ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24

septembrie 2010, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

– Centrul Județean Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a

României și Camera de Conturi a Județului Teleorman, a solicitat anularea

Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Teleorman.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, urmare a controlului efectuat, prin procesul

verbal din 15 iunie 2010, Camera de Conturi a Județului Teleorman a reținut în

sarcina autorității controlate o serie de abateri de la legalitate și

regularitate cu privire la care reclamanta a formulat obiecțiuni. Prin Decizia nr.

33 din 20 iulie 2010, pârâta Camera de Conturi a Județului Teleorman a reținut

de asemenea o serie de nereguli și anume: a) înregistrarea în registrul debitorilor

și în evidența contabilă a creanțelor în sumă de 4.224.946,50 lei constatate

prin procesele verbale de recepție și restituire provenite din contravaloarea

sprijinului financiar acordat sub forma de bonuri valorice pentru înființarea culturilor

agricole în toamna anului 2007; b) declanșarea procedurilor de recuperare în

cadrul termenului general de prescripție a creanțelor în sumă de 4.224.949,50

lei cu termen de realizare 24 septembrie 2010.

Reclamanta a

contestat cele reținute prin actul atacat, susținând că a înregistrat în

contabilitate debitele conform Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2006 și faptul că

operațiunea de încasare a debitelor intră în atribuția Agenției de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit - Central. Pe de altă parte, a susținut că, la

data controlului, 15 iunie 2010, erau deja promovate 550 acțiuni pe rolul

instanțelor și pentru această situație nu se mai impunea declanșarea

procedurilor de recuperare debite reținută în sarcina sa de către pârâtă.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii,

în principal pentru autoritate de lucru judecat și în subsidiar, ca

neîntemeiată.

instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.

2510 din 30 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru

judecat și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția de

Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, în

contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a

Județului Teleorman, pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a contestat Decizia nr. 33 din 20 iulie 2010

emisă de Camera de Conturi Teleorman și a solicitat anularea acestui act administrativ.

Din actele depuse la

dosarul cauzei de către Curtea de Conturi, instanța de fond a constatat că

reclamanta a contestat pe cale administrativ ierarhică Decizia nr. 33 din 20

iulie 2010 a Camerei de Conturi Teleorman, iar Curtea de Conturi a anulat pct. 2

din decizie, prin încheierea nr. 29 din 10 septembrie 2010.

Reclamanta a formulat

acțiune în anulare la Tribunalul Teleorman, atât împotriva încheierii nr. 29

din 10 septembrie 2010 a Curții de Conturi, cât și împotriva Deciziei nr. 33/2010

a Camerei de Conturi Teleorman cu privire la punctele 1, 3 și 4 din decizie.

Prin sentința civilă nr.

3582 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în complet

specializat de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4801/87/2010

(f. 161-167), a fost respinsă cererea privind anularea în parte a încheierii nr.

29 din 10 septembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi și de anulare a Deciziei nr.

33 din 20 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi a județului Teleorman, pentru punctele

1, 3 și 4, ca nefondată. Această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare de

către reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul

Județean Teleorman.

În prezenta cauză, a

observat judecătorul fondului, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură – Centrul Județean Teleorman a contestat Decizia nr. 33/2010,

emisă de Camera de Conturi a Județului Teleorman, fără să precizeze că solicită

anularea doar a punctelor 1, 3 și 4 din acest act administrativ. Curtea a

constatat însă că, după parcurgerea procedurii administrative și emiterea încheierii

nr. 29/2010 de către Curtea de Conturi, Decizia nr. 33/2010 nu mai conține pct.

2, reținut inițial de către de Camera de Conturi, deoarece acest punct din

decizie a fost anulat de către Curtea de Conturi pe calea controlului ierarhic

de legalitate.

Ca atare, Decizia nr.

33/2010, astfel cum a rămas în vigoare după controlul ierarhic, conține dosar

punctele 1, 3 și 4 pe care reclamanta le contestă în prezenta cauză.

În raport cu art. 1201

C. civ., Curtea a reținut că prezenta acțiune în justiție este a doua cerere de

chemare în judecată formulată de aceeași reclamantă și în contra pârâtelor Camera

de Conturi a Județului Teleorman și Curtea de Conturi a României, acțiunea are

același obiect - anularea Deciziei nr. 33/2010 - și este întemeiată pe aceeași lege

a contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv are aceeași cauză.

Având în vedere că

prezenta acțiune a fost introdusă la 24 septembrie 2010, iar la Tribunalul

Teleorman reclamanta a formulat acțiune la 21 septembrie 2010 și faptul că

hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 4801/87/2010 este

irevocabilă, în temeiul art. 164 C. proc. civ., Curtea a admis excepția autorității

de lucru judecat.

exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Teleorman -

Secția de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta susține că

sentința civilă criticată a fost pronunțată cu încălcarea competentei materiale

și teritoriale, deoarece, în cauză, autoritatea reclamantă Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman a cerut anularea

Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului

Teleorman și, întrucât Camera de Conturi a Județului Teleorman este o structura

locală a Curții de Conturi a României, Tribunalul Teleorman era instanța

competentă să soluționeze cererea de anulare a Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010.

Înaltei Curți asupra recursului.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ. excepția necompetenței materiale invocată din

oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță

necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin.

(6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și

fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport cu actele

depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de

Camera de Conturi a Județului Teleorman.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare

a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării

este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de

Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de

soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27

ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011,

Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe

unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei

Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit, Curtea de apel a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (61) și art.

313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul

Județean Teleorman împotriva sentinței civile nr. 2510 din 30 martie 201 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.