ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

și chematul în garanție Consiliul Județean Teleorman, a solicitat instanței, în

principal, anularea în parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 precum

și a raportului de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, cu privire la obligațiile

de plata suplimentare stabilite în cuantum de 602.517 RON, majorări de întârziere

de 680.698 RON și penalități de întârziere în cuantum de 90.378 RON, iar în subsidiar

obligarea Consiliului Județean Teleorman la plata acestor sume.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat

că la data de 15 septembrie 2011, în urma unui control efectuat de către organele

de inspecție ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a întocmit raportul

de inspecție fiscală din 15 septembrie 2011, în baza căruia s-a emis decizia de

impunere din 15 septembrie 2011, prin care societății reclamante i s-a stabilit

obligația fiscală suplimentară de plată, în cuantum de 602.517 RON, majorări de

întârziere de 680.698 RON și penalități de întârziere în cuantum de 90.378 RON,

reținându-se de către organe de control fiscal că, în perioada emiterii de către

SC A. SA a facturilor din 28 septembrie 2007; din 19 octombrie 2007; din 22

noiembrie 2007 și din 27 decembrie 2007, Consiliul Județean Teleorman, beneficiarul

acestor facturi, nu era persoana înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153

din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta a arătat că împotriva deciziei

de impunere din 15 septembrie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 15

septembrie 2011 a formulat contestație, solicitând anularea în parte a acestora

și excluderea obligațiilor suplimentare de plata stabilite în baza facturilor sus­menționate.

Prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012,

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a decis respingerea contestației,

considerând că aceasta este neîntemeiată, fără a motiva însă temeinicia stabilirii

acestor obligații de plată suplimentare.

Referitor la chemarea în garanție a beneficiarului

Consiliul Județean Teleorman, în situația în care instanța respingând cererea principală,

menține în sarcina reclamantei obligația colectării de TVA, a solicitat obligarea

Consiliului Județean Teleorman la plata acestei sume, întrucât obligația de plata

a TVA îi revenea acestuia, iar dacă reclamanta ar fi cunoscut situația fiscală reală,

nu ar mai fi aplicat măsuri de simplificare și ar fi procedat în conformitate cu

dispozițiile legale, colectând TVA-ul astfel cum a fost prevăzut și în contractele

de lucrări.

Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea

acestuia la plata sumelor datorate cu titlu de majorări de întârziere și penalități,

pentru ca, așa cum s-a arătat, culpa în faptul ca reclamanta a aplicat măsuri de

simplificare într-o situație în care nu erau îndeplinite condițiile de incidență

a art. 160 C. fisc., aparține Consiliului Județean Teleorman care a prezentat o

altă situație fiscală decât cea reală.

Prin concluziile depuse la 25

octombrie 2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția admisibilității

acțiunii reclamantei, întrucât reclamanta nu a solicitat anularea deciziei de soluționare

a contestației.

La data de 13 noiembrie 2012, reclamanta

și-a completat acțiunea, solicitând instanței să dispună și anularea deciziei

nr. 101 din 23 februarie 2012, prin care a fost soluționată contestația formulată

împotriva deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum și a raportului de

inspecție fiscală din 15 septembrie 2011.

Cu privire la cererea din 13 noiembrie

2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, invocând excepția

tardivității acțiunii, în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei

nr. 101 din 23 februarie 2012, având în vedere că la data formulării cererii era

împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 218 din O.G. nr. 92/2003.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 6708 din data de 23 noiembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția tardivității acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a

deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012 și a respins acțiunea ca tardiv formulată.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată

de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală și chematul în garanție Consiliul Județean Teleorman, în ceea ce privește

anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Totodată, a disjuns judecarea cererii de

chemare în garanție și a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11

ianuarie 2013 și citarea părților.

