ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Reclamantul Colegiul Tehnic „A.S.”a chemat în

judecată Camera de Conturi Teleorman și Curtea de Conturi a României,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

anularea Deciziei nr. 26/2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman și a

Încheierii nr. VI/327 din 3 august 2011 emisă de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin procesul verbal de constatare nr. 2374 din 24 mai

2011, întocmit asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, s-a

reținut că din bugetul instituției auditate s-au achitat directorului și directorului

adjunct sume reprezentând plata cu ora, sume estimate de auditorul public

extern la 37.417 lei, din care 29.326 lei drepturi salariale brute și 8.091 lei

contribuții ale angajatorului.

Obiecțiunile

formulate de reclamant cu privire la cele reținute în urma controlului au fost înlăturate

de către Camera de Conturi Teleorman prin Decizia nr. 26/2011.

Prin încheierea nr. VI/327

din 3 august 2011, Comisia de soluționare a contestațiilor a respins

contestația formulată, menținând decizia emisă de Camera de Conturi Teleorman.

Împotriva celor două

acte administrative, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ dar și conform pct. 230 și următoarele din Hotărâre

nr. 130/2010 a Curții de Conturi, reclamantul a formulat acțiunea de față,

solicitând anularea celor două acte.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 346 din 19 ianuarie 2012 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamant.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamantului

privitoare la inexistența prejudiciului.

Consecința pe plan

economico-financiar a abaterii reținute în sarcina instituției verificate este prejudicierea

bugetului de stat cu valoarea plăților nelegale efectuate către cei doi directori

în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010.

Cât privește

obligația stabilirii întinderii prejudiciului și dispunerii măsurilor de

recuperare a acestuia, instanța a reținut că aceasta revine, în raport de

dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, conducerii entității

auditate.

Colegiul Tehnic „A.S.” Teleorman

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Colegiul

Tehnic „A.S.” Teleorman, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și art.

304

1

C. proc. civ.

Recurentul a reluat

integral motivele acțiunii judiciare, fără a formula critici concrete la adresa

sentinței.

În esență, recurentul

susține că:

- prima instanță a

interpretat eronat cadrul normativ aplicabil;

- nu s-a ținut seama de

poziția Inspectoratului Școlar Județean Teleorman care a avizat statele de

funcții pentru anii verificați și a aprobat plățile și nici de Anexa nr. 1 la O.M.C.T.

nr. 1350 din 20 iunie 2007;

- în cauză nu există prejudiciu;

- prof.I.C.D. nu a

fost director în perioada ianuarie 2008-21 ianuarie 2010 și nu este legal să

răspundă;

- există contradicție

între pct. 3 și 5 din decizia emisă de Curtea de Conturi.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentului, cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Recurentul-reclamant

Colegiul Tehnic „A.S.” Teleorman a supus controlului de legalitate exercitat de

instanța de contencios administrativ măsurile dispuse de Camera de Conturi Teleorman

prin Decizia nr. 26 din 14 iunie 2011, menținute prin Încheierea nr. 327 din 3

august 2011 de către Curtea de Conturi a României, în vederea stabilirii și

recuperării prejudiciului rezultat din plata cu ora făcută în intervalul ianuarie

2008—iunie 2010 directorului și directorului adjunct al instituției.

În esență, s-a reproșat

entității controlate că a achitat cu titlu de „plata cu ora” sume estimate de auditorul

public extern la 37.417 lei, unei categorii de personal care nu avea dreptul de

a preda în regim de cumul sau plată cu ora, fiind încălcate prevederile art. 46

alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Prima instanță a

examinat detaliat toate susținerile reclamantului ajungând la concluzia că

acestea nu au aptitudinea de a răsturna prezumția de legalitate de care beneficiază

actele administrative atacate.

Această concluzie

este corectă.

Răspunzând punctual la

criticile recurentului, Înalta Curte reține, mai întâi, că reglementările

aplicabile au fost judicios arătate în actul de control, neexistând nici un

suport pentru afirmația că după data de 1 ianuarie 2008 ar mai fi fost posibilă

plata cu ora pentru personalul în discuție.

Potrivit art. 46 din

Legea nr. 128/1997

privind

Statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15

din Legea nr. 349/2004, forma în vigoare în perioada de referință:

„(1) Personalul de

îndrumare și control și directorii unităților de învățământ sunt degrevați,

total sau parțial, de norma didactică de predare.

