ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2932/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 8 noiembrie și înregistrată sub nr. 4768/97/2011, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, a solicitat instanței să dispună următoarele:
- Anularea în parte a Deciziei OIPOSDRU - Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 180025 din 12 ianuarie 2011 prin care s-a soluționat Contestația nr. 346 din 26 noiembrie 2010;
- Anularea în parte a Deciziei OIPOSDRU - Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 180352 din 5 iunie 2011 prin care a fost soluționată Contestația nr. 201 din 24 ianuarie 2011;
- Anularea Procesului-verbal de constatare nr. 180714 din 28 iunie 2011 și a Notei de debit nr. 3 prin care a fost stabilit în sarcina reclamantei un debit de 46.269,13 RON.
La data de 31 martie 2012, reclamata a formulat cerere precizatoare a acțiunii și o cerere de introducere în cauză a Ministerului Muncii și a AMPOSDRU.
În motivarea acțiunii, reclamanta apreciază că actele enumerate mai sus sunt nelegale și netemeinice, dezvoltând în susținerea acțiunii atât aspecte de fond cât și de formă.
Prin Sentința civilă nr. 2420/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la faptul că actele a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică centrală.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Sentința nr. 421/2012 a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului Hunedoara, apreciind că relevant în stabilirea competenței este valoarea creanței ce se tinde a fi recuperată.
Totodată, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență ivit între cele două instanțe.
Prin Decizia nr. 5796/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”.
Prin aceeași sentință a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara și Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de finanțare POSDRU/42/4.1//G/22315 cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (AMPOSDRU) și Organismul Intermediar pentru „Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU).
Acest contract a avut ca obiect finanțarea programului „Sisteme de afișare electronică a informațiilor privind piața muncii” având o valoare totală eligibilă de 934.961 RON, proiectul fiind implementat în perioada 1 iulie 2009 - 28 februarie 2010 iar pentru recuperarea cheltuielilor eligibile nerambursabile au fost formulate de către reclamantă două cereri de rambursare, astfel Cererea nr. 1 pentru suma de 159.498,38 RON fiind certificată de OIPOSDRU suma de 154.241,77 RON fiind virată beneficiarului suma de 115.681,33 și cererea de rambursare nr. 2 pentru suma de 729.309,52 RON, OIPOSDRU Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, certificând pentru rambursare doar suma de 9.009,52 RON ca fiind eligibilă.
Astfel, a fost întocmit Procesul-verbal nr. 180661 din 4 noiembrie 2010, în baza căruia a fost reconsiderate verificările deja efectuate asupra cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. 1 versiunea 2 și în cererea de rambursare nr. 2 și, pe baza sumelor certificate, a fost recalculat bugetul final al contractului de finanțare, stabilind totalul cheltuielilor eligibile la 145.551,64 RON, fiind considerate explicit neeligibile cheltuielile privind plata serviciilor în baza convențiilor civile. Continuând verificările privind încadrarea în limitele procentuale a cheltuielilor de tip FEDR și indirecte, s-a reținut că aceste cheltuieli solicitate și rambursate sunt în cuantum de 62.257 RON. Această valoare, raportată la valoarea cheltuielilor eligibile finale, s-a stabilit a reprezenta un procent de 42,77%, în condițiile în care potrivit clauzelor contractuale aceste cheltuieli erau limitate la 10% din valoarea eligibilă a contractului.
Din totalul cheltuielilor eligibile de 145.551,64 RON, suma de 83.294,64 RON reprezintă cheltuială eligibilă mai puțin FEDR și întrucât suma de 83.294,64 RON reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile certificate final, a rezultat că procentul de 10%, privind cheltuielile tip FEDR este reprezentat de suma de 9.254,96 RON.
S-a concluzionat că diferența dintre suma rambursată reclamantei în urma cererii nr. 1 versiunea 2 în cuantum de 115.861,33 RON și suma finală ce se cuvenea acesteia în cuantum de 69.412,20 RON se impune a fi recuperată, reclamanta fiind obligată să restituie suma de 46.449,13 RON, fiind emisă Nota de debit nr. 180667 din 5 noiembrie 2010.
Împotriva procesului-verbal și a notei de debit, reclamanta a formulat contestație, care a fost admisă prin Decizia nr. 180025 din 12 ianuarie 2011, anulându-se atât procesul-verbal, cât și nota de debit atacată, iar celelalte solicitări referitoare la cererea de rambursare nr. 2 au fost respinse, dispunându-se concomitent emiterea unui nou proces verbal și a unei noi note de debit.
Ulterior, s-a emis Procesului-verbal nr. 180039 din 18 ianuarie 2011 și Nota de debit nr. 180042 din 19 ianuarie 2011, cu aceleași constatări de fapt și aceleași dispoziții.
