în instanță și prin care s-au creat pagube reclamantei, pagube pentru care trebuie să-i plătească despăgubiri.

C.-B. nu a ținut seama de prevederile art. 4 din contractul de finanțare, care prevăd ca eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului să se facă, printre altele, și de instrucțiunile E., parte în contract, ca finanțator.

Având în vedere că, față de întârzierea de achitare a cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare nr. 2, s-a cerut, prin adresa din 31 august 2010, înregistrată la E. din 01 septembrie 2010, să se dispună verificarea tehnică și financiară a rambursării cheltuielilor din cele doua cereri de rambursare și să reconsidere valoarea eligibilă finală, C.-B. trebuia să se consulte cu această parte contractantă și să primească instrucțiuni obligatorii pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor.

Cum reclamanta nu a primit vreun răspuns la adresa menționată, și nici C.-B. nu a primit vreo instrucțiune, în acest sens, de la E., se consideră că, în conformitate cu art. 4 din contract, nu se putea încheia actul de constatare și emite nota de debit, fără a se cere instrucțiunile prevăzute la art. 4 de la organismul ierarhic superior (și parte contractantă), care erau obligatorii în privința stabilirii eligibilității cheltuielilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, cu privire la cheltuielile eligibile, însăși autoritatea competentă, C.-B., a menționat, în procesul verbal de constatare o corespondență anterioară cu beneficiarul în legătură cu aceste cheltuieli, din care rezultă situarea pe poziții diferite în aprecierea eligibilității cheltuielilor.

La cap. 6 pct. II. s-au apreciat ca fiind neeligibile cheltuielile privind plata serviciilor prestate în baza convențiilor civile din cererea de rambursare nr. 2, situație în care echipa de verificare a determinat ca totalul cheltuielilor din cererea de rambursare nr. 2 este de 9.009,52 lei, în loc de 729.309,52 lei.

Nu se motivează, nici în fapt și nici în drept, de ce au fost apreciate ca neeligibile cheltuielile referitoare la plata serviciilor prestate în baza convențiilor civile, situație în care s-a apreciat că actul atacat nu corespunde, din punct de vedere formal, cerințelor prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., ce obligă organul administrativ fiscal ca, la emiterea acestor acte, să indice motivele de fapt și de drept ce au determinat organul competent să stabilească masurile din respectivul act.

Astfel, a apreciat reclamanta că nu poate face apărări, însă aceste cheltuieli sunt eligibile în conformitate cu contractul de finanțare (art. 4), cu H.G. nr. 759/2007 privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele de finanțare, cu Ordinul comun al D. și J. nr. 3/185/2008, pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C., cu Ghidul solicitantului.

A mai arătat reclamanta că s-a încălcat art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 3/185/2008 privind stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C., fără a se preciza în ce constă încălcarea respectivă.

Din analiza textului legal și având în vedere că se invocă și încălcarea art. 26 alin. (1) și art. 28 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și a detașării în alta localitate, reclamanta a dedus că poate fi vorba despre cheltuielile cu cazarea, efectuate în cadrul derulării proiectului. Nu poate ști care este cuantumul cheltuielilor cu cazarea, apreciate a fi eligibile, și care este cuantumul celor neeligibile, din moment ce actul de constatare nu face nici o referire la acestea, cu atât mai mult cu cât, în privința primei cereri de rambursare, toată cheltuiala cu cazarea făcută în interesul proiectului a fost apreciată ca eligibila și decontată ca atare.

Cum cele doua ordine prin care s-au stabilit reguli și liste de cheltuieli eligibile sunt norme de interpretare ale H.G. nr. 759/2007, deci, de strictă și imediată aplicabilitate, și având în vedere că au forță juridică inferioară hotărârii de guvern menționate, nu pot conține dispoziții contrare hotărârii de guvern și nici completă reglementările acesteia, în sens restrictiv. Pe de alta parte, la data emiterii actului, norma de interpretare cuprinsă în Ordinul nr. 3/185/2008 nici nu mai era în vigoare, fiind abrogat de Ordinul nr. 1117/2010, care este în conformitate cu H.G. nr. 759/2007, în privința eligibilității cheltuielilor.

În speță, contractul de finanțare prevede cheltuiala cu cazarea personalului instruit în cadrul implementării proiectului, cheltuiala care este eligibilă atât din perspectiva art. 2 din H.G. nr. 759/2007, cât și din cea a Ordinului nr. 1117/2010 art. 2 lit. b), fiind eligibile și în raport de prevederile bugetului stabilit prin contractul de finanțare încheiat între părți.

