ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și chematul în garanție Consiliul Județean Teleorman, a solicitat instanței, în principal, anularea în parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 precum și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, cu privire la obligațiile de plata suplimentare stabilite în cuantum de 602.517 RON, majorări de întârziere de 680.698 RON și penalități de întârziere în cuantum de 90.378 RON, iar în subsidiar obligarea Consiliului Județean Teleorman la plata acestor sume.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 septembrie 2011, în urma unui control efectuat de către organele de inspecție ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, în baza căruia s-a emis decizia de impunere din 15 septembrie 2011, prin care societății reclamante i s-a stabilit obligația fiscală suplimentară de plată, în cuantum de 602.517 RON, majorări de întârziere de 680.698 RON și penalități de întârziere în cuantum de 90.378 RON, reținându-se de către organe de control fiscal că, în perioada emiterii de către SC A. SA a facturilor din 28 septembrie 2007; din 19 octombrie 2007; din 22 noiembrie 2007 și din 27 decembrie 2007, Consiliul Județean Teleorman, beneficiarul acestor facturi, nu era persoana înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta a arătat că împotriva deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011 a formulat contestație, solicitând anularea în parte a acestora și excluderea obligațiilor suplimentare de plata stabilite în baza facturilor sus­menționate. Prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a decis respingerea contestației, considerând că aceasta este neîntemeiată, fără a motiva însă temeinicia stabilirii acestor obligații de plată suplimentare.

Referitor la chemarea în garanție a beneficiarului Consiliul Județean Teleorman, în situația în care instanța respingând cererea principală, menține în sarcina reclamantei obligația colectării de TVA, a solicitat obligarea Consiliului Județean Teleorman la plata acestei sume, întrucât obligația de plata a TVA îi revenea acestuia, iar dacă reclamanta ar fi cunoscut situația fiscală reală, nu ar mai fi aplicat măsuri de simplificare și ar fi procedat în conformitate cu dispozițiile legale, colectând TVA-ul astfel cum a fost prevăzut și în contractele de lucrări. Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea acestuia la plata sumelor datorate cu titlu de majorări de întârziere și penalități, pentru ca, așa cum s-a arătat, culpa în faptul ca reclamanta a aplicat măsuri de simplificare într-o situație în care nu erau îndeplinite condițiile de incidență a art. 160 C. fisc., aparține Consiliului Județean Teleorman care a prezentat o altă situație fiscală decât cea reală.

Prin concluziile depuse la 25 octombrie 2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția admisibilității acțiunii reclamantei, întrucât reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației. La data de 13 noiembrie 2012, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând instanței să dispună și anularea deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011. Cu privire la cererea din 13 noiembrie 2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității acțiunii, în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, având în vedere că la data formulării cererii era împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 218 din O.G.

nr. 92/2003. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 6708 din data de 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012 și a respins acțiunea ca tardiv formulată. A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și chematul în garanție Consiliul Județean Teleorman, în ceea ce privește anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. Totodată, a disjuns judecarea cererii de chemare în garanție și a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11 ianuarie 2013 și citarea părților.

În ceea ce privește excepția tardivității cererii privind anularea deciziei de soluționare a contestației, instanța de fond a reținut că cererea depusă de reclamantă la data de 13 noiembrie 2012 nu are valoarea unei cereri precizatoare, cum a susținut reclamanta, ci constituie o cerere completatoare a acțiunii, iar în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și ale art. ll alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea completatoare este formulată după împlinirea termenului de 6 luni în care poate fi contestată decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, reclamanta neindicând existența unor motive temeinice pentru depășirea termenului de 6 luni.

Având în vedere soluția pronunțată pe marginea cererii de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, curtea a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei în ceea ce privește cererea de anulare parțială a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, luând act că verificarea legalității acestor acte nu poate fi realizată în condițiile în care prezenta instanță nu se poate pronunța cu privire la legalitatea deciziei de soluționare a contestației administrative formulate împotriva lor. Prima instanță a reținut că, în condițiile în care contribuabilul sau altă persoană interesată nu formulează acțiune în contencios administrativ împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative sau o formulează după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest scop, acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ fiscal apare ca inadmisibilă.

Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea judecării pe fond a cererii. În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a arătat că a urmat în întregime procedura prevăzută de art. 205 - 218 C. proc. fisc., formulând contestație pe cale administrativă, iar în urma emiterii deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 de respingere a contestației, s-a adresat instanței de contencios administrativ în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. A susținut, de asemenea, că prin cererea precizatoare a arătat că nemenționarea solicitării de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 reprezintă o omisiune în redactarea petitului acțiunii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse, făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu consecința casării sentinței aflate în control judiciar și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din înscrisurile atașate acesteia, rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă în condițiile Titlului IX C. proc. fisc., a fost respinsă prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, comunicată și înregistrată din 27 februarie 2012. Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., această decizie putea fi atacată de către reclamantă la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la data comunicării acesteia, astfel cum prevăd dispozițiile art. ll alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Reclamanta SC A. SA București a formulat acțiune în instanța de contencios administrativ prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, arătând în acțiune că prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012 a fost respinsă contestația formulată. Acțiunea a fost depusă la 10 mai 2010 (prin serviciul registratură), cu respectarea termenului prevăzut de art. ll alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Urmare a invocării excepției admisibilității acțiunii de către pârâta A.N.A.F. prin concluziile scrise, reclamanta a depus la data de 13 noiembrie 2012, pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2012, o cerere prin care și-a precizat acțiunea, astfel încât a arătat expres că a contestat în instanță și decizia nr. 101 din 23 februarie 2012. Această afirmație nu constituie o completare a acțiunii inițiale, ci o precizare asupra obiectului acesteia.

Rezultă că reclamanta nu a formulat cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 la 13 noiembrie 2012, astfel cum greșit a reținut instanța de fond, ci odată cu acțiunea introductivă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția tardivității acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012, respingând acțiunea ca tardiv formulată, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în ceea ce privește anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A. SA București împotriva sentinței nr. 6708 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurata și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2014.