ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5406/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC L.&S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea deciziei nr. 11194 din 03 iunie 2010 emisă de pârâtă, anularea parțială a procesului-verbal de constatare încheiat la 26 martie 2010 în ce privește constatările înscrise la cap. 6 pct. 1 și 2 din acesta, suspendarea executării procesului-verbal contestat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 392 din data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. În motivarea acestei hotărâri, Curtea a arătat că, în speță, reclamanta contestă o obligație fiscală în cuantum de 397.435,12 RON, calculată și imputată ca urmare a verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător . Evocând dispozițiile art. 3-7 și art. 10 din O.G.

nr. 79/2003, care stabilesc că procesul-verbal contestat constituie titlu de creanță fiscală, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, acțiunea ce are ca obiect contestarea acestui act fiind de competența instanței de contencios administrativ determinată în funcție de valoarea creanței bugetare și nu de nivelul autorității publice care a emis actul administrativ fiscal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în speță, nu sunt incidente, în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretențiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a, cauza de față având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală, emise ca urmare a nerespectării obligațiilor instituite printr-un contract administrativ. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a procesului-verbal de constatare din data de 26 martie 2010 și a deciziei nr. 11194 din 03 iunie 2010 emise de către recurenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, precum și suspendarea executării procesului-verbal contestat.

Prin procesul-verbal de constatare din 26 martie 2010, reprezentanții Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit au constatat că intimata-reclamantă nu a respectat obligațiile prevăzute de contractul cadru de finanțare din 06 noiembrie 2006, încheiat între recurentă și intimată, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Modernizare și extindere capacitate procesare carne”, fiindu-i astfel imputabilă, cu titlul de cheltuieli neeligibile, suma de 488.557,62 RON. Secțiunea 13 din procesul-verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanță, executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător , cu modificările și completările ulterioare. Decizia nr. 11194 din 03 iunie 2010, emisă de recurenta-pârâtă, privește soluționarea, în sensul respingerii, a contestației intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal descris anterior. Înalta Curte reține că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea proiectului „Modernizare și extindere capacitate procesare carne”, nereguli de natură a determina imputarea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Art. 3 alin. (2) și (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2), creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. Împotriva titlului de creanță, debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale, procedura de contestare și soluționare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii, și anume: al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Față de obiectul prezentei cauze, care privește contestarea unei creanțe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, Înalta Curte constată că în mod corect a determinat prima instanță competența de soluționare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum, în speță, de până la 500.000 RON, fără a avea importanță dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței civile nr. 392 din data de 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.