De-altfel, interpretarea eligibilității cheltuielii de cazare trebuie făcută, înainte de toate, prin prisma Regulamentului CE nr. 1081/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 05 iulie 2006, privind fondul social european.

Având în vedere că, prin respingerea cererii de rambursare nr. 2 și a reconsiderării ca fiind neeligibile cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza unor convenții civile și a cheltuielilor de cazare, din cererea de rambursare nr. 1, procentul cheltuielilor de tip N. a fost raportat la o altă bază de cheltuieli eligibile, ce a determinat diminuarea cuantumului unor astfel de cheltuieli, așa încât este indubitabil că admiterea contestației sub aspectul eligibilității cheltuielilor cu personalul și cu cazarea constituie temeiul justificativ al reconsiderării procentului cheltuielilor de tip N. ca fiind eligibile în totalitate (maxim 10% din totalul costurilor de proiect).

C. a adoptat atitudinea de reconsiderare a eligibilității costurilor proiectului doar după ce acesta a fost implementat si este în stare de funcționare, ignorând faptul că, anterior formulării cererilor de rambursare, și-a dat acordul asupra tuturor categoriilor de cheltuieli ce le presupunea implementarea proiectului, aprobând bugetul proiectului cu anexele lui, în care erau prevăzute ca eligibile toate cheltuielile care, ulterior, au fost reconsiderate ca fiind neeligibile.

De-altfel, și auditul proiectului a confirmat, anterior emiterii actului atacat, eligibilitatea tuturor cheltuielilor cuprinse în cele două cereri de rambursare, așa încât doar opinia C. este diferită de a celorlalte autorități și organe implicate în aplicarea proiectului.

Prin sentința civilă nr. 2420/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la faptul că actele a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică centrală.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 421/2012 a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului Hunedoara, apreciind că relevant în stabilirea competenței este valoarea creanței ce se tinde a fi recuperată.

Totodată, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență ivit între cele două instanțe.

Prin Decizia nr. 5796/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul C. și E.”

Prin aceeași sentință a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. Hunedoara și D.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că reclamanta A. Hunedoara, în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de finanțare C. cu E. și C.

Acest contract a avut ca obiect finanțarea programului „Sisteme de afișare electronică a informațiilor privind piața muncii” având o valoare totală eligibilă de 934.961 lei, proiectul fiind implementat în perioada 1 iulie 2009-28 februarie 2010 iar, pentru recuperarea cheltuielilor eligibile nerambursabile, au fost formulate de către reclamantă două cereri de rambursare, astfel cererea nr. 1 pentru suma de 159.498,38 lei fiind certificată de C. suma de 154.241,77 lei fiind virată beneficiarului suma de 115.681,33 și cererea de rambursare nr. 2 pentru suma de 729.309,52 lei, C. B., certificând pentru rambursare doar suma de 9.009,52 lei ca fiind eligibilă.

Astfel, a fost întocmit procesul-verbal din 4 noiembrie 2010, în baza căruia a fost reconsiderate verificările deja efectuate asupra cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. 1 versiunea 2 și în cererea de rambursare nr. 2 și, pe baza sumelor certificate, a fost recalculat bugetul final al contractului de finanțare, stabilind totalul cheltuielilor eligibile la 145.551,64 lei, fiind considerate explicit neeligibile cheltuielile privind plata serviciilor în baza convențiilor civile. Continuând verificările privind încadrarea în limitele procentuale a cheltuielilor de tip N. și indirecte, s-a reținut că aceste cheltuieli solicitate și rambursate sunt în cuantum de 62.257 lei. Această valoare, raportată la valoarea cheltuielilor eligibile finale, s-a stabilit a reprezenta un procent de 42,77%, în condițiile în care potrivit clauzelor contractuale aceste cheltuieli erau limitate la 10% din valoarea eligibilă a contractului.

Din totalul cheltuielilor eligibile de 145.551,64 lei, suma de 83.294,64 lei reprezintă cheltuială eligibilă mai puțin N. și întrucât suma de 83.294,64 lei reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile certificate final, a rezultat că procentul de 10%, privind cheltuielile tip N. este reprezentat de suma de 9.254,96 lei.

S-a concluzionat că diferența dintre suma rambursată reclamantei în urma cererii nr. 1 versiunea 2 în cuantum de 115.861,33 lei și suma finală ce se cuvenea acesteia în cuantum de 69.412,20 lei se impune a fi recuperată, reclamanta fiind obligată să restituie suma de 46.449,13 lei, fiind emisă nota de debit din 05 noiembrie 2010.