Împotriva procesului verbal și a notei de debit reclamanta a formulat contestație, care a fost admisă prin Decizia din 5 aprilie 2011, a OIPOSDRU, dispunându-se anularea acestor acte și respingerea celorlalte cereri.
În final s-a emis Procesul-verbal de constatare nr. 180714 din 28 iunie 2011 și Nota de debit nr. 180721 din 29 iunie 2011, acte care au fost contestate de asemenea de reclamantă.
Instanța de fond, în raport de criticile formulate a reținut legalitatea actelor contestate.
Cu privire la incompatibilitatea funcționarilor se reține că, Codul de procedură fiscală conține în totalitate norme de procedură fiscală și norme de competență, astfel că poate fi suplinit numai cu norme de procedură civilă propriu zise și eventual de competență, în măsura compatibilității lor. Ori normele pe care reclamanta le consideră incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 C. proc. civ., sunt de norme de organizare judiciară, ce sunt incompatibile cu activitatea de inspecție fiscală specifică, și ca urmare funcționarilor instrumentatori ai procesului verbal contestat nu le sunt aplicabile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are o sferă specifică și se referă la actul de judecată propriu-zis.
Potrivit art. 4 din contract „Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul comun al ministerului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, cu comunicările și completările ulterioare, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.”
Instrucțiunile AMPOSDRU la care se referă norma contractuală se referă la instrucțiuni cu valoare normativă și nu se referă la împrejurarea că ori de câte ori s-ar face verificări este obligată a solicita și obține instrucțiuni concrete cu privire la eligibilitatea lor, întrucât potrivit art. 17.70 din acordul de delegare de funcții privind implementarea POSDRU 2007 - 2013 încheiat între AMPOSDRU și OIPOSDRU, acest din urmă organism beneficiază de autonomie de acțiune în îndeplinirea atribuțiilor ce i-au fost delegate.
Nu au fost apreciate ca întemeiate nici criticile vizând eligibilitatea cheltuielilor legate de încheierea convențiilor civile. OIPOSDRU a considerat cheltuielile aferente activității de management a proiectului respectiv manager de proiect, responsabil financiar, consilier juridic, responsabil resurse umane, responsabil implementare, expert contabil, secretar economic, în mod temeinic, numai experților cooptați pe termen scurt sau lung, funcție de necesitățile programului fiind permisă cooptarea în cadrul acestuia pe bază de contract de muncă sau de convenție civilă, așa cum rezultă din Ghidul solicitantului.
Membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat și personalul auxiliar în care se includ cei menționați în procesul-verbal, se impuneau a fi angajați pe bază de contract de muncă, cu excepția consilierului juridic pentru care Coringendum-ul nr. 4 la Ghidul solicitantului nr. 42 prevedea o derogare, respectiv posibilitatea desfășurării activității în baza unui raport de serviciu în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Ori în condițiile în care toți membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat și personalul auxiliar au fost angajați pe bază de convenție civilă și remunerați în baza acestora, în mod temeinic cheltuielile astfel angajate au fost declarate neeligibile.
Conform art. 4 din contract, un reper normativ al aprecierii cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului îl reprezintă respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministerului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU.
Conform art. 8 din acest act normativ „Pentru cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna se aplică următoarele reguli specifice de eligibilitate:
a) În cazul personalului autorităților și instituțiilor publice, indiferent de finanțarea acestora, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului, drepturile acestora se stabilesc potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului ….”
Ori reclamantei tocmai nerespectarea acestei norme i se reproșează, pentru funcționarii publici delegați în cadrul programului și care constituiau grupul țintă, astfel că instanța de fond a apreciat că în mod temeinic cheltuielile cu cazarea a acestora au fost declarate neeligibile.
Incidența acestui act normativ este indiscutabilă în opinia instanței fiind necesar și suficient ca la momentul conduitei reclamantei, care a fost calificată neregulă, acest act normativ să fie în vigoare. Abrogarea lui ulterioară, ceea ce a făcut ca la momentul întocmirii actului de control contestat să fie în vigoare actul normativ abrogator, cu aceeași sferă de activitate, nu duce la concluzia că aprecierea eligibilității cheltuielilor să fie în funcție de actul nou normativ, fără a face o aplicare retroactivă a acestuia.
