ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5406/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie

2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC L.&S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea deciziei nr. 11194 din 03

iunie 2010 emisă de pârâtă, anularea parțială a procesului-verbal de constatare

încheiat la 26 martie 2010 în ce privește constatările înscrise la cap. 6 pct. 1

și 2 din acesta, suspendarea executării procesului-verbal contestat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 392 din data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Arad.

În motivarea acestei hotărâri,

Curtea a arătat că, în speță, reclamanta contestă o obligație fiscală în cuantum

de 397.435,12 RON, calculată și imputată ca urmare a verificării modului de utilizare

de către reclamantă a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă,

în temeiul O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător

.

Evocând dispozițiile art.

3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79/2003, care stabilesc că procesul-verbal contestat

constituie titlu de creanță fiscală, prima instanță a apreciat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, acțiunea

ce are ca obiect contestarea acestui act fiind de competența instanței de contencios

administrativ determinată în funcție de valoarea creanței bugetare și nu de nivelul

autorității publice care a emis actul administrativ fiscal.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen legal pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta a susținut că,

în speță, nu sunt incidente, în stabilirea competenței materiale a instanței de

judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 referitoare

la cuantumul pretențiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispozițiile art. 10 alin.

(1) teza a II-a, cauza de față având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate

publică centrală, emise ca urmare a nerespectării obligațiilor instituite printr-un

contract administrativ.

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează:

Înalta Curte constată

că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a procesului-verbal

de constatare din data de 26 martie 2010 și a deciziei nr. 11194 din 03 iunie 2010

emise de către recurenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, precum

și suspendarea executării procesului-verbal contestat.

Prin procesul-verbal de

constatare din 26 martie 2010, reprezentanții Agenției de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit au constatat că intimata-reclamantă nu a respectat

obligațiile prevăzute de contractul cadru de finanțare din 06 noiembrie 2006, încheiat

între recurentă și intimată, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile

pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Modernizare și extindere capacitate

procesare carne”, fiindu-i astfel imputabilă, cu titlul de cheltuieli neeligibile,

suma de 488.557,62 RON.

Secțiunea 13 din procesul-verbal

prevede că acesta reprezintă titlu de creanță, executoriu, în conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum

și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător

, cu modificările

și completările ulterioare.

Decizia nr. 11194 din

03 iunie 2010, emisă de recurenta-pârâtă, privește soluționarea, în sensul respingerii,

a contestației intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal descris anterior.

Înalta Curte reține că,

în contextul constatării unor nereguli în implementarea proiectului „Modernizare

și extindere capacitate procesare carne”, nereguli de natură a determina imputarea

sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispozițiile

O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Art. 3 alin.

(2) și (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire și individualizare

a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare

de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc.

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2), creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate

sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor.

Împotriva titlului de creanță, debitorul poate formula contestație

la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003

privind

C.

proc. fisc.,

aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 174/2004

, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării

unui act administrativ de stabilire a unei creanțe

fiscale, procedura de contestare și soluționare a contestării urmând a fi cea specifică

acestui tip de acte administrative.

În conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reține că

Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare

a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii,

și anume: al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului

litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora.

Față de obiectul prezentei

cauze, care privește contestarea unei creanțe bugetare, rezultată din nereguli privind

utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, Înalta Curte constată că în

mod corect a determinat prima instanță competența de soluționare a cauzei în raport

de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum,

în speță, de până la 500.000 RON, fără a avea importanță dacă actul atacat este

emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Pentru aceste considerente,

nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței civile nr. 392

din data de 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.