Împotriva procesului-verbal și a notei de debit, reclamanta a formulat contestație, care a fost admisă prin Decizia nr. 180025 din 12 ianuarie 2011, anulându-se atât procesul verbal, cât și nota de debit atacată, iar celelalte solicitări referitoare la cererea de rambursare nr. 2 au fost respinse, dispunându-se concomitent emiterea unui nou proces verbal și a unei noi note de debit.

Ulterior, s-a emis procesului verbal din 18 ianuarie 2011 și Nota de debit din 19 ianuarie 2011, cu aceleași constatări de fapt și aceleași dispoziții.

Împotriva procesului verbal și a notei de debit reclamanta a formulat contestație, care a fost admisă prin decizia din 05 aprilie 2011 a C., dispunându-se anularea acestor acte și respingerea celorlalte cereri.

În final s-a emis procesul verbal de constatare din 28 iunie 2011 și nota de debit din 29 iunie 2011, acte care au fost contestate de asemenea de reclamantă.

Instanța de fond, în raport de criticile formulate a reținut legalitatea actelor contestate.

Cu privire la incompatibilitatea funcționarilor, C. proc. fisc. conține în totalitate norme de procedură fiscală și norme de competență, astfel că poate fi suplinit numai cu norme de procedură civilă propriu zise și eventual de competență, în măsura compatibilității lor. Ori, normele pe care reclamanta le consideră incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 C. proc. civ., sunt de norme de organizare judiciară, ce sunt incompatibile cu activitatea de inspecție fiscală specifică, și ca urmare funcționarilor instrumentatori ai procesului verbal contestat nu le sunt aplicabile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are o sferă specifică și se referă la actul de judecată propriu-zis.

Potrivit art. 4 din contract „Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul comun al D. și al K. nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C., cu comunicările și completările ulterioare, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile E., precum și de alte dispoziții legale aplicabile.”

Instrucțiunile E. la care se referă norma contractuală se referă la instrucțiuni cu valoare normativă și nu se referă la împrejurarea că ori de câte ori s-ar face verificări este obligată a solicita și obține instrucțiuni concrete cu privire la eligibilitatea lor, întrucât potrivit art. 17, 70 din acordul de delegare de funcții privind implementarea C. 2007-2013 încheiat între E. și C., acest din urmă organism beneficiază de autonomie de acțiune în îndeplinirea atribuțiilor ce i-au fost delegate.

Nu au fost apreciate ca întemeiate nici criticile vizând eligibilitatea cheltuielilor legate de încheierea convențiilor civile. C. a considerat cheltuielile aferente activității de management a proiectului respectiv manager de proiect, responsabil financiar, consilier juridic, responsabil resurse umane, responsabil implementare, expert contabil, secretar economic, în mod temeinic, numai experților cooptați pe termen scurt sau lung, funcție de necesitățile programului fiind permisă cooptarea în cadrul acestuia pe bază de contract de muncă sau de convenție civilă, așa cum rezultă din Ghidul solicitantului.

Membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat și personalul auxiliar în care se includ cei menționați în procesual verbal, se impuneau a fi angajați pe bază de contract de muncă, cu excepția consilierului juridic pentru care Corigendum-ul nr. 4 la Ghidul solicitantului nr. 42 prevedea o derogare, respectiv posibilitatea desfășurării activității în baza unui raport de serviciu în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Ori în condițiile în care toți membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat și personalul auxiliar au fost angajați pe bază de convenție civilă și remunerați în baza acestora, în mod temeinic cheltuielile astfel angajate au fost declarate neeligibile.

Conform art. 4 din contract, un reper normativ al aprecierii cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului îl reprezintă respectarea dispozițiilor Ordinului comun al D. și al K. nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C.

Conform art. 8 din acest act normativ „Pentru cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna se aplică următoarele reguli specifice de eligibilitate:

a) În cazul personalului autorităților și instituțiilor publice, indiferent de finanțarea acestora, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului, drepturile acestora se stabilesc potrivit H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului (…).”

Ori reclamantei tocmai nerespectarea acestei norme i se reproșează, pentru funcționarii publici delegați în cadrul programului și care constituiau grupul țintă, astfel că instanța de fond a apreciat că în mod temeinic cheltuielile cu cazarea a acestora au fost declarate neeligibile.

Incidența acestui act normativ este indiscutabilă în opinia instanței fiind necesar și suficient ca la momentul conduitei reclamantei, care a fost calificată neregulă, acest act normativ să fie în vigoare. Abrogarea lui ulterioară, ceea ce a făcut ca la momentul întocmirii actului de control contestat să fie în vigoare actul normativ abrogator, cu aceeași sferă de activitate, nu duce la concluzia că aprecierea eligibilității cheltuielilor să fie în funcție de actul nou normativ, fără a face o aplicare retroactivă a acestuia.

