ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața
primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24
septembrie 2010, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
– Centrul Județean Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a
României și Camera de Conturi a Județului Teleorman, a solicitat anularea
Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 a Camerei de Conturi a Județului Teleorman.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că, urmare a controlului efectuat, prin procesul
verbal din 15 iunie 2010, Camera de Conturi a Județului Teleorman a reținut în
sarcina autorității controlate o serie de abateri de la legalitate și
regularitate cu privire la care reclamanta a formulat obiecțiuni. Prin Decizia nr.
33 din 20 iulie 2010, pârâta Camera de Conturi a Județului Teleorman a reținut
de asemenea o serie de nereguli și anume: a) înregistrarea în registrul debitorilor
și în evidența contabilă a creanțelor în sumă de 4.224.946,50 lei constatate
prin procesele verbale de recepție și restituire provenite din contravaloarea
sprijinului financiar acordat sub forma de bonuri valorice pentru înființarea culturilor
agricole în toamna anului 2007; b) declanșarea procedurilor de recuperare în
cadrul termenului general de prescripție a creanțelor în sumă de 4.224.949,50
lei cu termen de realizare 24 septembrie 2010.
Reclamanta a
contestat cele reținute prin actul atacat, susținând că a înregistrat în
contabilitate debitele conform Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2006 și faptul că
operațiunea de încasare a debitelor intră în atribuția Agenției de Plăți pentru
Dezvoltare Rurală și Pescuit - Central. Pe de altă parte, a susținut că, la
data controlului, 15 iunie 2010, erau deja promovate 550 acțiuni pe rolul
instanțelor și pentru această situație nu se mai impunea declanșarea
procedurilor de recuperare debite reținută în sarcina sa de către pârâtă.
Prin întâmpinarea
formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii,
în principal pentru autoritate de lucru judecat și în subsidiar, ca
neîntemeiată.
Hotărârea
instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.
2510 din 30 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru
judecat și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția de
Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, în
contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a
Județului Teleorman, pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamanta a contestat Decizia nr. 33 din 20 iulie 2010
emisă de Camera de Conturi Teleorman și a solicitat anularea acestui act administrativ.
Din actele depuse la
dosarul cauzei de către Curtea de Conturi, instanța de fond a constatat că
reclamanta a contestat pe cale administrativ ierarhică Decizia nr. 33 din 20
iulie 2010 a Camerei de Conturi Teleorman, iar Curtea de Conturi a anulat pct. 2
din decizie, prin încheierea nr. 29 din 10 septembrie 2010.
Reclamanta a formulat
acțiune în anulare la Tribunalul Teleorman, atât împotriva încheierii nr. 29
din 10 septembrie 2010 a Curții de Conturi, cât și împotriva Deciziei nr. 33/2010
a Camerei de Conturi Teleorman cu privire la punctele 1, 3 și 4 din decizie.
Prin sentința civilă nr.
3582 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în complet
specializat de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4801/87/2010
(f. 161-167), a fost respinsă cererea privind anularea în parte a încheierii nr.
29 din 10 septembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi și de anulare a Deciziei nr.
33 din 20 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi a județului Teleorman, pentru punctele
1, 3 și 4, ca nefondată. Această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare de
către reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul
Județean Teleorman.
În prezenta cauză, a
observat judecătorul fondului, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție
pentru Agricultură – Centrul Județean Teleorman a contestat Decizia nr. 33/2010,
emisă de Camera de Conturi a Județului Teleorman, fără să precizeze că solicită
anularea doar a punctelor 1, 3 și 4 din acest act administrativ. Curtea a
constatat însă că, după parcurgerea procedurii administrative și emiterea încheierii
nr. 29/2010 de către Curtea de Conturi, Decizia nr. 33/2010 nu mai conține pct.
2, reținut inițial de către de Camera de Conturi, deoarece acest punct din
decizie a fost anulat de către Curtea de Conturi pe calea controlului ierarhic
de legalitate.
Ca atare, Decizia nr.
33/2010, astfel cum a rămas în vigoare după controlul ierarhic, conține dosar
punctele 1, 3 și 4 pe care reclamanta le contestă în prezenta cauză.
În raport cu art. 1201
C. civ., Curtea a reținut că prezenta acțiune în justiție este a doua cerere de
chemare în judecată formulată de aceeași reclamantă și în contra pârâtelor Camera
de Conturi a Județului Teleorman și Curtea de Conturi a României, acțiunea are
același obiect - anularea Deciziei nr. 33/2010 - și este întemeiată pe aceeași lege
a contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv are aceeași cauză.
Având în vedere că
prezenta acțiune a fost introdusă la 24 septembrie 2010, iar la Tribunalul
Teleorman reclamanta a formulat acțiune la 21 septembrie 2010 și faptul că
hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 4801/87/2010 este
irevocabilă, în temeiul art. 164 C. proc. civ., Curtea a admis excepția autorității
de lucru judecat.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta Agenția
de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman a
declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea
cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Teleorman -
Secția de contencios administrativ și fiscal.
Recurenta susține că
sentința civilă criticată a fost pronunțată cu încălcarea competentei materiale
și teritoriale, deoarece, în cauză, autoritatea reclamantă Agenția de Plăți și
Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman a cerut anularea
Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului
Teleorman și, întrucât Camera de Conturi a Județului Teleorman este o structura
locală a Curții de Conturi a României, Tribunalul Teleorman era instanța
competentă să soluționeze cererea de anulare a Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.
137 alin. (1) C. proc. civ. excepția necompetenței materiale invocată din
oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță
necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C.
proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin.
(6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă
soluționare la Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și
fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport cu actele
depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în
judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 33 din 20 iulie 2010 emisă de
Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)
menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și
care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios
administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13
decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi
județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă
obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de
Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la
data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a
Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În raport de
dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce
efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii
Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,
acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura
juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la
competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că
dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului
administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare
a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii
deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care
reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în
ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin
dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în
raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în
care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii
Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei
tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul
litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, ca autoritate publică județeană.
În cazul în care, în
procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie
intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,
printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se
substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare
a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,
întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice
și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării
este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de
Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar
dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte
juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4
octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată
în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de
soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27
ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.
De altfel, Înalta
Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,
cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse
judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a
acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011,
Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe
unitare în ceea ce privește judecarea acestora.
Înalta Curte, ținând
seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei
Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin urmare, în mod
greșit, Curtea de apel a reținut că îi revine competența materială de
soluționare a cauzei.
În consecință, fiind
incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta
Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (61) și art.
313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa
sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului
Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul
Județean Teleorman împotriva sentinței civile nr. 2510 din 30 martie 201 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2012.