În ceea ce privește excepția tardivității

cererii privind anularea deciziei de soluționare a contestației, instanța de fond

a reținut că cererea depusă de reclamantă la data de 13 noiembrie 2012 nu are valoarea

unei cereri precizatoare, cum a susținut reclamanta, ci constituie o cerere completatoare

a acțiunii, iar în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003

și ale art. ll alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea completatoare este formulată

după împlinirea termenului de 6 luni în care poate fi contestată decizia nr.

101 din 23 februarie 2012, reclamanta neindicând existența unor motive temeinice

pentru depășirea termenului de 6 luni.

Având în vedere soluția pronunțată pe marginea

cererii de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012, curtea a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei în ceea ce privește cererea de anulare parțială

a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011, precum și a raportului de inspecție

fiscală din 15 septembrie 2011, luând act că verificarea legalității acestor acte

nu poate fi realizată în condițiile în care prezenta instanță nu se poate pronunța

cu privire la legalitatea deciziei de soluționare a contestației administrative

formulate împotriva lor.

Prima instanță a reținut că, în condițiile

în care contribuabilul sau altă persoană interesată nu formulează acțiune în contencios

administrativ împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative sau

o formulează după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest scop, acțiunea

îndreptată împotriva actului administrativ fiscal apare ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe în vederea judecării pe fond a cererii.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă

a susținut, în esență, că a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a arătat

că a urmat în întregime procedura prevăzută de art. 205 - 218 C. proc. fisc., formulând

contestație pe cale administrativă, iar în urma emiterii deciziei nr. 101 din

23 februarie 2012 de respingere a contestației, s-a adresat instanței de contencios

administrativ în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

A susținut, de asemenea, că prin cererea

precizatoare a arătat că nemenționarea solicitării de anulare a deciziei nr.

101 din 23 februarie 2012 reprezintă o omisiune în redactarea petitului acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Analizând argumentele dezvoltate în cererea

de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și prin prisma dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru

considerentele ce vor fi expuse, făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu

consecința casării sentinței aflate în control judiciar și a trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Atât din cuprinsul cererii de chemare în

judecată, cât și din înscrisurile atașate acesteia, rezultă că plângerea prealabilă

formulată de reclamantă în condițiile Titlului IX C. proc. fisc., a fost respinsă

prin decizia nr. 101 din 23 februarie 2012, comunicată și înregistrată din 27

februarie 2012.

Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2)

C. proc. fisc., această decizie putea fi atacată de către reclamantă la instanța

judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004,

respectiv în termen de 6 luni de la data comunicării acesteia, astfel cum prevăd

dispozițiile art. ll alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Reclamanta SC A. SA București a formulat

acțiune în instanța de contencios administrativ prin care a solicitat anularea în

parte a deciziei de impunere din 15 septembrie 2011 și a raportului de inspecție

fiscală din 15 septembrie 2011, arătând în acțiune că prin decizia nr. 101 din

23 februarie 2012 a fost respinsă contestația formulată.

Acțiunea a fost depusă la 10 mai 2010 (prin

serviciul registratură), cu respectarea termenului prevăzut de art. ll alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Urmare a invocării excepției admisibilității

acțiunii de către pârâta A.N.A.F. prin concluziile scrise, reclamanta a depus la

data de 13 noiembrie 2012, pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2012, o

cerere prin care și-a precizat acțiunea, astfel încât a arătat expres că a contestat

în instanță și decizia nr. 101 din 23 februarie 2012.

Această afirmație nu constituie o completare

a acțiunii inițiale, ci o precizare asupra obiectului acesteia.

Rezultă că reclamanta nu a formulat cererea

de anulare a deciziei nr. 101 din 23 februarie 2012 la 13 noiembrie 2012, astfel

cum greșit a reținut instanța de fond, ci odată cu acțiunea introductivă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond în mod greșit a admis excepția tardivității acțiunii în ceea ce

privește cererea de anulare a deciziei nr. 101 din 23 septembrie 2012, respingând

acțiunea ca tardiv formulată, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii

în ceea ce privește anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu dispozițiile art. 312 recursul va fi admis, sentința atacată

va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA București

împotriva sentinței nr. 6708 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurata și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 iunie 2014.