Cu privire la criticile de neconformitate a legislației naționale aplicabile în raport de Regulamentul CE nr. 1081/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 05 iulie 2006, privind fondul social european, instanța a apreciat că sunt declarative și vagi, nepermițând să facă o analiză concretă a acestora.

Împotriva sentinței nr. 56/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, a formulat recurs reclamanta A. Hunedoara, prin care a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de casare, recurenta a arătat că instanța de fond nu a analizat toate susținerile formulate în cuprinsul acțiunii. Astfel, nu a fost analizat motivul de nelegalitate vizând dispozițiile art. 4 din contractul de finanțare, mărginindu-se la a se aprecia că instrucțiunile părții contractante, E., se referă la instrucțiuni cu valoare normativă, nefiind analizată nici eligibilitatea cheltuielilor de cazare în privința cuantumului având în vedere că în prima cerere de rambursare toate cheltuielile de cazare au fost apreciate ca eligibile și decontate.

De asemenea, nu au fost analizate criticile vizând cheltuielile din prima cerere de rambursare, apreciate ca fiind eligibile, după care s-a revenit prin raportare la o altă bază de calcul, ce a modificat cuantumul, fără lămurirea corectă a aspectului eligibilității cu personalul și cazarea.

Cu privire la motivele de modificare a sentinței recurate, se apreciază că soluția instanței de fond este în contradictoriu cu probatoriul administrat în cauză, instanța interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale incidente.

Un prim aspect de aplicare greșită a legii vizează modul de soluționare a aspectelor de incompatibilitate a funcționarilor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. raportat la art. 39 lit. b) și c) C. fisc. și nu dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța s-a mărginit a aprecia că normele incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 sunt norme de organizare judecătorească, inaplicabile funcționarilor, fără a analiza incidența dispozițiilor art. 9 lit. b) și c) C. proc. fisc. invocate în susținerea acțiunii.

Soluția instanței de fond este greșită și cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, funcție de prevederile contractului de finanțare, respectiv art. 4 din contract.

Cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza convențiilor civile sunt eligibile în raport de dispozițiile art. 4 din contract, H.G. nr. 759/2007, Ordinul comun al D. și K. nr. 3/185/2008, cu Ghidul solicitantului, ținând cont și de poziția exprimată a E. prin adresa din 22 decembrie 2010, actul normativ invocat în apărare nefiind analizat.

Instanța de fond nu a analizat în nici un fel faptul că, cheltuielile au fost prevăzute în bugetul proiectului la capitolul „Resurse Umane” din anexa 2, fiind adoptate prin contractul de finanțare și auditate de un auditor extern care a confirmat realitatea și regularitatea cheltuielilor.

În același timp nu s-a ținut cont că plata serviciilor prezentate în baza convențiilor civile sunt în acord cu prevederile Ordinului comun nr. 3/185/2008.

În mod greșit s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun menționat, fără a se arăta în ce constă încălcarea respectivă.

Nu se poate ști care este cuantumul cheltuielilor cu cazarea, apreciate a fi eligibile și care este cuantumul celor neeligibile, atâta timp cât, prin actele contestate, nu se precizează, iar, în privința primei cereri de rambursare, cheltuielile cu cazare au fost apreciate ca fiind eligibile în totalitate.

Contractul de finanțare prevede cheltuiala cu cazarea personalului, cheltuieli ce sunt eligibile atât din perspectiva dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007 cât și din cea a Ordinului nr. 1117/2010, art. 2 lit. b).

Prin urmare, nu se poate reține că sunt neeligibile în bugetul final al proiectului implementat acele cheltuieli de cazare a personalului instruit pentru implementarea proiectului cu finanțare europeană, pentru care părțile și-au dat acordul că sunt eligibile, cheltuieli pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de H.G. nr. 759/2007.

Faptul că, cheltuielile sunt eligibile rezultă din probatoriul administrat, probe din care rezultă modul injust în care pârâtul C. a apreciat eligibilitatea cheltuielilor din cele două cereri de rambursare 1 și 2, în raport de contractul de finanțare și Ghidul Solicitantului, respingând cererea de rambursare nr. 2 și, în același timp neconsiderând neeligibilitatea cheltuielilor din cererea de rambursare nr. 1 pentru care în urma recalculării s-a dispus restituirea sumei de 46.441,13 lei.