Cu privire la criticile de neconformitate a legislației naționale aplicabile în raport de Regulamentul CE nr. 1081/2006 al Parlamentului european și al Consiliului din 5 iulie 2006, privind fondul social european, instanța a apreciat că sunt declarative și vagi, nepermițând să facă o analiză concretă a acestora.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva Sentinței nr. 56/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, a formulat recurs, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, prin care a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
În dezvoltarea motivelor de casare, recurenta arată că prin acțiunea formulată a invocat mai multe motive de nelegalitate a actelor administrate contestate, dar instanța de fond nu a analizat motivele dezvoltate la pct. 2, 4, 5 din acțiune. Astfel, nu a fost analizat motivul de nelegalitate vizând dispozițiile art. 4 din contractul de finanțare, mărginindu-se a aprecia că instrucțiunile părții contractante, AMPOSDRU, se referă la instrucțiuni cu valoare normativă, nefiind analizată nici eligibilitatea cheltuielilor de cazare în privința cuantumului având în vedere că în prima cerere de rambursare toate cheltuielile de cazare au fost apreciate ca eligibile și decontate.
De asemenea, nu au fost analizate criticile vizând cheltuielile din prima cerere de rambursare, apreciate ca fiind eligibile, după care s-a revenit prin raportare la o altă bază de calcul, ce a modificat cuantumul, fără lămurirea corectă a aspectului eligibilității cu personalul și cazarea.
Cu privire la motivele de modificare a sentinței recurate, se apreciază că soluția instanței de fond este în contradictoriu cu probatoriul administrat în cauză, instanța interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale incidente.
Un prim aspect de aplicare greșită a legii vizează modul de soluționare a aspectelor de incompatibilitate a funcționarilor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. raportat la art. 39 lit. b) și c) C. fisc. și nu dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
Instanța s-a mărginit a aprecia că normele incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 sunt norme de organizare judecătorească, inaplicabile funcționarilor, fără a analiza incidența dispozițiilor art. 9 lit. b) și c) C. proc. fisc. invocate în susținerea acțiunii.
Soluția instanței de fond este greșită și cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, funcție de prevederile contractului de finanțare, respectiv art. 4 din Contractul nr. 42/4.1/G/22315.
Cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza convențiilor civile sunt eligibile în raport de dispozițiile art. 4 din contract, H.G. nr. 759/2007, Ordinul Comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008, cu Ghidul solicitantului, ținând cont și de poziția exprimată a AMPOSDRU prin Adresa nr. E 553 din 22 decembrie 2010, actul normativ invocat în apărare nefiind analizat.
Instanța de fond nu a analizat în nici un fel faptul că, cheltuielile au fost prevăzute în bugetul proiectului la capitolul „Resurse Umane” din anexa 2, fiind adoptate prin contractul de finanțare și auditate de un auditor extern care a confirmat realitatea și regularitatea cheltuielilor.
În același timp nu s-a ținut cont că plata serviciilor prezentate în baza convențiilor civile sunt în acord cu prevederile Ordinului comun nr. 3/185/2008.
În mod greșit s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun menționat, fără a se arăta în ce constă încălcarea respectivă.
Nu se poate ști care este cuantumul cheltuielilor cu cazarea, apreciate a fi eligibile și care este cuantumul celor neeligibile, atâta timp cât prin actele contestate nu se precizează, iar în privința primei cereri de rambursare, cheltuielile cu cazare au fost apreciate ca fiind eligibile în totalitate.
Contractul de finanțare prevede cheltuiala cu cazarea personalului, cheltuieli ce sunt eligibile atât din perspectiva dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007 cât și din cea a Ordinului nr. 1117/2010, art. 2 lit. b).
Prin urmare, nu se poate reține că sunt neeligibile în bugetul final al proiectului implementat, acele cheltuieli de cazare a personalului instruit pentru implementarea proiectului cu finanțare europeană, pentru care părțile și-au dat acordul că sunt eligibile, cheltuieli pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de H.G. nr. 759/2007.
Faptul că, cheltuielile sunt eligibile rezultă din probatoriul administrat, probe din care rezultă modul injust în care pârâtul OIPOSDRU a apreciat eligibilitatea cheltuielilor din cele două cereri de rambursare 1 și 2, în raport de contractul de finanțare și Ghidul Solicitantului, respingând cererea de rambursare nr. 2 și, în același timp neconsiderând neeligibilitatea cheltuielilor din cererea de rambursare nr. 1 pentru care în urma recalculării s-a dispus restituirea sumei de 46.441,13 RON.
Având în vedere că prin respingerea cererii de rambursare nr. 2 și a reconsiderării ca fiind neeligibile cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza unor convenții civile și a cheltuielilor de cazare, din cererea de rambursare nr. 1, procentul cheltuielilor de tip FEDR a fost raportat la o altă bază de cheltuieli eligibile, așa încât este indubitabil că admiterea contestației sub aspectul eligibilității cheltuielilor cu personalul și cu cazare constituie temeiul justificativ al reconsiderării procentului cheltuielilor de tip FEDR ca fiind eligibil în totalitate (maxim 10% din totalul costurilor de proiect). Este de reținut că OIPOSDRU a reconsiderat eligibilitatea cheltuielile proiectului după ce acesta a fost implementat, ignorând faptul că anterior și-a dat acordul asupra tuturor cheltuielilor efectuate, iar auditul proiectului a confirmat eligibilitatea tuturor cheltuielilor cuprinse în cele două cereri de rambursare.