(2) Directorii

adjuncți au obligația de a preda efectiv între 2 și 6 ore săptămânal.

(3) Personalul

didactic prevăzut la alin. (1) și alin. (2) nu poate desfășura activități

didactice în regim de cumul sau plata cu ora.”

Legea nr. 349/2004,

pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 precizează la art. 2 lit. a)

și b) următoarele:

„Pentru asigurarea

aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanțare și administrare a

unităților de învățământ în întregul sistem de învățământ preuniversitar de

stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eșalonat, în perioada

ianuarie 2005 - decembrie 2007, după cum urmează:

a) începând cu 1

ianuarie 2005 unitățile de învățământ din județele-pilot stabilite prin

hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanțare,

administrare și salarizare a personalului, cu condiția îndeplinirii integrale a

prevederilor art. 7 și art. 145 din Legea învățământului nr. 84/1995,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) sistemul de

salarizare și stimulare a personalului didactic și de conducere prevăzut în

prezenta lege se aplică în unitățile de învățământ-pilot, în limita fondurilor

publice aprobate și de care dispun prin veniturile proprii și cu îndeplinirea

tuturor prevederilor cerute de Legea învățământului nr. 84/1995, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 128/1997 privind

Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare,

referitoare la finanțarea și administrarea unităților de învățământ”.

Concluzia care se

degajă cu claritate din reglementările citate este în sensul că modificările aduse

prin Legea nr. 349/2004 s-au implementat gradual la nivel național, inițial în

județele-pilot (din care nu a făcut parte Teleormanul) urmând ca începând cu

data de 1 ianuarie 2008 să se aplice în întregul sistem național de învățământ.

Împrejurarea că prin

Anexa nr. 1 la O.M.C.T. nr. 1350 din 20 iunie 2007 privind Metodologia de

calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, la art. 12

se detaliază modalitatea de realizare a „plății cu ora” către personalul de

conducere din unitățile de învățământ nu poate justifica punctul de vedere al recurentului,

câtă vreme ordinul menționat a fost emis în perioada anterioară datei limită de

1 ianuarie 2008, când această modalitate de plată era permisă în unele județe

(inclusiv în Teleorman). În plus, este contrar principiului constituțional al

ierarhiei forței juridice a actelor normative ca un ordin de ministru să

conțină dispoziții contrare unei legi.

De asemenea, faptul

că Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman a aprobat plata cu ora, nu

conferă gir de legalitate acestei operațiuni, ci demonstrează că și acesta a interpretat

și aplicat eronat prevederile Legii nr. 349/2004, anterior citate.

Susținerea că

elementul prejudiciu lipsește, este vădit nefondată întrucât acesta constă tocmai

în sumele plătite nelegal personalului cu funcții de conducere menționat.

Cât privește câtimea debitului

ori reținerea greșită în actul de control a numelui unei persoane care nu a exercitat

funcția de director într-o anumită perioadă acestea nu pot afecta legalitatea actului

administrativ, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr.

94/1992: „în situațiile în care se constată existența unor abateri de la

legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică

conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea

întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia

devin obligație a conducerii entității auditate”

Ca atare, nimic nu împiedică

pe recurent ca pe baza situației de fapt existente să stabilească

responsabilitatea concretă a fiecărei persoane conform cadrului normativ

indicat chiar în Decizia nr. 26/2011 a Camerei de Conturi Teleorman: art. 255 alin.

(2) C. muncii, art. 125 din Legea nr. 128/1997, respectiv art. 283 din Legea nr.

1/2011, texte legale care converg către concluzia că răspunderea se stabilește proporțional

cu timpul în care au fost îndeplinite funcțiile de răspundere și proporțional

cu venitul lunar realizat.

În fine, nici

presupusa contradicție dintre măsurile de la pct. 3 și pct. 5 din Nota Camerei

de Conturi nu există pentru că nu poate fi recuperat același debit de la două

persoane. Numai în măsura în care, din diferite motive, sumele plătite nelegal nu

pot fi recuperate de la cel care le-a încasat se poate pune problema unei

răspunderi materiale subsidiare, evident cu respectarea termenelor speciale de prescripție

în această materie.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Colegiul Tehnic “A.S.” Teleorman împotriva Sentinței civile nr. 346

din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 martie 2013.