Având în vedere că, prin respingerea cererii de rambursare nr. 2 și a reconsiderării ca fiind neeligibile cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza unor convenții civile și a cheltuielilor de cazare din cererea de rambursare nr. 1, procentul cheltuielilor de tip N. a fost raportat la o altă bază de cheltuieli eligibile, este indubitabil că admiterea contestației sub aspectul eligibilității cheltuielilor cu personalul și cu cazare constituie temeiul justificativ al reconsiderării procentului cheltuielilor de tip N. ca fiind eligibil în totalitate (maxim 10% din totalul costurilor de proiect). Este de reținut că C. a reconsiderat eligibilitatea cheltuielile proiectului după ce acesta a fost implementat, ignorând faptul că anterior și-a dat acordul asupra tuturor cheltuielilor efectuate, iar auditul proiectului a confirmat eligibilitatea tuturor cheltuielilor cuprinse în cele două cereri de rambursare.

Prin Decizia nr. 2932 din 29 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. Hunedoara împotriva sentinței nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de control judiciar că prima instanță a omis să examineze toate apărările recurentei expuse la punctele 2, 4 și 5 din acțiunea principală, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției în întregul său.

Este de reținut că părțile litigante au încheiat contractul de finanțare C., iar la art. 4 s-a stabilit „eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului”, prin raportare la H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, la ordinul comun al D. și K. nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei de cheltuieli eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C., la Ghidul Solicitantului, la contractul părților, la instrucțiunile E., precum și alte dispoziții legale aplicabile.

Prin H.G. nr. 759/2007, la art. 2 sunt enumerate condițiile ce trebuie îndeplinite, ca o cheltuială efectuată de beneficiari, în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, să fie considerată eligibilă, iar la art. 5(1) din același act normativ sunt definite cheltuielile generate de administrație.

Art. 13 din H.G. nr. 759/2007, face trimitere la art. 34 alin. (2) din regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, la art. 7 alin. (3) și (8) din Regulamentul nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, la art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. 4 din Regulamentul nr. 1081/2006.

La art. 11 din Regulamentul nr. 1081/2006 și la art. 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor.

Prin Ghidul Solicitantului, la pct. 14 sunt stabilite regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, lista categoriilor și subcategoriile de cheltuieli eligibile, lista cheltuielilor neeligibile, plafoanele maxim de referință ale cheltuielilor de personal.

Prin Ordinul comun al D. și al ministrului Finanțelor nr. 3/185/2008 se stabilesc atât categoriile de cheltuieli eligibile (art. 2) cât și condițiile cumulative pentru ca această cheltuială să fie considerată eligibilă (art. 3).

De asemenea, la art. 8 sunt stabilite regulile speciale de eligibilitate pentru diferite categorii de cheltuieli aferente managementului și implementarea C., Anexa 6 enumerând cheltuielile eligibile.

Pornind de la obligațiile contractuale stabilite de părți prin contractul de finanțare, legislația comunitară și națională menționată mai sus, instanța de fond avea obligația de a analiza eligibilitatea cheltuielilor în raport de dispozițiile legale invocate de reclamanta-recurentă în cererea precizatoare fila 188 dosar fond, respectiv contractul de finanțare încheiat de părțile litigante, H.G. nr. 759/2007, Ghidul solicitantului, Ordinul comun al D. și al K. nr. 3/185/2000 și Regulamentul CE nr. 1081/2006 și 1081 al Parlamentului European și al Consiliului.

Instanța de fond nu a analizat eligibilitatea creanței în raport de legislația națională și comunitară menționată, ținând cont și de contractul părților, nu a stabilit care este cuantumul cheltuielilor de cazare ca fiind eligibile în raport de critica reclamantei care arată că în prima cerere de rambursare au fost considerate ca fiind exigibile toate cheltuielile de cazare și care au fost considerentele pentru reconsiderarea cheltuielilor și la ce bază de calcul au fost raportate cheltuielile de tip N..

II. Procedura derulată în al doilea ciclu procesual, după casare cu trimitere spre rejudecare;

Pricina a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 noiembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 179 din 11 iulie 2016, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și D., în nume propriu.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. Hunedoara în contradictoriu cu pârâții D.-în calitate de succesor în drepturi și obligații a C. și K., în calitate de succesor în drepturi și obligații al E.

A anulat Procesul-verbal de constatare din 28 iunie 2011 și nota de debit din 29 iunie 2011, ambele emise de fostul C. și a obligat pârâtul K., în calitate de succesor în drepturi și obligații a E. să ramburseze reclamantei cheltuieli eligibile aferente cererii de rambursare nr. 2 în cuantum de 533.704,4 lei.

