ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1222/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 1935 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Arad a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de judecată a cererii formulate de către reclamanta SC L.S. SRL pentru suspendarea executării procesului verbal de control emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, reclamanta SC L.S. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și a cerut suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societății de către o echipă de control din cadrul O.J.P.D.R.P. Arad și C.R.P.D.R.P. 5 Vest Timișoara, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin contestația depusă împotriva procesului verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010, reclamanta a solicitat anularea parțială a acestui titlu de creanță pentru suma de 397.435,12 RON la care se adaugă accesoriile sub formă de majorări de întârziere, necuantificate în procesul verbal de constatare, contestația care prin Decizia nr. 8348 din 03 mai 2010 a fost soluționată de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în sensul că a fost respinsă.

Raportat la această împrejurare a înregistrat acțiune la Curtea de Apel Timișoara la data de 29 iulie 2010, pentru anularea actelor administrative și suspendarea executării procesului verbal, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, dar prin încheierea din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Prin întâmpinare pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția de necompetență materială, pârâta a arătat că actul administrativ a fost încheiat între o autoritate publică centrală în calitate de contractant și reclamantă în calitate de beneficiar, instituție publică care funcționează în baza O.U.G. nr. 13/2006 aprobată și modificată prin Legea nr. 198/2006, astfel că în această situație competența pentru soluționarea cauzei revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta a considerat că faza de executare silită a reclamantei ca urmare a constatării unei nereguli în realizarea proiectului pentru care a primit finanțare nerambursabilă prin programul SAP ARD este de competența Ministerului Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale, aceasta având calitate procesuală în cauză.

Referitor la excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare, pârâta arătat că reclamanta a mai înregistrat încă două acțiuni la Curtea de Apel Timișoara, ambele având capăt de cerere suspendarea executării actelor administrative, pe care aceasta le-a declinat spre competentă soluționare Tribunalului Arad, astfel că la ora actuală sunt pe rolul instanței 3 cauze cu același obiect, situație inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că emiterea procesului-verbal de constatare reprezentând titlul de creanță executoriu, nu este consecința voinței unilaterale a pârâtei, ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare, care nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestui contract, astfel că cererea reclamantei este neîntemeiată.

Instanța a constatat că pârâta a invocat concomitent excepția necompetenței materiale, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de suspendare.

Folosind criteriul legal consacrat în art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale deoarece numai o instanță competentă, poate să verifice celelalte două excepții invocate.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ, reprezentat de procesul-verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societății de către o echipă de control din cadrul Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,din cadrul administrației publice centrale, până la pronunțarea instanței de fond în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea sistematică a regulilor de procedură civilă rezultă anumite principii în materie de competență, între care și acela potrivit căruia competența instanței este subiectivată prin actul de învestire.

Prin urmare, obiectiv, competența de atribuțiune și competența teritorială a instanțelor judecătorești sunt predeterminate de lege, pe baza unor criterii generale și impersonale însă, subiectiv, individualizarea instanței se realizează prin cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile.

Una din consecințele ce decurg din acest principiu este aceea că pentru verificarea competenței instanței nu interesează momentul stabilirii situației juridice dintre părți, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situații într-o stare conflictuală susceptibilă de rezolvare numai prin mijlocirea instanței.

Cum, în prezenta pricină s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societății, de către o echipă de control din cadrul Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, din cadrul administrației publice centrale, raportat la unul dintre criteriile prevăzute în art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al rangului autorităților chemate în judecată în sistemul organelor administrației publice, aceasta fiind autoritate publică centrală, în virtutea principiului anterior enunțat, competența de judecată a prezentei aparține Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că nu s-ar putea susține că, prin procesul verbal de control s-a reținut ca obligație de plată vreun impozit, taxă, contribuție sau accesoriu pentru a fi relevante din acest punct de vedere cuantumul sumei reținute, actul a cărui suspendare se cere nefiind unul de natură fiscală.

Prin sentința nr. 550 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC L.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, la data de 13 decembrie 2010 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, față de prevederile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat că prezentul litigiu are ca obiect legalitatea actelor emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea recuperării unor sume acordate reclamantei potrivit O.U.G. nr. 79/2003.

În fapt, Curtea constată că în urma unui control desfășurat de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest, în perioada 24 – 26 martie 2010, reclamanta SC L.S. SRL a fost obligată prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010 să plătească Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit un debit în valoare de 488.557,62 RON, prin același proces-verbal fiind stabilit modul în care urmează să fie achitată creanța bugetară.

Reclamanta a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010.

Curtea constată că prin decizia emisă de Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a respins contestația formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 8348 din 03 mai 2010.

Temeiul legal al controlului efectuat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este O.G. nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, ordonanță care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 622/30.08.2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 529/2003; O.G. nr. 94/2004; O.G. nr. 53/2005; O.G. nr. 12/2007; Legea nr. 205/2007 și prin O.G. nr. 20/2008.

În privința textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 79/2003, „în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (6) din O.G. nr. 79/2003,

(4) „Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(6) împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Curtea reține, față de dispozițiile art. 3 alin. (4) din actul normativ citat, că titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, potrivit cărora „creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".

Totodată, deoarece - potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003 - împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Curtea reține aplicabilitatea dispozițiilor C. proc. fisc. în cazul contestării actelor emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în baza O.U.G. nr. 79/2003.

Or, conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Așadar, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere - în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile - la dispozițiile legii, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ

Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanță bugetară care nu depășește 500.000 RON -creanță bugetară asimilată unei creanțe fiscale, conform art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 - instanța a apreciat că prezentul litigiu este de competența secției de contencios administrativ a Tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, instanța apreciază că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta solicită în acest litigiu și anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, care a soluționat contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă, respingând-o). Instanța subliniază că art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel).

În speță, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise atât de o autoritate publică locală - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest - din cadrul Agenția de Plăți Pentru Deyvoltare Rurală și Pescuit, cât și de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește 500.000 RON, iar astfel de litigii sunt date în competența Tribunalelor administrativ-fiscale.

În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantei se află în județul Arad, Curtea reține că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul Arad sau Tribunalul București, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Cum reclamanta a optat în prezenta cauză pentru instanța de la sediul său, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripția căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului Arad, respectând opțiunea reclamantei în favoarea instanței de la sediul său.

Față de prevederile art. 20 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20, 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de competență ivit între Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei privind pe SC L.S. SRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale -Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea procesul-verbal de constatare, încheiat la data de 26 martie 2010, prin care reclamanta SC L.S. SRL a fost obligată să plătească Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit un debit în valoare de 488.557,62 RON, prin același proces-verbal fiind stabilit și modul în care urmează să fie achitată creanța bugetară.

În

conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

Având în vedere obiectul pricinii, conflictul de competență ivit între Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei privind pe SC L.S. SRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC L.S. SRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.