Intimații, au formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând argumentele expuse pe larg și în primul ciclu procesual.
Hotărârea instanței de recurs
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate se constată că recursul este fondat.
Este de remarcat că prin recursul declarat, recurenta a dezvoltat atât motive de casare cât și motive de modificare, raportându-se la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele de recurs urmând a fi analizate în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 304 pct. 9 raportat la art. 304
1
C. proc. civ.
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atunci când nu se arată motivele de fapt și drept pe care se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit care au fost argumentele avute în vedere în măsură să susțină soluția pronunțată, este esențială, fiind de natură a convinge părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea hotărârii.
În speța de față se observă că instanța de fond a omis să examineze toate apărările recurentei expuse la pct. 2, 4 și 5 din acțiunea principală prin raportare la cererea precizatoare formulată pentru termenul din 31 ianuarie 2012.
Nemotivarea hotărârii în privința aspectelor invocate de reclamantă la pct. 2, 4 și 5 din acțiune împiedică exercitarea controlului judicios, punând instanța de recurs în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției în întregul său, reclamanta-recurentă suferind o vătămare care nu poate fi înlăturată.
Este de reținut că părțile litigante au încheiat contractul de finanțare POSDRU/42/4.1/G/22315, iar la art. 4 s-a stabilit „eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului” prin raportare la H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, la ordinul comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministrul Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei de cheltuieli eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, la Ghidul Solicitantului, la contractul părților, la instrucțiunile AMPOSDRU, precum și alte dispoziții legale aplicabile.
Prin H.G. nr. 759/2007, la art. 2 sunt enumerate condițiile ce trebuie îndeplinite, ca o cheltuială efectuată de beneficiari, în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, să fie considerată eligibilă, iar la art. 5 alin. (1) din același act normativ sunt definite cheltuielile generate de administrație.
Art. 13 din H.G. nr. 759/2007, face trimitere la art. 34 alin. (2) din regulamentul Consiliului nr. 1083/2006; art. 7 alin. (3) și (8) din Regulamentul nr. 1080/2006 al Parlamentului european și al Consiliului; art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1081/2006.
La art. 11 din Regulamentul nr. 1081/2006 și la art. 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor.
Nu trebuie omis nici faptul că prin Ghidul Solicitantului, la pct. 14 sunt stabilite regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, lista categoriilor și subcategoriile de cheltuieli eligibile, lista cheltuielilor neeligibile, plafoanele maxim de referință ale cheltuielilor de personal.
Prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministerului Finanțelor nr. 3/185/2008 se stabilesc atât categoriile de cheltuieli eligibile (art. 2) cât și condițiile cumulative pentru ca această cheltuială să fie considerată eligibilă (art. 3).
De asemenea, la art. 8 sunt stabilite regulile speciale de eligibilitate pentru diferite categorii de cheltuieli aferente managementului și implementarea POSDRU, Anexa 6 enumerând cheltuielile eligibile.
Pornind de la obligațiile contractuale stabilite de părți prin contractul de finanțare, legislația comunitară și națională menționată mai sus, instanța de fond avea obligația de a analiza eligibilitatea cheltuielilor în raport de dispozițiile legale invocate de reclamanta - recurentă în cererea precizatoare fila 188 dosar fond, respectiv contractul de finanțare încheiat de părțile litigante, H.G. nr. 759/2007, Ghidul solicitantului, Ordinul comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2000 și Regulamentul CE nr. 1081/2006 și 1081 al Parlamentului european și al Consiliului.
Instanța de fond nu a analizat eligibilitatea creanței în raport de legislația națională și comunitară menționată, ținând cont și de contractul părților, nu a stabilit care este cuantumul cheltuielilor de cazare ca fiind eligibile în raport de critica reclamantei care arată că în prima cerere de rambursare au fost considerate ca fiind exigibile toate cheltuielile de cazare și care au fost considerentele pentru reconsiderarea cheltuielilor și la ce bază de calcul au fost raportate cheltuielile de tip FEDR.
Întrucât legalitatea și temeinicia hotărârii recurate se analizează în funcție de motivele de fapt și drept reținută de prima instanță, motive care trebuie să fie în concordanță cu argumentele părților, probele administrate și dispozițiile legale naționale și comunitare, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.
Nemotivarea hotărârii în raport de toate criticile formulate și toate capetele de cerere expuse, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situația în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara împotriva Sentinței nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.
Având în vedere admiterea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara împotriva Sentinței nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.
Procesat de GGC - LM