A respins celelalte cereri, ca neîntemeiate, și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții B. și D. în nume propriu, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 7.610 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Curtea a constatat că actele administrative a căror anulare se solicită sunt emise de C., al cărui succesor în drepturi și obligații este D., astfel că această autoritate are calitate procesuală pasivă.

De asemenea, având în vedere că E., al cărei succesor în drepturi și obligații este K., este parte a contractului de finanțare și că, potrivit alin. (5) al art. 7 din contract, această instituție face transferul fondurilor către beneficiar, și această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Deciziilor nr. 180025 din 12 ianuarie 2011 și nr. 180352 din 05 aprilie 2011, prin care au fost admise contestațiile reclamantei, dispunându-se emiterea unor noi titluri de creanță, titluri de creanță pe care reclamanta le-a atacat în procedura contenciosului administrativ, precum și criticile reclamantei care vizează fondul cauzei, că acesta apare ca lipsit de interes și urmează a fi respins.

În ceea ce privește capetele de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011, a notei de debit din 29 iunie 2011 și rambursarea cheltuielilor eligibile aferente cererii de rambursare nr. 2, a constatat prima instanță că pârâta a apreciat că sunt neeligibile cheltuielile aferente personalului implicat în implementarea proiectului, apreciind că membrii acestei echipe nu puteau avea decât raporturi de muncă sau de serviciu cu reclamanta, fiind exclusă cooptarea acestora în baza unor convenții civile.

Prevederi legate de personalul implicat în implementarea proiectului se regăsesc în mai multe capitole ale Ghidului solicitantului.

Astfel, potrivit acestuia, echipa de implementare a proiectului este formată din echipa de management și din experți. Se mai prevede că personalul implicat în implementarea proiectului (fără a se face distincție între diferitele categorii de persoane implicate în derularea proiectului, ex. echipa de management, personal administrativ) se împarte în 3 categorii, în funcție de nivelul experienței profesionale specifice pentru activitățile proiectului în care urmează a fi implicat - experți tip A, B, C. O astfel de prevedere conduce la concluzia că întreg personalul implicat în implementarea face parte din categoria experților (și tarifele orare stabilite pentru munca desfășurată au în vedere această clasificare).

Referitor la modul în care experții își puteau desfășura activitatea în cadrul proiectului, Ghidul solicitantului în vigoare la data depunerii cererii de finanțare, data aprobării sale și data încheierii contractului de finanțare prevedea că aceștia își pot desfășura activitatea, fie în cadrul unor raporturi de muncă generate de încheierea unui contract individual de muncă, raport de serviciu, fie în afara unor raporturi juridice de muncă, respectiv contract civil de prestări servicii încheiat în temeiul codului civil.

De asemenea, mai trebuie reținut că acesta nu limitează, în cazul în care beneficiarul finanțării nerambursabile este o instituție publică cum este cazul în speță, cheltuielile pentru echipa de implementare doar la salariul ce se acordă personalului din instituțiile bugetare și nu impun ca singură modalitate de formare a echipei de implementare încadrarea sa cu contract de muncă sau raport de serviciu.

Raportat la aceste prevederi reclamanta a formulat cererea de finanțare (potrivit Ghidului cererea de finanțare trebuia să cuprindă și componența echipei de implementare a proiectului - (fila 107, 113), a stabilit o anumită componentă numerică a echipei de implementare a proiectului și o anumită sumă pentru plata acestei echipe. Odată cu aprobarea cererii de finanțare practic s-a aprobat și această echipă, cât și bugetul alocat pentru plata ei, echipă ce își desfășoară activitatea pe baza unor contracte civile de prestări servicii.

Așadar, contractele de prestări servicii încheiate de către reclamantă se încadrează în posibilitățile de cooptare a personalului prevăzute de Ghidul solicitantului indiferent că este vorba de experți pe termen scurt sau lung.

E. a comunicat reclamantei, prin adresele din 21 octombrie 2010 și din 22 decembrie 2010, că sunt considerate eligibile cheltuielile generate de activitățile prestate în baza contractelor de servicii, încheiate în baza C. civ. între beneficiar și o persoană fizică. În același sens este și răspunsul la interogatoriu al acestei pârâte.

Astfel, a apreciat instanța că modalitatea de angajare a experților de către reclamantă respectă exigențele prevăzute în Ghidul Solicitantului în vigoare la încheierea contractului de finanțare.

În ceea ce privește aspectul dacă aceste cheltuieli cu personalul îndeplinesc condițiile pentru a fi eligibile, conform art. 4 din contractul de finanțare cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de H.G. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, de Ordinul comun al D. și al K. nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C., de Ghidul solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile E., precum și de alte dispoziții legale aplicabile.

A reținut instanța, analizând dispozițiile art. 2 din Hotărârea nr. 759/2007, că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general: să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate, să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau C., pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006, să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Potrivit Ordinului nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin C. cheltuielile cu personalul se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile enumerate de art. 2 din acest act normativ.

De asemenea, aceste cheltuieli se regăsesc și în lista cheltuielilor eligibile aferente axelor prioritare 1-6 cuprinsă în anexa 6 a ordinului menționat anterior.

În cauză, cheltuielile cu personalul efectuate de reclamantă îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale. De asemenea, acestea se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile enumerate de art. 2 din Ordinul nr. 3/185/2008, precum și în lista cuprinsă în anexa 6 acestuia.

A apreciat instanța că pârâta a declarat ca fiind neeligibilă suma de 546.982,14 prin încălcarea prevederilor contractuale, a celor cuprinse în ghidul solicitantului și a celor cuprinse în actele normative anterior menționate.

Referitor la cheltuielile cu cazare, a constatat instanța de fond că, pentru cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna art. 8 din Ordinul nr. 3/185/2008 stabilește că se aplică reguli specifice de eligibilitate. Astfel, în cazul personalului autorităților și instituțiilor publice, indiferent de finanțarea acestora, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului, drepturile acestora se stabilesc potrivit H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului.

Or, raportat la dispozițiile art. 26 din acest act normativ în mod corect a stabilit pârâta că un număr de 36 de participanți la instruirea desfășurată în perioada 10-12 februarie 2010 la complexul hotelier „x” nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de cazare, suma de 13.274,74 lei fiind achitată necuvenit ca urmare a analizării cererii de rambursare nr. 1, în acest sens fiind și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la incompatibilitatea funcționarilor care au întocmit actele contestate, aceasta este neîntemeiată întrucât normele pe care reclamanta le consideră incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 C. proc. civ. sunt de norme de organizare judiciară, ce sunt incompatibile cu activitatea de inspecție fiscală specifică, cum este cea dedusă controlului în prezenta cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 179 din 11 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia au formulat recurs K. prin D., A. Hunedoara.

D., în calitate de recurent, în motivarea recursului, invocând disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind legale actele administrative contestate în cauză.

În esență a susținut că hotărârea recurată nu este motivată, nefiind elucidate pe deplin circumstanțele/apărările/susținerile care au importanță în soluționarea acțiunii.

S-a arătat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv Legea nr. 202/2006, H.G. nr. 1610/2006, în contextul în care reclamanta a procedat la implicarea personalului în cadrul proiectului prin încheierea unor contracte civile de prestări servicii, fapt ce a determinat C. să considere respectivele cheltuieli cu resursa umană, cheltuială neeligibilă.

De asemenea, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a statuat și cu privire la cheltuielile cu cazarea, stabilind că doar suma de 13.274,74 lei a fost achitată necuvenit.

S-a mai arătat că prin sentința recurată în mod greșit au fost acordate și cheltuielile de judecată.

K., în cuprinsul recursului formulat a susținut, în esență, următoarele critici: instanța de fond trebuia să rețină excepția lipsei calității sale procesuale pasive ca fiind câștigată cauzei potrivit disp. art. 377 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. (1865), și să respingă, ca atare, acțiunea împotriva sa.

Pe fondul cauzei a susținut că se impunea respingerea acțiunii/ pretențiilor deduse judecății pentru că implementarea logistică a contractului de finanțare pe baza unor convenții civile trebuia să respecte dispozițiile legale, cerință care nu a fost îndeplinită.

De asemenea, cheltuielile de delegare/cazare a personalului propriu angajat în derularea proiectului cu nerespectarea legii nu pot fi legal decontate.

Recurenta-reclamantă, A. Hunedoara, prin recursul formulat a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost completată și precizată.

A arătat recurenta-reclamantă că respingerea cererii sale în ceea ce privește declararea ca eligibile și rambursarea cheltuielilor de cazare în sumă de 13.274,74 lei este nelegală.

S-a susținut că respectivele cheltuieli cu cazarea îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, în baza căruia s-a încheiat contractul de finanțare și de art. 2 din Ordinul nr. 1117/2010.

În cuprinsul concluziilor scrise recurenta-reclamantă a combătut criticile recurenților-pârâți și a solicitat respingerea recursurilor acestora.

D. și L. au formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care au combătut criticile recurentei-reclamante, solicitând respingerea recursului formulat de aceasta.

III. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor;

Înalta Curte, analizând soluția primei instanțe în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, reține că aceasta este corectă.

K. reprezentat de M., are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond.

Pe de o parte, prin Decizia de casare nr. 2932 din 29 septembrie 2015 a fost casată integral sentința nr. 56/ 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, și trimisă cauza spre rejudecare.

Pe de altă parte, este adevărat că actele contestate în cauză nu au fost emise de C. în nume propriu, ci au fost încheiate cu respectarea mandatului acordat prin Acordul de delegare de funcții aprobat prin Ordinul nr. 600/2008.

Implicarea E. este directă și evidentă în ceea ce privește activitatea curentă desfășurată de C., respectiv în privința actelor contestate în prezenta speță, motiv pentru care se impune respingerea excepției formulate de K.

De asemenea, K. îndeplinește funcția de unitate de plată, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) lit. (c) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se justifică reținerea în cauză a calității procesuale pasive pentru K. prin M., în condițiile în care această autoritate de management este responsabilă conform contractului de finanțare semnat cu A. Hunedoara, cât și pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor pe care le-a delegat Organismului Intermediar, pentru implementarea programului operațional.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei de cele două ministere, instanța de recurs reține că acestea sunt fondate, sentința recurată fiind greșită.

În ceea ce privește cheltuielile cu personalul, reținute ca neeligibile în cuprinsul actelor administrative atacate, instanța de recurs constată, din actele dosarului, că A. Hunedoara a procedat la implicarea personalului propriu în cadrul proiectului prin încheierea de contracte civile de prestări servicii, fapt de altfel, necontestat.

Însă, A. Hunedoara este instituție publică, cu personalitate juridică, subordonată B., având obligația să respecte următoarele reglementări specifice precum:

- Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea B., cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul căreia dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2), prevăd că: „(1) Personalul Agenției Naționale și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe bază de contract individual de muncă. (2) Personalul prevăzut la alin. (1) este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar”;

- H.G. nr. 1610/2006 privind aprobarea Statutului B., cu modificările și completările ulterioare;

- Actele normative referitoare la angajarea și salarizarea personalului din cadrul instituțiilor publice.

Dispozițiile art. 1 alin. (3) din contractul de finanțare prevăd că: „Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu instrucțiunile/deciziile emise de E. și cu legislația comunitară și națională”.

Aceste prevederi au fost cunoscute și asumate de reclamantă prin semnarea contractului.

Având în vedere cele reținute anterior și de faptul că reclamanta, deși a devenit beneficiara proiectului, și-a păstrat statutul de instituție publică, se impunea ca modalitatea de angajare a personalului, potrivit Ghidului solicitantului, să fie particularizată/ individualizată în funcție de calitatea A. Hunedoara de instituție publică, respectiv să fie respectate dispozițiile legale privind ocuparea posturilor în cadrul unei astfel de instituții.

Neprocedând la respectarea dispozițiilor legale și contractuale menționate, în mod corect, în cuprinsul actelor atacate, cheltuielile cu resursa umană au fost stabilite ca fiind neeligibile.

În ceea ce privește soluția primei instanțe cu referire la cheltuielile rezultate în urma cazării persoanelor care au făcut parte din echipa de implementare a proiectului și a participanților la instruirea desfășurată în perioada 10 - 12 februarie 2010, la Complexul Hotelier x - Georgiu-Băi, aceasta este greșită.

Prima instanță a reținut că în mod corect pârâta a stabilit că un număr de 36 de participanți nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de cazare, suma de 13.274,74 lei fiind achitată necuvenit, în acest sens reținând că sunt și concluziile raportului de expertiză.

Real este că cele reținute nu concordă cu concluziile raportului de expertiză care menționează ca neeligibilă suma de 18.467,78 lei (fila 201 dosar fond) și nici cu suma de 17.699,65 lei stabilită de pârât în cuprinsul actelor contestate.

Dincolo de aceste aspecte, în mod corect au fost stabilite ca fiind cheltuieli neeligibile cele privind cazarea, suma reală/ corectă fiind cea reținută în cuprinsul actelor contestate.

În mod greșit recurenta-reclamantă a susținut că sunt eligibile cheltuielile cu cazarea în temeiul art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 și Ordinului nr. 1117/2010.

Prin contractul de finanțare înregistrat la E. din 22 iunie 2009 și la OI D. din 29 iunie 2009, la art. 4 - Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, s-a prevăzut ca eligibilitatea pentru cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului Sistem de afișare electronică a informațiilor privind piața muncii, C., să fie determinată conform Ordinului nr. 3/185/2008.

Prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate, cu modificările și co